IuliaÎn poza care ilustrează articolul de față, câinele din imagine, Fred pe numele lui, avea în jur de 8 luni. Iar burta mea avea 8 luni jumate. Poza e făcută la Alba Iulia, în 29 iulie 2018. Fix două săptămâni mai târziu îl evacuam pe fi-miu din garsoniera lui confortabilă. Dar în ziua aia eram la expoziție cu câinii și-mi alergam burta prin ring de-mi sfârâiau călcâiele. Asta așa, în caz că mă mai întreb vreodată de ce-i așa zbuciumat copilul ăsta.
Așadar, acum patru ani și jumătate, într-o zi de luni, la ora 08:45, a intrat în viața noastră fiul nostru, copilul. Urlând din toți bojocii și cu o mică tăietură de bisturiu pe frunte, pentru că nici atunci n-a avut stare, n-a putut să stea locului să termine oamenii ăia ce aveau de făcut și să-l scoată la lumină, așa că s-a foit și s-a zbânțuit și s-a ales cu fruntea crestată încă dinainte de a ieși din burta mă-sii.
Și astăzi face patru ani și jumătate, lucru de care, firește, e foarte mândru. Că doar a mai crescut un pic, e băiat tot mai mare. Bine, e băiat mare când îi convine lui. Când n-are chef să facă chestii și ar prefera să le execute argații (adică eu, tac-su, bunicii sau oricine altcineva aflat în preajmă), atunci devine brusc mic și are nevoie de ajutor. De nu-ți vine să-l ajuți cu-n șut în dos…
Cred c-am mai zis-o, dar mă repet – tot norocul lui e că e simpatic și ne face să râdem, că altfel îl dădeam retur de-un miliard de ori până acum. Mai ales în ultimul timp, de când trece printr-o fază în care dimineața începe cu smiorcăială și miorlăială și ziua se încheie cu miorlăială și smiorcăială.
Din motive întemeiate, firește. Cum ar fi că-s la spălat șosetele alea, „cele mai preferate” cu Mickey, ori că nu se poate dezbrăca singur de nădragi pentru că e „ecuizat”, ori că fix, dar fix după ce a făcut baie, s-a pus în pat, și-a primit povestea și tot restul ritualului de seară, fix atunci îl pocnește foamea aia mare care îi face „burtica tristă”.
Nu știu dacă toți sunt așa la vârsta asta, însă al nostru e o combinație extrem de amuzantă între un omuleț sfătos, care are impresia că le știe pe toate și cu care, de cele mai multe ori, poți discuta rațional și rezonabil și un borac smiorcăit, care se dă cu curu de pământ din te miri ce și te miri când.
E greu, nene, să fii părinte. Știu că n-a zis nimeni nicăieri că e ușor, dar mai zic și eu o dată: e greu. Că oricâte cărți și articole ai citi, oricât te-ai documenta și oricât ai întreba în stânga și-n dreapta, până la urmă toate-s de pomană, pentru că, ghici ce? Micul biped nu vine cu manual de utilizare. Țeapă!
Ș-apăi să vezi ce fain e când încerci să pui în aplicare toate teoriile de parenting pe care le-ai citit și cum te strofoci să faci totul ca la carte și vine mica tornadă și dă fix cu pipi fierbinte pe toate teoriile tale, făcând lucrurile fix pe dos decât zice teoria c-o să facă. Pfff…
Dar e și nostim să fii părinte. Mai ales al unui copil model din ăsta de care am nimerit noi, care are opinii și idei despre orice. Și care pare că vrea să-ți toace nervii mărunt-mărunt-mărunt o zi întreagă și apoi trântește câte-o dudă de te pufnește râsul instant și uiți de toți nervii și de toți dracii.
Jur că am impresia că la vârsta asta sunt cel puțin bipolari. Acu e cel mai fericit copil din lume, cântă, râde, se joacă și zici că l-a pișcat țânțarul fericirii de dos și 30 de secunde mai târziu se transformă într-o bestie care scuipă flăcări pe nări, căreia nimic nu-i convine și al cărei unic scop pare să fie să-ți provoace un AVC în următoarele 5 minute. După care, la fel de brusc, mica bestie dispare și reapare copilașul cel nostim și vesel. Naiba să mai înțeleagă ceva.
