IuliaDiscutam acum ceva vreme cu cineva despre următoarea situație ipotetică:
Să zicem că ai niște cunoscuți, un cuplu. Nu prieteni apropiați, mai degrabă genul pe care i-ai cunoscut prin intermediul altor prieteni. Dar au trecut de nivelul de cunoștințe ocazionale, vă mai întâlniți pe la sindrofii comune gen grătare, ieșiri la bere, din astea.
Nu sunt neapărat genul de cunoscuți care au tranziționat de la „cunoștințe” la „prieteni”, dar nici nu sunt niște complet necunoscuți pe care i-ai văzut o dată în viață și cam atât. Mna, sper că se înțelege cam unde bat și cam care e gradul de apropiere al relației dintre voi.
Bun. Să presupunem acum că sunteți într-o zi într-un loc (chiar nu contează detaliile, situația e pur ipotetică), în cuplu sau singuri. Și vedeți unul dintre membri celuilalt cuplu într-o ipostază care nu lasă loc de interpretări.
Însă nu alături de partenerul de cuplu pe care îl cunoașteți voi, ci alături de o altă persoană. Nu contează dacă îl vedeți pe el cu o altă tipă sau pe ea cu un alt tip. Ce contează e că ipostaza respectivă nu lasă loc de interpretări, e clar vorba despre o relație mai mult decât platonică.
Și acu vine întrebarea: ce faci? Te apuci să îi spui celuilalt partener sau îți ții fleanca? Dacă vrei să îi spui, iarăși: ce faci? Te apuci să cauți respectiva persoană, îi dai un telefon sau o cauți pe facebook, dacă n-ai numărul de telefon, și îi spui ce ai văzut?
Aștepți până la următoarea ocazie socială în care vă veți afla cu toții în același loc, iei persoana deoparte și îi spui ce ai văzut? Sau te faci că nu s-a întâmplat nimic și nu îți bagi nasul în viața lor? Și dacă mergi pe calea asta, vei putea juca teatru suficient de bine cu următoarea ocazie când vă veți întâlni? Te vei putea preface că n-ai văzut nimic și nu știi nimic?
Acum să vă zic și perspectiva mea. Nu știu dacă e cea corectă (că mna, și corectitudinea asta e relativă), dar așa gândesc eu: sincer, mi-aș ține fleanca. Dacă nu îmi sunt prieteni apropiați, nu m-aș băga în viața lor.
Dacă persoana înșelată e să afle, va afla oricum la un moment dat. Poate știe deja și acceptă situația (dada, am întâlnit și cazuri din astea). Dacă nu știe, rahatul va lovi inevitabil ventilatorul la un moment dat. Cumva, nu mi-ar veni să mă bag în viața unor oameni despre care cunosc numai frânturi.
Poate și cel pe care îl cred eu încornorat înșeală la rândul lui, numai că n-am văzut eu. Nu știu, sunt o mulțime de variabile, așa că, pe scurt, mi-aș ține fleanca. Cred însă că aș evita cât de mult aș putea să mă mai întâlnesc cu ei în cercurile comune, pentru că nu prea mă descurc să joc teatru și cred că m-aș pune într-o postură aiurea.
Am stat apoi și m-am gândit dacă lucrurile ar sta puțin altfel, cum aș proceda? Adică dacă ipoteza s-ar schimba la modul că respectivul cuplu mi-ar fi prieteni foarte apropiați. Primul instinct ar fi să spun că da, m-aș duce rapid și aș da pe goarnă.
Dar oare e ok? Da, pe de o parte, presupunând că respectivii oameni îmi sunt foarte apropiați, pot să spun cu certitudine ceva mai mare că le cunosc viața mai bine decât unor cunoștințe ocazionale. Dar oare o cunosc cu adevărat?
Până la urmă, nici unii dintre noi nu știm ce se întâmplă cu adevărat între 4 pereți atunci când noi plecăm acasă și oamenii ăia rămân doar ei cu ei. Așa că, înclin să cred (slavă cerului că n-am fost pusă vreodată în ipostaza asta și sper să nici nu fiu) că și în acest al doilea caz, mi-aș ține fleanca.
Am două prietene cu care am dezbătut în varii ocazii subiectul ăsta și cu care am făcut un pact (dada, ca-n liceu :))) – că dacă oricare dintre noi va ajunge vreodată în situația asta, să spunem, să nu ne ținem gura. Dar asta e o situație aparte, în care am căzut de acord că așa procedăm.
