IuliaBre, nush cum stați voi cu psihicul și spiritul zilele astea, da io una nu-s prea bine, de ce să mint?
După toate rahaturile care ni s-au întâmplat, am momente în care simt că-mi vine să-mi iau câmpii și să fug unde văd cu ochii, numai să scap de toate…
Daaaaaaar. Dacă fac un pas în spate și încerc să privesc imaginea de ansamblu, îmi dau seama că, de fapt, fix despre asta e vorba: sunt niște rahaturi.
Da, se adună și te scot din echilibru, îți fwtează zenul și te scot din minți. Dar sunt rahaturi. În esență, lucrurile importante din viața noastră sunt ok: suntem sănătoși cu toții, avem acoperiș deasupra capului și avem ce pune pe masă (mbine, asta nu prea avem, că m-am cam certat și cu gătitul în ultima vreme, dar na, găsim ceva, de foame n-om muri).
Numai că, ce să vezi, printre toate rahaturile astea de zi cu zi, de multe ori e greu să păstrezi perspectiva optimismului și a unicornilor care fac pârțuri sub formă de curcubeie parfumate.
Așa că mi-am propus să încerc un mic exercițiu, pe care l-am numit (în mod copiat de la alții, nu e invenția mea) „Borcanul cu recunoștință”.
Sigur ați mai auzit sau citit despre conceptul ăsta, dar în cazul în care totuși nu știți ce și cum, ideea e cam așa: teoria zice să iei un borcan gol și să încerci să pui în el un cât de des poți câte bilețel pe care să scrii ceva frumos și bun care ți s-a întâmplat, ceva pentru care ești recunoscător.
Și asta pentru ca, atunci când ți-e greu sau ai o zi proastă, să bagi mâna în borcanul ăla și să regăsești un ceva bun și frumos, care să-ți aducă un zâmbet în cap și un șut în dos – șut plin de optimism, desigur.
Acu, nu vă imaginați că începând de azi o să o dau pă maindfulness și regăsirea sinelui și citate motivaționale, că nu e cazul.
Însă vreau să încerc să găsesc, în mod voit și conștient, ceva bun și frumos în fiecare zi. Și să notez aici acel ceva, ca mai târziu, când iar voi avea o perioadă d-asta în care o să mi se pară că toate corăbiile-s înecate, să privesc în urmă și să spun: hai, no, că nu-i dracu chiar așa de negru!
Ce îmi doresc însă e ca lucrurile astea să nu vină forțat. Adică na, nu vă imaginați că o să devin copilul ăla optimist care găsește balega sub bradul de Crăciun și sare-n sus de fericire, că sigur-sigur e și poneiul pe undeva, prin apropiere. Că uneori, o balegă e doar o balegă și atât.
Dar cred că uneori e nevoie de un exercițiu voit, ca să conștientizăm și lucrurile faine din viața noastră, nu numai balegile.
Așa că vă propun următorul exercițiu: eu am să încerc să scriu în fiecare zi un „bilețel” virtual aici, cu un lucru care m-a făcut să zâmbesc sau, de ce nu, să râd cu sughițuri în ziua respectivă. Și vă invit și pe voi în comentarii, să faceți același lucru.
Firește, după cum ziceam mai sus, uneori o balegă e doar o balegă și poneiul nu-i pe nicăieri. Sunt și zile d-astea, n-ai ce face. Dar hai să vedem dacă găsim împreună câte ceva fain în fiecare zi.
Iar eu am să las azi aici un „bilețel” de zilele trecute, că am vrut să mă apuc de atunci să scriu textul ăsta, dar n-am apucat. Am apucat însă să-mi notez întâmplarea asta, pentru că, de fapt, de la ea mi-a venit ideea.
Așadar, am fost acu vreo 2-3 zile cu fi-miu până în Dedeman. Ca norocu, ce căutam noi, n-am mai găsit. Așa că ne îndreptam resemnați spre ieșire, când copchilului i s-au lipit ochii de niște sărăcii de napolitane cu cremă de fructe de pădure.
Și pentru că a fost băiat de treabă și nu s-a mâțâit și nu s-a dat cu dosu de pământ că vrea napolitane, am decis să-i fac pe plac și am luat un pachet. Că logic, d-aia te duci la Dedeman, după napolitane, nu?
Ca să nu facă însă dezastru în mașină, am zis că stăm în parcare să mănânce. Și pentru că în ziua respectivă era aparent în toane tare bune, mi-a oferit și mie din porția lui. Ca idee, mie nu-mi plac napolitanele cu altceva decât cu ciocolată sau cu alune. Dar n-am putut să îl refuz, că prea fusese simpatic.
Și uite așa, am stat noi frumușel pe-o bordură, în parcare la Dedeman, lângă mașină, în soarele călduț al unei după-amiezi de toamnă, și am mâncat amândoi napolitane cu cremă de fructe de pădure.
Și a fost fain. 🙂
Rândul vostru acum! Vreun zâmbet pentru ceva anume astăzi? Vreun bilețel de pus la borcan? Sau doar o zi cu balegă ș-atât?
Sursa foto: Image by Freepik
Ieri ambii baieti au venit la iubit si dragalit unde altundeva decat la mine in pat. E ceva rar ca un adolescent sa mai stea la mangauat si cocolit iar cel de 9 ani sa stea sa il jughinim ( eu cu fratele lui cel mare).Ma rog jughineala consta in pupacit si gadilat dar ieri a fist ziua aia in care au venit amandoi.