Cel mai mult mă bucur că până acum nu a fost niciodată bolnav grav. Muci, viroze, tuse, câteva episoade de otită și cam atât. În rest, vânătăi, capete sparte, buze plesnite, julituri și altele asemenea. Uneori ne mirăm și noi că e încă întreg, pentru că adesea pare că are zero instinct de conservare. Dar presupun că așa-s majoritatea la vârsta asta.
O singură dată ne-a dat emoții majore. Era 2020, fix început de pandemie, tocmai ce se instaurase lockdown-ul. Iar fiul nostru, copilul, s-a împiedicat în curte de propriile-i picioare (literalmente, că nu era nici un obstacol pe sol) și a dat cu botul de panoul de comandă al luminilor. Care e practic o cutie din tablă.
Și-a plesnit buza temeinic, așa, cam de juma de centimetru. Era sânge peste tot, copilul urla și noi ne uitam unul la altul, întrebându-ne ce naiba să facem. Să mergi cu el la spital în plină pandemie de covid și să riști să pleci de acolo cu el bolnav? Să nu mergi și să riști să se infecteze sau să pățească cine știe ce naiba altceva?
Până la urmă am decis să mergem totuși, rana era destul de adâncă. Deci ne-am urcat în mașină și am pornit spre spital. Pe drum mi-am dat seama că doctorița mea ginecolog e vecină de comună cu noi și că soțul ei e chirurg. Așa că am zis, ce-o fi, o fi, dacă ne înjură c-am deranjat, ne înjură și pace. Și ne-am prezentat la poarta oamenilor, cu copilul plin de sânge în brațe. Pe principiul, ea l-a scos de acolo, ea să-l repare!
Nu numai că nu ne-au înjurat, ci au avut grijă de el, domnul doctor l-a verificat, i-a oprit sângerarea și apoi ne-a liniștit, spunându-ne că n-are sens să mergem să-l coasă, că mai rău îl traumatizăm. I-a pus niște plasturi din ăia gen copcă și apoi ne-au servit cu cafea și am stat la taclale o grămadă. Doamna Badea, domnule Badea, dacă citiți vreodată rândurile astea, o să vă fim veșnic recunoscători pentru ziua aceea.
Una peste alta, nu ne plictisim deloc de când e micul năpârstoc în viața noastră. Pe de o parte sunt curioasă ce va veni, pe de alta, l-aș mai păstra o vreme așa mic, cu toți bâzdâcii lui cu tot. Și cu toate cele 8.581.644 de De ce-uri zilnice. Și cu mucii pe care-i mănâncă, în loc să-i sufle. Și cu brațele încrucișate la piept, uitându-se încruntat spre mine și decretând „Nici gând!” atunci când îi cer vreo chestie imposibilă cum ar fi să se spele pe mâini sau să vină la masă. Și cu oaia aia nenorocită de pluș, fără de care nu se poate întâmpla nimic, nici somn, nici mers la cumpărături, nici uitat la desene, nici nimic. Și pe care nu mă lasă s-o spăl decât cu plânsete și jale și pentru care mă tem de fiecare dată că la următoarea spălare se va dezintegra și nici nu vreau să mă gândesc…
Și cu râsul gâlgâit, cu poftă, din toată ființa lui, atunci când îl gâdili sau când îl distrează te miri ce glumă din desenele cu Mickey sau cu pirați. Și cu toată mâncarea pe care o îndeasă în el în unele zile, de am impresia că gata, de data asta chiar o să pocnească! Și cu fericirea de pe fața lui atunci când vin ai mei să-l ia, să-și petreacă ziua cu ei. Și cu bucuria pe care i-o face fiecare „ăuleț” de ciocolată cu surpriză, de zici că n-a mai văzut așa ceva niciodată.
Cu „tricău” (tricou), „septar” (sertar), „ummus” (hummus) „gata viitoare” (data viitoare), „usuc” (suc), „Ei, Bi, Si, Di, eni monin braș io tis” (A, B, C, D, every morning brush your teeth) și cu bucuria cu care ascultă și cântă în continuare Jingle Bells, deși știe foarte bine că a trecut Crăciunul.
