Alandala

Vești bune la început de săptămână

Dragii babei, azi am vești cu adevărat bune: am aflat cu mare bucurie că, dacă ești genul de om care procrastinează, n-o faci fincă ești o putoare ordinară, așa cum în mod eronat aveam eu impresia.

Ntz. Nici pe departe. Dacă procrastinezi, o faci fincă practic ești un drogangiu. Staaaați așa, nu închideți pagina, că n-a luat-o blonda pe arătură de tot. Stați cu mine, că vă învăț de bine!

Alandala

Ce-mi place de oamenii ăștia…

…nu!

Stați că vă spun imediat despre ce tip de oameni este vorba.

Este vorba despre tipul de oameni care vor ceva de la tine, dar nu-s în stare să ofere din prima toate informațiile de care ai nevoie, astfel încât să le poți oferi un răspuns clar, fără să mai fie nevoie de un ping-pong de mailuri, mesaje sau telefoane.

Copii

Nu înțeleg #4

Inițial scrisesem ditamai introducerea la textul ăsta, dar apoi am șters-o și am decis să mă rezum la a relata faptele (așa cum le-am văzut și le-am perceput eu). Și la a-mi pune întrebări legate de ceea ce am văzut.

Alandala

Cavalerii cruciadelor abandonate

Am (re)descoperit în ultimele zile o specie de oameni care-mi plac deeeeeosebit de mult. Not. Și anume fix ei, cei din titlu – cavalerii cruciadelor abandonate.

Dar ca să înțelegeți despre ce bat eu câmpii cu spor aici, haideți să vă fac un scurt profil al acestor personaje, că sigur aveți și voi astfel de specimene prin preajmă sau le-ați întâlnit măcar o dată în viața reală ori în cea online.

Alandala, Gânduri

Afară gardul și-năuntru…

Știți voi vorbele alea de duh cu „nu judeca o carte după coperte” și „aparențele înșeală” și altele din același registru? Firește că le știți, că sunteți oameni inteligenți.

Hai să vă povestesc cum am avut eu zilele trecute parte de o experiență care nici c-ar fi putut ilustra mai bine cele de mai sus.

Alandala

În spatele telefonului inteligent

Nu știu în alte domenii cum și care mai e situația, dar în industria noastră multă lume a trecut aproape exclusiv pe WFH. Așa că, la fel cum eu răspund la mesaje și mailuri mai din mașină, stând la semafor, mai în timp ce șterg un praf sau amestec într-un pilaf, e foarte posibil ca și interlocutorul meu să facă fix la fel.

Și mă gândeam că, înainte de inventarea telefoanelor ăstora inteligente, așa ceva nu prea era posibil. Adică mna, lăsând la o parte faptul că nu existau uatsap și toate celelalte mijloace de comunicare instant. Dacă aveai de vorbit cu cineva, te plantai frumușel lângă aparatul de telefonie fix și acolo rămâneai proptit până când terminai discuția.

Alandala

Relația ca hobby

Ne-am uitat zilele trecute la un show de stand-up al lui Sorin Pârcălab, cred că chiar la Brașov, dacă nu mă înșel. Show-ul e ăsta, dacă aveți chef să vă uitați. Dacă vă știți mai sensibili la menționarea de organe și alte tipuri de limbaj licențios, nu vă uitați, că le folosește destul de mult.

Mă rog, nu despre show-ul în sine era vorba, ci despre ceva ce a zis tipul la un moment dat. Respectiv (citez cu oarecare aproximație): Nu vă luați niciodată un partener care nu are un hobby. Pentru că dacă faceți asta, voi o să deveniți hobby-ul partenerului!

Alandala

Cum e cu egalitatea între femei și bărbați – dreptul la replică

Doamnelor și domnilor, în această dimineață în tumultuosul online românesc a fost lansată o provocare. Iar cel care a lansat-o a fost nimeni altul decât prietenul nostru Vasilescu.

Astfel, domnia sa a purces la a întocmi o listă cu lucruri care ar putea stabili cu adevărat și pentru totdeauna egalitatea între femei și bărbați pe planetă.

Și dacă tot avem parte de opinia dânsului, iaca, mi-am stricat planurile pentru textul de astăzi și nu m-am putut abține să nu notez și eu aici câteva gânduri. Că nu de alta, dar ce s-ar face internetul fără părerile mele?