Ce faaaaaaain 🥰
Bună Iulia, am început și eu ceva asemănător, să notez ceva ce am facut pentru mine în fiecare zi, pentru suflețelul meu care tânjește să fie băgat în seamă 😀
Recent a fost sâmbătă, dar toată ziua de sâmbătă, am fost în grevă. Adică am citit mult, că voiam să termin Six of Crows. Am stat pe telefon, am văzut un episod din Ashoka. Și a fost tare bine la mine în căpuț. Da, m-am simțit puțin vinovată, dar de data asta mi-a trecut repede. Duminică a fost cu de toate, dar am avut o sâmbătă doar a mea. Și fără să fi fost singură acasă. 🥰
Ah, ce fain sună 🤩🤩🤩
Azi nu am țipat 🥳
Context : băiat clasa a VIII-a. 🤪
waw!!! nici io; fată, cls I…
🤣🤣🤣🤣🤣
Bravo, felicitări! 💪💪💪
bre, io n-am nevoie! de borcan, zic; filosofia mea este “suntem vii? nu curge sînge din nas? putem munci/învăța? e ok”; bine, mai sunt și la mine zile cu ciacre înfundate, cu nori și căcaturi nașpa, da’ atunci îl am pe Gino;
Gino a fost; pînă pe la vreo șaptezecișiceva; a fost un italian, lemnar, care s-a gîndit să facă biznis; la craiova; l-au furat 3 rînduri de asociați; unii erau atît de influenți încît… nu pot să zic aici cine și ce ilegalități mi-a sugerat să semnez contra lui; era vorba de un cec neonorat; anfa, Gino și-a revenit cumva de fiecare dată, a plutit cu firma aia; anii trec și Gino devine bunic; fata, sub 30 de ani sau p’acolo, intră în duș să se pregătească de vizita post-partum; infarct, moare pe loc; vine criza și Gino nu mai face față; așa că este nevoit să cedeze firma (unui furnizor, om cinstit; cel puțin cu Gino), iar el și feciorul devin angajați în propria afacere; directori, dar totuși angajați…
așa că, de cîte ori cred că nu mai pot, mă gîndesc la Gino; și-mi trece!
Dap, înțeleg. Eu n-am nici un Gino… Din fericire? Din păcate? 🤷♀️
Așa că încerc și eu cum pot. Și da, ai dreptate, suntem vii, nu sângerează nimeni, în teorie ar trebui să fim ok. Numa că na, uneori mai aluneci și pe panta lu DeCeMiSeÎntâmplăToateNumaiMie?
Ce faaaaiiin!!!
Ia să vedem… Nope… Io mi-s cu balega azi 😂😂😂
Dar tot e bine, că văd partea plină a paharului. Hai că mi-ai făcut seara mai faină 🤗🤗🤗
Pare rău 🤗
Hai că-ți zic una să te facă să râzi. Fi-miu ar vrea să se ceară un pic la desene, da o dă așa, pe după măr, pe după piersic:
– Maaaamiiii, aș vrea să îți spun ceva la ureche…
Mă aplec spre el și zice:
– Știi ceva? Creierul meu ar vrea să se uite la un ecran. Acuma, eu ce zici să fac, să îl ascult sau nu pe creierul meu?
🤣
😂😂😂 bun-bun-buuuuun!!!
Ia și de la mandea o replică:
– Maaaaaaaamiiiiiiii, mi-e atât de caaaaaaald!!!!
– Așaaaa, și?
– Și numai îți spun cât mi-e de caaaaaaaaaaaaaald…
– Bine, mami, și mie mi-e cald, tuturor ne e cald la 30+ grade… (azi-vară, evident, că acum aș fi în stare să îmi iau o vestuță în spate 😁).
– Dar maaaaaaaamiiiiiiii, mie mi-e foarte cald!
Și uite așa o tot ținea, până catadicseam să pronunț cuvântul magic: înghețată!
Și tot așa măcar o dată pe zi…
Sfat nesolicitat, dar util: este la Kaufland înghețată la cornet mică, dar mică frate, că al meu soț dintr-o înghițitură o rezolvă! Adică atât de mică și drăgălașă, încât puteam să aud că îi e cald zilnic 😁😁😁
Ahahahahaha, zici că-i exemplarul nostru!
Maaaamiiii, mi-e așaaaaa de sete! Maaaamiiii, mi-e așaaaaa de cald!
Maaaamiiii, mie așaaaaa mult îmi place X sau Y sau Z! 🤯
Mor când aud “aluziile” astea 🤣
Azi dupa o zi de munca grea, cu multe probleme si frustrari (de altfel e asa de luni de zile la serviciu) juniorul ma asteapta la usa, ma imbratiseaza si saruta pe obraz si imi povesteste o traznaie pe care a facut-o la scoala. Ii era teama sa nu fi facut ceva gresit. Recunosc ca am ras si m-a scos din stres si i-am explicat ca nu a gresit cu nimic.
🥰🥰🥰
Azi m-a coafat soțul! Că m-am tot văitat ca nu-mi sta părul cum vreau eu și s-au oferit să mă ajute! 🙂
Ce tare! Kudoz domnului soț! 👏👏👏
Soacra e la noi de 6 zile. 😭
Din fericire, au mai ramas doar 34. 😂
Clipește dacă ai nevoie să trimitem niște whiskey pentru tine sau niște cucută pentru dânsa 🥃🤣🤣🤣🤣🤣
Trimite câte un recipient de fiecare🤣😂🤣😂
Nu vezi că n-a mai zis nimic? Mi-e teamă să nu citească doamna soacră pe aici 🤭
Am reușit să-i montez consoartei un raft pe birou, ca să-și ordoneze lucrurile. Voia unul de ceva timp, doar că nu ni s-a legat niciodată de mână. Azi am zis că trebuie să se încheie acea zi. Bucuria ei m-a bucurat.
Bravo, foarte fain! 👏