Însă chiar și așa, tot aș avea o strângere de inimă. Pentru că totul e la nivel de ipoteză și nu știi niciodată cum va reacționa cu adevărat un om într-o astfel de situație. Poate i-aș face un bine respectivei, spunându-i că l-am văzut pe bărbac-su cu o mândră. Și poate ea ar decide apoi să îl ierte, din motive numai de ea știute.
O să se mai uite vreodată la fel la mine? Îmi va fi recunoscătoare că i-am spus sau undeva într-un colț de suflet va ține mereu minte că eu am fost cea care i-a spus o chestie care i-a schimbat viața definitiv? Pentru că, oricare ar fi finalitatea – că se împacă sau se despart, e clar că viața nici unuia nu va mai fi la fel.
Așadar, aș fi în stare să îmi asum așa ceva? Voi ați fi? Cum ați proceda și de ce?
eu mi-aș ține gura și aș evita sa vad acele persoane, pur și simplu nu e treaba mea
Yep, cred că asta e cea mai bună abordare.
Hai să privim din altă perspectivă: cum ai reacționa dacă o astfel de cunoștință ar veni să îți spună că ți-a văzut partenerul/a cu altcineva?
Băi, sincer, nu știu. M-am gândit și la asta. Primul instinct ar fi că aș vrea să știu, indiferent de unde aș afla.
Dar până la urmă, nu pot băga mâna în foc nici măcar pentru mine însămi.
Așa că răspunsul e în coadă de pește. Nu știu 🤷♀️
Salutare!
Vă spun o istorioară. Eram în recuperare după o accidentare la un concurs(de belit… la urs) ajuns în recepția asistentelor văd pe un perete scris frumos SECRETUL FERICIRII – să mănânci bine, să dormi bine și să-ți ții gura. Punct.
Cred că mi-aș ține gura, în ambele situații. Cum ai spus și tu, dacă e să se afle, se va afla și parcă nu aș vrea să fiu eu cea care dă o veste care le va (putea) schimba viețile.
Mda, cam așa.
Cred ca mi-as tine gura. Dece? Pentru ca indiferent cine are dreptate sau nu, indiferent ca respectivul cuplu stia sau nu de escapadele partenerului (ei), ca se vor impaca, ca se despart, tu vei fi intotdeauna ţapul ispasitor in toata povestea asta. Cu alte cuvinte, oalele se vor sparge in capul tau. Si poti sa iti pierzi prietena, prietenul s.a.m.d.
Da, poți să fii mânat de cele mai bune intenții, dar nu poți să știi care va fi rezultatul. Și riști exact cum spui tu, să devii tu țapul ispășitor.
ca să fiu sinceră, nu, nu aș spune nimic, nimănui, nici în cazul unor cunoscuți, nici în cazul unor prieteni. Am deja în cercul de cunoscuți (și rude) oameni divorțați, cupluri pe care toată lumea îi vedeau în categoria cupluri perfecte, iar în momentul în care a venit știrea ”divorțăm!” (unii amiabil, alții nu) o parte a celor din jur a rămas cu gurița ca la dentist. Nu știu ce e în casa și viața cunoscuților mei, (bine, nu știu cîteodată ce e-n viața mea, oooooof viiiiaaaațaaaa meaaaa! :))))) ) așa că nu mă-nghesui să mă amestec în ciorba nimănui. În plus, am fost martorul unei situații descrisă de tine, doo bune prietene, una îi povestește celeilalte ”știi, l-am văzut ieri pe Costi-al tău cu o brunetă în restaurantul y, parcă ziceai că-i dus la mumă-sa, la sat!?” Long story short, the end of friendship! So… nu mai bine-mi văd io de ciorba și familia mea, (pă persoană fizică :))) )
Exact, așa cum am scris într-un alt comentariu, până la urmă, nu pot să bag mâna în foc nici pentru mine, d-apăi să jur că fac bine pentru alții?