Gânduri

Iertăm și uităm

Cred că e clar că azi n-am o dispoziție prea veselă sau optimistă. Aia e, n-au cum să fie toate zilele numai norișori pufoși și pârțuri de unicorni. Așadar, nu vă așteptați să vă aducă nici textul ăsta prea multe zâmbete pe buze, că nu e cazul.

Evenimente recente mi-au readus în atenția neuronilor și sinapselor o poveste pe care, în mintea mea, o încheiasem acum mulți ani de zile. Dar uneori se întâmplă viața și poveștile din trecut se întorc, vrem, nu vrem.

Gânduri

Bârfă sau discuție?

Am vrut să scriu textul ăsta ieri, când m-am enervat inițial. După care am zis să stau totuși un pic, să mai ruminez oleacă situația, că poate totuși lucrurile nu stau chiar așa.

Ei bine, am stat, dar părerea tot nu mi-am schimbat-o. Așa că m-am gândit să scriu. Poate așa mi se limpezesc gândurile și aflu și părerea voastră, să îmi spuneți dacă sunt eu tâmpită au ba.

Gânduri

O să ne înlocuiască roboții! Sau?

S-a făcut suficient de multă vâlvă online și offline zilele astea pe tema caselor self-service de la Auchan și a faptului că au dispărut casierii în carne și oase, așa că nu mai reiau și eu subiectul, că nu văd sensul.

Însă toată agitația asta mi-a adus aminte că am citit acum câteva zile (săptămâni? verific imediat – 15 februarie) un guest post la Vali. În care erau prezentate niște date statistice despre evoluția automatizărilor și niște predicții despre cum tot mai multe locuri de muncă ocupate de oameni vii vor fi ocupate în viitor de roboți și alte automatizări.

Gânduri

Se duce lumea de râpă?

Articolul de azi e așa, un fel de salată de gânduri pe care am simțit brusc și iremediabil nevoia să le pun în scris. Nu de alta, dar e păcat să nu rămână pentru posteritate măcar o parte din frământările minții mele alambicate. Și în plus, ne dă ocazia să mai stăm de vorbă pe aici, măcar așa, din tastatură.

Să vă spun de la ce mi-a venit întrebarea din titlu. De la faptul că am impresia că numărul tâmpiților din jurul nostru e în continuă creștere. Și nu mă refer aici la tâmpiții de internet, să zicem. Că ăia există de mult, numai că marele internet le-a dat în ultimii ani ocazia să fie tot mai vocali și mai vizibili.

Gânduri

Unii oameni sunt neoameni

Nu, că trebuie să v-o zic pe asta, că m-am enervat de mi-a crescut tensiunea!

Ora amiezii. Mă duc, recuperez odrasla de la înalta instituție de învățământ, mă duc până la Carfurelul din comună. Că da, avem și Carfurel, nu numa Mega. Mă rugase prietena mea din capu’ satului să-i cumpăr ceva. Zic, numa bine, cumpăr și pentru noi ce mărunțișuri mai sunt.

Fac niscai balet p-acolo printre rafturi, pentru că angajații erau ocupați să pună marfa pe rafturi, așa că toate spațiile dintre rafturi erau mai mult sau mai puțin blocate de cărucioare pline cu chestii.

Gânduri

Vai, da’ ce o să zică lumea?

Zilele trecute scriam cum am reușit să mă plimb prin lume încălțată în papuci de casă roz, cu șosete cu reni și Moși Crăciuni și îmbrăcată-n treningul în care stau în casă.

Și a fost un comentariu pe facebook care mi-a atras cumva atenția. Era o doamnă sau domnișoară acolo, care spunea ceva de genul – parafrazez – că i se pare că trebuie să mă iubesc tare mult, de am curaj să fac una ca asta, să ies în lume așa, fără să îmi pese ce spune sau ce crede lumea.

Pe moment, nu am dat prea mare atenție chestiei ăsteia, dar cumva, o zi sau două mai târziu, mi-a revenit în minte. Și mi-am luat câteva clipe să mă gândesc dacă oare chiar așa o fi. Dacă așa a fost mereu sau dacă e o chestie mai recentă. Și am tras niște concluzii.

Alandala

Interviu cu Mihai Vasilescu

Că tot a fost ieri zi cu Moș și cadouri și d-astea, m-am gândit să vă fac și eu astăzi un mic cadou și să vă ofer un interviu cu un domn aflat în floarea vârstei și în cea mai bună formă a vieții sale (ce, rotund e o formă, da?).

Așadar, azi vă ofer ocazia unică de a arunca o privire prin cotloanele minții lui Mihai Vasilescu – omul, bloggerul, legenda!