Alandala

Voi știți ce fac părinții voștri pe internet?

Tata a pățit o pățanie. Și anume, cumva, nu știu exact cum – că i-o fi apărut pe feisbuc, că i-a venit ceva mail, naiba știe, că relatarea poveștii a venit de la mama, care nu e chiar șefu’ la tehnologie și n-a reținut detaliile astea – a dat online peste ceva anunț conform căruia, contra modestei sume de 10 lei putea intra în posesia unui cort. De camping, cum ar veni.

Acu, trebuie să înțelegeți că ultima dată când au fost ai mei la vreun camping cu cortul, Elvis era încă adolescent și abia dispăruseră dinozaurii.

Iar următoarea dată când aveau vreun plan în sensul de a merge la campat cu cortul era cam la vreo 2 săptămâni după ce urma să înghețe iadul.

Deci nu e ca și cum un astfel de obiect ar fi avut vreo utilitate vreodată în gospodăria sau viețile lor. Ei bine, cu toate astea, tata a dat clic pe link și a plasat comanda. Pur și simplu pentru că o ofertă ATÂT de bună nu poate fi ratată.

Alandala

A, nu, asta nu!

Ia ziceți, cum stați cu reticențele? Indiferent că-s culinare, artistice, textile sau de orice altă natură?

Aveți, sau sunteți genul care încearcă cu mare plăcere orice chestie nouă, oricât de dubioasă ar putea părea la prima vedere?

Alandala

Integra-m-aș și n-am cui

Zilele trecute m-am împiedicat de niște texte care, printre altele, conțineau și niște statistici legate de măreața idee de integrare a diferitelor nații de imigranți prin țările mai cu apă caldă prin care au ajuns.

Posibil să îmi iau multe m*i pe baza textului ăstuia, dar nu-mi pasă. Pentru că realitatea, oricât am vrea să o cosmetizăm și s-o dăm cu parfum, tot un căcat sub un brad rămâne. Poate nu mai pute la fel de tare dacă e sub brad, dar tot căcat rămâne.

Alandala

Dac-aș fi pentr-o zi președinte…

Ia să începem noi săptămâna cu un exercițiu de imaginație, unul utopic sau fantezist sau cum vreți voi să-i ziceți.

Imaginați-vă că pentru o zi ați avea puterea de a schimba ORICE pe lumea asta. Absolut orice. Ați putea face viața pe Pământ să dispară sau ați putea crea încă o planetă Pământ sau ați putea colora toate mările și oceanele lumii în violet liliachiu sau ați putea avea o avere incomensurabilă sau orice altă chestie care v-ar mai putea trece prin cap.

Daaaar… există și un schepsis 🙂

Alandala, Gânduri

În general, generalizările generale…

De fiecare dată când cineva îndrăznește să exprime o opinie, hai să zicem, mai categorică pe un subiect – fie el efectul razelor de lună asupra galoșilor de gumă, fie comportamentul oamenilor prin aeroporturi ori discursul unei fete de liceu, invariabil trebuie să apară ăia care n-au nici un alt contraargument la opinia exprimată în afară de „Bueeeeei, nu e ok să generalizăm!!!”

Par egzamplu: vin eu și spun că razele de lună decolorează galoșii. Că eu am pățit-o, mi s-a stricat bunătate de pereche de galoși, așa că eu altă dată nu mai comit fatala eroare de a-mi lăsa galoșii în lumina lunii.

Fără nici un fel de excepție, cu certitudine de 100%, va apărea cel puțin o persoană care să zică: „Ba nu-i adevărat, eu am avut o pereche de galoși care n-a pățit nimic de la razele lunii, nu mai generaliza așa aiurea!”

Cărți

Despre speranță și bun simț

… sau mai degrabă, despre lipsa lui. Din partea mea.

Dar să vă explic ce tot dondăn eu aici. Acum niște săptămâni (mult prea multe, spre rușinea mea), am primit un mesaj privat pe feisbuc. Era de la Diana, cu care sunt prietenă pe minunata rețea, dar pe care n-o cunosc în persoană.

Diana e mama unei fetițe grozave, are un atelier de croitorie în care creează lucruri minunate și, probabil pentru că ziua ei are cel puțin 48 de ore (că altfel nu-mi explic cum apucă să le facă pe toate), mai și scrie. Cărți pentru mari și pentru mici.