Am pățit. De două ori. Și mi-am ținut gura în ambele cazuri. Primul caz a fost când am dat nas în nas cu tatăl unor colegi de grădi ai băieților mei. Erau 3 perechi de frați de aceeași vârstă și în aceleași grupe, iar noi, părinții, ne-am împrietenit întrucâtva. Adică aveam numerele de telefon, sunam când mai întârzia câte unul când să-și ridice progeniturile de la grădi, d’astea. Ei, și tăticul ăsta era cu amanta în Vamă și stăteau fix la aceeași pensiune cu noi. Ai mei copii, când l-au văzut, au sărit pe el de bucurie, că unde sunt prietenii lor, că hai să mergem la plajă împreună. Zdai seama cum a fost momentul. A doua zi au și plecat. Acu’ treaba era cum să le spunem alor noștri să-și țină gura. Le-am bălmăjit ceva de genul că el era în delegație. Noroc că au uitat până la începerea grădiniței. Iar al doilea caz a fost și mai penibil. Tot la mare. De data asta la 2 Mai. Tot cu un tătic. Numai că de data asta, era vorba de un grup de părinți care ne și vizitam, ieșeam la terase împreună. Copiii erau prin clasa a treia când ne-am întâlnit cu tăticul respectiv. Iar noi eram la mare cu altă familie din grupul ăsta. A fost nasoală întâlnirea. Adică el s-a făcut că nu ne cunoaște, noi i-am strâns de mână pe copii și le-am șuierat printre dinți să tacă. La începerea noului am școlar, după festivitate, am fost toți la restaurant. Băi, el era așa de degajat, că io nu pricepeam. Mai târziu am aflat că ea știa, că ei nu se mai înțelegeau de multă vreme, că sunt și acum împreună pentru copil, copil care are 28 de ani, daar mai ales pentru biznisul pe care-l au impreună. Biznis de milioane de euro. Așa că a fost foarte bine că mi-am ținut gura. Copiii noștri sunt prieteni buni din clasa întâi, sunt nefespărțiți, iar noi ținem legătura cu ceilalți părinți. Ne felicităm de sărbători, de zilele de naștere ale băieților și cam atât. Și nu, nu voi spune ceva niciodată nici măcar celor mai buni prieteni. Pentru că nu e treaba mea, e a lor.
Oai, ce nasoale situații ai descris!
Nici măcar scenarita mea cronică nu și le-ar fi putut imagina.
Mi se pare super aiurea să fii pus în astfel de situații. Dacă s-ar întâmpla, nu știu cum l-aș face pe fi-miu să-și țină fleanca, că ăsta trăncăne mai ceva ca o moară neferecată 😂
Wow, astea-s din categoria “viața bate filmul”. Mi-ai întărit “credința” că cea mai bună variantă este să tac (pentru mine).
@Claudia, da, nu-i așa? Și mie mi se părea că genul ăsta de situații pot apărea numai în filme. Dar iată că sunt reale!
@Iulia,
Pe de altă parte, am o amică a cărei viață bate la fundul gol multe scenarii de film, dar nu acesta este subiectul de azi…doar că mi-am adus aminte, după ce am citit cele 2 povestiri 🙃
@Claudia, mna, că m-ai făcut curioasă :))) Bine, acu nu trebuie să te apuci să dai din casă. Dar trebuia să zic, că așa-s io, curioasă din fire! 😜
Altlfel, dacă stau să mă gândesc mai bine, eu am chiar și prin familia (mai apropiată sau mai îndepărtată) mea niște istorii demne de „viața bate filmul”…
@Iulia,
După o relație de câțiva ani (3-4 probabil) nu mai erau fluturii de la început, dar fiecare se complacea în situație. Ea mai zicea din când în când că pleacă în delegație și se ducea și statea în apartamentul părinților. La un moment dat el îi spune că vine să o aștepte la gară. Ea se duce mai devreme în gară, se suie în ultimul vagon (el aștepta la capătul peronului) se roagă de cineva să-i dea biletul (achită chiar și o parte din bilet) și apoi se duce ca o floricică la el, toată un zâmbet că ce bucurie i-a făcut 🙃
Este doar un exemplu. Poate unora nu li s-ar părea mare lucru, dar pentru mine, care nu am avut o viață așa palpitantă, a fost o chestie pe care nu am înțeles-o și nu o înțeleg nici în prezent, de ce se complică unii oameni atât de rău. Nu-i lega nimic, nici relație oficială, nici copii, nici credite.
Dacă aș avea talent la povestit cred că aș putea scrie o carte cu aventurile unora dintre apropiați.