E nostim fiul nostru, copilul. Mai vedem peste vreo 10 ani dacă ne schimbăm părerea au ba 🙂
Ioiiiiiii că cât e de fain!!! Pot să zic că seamănă cu tine! Sau pune și tu o poză și cu domnu’ Fritz să nu-l jignesc 🙂 Cu asta trebuia să încep: la mulți ani, băiețelului tău!
Azi-noapte, în timp ce-i simțeam respirația pe față la minunata lu’ mă-sa, dar mai ales a lu’ tată-so (deși jur că urăsc asta, simt că nu am aer) îmi ziceam că ce bine că e așa… Și dă Doamne pentru cât mai mult timp!
Asta cu manualul de utilizare și întreținere, dacă găsești ceva, mai dă și la alții, da’ de s-or potrivi câte unele, altele… Că pe grupurile de mamiki mi-e frică să mai intru 😁
Mulțumesc. Mie mi se pare că nu seamănă cu nici unul dintre noi 😂
La aia cu respiratul în nas te înțeleg perfect, și mi se pare că n-am aer :))
Manual încă mai caut, dacă găsesc sigur-sigur dau share, nu țin numa pentru mine. Cu grupurile de mămiki am rezolvat, m-au dat afară cu surle și trâmbițe 😂
Ce dulceata de copilas! Cred ca trece de la ingeras cu obrajori ca doi bujori la un gremlins care tras coca pe nas intr-o fractiune de secunda, dar.. cum spui tu. Nu l-ai schimba cu nimic pentru nimic in lume. Si al nostru face la fel, banuiesc (SPER) ca toti fac la fel. La fi-miu, e de la foame :)) Bai nene, cand ii e foame, se intampla ceva foarte ciudat. Se transforma in Gremlins, asta una la mana. Nu te mai intelegi cu el de nicio culoare. Am zis ca e de la foame, da? Eh, cand ii pui farfuria in fata CU CE A CERUT EL (nu iti imagina ca e la restaurant, dar in general pregatim de mancare in asa fel incat sa ne bucuram toti, nu doar broccoli cu laptuci si soja), nu vrea sa manance. Si vezi acolo circ. Nu dureaza mult, dar ai impresia ca tine cativa ani asa, de-ti vine sa-l expediezi pe luna cu un sut un c** bine ochit. Dupa ce mananca, revine instantaneu la starea initiala. Adica ingeras cu obrajori ca doi bujori (de-ai NAIBII, bata-i vina!) Aveti un prichindel teribil, sa va bucurati de el si cu el! De ghioarle, ce sa mai zic, ca vi le-as adopta instantaneu! <3 <3
Aaa, aia cu “vreau să mănânc X”. Și apoi “bleah, nu-mi place” e la ordinea zilei 🤦♀️
Acu, că se transformă în Gremlin de foame înțeleg, că și eu sunt cam la fel 🤣
Dar ăsta mai are și momente în care pur și simplu nu-ți poți da seama ce l-a declanșat. Și la fel de brusc își ia și reset 🤷♀️
Să vă trăiască, toate manifestările astea sunt semne că aveți un copil sănătos, inteligent, inventiv iar partea cu bipolaritatea 😁 iar este o chestie mișto, în timp o să vezi câte ai învățat în fiecare moment petrecut cu el. Mbine, câteodată treaba cu returnarea produsului trece prin mintea oricărei persoane normale 😂
Mulțumim ☺️
Mă bucur să aud că nu numai mie mi s-a întâmplat. De treaba cu gândurile de retur zic 😂
Sa va traiasca ! Iulia, are nevoie de o sora!
Eu ce sa zic, cu gemeni e foarte intens.
Am avut ajutor doar de la 2 la 3 ani. In rest, eu si sotul.
Nici o zi cu altcineva.Acum fac 14 ani in mai.
Fiecare varsta cu problemele ei.Stiu, nu suna incurajator. Faptul ca sunt doi ajuta, la partea cu joaca.
Mulțumesc! Lasă, are câinii cu care să se joace, unul ca el e suficient 😁
Din punctul meu de vedere, voi, cei cu mai mult de 1 sunteți eroi. Mai ales fără ajutoare externe.