Și Diana, pur și simplu pentru că așa a simțit, a vrut ca una dintre cărțile ei să ajungă la mine. Așa că mi-a scris pe fb să-mi ceară adresa și mi-a pus cartea pe curier în aceeași zi.

Acu, firește c-aș putea să bag ditamai lista cu scuze pentru care nu am dat nici un semn după ce am primit-o, motive pentru care n-am pus mâna să scriu despre cărticica asta drăgălașă, motive pentru care… pentru care… Dar oricum n-ar conta pentru nimeni.

Adevărul e că uneori, cu toate bunele intenții, se întâmplă viața și ajungi să fii nesimțit cu oameni care chiar nu merită asta.

Așadar, Diana, iartă-mă, rogu-te, că am dispărut precum măgaru-n ceață, îmi pun cenușă în cap și sper să dreg un piculeț lucrurile măcar acum, în ceasul al doișpelea.

Alandala

Mici bucurii meschine

Ca să încheiem săptămâna asta într-o notă veselă și pozitivă, zic să vă povestesc 2 întâmplări din trafic care m-au făcut să rânjesc zilele astea. Că deh, ce e viața fără un pic de Schadenfreude la adresa nenumăraților speciali care frecventează șoselele patriei?

Alandala

Vești bune la început de săptămână

Dragii babei, azi am vești cu adevărat bune: am aflat cu mare bucurie că, dacă ești genul de om care procrastinează, n-o faci fincă ești o putoare ordinară, așa cum în mod eronat aveam eu impresia.

Ntz. Nici pe departe. Dacă procrastinezi, o faci fincă practic ești un drogangiu. Staaaați așa, nu închideți pagina, că n-a luat-o blonda pe arătură de tot. Stați cu mine, că vă învăț de bine!

Alandala

Ce-mi place de oamenii ăștia…

…nu!

Stați că vă spun imediat despre ce tip de oameni este vorba.

Este vorba despre tipul de oameni care vor ceva de la tine, dar nu-s în stare să ofere din prima toate informațiile de care ai nevoie, astfel încât să le poți oferi un răspuns clar, fără să mai fie nevoie de un ping-pong de mailuri, mesaje sau telefoane.

Copii

Nu înțeleg #4

Inițial scrisesem ditamai introducerea la textul ăsta, dar apoi am șters-o și am decis să mă rezum la a relata faptele (așa cum le-am văzut și le-am perceput eu). Și la a-mi pune întrebări legate de ceea ce am văzut.

Alandala

Cavalerii cruciadelor abandonate

Am (re)descoperit în ultimele zile o specie de oameni care-mi plac deeeeeosebit de mult. Not. Și anume fix ei, cei din titlu – cavalerii cruciadelor abandonate.

Dar ca să înțelegeți despre ce bat eu câmpii cu spor aici, haideți să vă fac un scurt profil al acestor personaje, că sigur aveți și voi astfel de specimene prin preajmă sau le-ați întâlnit măcar o dată în viața reală ori în cea online.

Alandala, Gânduri

Afară gardul și-năuntru…

Știți voi vorbele alea de duh cu „nu judeca o carte după coperte” și „aparențele înșeală” și altele din același registru? Firește că le știți, că sunteți oameni inteligenți.

Hai să vă povestesc cum am avut eu zilele trecute parte de o experiență care nici c-ar fi putut ilustra mai bine cele de mai sus.

Alandala

În spatele telefonului inteligent

Nu știu în alte domenii cum și care mai e situația, dar în industria noastră multă lume a trecut aproape exclusiv pe WFH. Așa că, la fel cum eu răspund la mesaje și mailuri mai din mașină, stând la semafor, mai în timp ce șterg un praf sau amestec într-un pilaf, e foarte posibil ca și interlocutorul meu să facă fix la fel.

Și mă gândeam că, înainte de inventarea telefoanelor ăstora inteligente, așa ceva nu prea era posibil. Adică mna, lăsând la o parte faptul că nu existau uatsap și toate celelalte mijloace de comunicare instant. Dacă aveai de vorbit cu cineva, te plantai frumușel lângă aparatul de telefonie fix și acolo rămâneai proptit până când terminai discuția.