Mda, recunosc, nici eu nu m-aș complica cu astfel de flotări mentale și nu pot înțelege de ce ar face-o cineva, mai ales în situația expusă de tine. Poate pentru adrenalină? 🤔
Then again, ceea ce nouă ni se poate părea complet aiurea, ciudat sau deplasat, pentru alții e normalitatea…
Mi-aș ține gura. Dacă nu, indiferent cum s-o sparge rahatul în ventilator, că se va sparge, tot eu rămân în istorie ca mâncătorul de rahat.
Plus, nu e treaba mea. Am și eu bârnele mele în oache, și prefer să mă ocup numai eu cu familia mea de ele
Ah, scuze! Bună Iulia, mă bucur că am aflat de blogul tău. Silviu sunt, comentaci pe la boss MV, dar slyman76 este autentificarea de pe WordPress
Salut! Bun venit la mine în garsonieră! 😊
Fair enough!
Doamne ferește! Și eu am niște pacturi dintr-alea cu: zicem, dacă va fi cazul. Sper să nu fie cazul vreodată nici cu prieteni buni, nici cu mai puțin cunoscuți, eu sunt absolut afonă la prefăcut că totul e în regulă, ar fi vai și amar dacă ar trebui să mă întâlnesc cu ele/ei, aș roși și m-aș bâlbâi instant, de parcă eu aș fi divină 😁
Și mie mi-ar fi teamă de asta, că m-aș da de gol, încercând să nu mă dau de gol 😁
Mi-aș ține gura, clar! Nu mă bag in viața nimănui. Ce faci însă în cazul în care persoana află că tu ai știut și nu ai zis nimic? Cum trebuie să reacționezi?
Fix aia discutam cu bărbatu-meu acum 5 minute.
Ce faci în situația în care totul iese la iveală și se află că tu știai și n-ai zis nimic?
Habar nu am. Ce știu cert e că oricum o dai, cumva, pentru cineva tot nu iese bine 😐
Mi-as vedea de ale mele. Ca am mai spus si tot eu am tras. Si cu o prietena foarte apropiata. As vrea, in schimb, sa mi se spuna. Nu conteaza de catre cine
E groaznic sa fii in bezna. Cat de istet ai fi, mai sunt lucruri care iti scapa.
Și eu zic la fel în momentul ăsta. Aș vrea să știu.
Dar nu poți ști niciodată cum ai reacționa cu adevărat în situația respectivă. Sper să nici nu aflăm, nici unii dintre noi.
Nu, cu riscul sa imi atrag antipatia pe vecie din partea celor implicati, eu as spune.
Am trecut prin asta, fiind in postura inselatei, chiar inainte de nunta, dintre invitati, 2 prieteni, stiau si s-au comportat ca si cum nu era nimic, iti dai seama ca apoi m-am simtit ultima proasta, ca in vorba aia “ce nu stie barbatul stie tot satul” sau ceva asa…
Cu atat mai mult cu cat imi este ea cel putin, prietena apropiata, nu as vrea sa “tradez” si eu, tin mult la solidaritatea aia intre femei.
Poate as incerca sa discut cu el inainte, in ideea ca pe el l-am prins, sa am macar un context, nu sa il amenint gen “ii spui tu sau o fac eu”, dar poate situatia e mai complicata, delicata, incurcata si atunci poate chiar nu e cazul sa fortez eu lucrurile, pot astepta sa-mi ofer sprijinul partii “varamate” la momentul potrivit.
Mna, cam asa vad eu treaba asta…
Așa gândește și bărbatu-meu: a zis că el ar sta mai întâi de vorbă cu “vinovatul” și ar încerca să afle care e situația.
Dacă e un “derapaj”, pune-i capăt și ne prefacem că nu s-a întâmplat nimic.
Dacă e mai mult de atât, spui tu sau, dacă nu o faci, spun eu.
Îmi pare rău că ai trecut prin așa ceva! 🤗
Pai daca nu as fi trecut pe acolo, as fi zis si eu ca majoritatea, imi tin gura, nu e treaba mea, ceea ce e …fair enough, pana nu mai e, pt ca suntem prieteni cu un scop, si acela nu e sa avem companie la gratare doar, nu? Asta daca suntem apropiati, apropiate noi femeile, zic.
Ca daca sunt niste cunostinte asa, atunci clar nu m-as baga, altfel insa consider ca “imi permit”, sj la randul meu vreau si chiar insist sa mi se spuna.