Iar cu gemeni… Pfff… V-aș ridica statuie ❤️
Sunt rezultatul unui tratament. Nu avem gemeni in familie. Am fost fericiti cand am aflat ca sunt insarcinata. Sunt fata si baiat, Teo si Mihai, nu seamana deloc. Nici ca frati. Teo seamana cu mine si Mihai cu sotul.
Felicitări pentru reușită! Știu că nu e ușor, am o prietenă care a trecut prin asta. Dar rezultatul merită toate eforturile! 🥰
multumesc🥰
Gânduri din astea de retur am și eu, recunosc, și ce mă bucur să aflu nu doar că nu sunt singura dar mai e și normal, pfffff (aș vrea să le dau retur mai ales când se ceartă una cu cealaltă din cine știe ce motiv, și mai ales când fac mofturi la mâncare). Să vă povestesc una cu fiica mea cea mică. După serbarea de Crăciun de la grădiniță eram la dulăpior la ea să își pună bulendrele de frig pe ea, bine doar partea de sus că în rest o îmbrăcasem în sală. Și pentru că rămăsesem cam ultimii îi zic să o ajut să pună pe ea hanoracul și apoi geaca, era frig rău afară, da? Și ea zice că nu că poate singură. ( ca să se înțeleagă, e încă grupa mica deci coordonarea nu e tocmai 100%). O las eu câteva minute, ea nu și nu că poate singură. Când într-un sfârșit reușește să tragă hanoracul pe ea 🥳🥳 dă sa încheie fermoarul, și nu știu ce îmi vine și o întreb dacă nu vrea sa îi închid eu fermoarul, la care ea îmi răspunde senină ” da, chiar, să faci și tu ceva”. Recunosc că m-a cam blocat😅😅😅 Și a mai auzit-o și educatoarea, care s-a nimerit în zona tocmai atunci și care îmi spune că “vai ce vă ceartă” 🤣🤣🤣 Îi spun că știu, că nici acasă nu se abține. Bine că la grădiniță nu face asa. 😅😅😅 Na
Am leșinat 🤣🤣🤣🤣🤣
Ii trimit la un moment dat o poza mamei (bunica in speta) cu odrasla si primesc mesaj inapoi cu “Măi, da copil frumos aveti voi” 😊🥰 . Asa va zic si eu, copil frumos aveti. O mândreţe de băiat 🤩
Victor al nostru are 9 ani, face 10 anul asta. Pana pe la 5 ani a fost un nazdravan si jumatate. Si acum este la fel de nazdravan, extrem de lipicios si iubitor dar nu mai plange si face crize. Si in continuare se tine de şotii si glume si te prinzi imediat ca pune ceva la cale dupa mutra pe care o face 😁 Mi-e drag rau de el si ii tot povestesc cum nu a vrut sa iasa din burta mea si cum m-am chinuit 24 de ore sa il scot de acolo (nastere provocata). Si acum imi zice ca lui i-a placut sa stea la mine in burta, ca se simtea bine😀
Mulțumim 🥰
Aoleu, cum ai rezistat, soro, 24 de ore? 😳😳😳
Să ne fie sănătoși în continuare și să ne țină în priză, să nu ne plictisim 😁
Rezisti pentru o cauza nobila😁 noroc ca a prins epidurala ca altfel… a fost domnisorul stresat rau, eu am facut temperatura, au trebuit sa recurga la solutii extreme sa il faca sa iasa din “garsoniera”. Plus ca placenta nu s-a desprins de la sine si m-au chiuretat tot in sala de nasteri ca tot nu simteam nimic de la epidurala. Dar sincer tot se simte. Dar dupa atatea tratamente, injectii, 24 de ore in travaliu, ti-l pun in brate si uiti de toate cele🥰
Aoleu, sună traumatizant tare, dar important e că totul a fost bine până la urmă.
Da, ți-l pun în brațe și când rămâi singură cu el prima dată te uiți la el și te întrebi: bine, bine, și eu ce fac acum cu el? Sau numai eu? 🤔😂
Buna! Super tare relatarile tale despre pitic. Am si eu un exemplar in dotare( 5 ani luna asta). Mai face si al meu nefacute. Asa sunt piticii din ziua de azi! Sa va bucurati de toate momentele astea! Nu stii cand trece timpul!