Stiam eu ca domnu Fritz e de comitet :))))
Așa e, prieteniile ar trebui să se extindă dincolo de o bere și un grătar.
Buna Iulia! Azi am aflat de blog, de pe cel al lui Mihai Vasilescu, și am și venit in vizita. Legat de subiect… Clar îmi țin gura. In primul rand nu e treaba mea și în al doilea rând ce sper că o să se întâmple daca sifonez? Nimic bun oricum. E bine aici la tine, mai vin! 😁
Salut, bun venit acilea! 😊
Sper să mai treci și pe viitor.
Legat de spus sau nu, cred că oricum ai da-o, nu are cum să iasă 100% bine pentru toate părțile implicate.
Nu-i treaba mea, nu văd nimic, nu știu nimic.
No, bine tu, fată că ț-ai făcut blog, că tăți uaminii. 🤭
🤣🤣🤣🤣
Bun venit, dom’ne dragă!
Eu as vorbi prima data cu cel prons in fapt. I-as da sansa sa poarte el/ea discutia cu partenerul de viata. Daca refuza , cu dovada in mana l-as informa pe cel/cea inselata. Ce face respectiva persoana cu informatia pe care i-o dau si mai ales arat( nu as deschide gura fara o dovada clara:poze, video, etc) este fix problema ei/lui. Intotdeauna am mers pe principiul ca adevarul dureros e de 1 milion de ori mai bun decat o minciuna/omisiune pioasa. Subliniez, as spune doar cu o dovada imbatabila, altfel mi-as tine gura, pentru ca ar fi sanse ca povestea sa fie rastalmacita sau ceea ce eu am crezut ca vad sa aiba un altfel de explicatie. Cand a venit prietenul iubitului meu sa imi spuna ca ala umbla cu alta, i-am cerut dovezi, nu a avut, i-am zis vreo 2, am investigat fara ca “inculpatul” sa isi dea seama si ghici ce, era curat ca lacrima. La ceva timp i-am povestit ce a facut “prietenul” lui, just fyi, cred ca nici azi nu isi vorbesc.
E și asta o variantă, nu zic nu!
Cred sigur ca nu aș spune nimic , cu toate ca aș avea așa un pic de remușcare ” băi oare aia/ăla știe pe unde umbla consoarta?
Remușcări aș avea sigur și eu!
Eu nu am spus, cand buba a pocnit, ca de pocnit pocneste, m am ales cu reprosuri grele, si da, m am simtit prost.(inselatul si inselatorul erau si din familie, ceva frumi, frumi rau.)
inselata
inselata
rectificare, inselata.
Ugh, astea în familie mi se par cele mai horror. Nici nu vreau să îmi imaginez 🥺
Am fost pusa in situatie, la o intalnire cu baietii, sotul prietenei mele i-a povestit sotului meu cam ce facea el prin club, i-a mai aratat niste poze cu ceva cuceriri… din astea. La alta bauta, de data asta intre mine si consort, omu’ mi-a povestit. Acum… daca ii ziceam ceva ei, automat se stia cam in ce fel a ajuns informatia la mine. Riscam amandoi sa intram in ventilorul maro, in plus, inainte sa-mi zica, sotul m-a pus sa jur ca nu-i zic nimic. Asa ca nu i-am zis, anii au trecut, daca se mai intampla escapade din astea acum, nu stiu. De altfel, omu’ e linistit, familist, nu o bate, aduce banii acasa, vorba aia, perfect. Ma gandeam acum ca intr-o astfel de situatie, poate as trimite o scrisoare anonima, dar si asa as fi putea fi in colimator, daca acuzatul stie ca doar eu l-am vazut… Mda, concluzia e ca mai mult de 90% sunt inclinata spre a nu spune.
Mda, nici asta nu e o situație în care să vrei să te pui!
“Nu contează dacă îl vedeți pe el cu o altă tipă sau pe ea cu un alt tip. Ce contează e că ipostaza respectivă nu lasă loc de interpretări, e clar vorba despre o relație mai mult decât platonică.”
Auzi, esti cam conservatoare…daca e el cu un el sau ea cu o ea? 😁
Ca sa raspund…nu cred ca as spune, ceea ce duce la un paradox, asa, dupa ce am citit raspunsurile: toata lumea vrea sa afle dar nimeni nu vrea sa spuna.😂
🤣🤣🤣
Jur că în timp ce scriam, degetele dădeau în taste și mintea mea și-a zis: să vezi că o să se sesizeze cineva că fac discriminare acilea, păi ce, nu poți să-l vezi pe un el cu un alt el sau pe o ea cu o altă ea? 😁
haibonjur și la tine acasă, ca cum ar veni!
știi cum nu-ți zice rabi direct rezolvarea și-ți bagă o poveste? la fel și io:
la primul loc de muncă stăteam (și) printre șoferi, că acolo-i pulsul; și povestește unul dintre ei: prin al treilea-patrulea an de căsnicie, mă ia Mihai (necăsătorit la moment) să plimbăm 2 gagici la Lacu Roșu; și, cum urcam noi p’acolo, io de după gît cu domnișoara, dau cu ochii de un cuplu cunoscut, cu care ne vedeam în fiecare an, la revelion, în casa unor cunoștințe; veneau drept spre mine; în 2 secunde am evaluat scenariile și am ajuns la concluzia că singura soluție era s-o fac pe niznaiu; cînd au trecut ăia pe lîngă mine, le-am susținut privirile dar nu am schițat nici un gest de salut;
am plecat spre Iași ca și cum aveam Ferrari, nu Dacia; următoarele luni (era iulie) pînă la revelion au fost un fel de pușcărie; și vine rev-ul! fac special să ajungem puțin mai tîrziu și, cum intrăm, de mînă cu nevasta, drept la cuplul de la Lacu Roșu:
– băi, salut! sărut mîna! de cînd nu ne-am mai văzut…
la vreo jumătate de oră vine tipul la mine:
– știi, n-ai să crezi ce ni s-a întîmplat! prin iunie… etc; băi, da’ știi cum semăna cu tine? GEMENI!
doar că povestea se întîmpla prin anii ’80 și doamna din cuplul “suprinzător” a fost convinsă de consort că e prea mare efortul a două telefoane pentru a afla numărul de acasă al împricinatului; plus că, “dragă, semăna perfect, dar ai văzut că nu a schițat nici un gest? nu era el! te mai faci și de rîs…”
Bonjurică, bonjurică, bun venit!
Am râs cu sughițuri 🤣🤣🤣
Cea mai tare abordare de până acu!
Cu siguranță mi-aș ține gura acasă și mi-aș vedea de treaba mea, nu-mi aduc aminte să fi trecut prin asta până acum și sper să nu am ocazia.
Îți doresc și eu să n-ai ocazia! Oricum ar fi, e o situație ingrată.
Hai bună, bună. Îl citeam pe Mihai și hop te-am găsit.
Bravo,dacă e deschis mai trec😜
Bună, bună! Deschis, cum nu? Și bucuroși de oaspeți noi 😁
De obicei, dacă nu-s persoane foarte apropiate, nu mă bag. Că m-am băgat și am picat de prost. Am învățat lecția și merg mai departe. Mai dificil ar fi dacă persoanele sunt apropiate mie. Mi-ar fi foarte dificil să îi mai primesc la fel și să nu arăt prin comportamentul meu că nu e ceva ok. Cred că ar fi de vorbit cu persoana vinovată, pentru a o îndemna să discute, că nu e ok așa.
Da, probabil asta e cea mai decentă abordare. Deși, și așa există șansa să te trezești luat la unșpe metri că de ce te bagi…
Iacă ți-am trecut și eu pragul, după ce am aflat că pe blogul lui Mihai scrie Iulia cu roșu nu pentru că ești fermecătoare, ci pentru că, de fapt, este un link. 😀
Referitor la articolul tău, categoric mi-aș ține gura. Nu de alta, dar dacă spui ceva și ăia se despart, te simți ca și cum tu i-ai fi despărțit. Plus că în final o să te urască amândoi că le-ai stricat viața, că ei erau bine-mersi! Așa că mai bine stau în banca mea și mă fac că plouă!
Mulțumesc, m-ai amuzat. Bun venit pe aici! 😊
Și dacă se despart și apoi cel încornorat află că știai și nu ai zis nimic? 🤔
Păi cum nici eu nu prea le am cu prefăcutul, probabil ca aș evita să mă mai intâlnesc cu ei. Cu amândoi. Zic și eu așa, teoretic, pentru că până acum m-a ferit viața de dileme d-astea! 😀
Grea intrebare! daca prietena mea nu mi ar spune si as afla singura de isprava sotului, m-as simti ranita .