Mulți înainte! ❤️
Multumesc!🤗
Noi suntem la inceput, abia 9 luni si deja incep sa imi pierd rabdarea, pare ca are mai multa energie decat mine… Mi-am dorit mult un catel (inca nu e timpul pierdut), dar a venit bebe inainte: baleste mult, rontaie tot ce prinde, ma capseaza cu cei 2 dinti de jos, ma calareste cat poate de mult, ma trezeste dimineata, ma scoate afara :)) Sa le dea Dumnezeu sanatate bunicilor 😁
Ugh, îmi aduc aminte de faza cu mușcatul 😂
Dar e bine, te pregătești pentru cățel. Dacă treci de perioada asta și încă mai vrei cățel, înseamnă că îți dorești cu adevărat 😂
Frumușel puștiul, să îți trăiască!
Mulțumesc ☺️
Copilul este absolut normal. Nu știu voi, că nu vă cunosc.😁
🤣🤣🤣🤣
Pe suportul nostru de chei scrie așa: Remember, to everyone else, we’re a nice, normal family 😁
Ptui pe el, să nu ți-l deochi, da’ frumușel mai este! Cum să nu treci peste orice când îi vezi fețișoara aia dulce și zâmbetul ăla cu toată fața? 😍
Știu despre ce vorbești, pentru că și eu am 2 bucăți! Băiețelul meu are 31 de ani 😀 iar fetița 13! Chiar dacă a trecut mult timp de când fiul meu avea 4 ani si jumătate, îmi aduc aminte perfect cum era. Practic tot ce-ai scris mai sus, ai scris despre al meu! 😀 Din păcate nu te pot liniști, nici când va crește nu o să fie nu știu cât de chill!
Fiică-mea, în schimb, este total diferită. Este blândă, calmă, studioasă, ce mai, o dulceață de fată!
Dar, deși sunt atât de diferiți, sunt un pansament pentru suflet!
Bucură-te de năzdrăvăniile băiețelului tău, sunt sarea și piperul vieții!
Mulțumesc. Adevărul e că e simpatic (cra! cra! 🤣)
Nu mă aștept să se liniștească brusc peste X ani, sunt convinsă că tot dinamită va rămâne. Dar măcar ne ține în priză 😁
Să-ți trăiască gașca!
😈😈😈
Asa se intampla cand lumea nu se uita la reclame:
https://www.youtube.com/watch?v=c_0bhT98g9Y&ab_channel=TopoftheWorld
Eu am fata. Un inger. Pina la 8 ani, cand a invatat sa spuna NU!
Dupa, am invatat eu sa nu ma bag cand se cearta cu maica-sa.
In rest, sa va traiasca si sa va bucurati de el. 😁
Vestea buna e ca sunteti tineri, sanatosi, veti rezista pina creste. Sper.
Vestea proasta e ca va creste. 😂
Ți-a șters wordpressu link-ul, nu știu de ce 🤷♀️
În rest, perfect de acord 🤣
Bizar, eu il vad…poate nu e sigur wordpressu daca ai 18 ani sau nu..🤣🤣
🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣
Cel mai mișto compliment pe care l-am primit azi 🤣🤣🤣🤣
la mine se vede linkul.
la mine se vede linkul cu reclama
Acu a apărut și la mine 🤷♀️
Stai asa, exista copil care pana la 8 ani a raspuns doar cu “da” la orice l-ati intrebat? Ca de exemplu “asa-i ca mananci legume?” “Da!” 🙂 Eu l-as fi impaiat si l-as fi donat la un muzeu 🙂
Iulia, ptiu sa nu-ti deochi domnisoru’!
Atunci înseamnă că trebuie să îl împăiem, că la mâncare rareori spune nu 😂
Bine, spune nu după ce îi pui în față pastele pe care a spus cu 10 minute înainte că le vrea. Că brusc vrea altceva. După care mănâncă și pastele, că e păcat de ele 😂
eu ziceam de domnisoara care pana la 8 ani n-a zis nu 🙂 pune tu in loc de legume ce crezi ca se potriveste – spalat pe dinti, facut baie, mers la culcare, de-astea
Stai. Adică cum. N-a zis NU?!? aoleu, rețetă pls!!!
Precizari…pina la 8 ani n-a zis nu cu majuscule si semnul exclamarii dupa. In fata maica-si. Ceea ce denota un copil precoce. Eu inca n-am curajul sa fac asta. 😂
🤣🤣🤣
La multi ani , să vă trăiască și să vă bucurați de el ! Este o minune de copil , frumos foc si isteț!
Mulțumim 🥰
Dacă nu merge cu returul, există varianta “spre adopție”😂😂, sigur, noi, cititorii tăi ne vom război pentru minunea voastră!
Să crească mare, sănătos alături de cei mai faini părinți și cei mai tari bunici!
Mulțumim 🥰
Frumoasa poza! Ghici care! 😏
Și e simpatic și copilul 😂 Da’ mie mi-au rămas ochii la “cățel”! De, tata “traumatizat”! Nu-ți face griji (iluzii 😈😂). Cresc copii, cresc și problemele! Bine, și bucuriile… Dar odată ce te-ai “făcut” părinte nu te mai dai jos din roller-coaster. Exersez chestia asta din 2002 încoace.
Și da, fără sa mi se ceară sfatul, îmi permit și eu să spun că în ce privește copii… “unul e prea mult” 😁. Asta având în vedere că dacă ar fi fost sa pot alege mi-ar fi plăcut să nici nu mă nasc. Evident că nici să mă căsătoresc nu ar fi trebuit. Genele mele trebuia să se oprească odată cu mine. Ironia e că se vor opri la generația următoare. That’s life! Și asta deși atat eu și Gabi (our child) avem o inteligență peste medie; sau poate chiar din cauza asta. Eah! Nu contează. Un pas înaintea celuilalt… Pe drum…
Sorry! Nu voiam să iasă așa comentariul. Și aș putea să șterg dar NU. N-o fac. Pentru că… In spatele cuvintelor… M-a fascinat/oripilat/enervat întotdeauna cum pot sa am poziții total diferite despre exact același lucru. Cum pot sa argumentez aparent logic și că e albă și că e neagră. Cum pot să trăiesc în majoritatea timpului “in my head”… Știu sigur că asta a lăsat urme asupra lui Gabi, care acum își termină cel de-al treilea an de studenție la Universitatea de Arte din Londra. Cat de adânci n-am idee (se ascunde la fel de bine ca mine). In fine… Incercam o explicație, nu cred că îmi iese prea bine. 🤔
Știi, nu articolul în sine m-a stârnit. E normal sa te bucuri de copilul tau. Chiar e! Răul e la mine. Nici asta nu pot să o fac in mod natural – mereu am acolo în cap un “Da, dar… Se putea mai bine; uite așa…”; poate pentru ca asta mi-am aplicat-o de când mă știu, chiar daca doar la nivelul de observație. Așa că simulez. Ca in mai toate situațiile sociale. Exista aproape întotdeauna un layer între mine și lume. Unul sau mai multe filtre care sa mă oprească sa spun ceva deranjant. Ca de exemplu că m-aș bucura daca 90% dintre oameni ar dispărea pur și simplu. Chiar daca dintre ăștia 90% as face parte eu, soția, copilul, părinții și frații mei. De ce? Pentru că ar fi mai bine pentru planeta. Atât. Am zis că m-aș bucura dar N-AS MIȘCA UN DEGET CA SA SE ÎNTÂMPLE ASTA! La nivelul asta mă situez. E doar un gând – și probabil că mi-a plăcut prea mult lumea de pe Solaria lui Asimov 😁
Mă opresc din perorat. Ce voiam să spun? Bun articol, faine poze. Și, a da! Ca un urâcios ce sunt mă activez instant la truisme și “drăgălășenii”. Sigur nu a fost bine că am apucat sa vad câteva comentarii înainte să mă “revărs” aici.
Promit că nu mai fac. Oricum, indiferent de asta va descurcați voi și fără sfaturi.
O sa crească mare, sănătos și iubitor de prieteni blănoși 😎
al nostru e cu “nici macar” in timp ce se tine in brate singur si ne sfredeleste cu privirea.
:))))) mă ucide poziția aia. Zici că e un tăuraș pe cale să atace. Scormonitul cu copita mai lipsește!