Cred ca ar fi buna o sugestie intr-o discutie, mai pe ocolite. Daca persoana are incredere oarba, as renunta.Doar in cazul prietenilor si rude as proceda asa. Daca as avea si o dovada .Nu as putea sa ma prefac ca nu stiu.
Da, asta cu prefăcutul cred că mi-ar fi și mie cel mai greu.
Am fost în situația asta, în sensul că l-am văzut pe iubitul prietenei mele (erau într-o relație de vreo 6 luni) plimbându-se de mână, amorezat, cu alta. I-am spus prietenei mele chiar atunci, a fost tare dezamăgită și tristă. Nu a mai vrut să rămână cu el. Pe tip îl știam f. puțin, mi-l prezentase la o petrecere destul de recentă. După ce s-au despărțit m-am întâlnit întâmplător cu el și mi-a reproșat că m-am băgat în viața lui, că ar fi trebuit să nu spun nimic. I-am răspuns că știu că i-ar fi convenit, cum să nu, dar nu mă interesa viața lui, ci viața prietenei mele. Eu i-am spus ce face el, iar decizia a fost la ea. Suntem prietene și acum, iar întâmplarea e de mulți ani.
Eu m-aș supăra dacă aș afla că prietena mea a știut și nu mi-a spus, cred că m-aș simți oribil, ar fi tot o trădare. Dar la persoane care nu sunt apropiate nu aș interveni, nu aș spune nimic (doar dacă aș fi întrebată direct, atunci n-aș putea să mint).
Am fost pusă și eu în situația să văd așa ceva, fără să fiu văzută. Doi colegi de-ai mei mergeau frumos de mânuță, se mai opreau să se pupe, de-astea. Numai că ‘mnealui era puțin însurat și cu doi copii. Frumușel golanul, nimic de zis! Soția lui ne era de asemenea colegă, deci nu se pune că intrusa n-ar fi știut. A doua zi m-am dus întins la el și i-am spus că l-am văzut cu respectiva. Eram destul de apropiați ca să-mi permit să-i spun că dacă nu-și poate ține nădragii pe el, măcar să fie naibii mai discret, că altcineva poate nu îi zice lui, ci soției. Culmea era că acasă, cu soția și băieții, el era foarte ok. Sunt împreună și în ziua de azi cei doi soți.
Wow. Altceva nush ce să zic, decât wow 😳
Fratilor, pare ca sunt singurul defect de pe aici. Eu nu as putea sa nu impartasesc celui tradat ceea ce am vazut. Desigur, cu maxima diplomatie de care pot da dovada. Foarte probabil ca vor fi in stare sa-si dea unul altuia explicatiile necesare, dar tot nu as putea sa traiesc cu gandul ca am stiut si nu i-am spus. Mi se rupe daca prietenia se rupe – asta inseamna ca nu ma merita nici pe mine. Eu as vrea sa aflu de la altcineva despre o astfel de situatie. Chiar si dupa 29 de ani de casatorie…
Nu cred că ești defect, pur și simplu ai o altă perspectivă asupra lucrurilor 🙂
Buna Iulia! Acum din punct de vedere familiar vreau sa ma cert pe mine ca nu mi-am vazut de treaba. Acum aproape 30 de ani am facut o gresala colosala, eram adolescenta in apararea mea pot sa spun, dupa ce am analizat mult timp faptele. Situatia a fost ca fiind sigura ca am fost vazuta de tatal meu, care venea dintr-o localitate aflata la ceva departare, am zis sa o iau inaintea evenimentelor si sa povestesc acasa( maica-mi de fapt) ca era pe drum cu angajata lor de baza. Mie parandu-mi-se perfect normal, nu era prima oara cand se intampla asta. Doar ca, acasa, el nu a zis ca a fost acolo, nu cu ea, in fine…povesti. Si atunci maica-mea m-a bagat la inaintare pe mine, foarte urata situatie a fost acolo, ea banuia dar nu avea dovezi asa ca un intreg scandal la respectiva la usa, foarte urata experienta. Deci nu, acum trec eu pe partea cealalta.
Ma bucur ca te-am gasit si aici!
Da, într-adevăr, foarte urâtă situația, îmi pare rău că ai trecut prin așa ceva! 😒
Ziua bună,
nu aș spune. Dar, dacă ar fi vorba de o prietenă/ un prieten apropiat, aș spune cu orice risc.
Mi-am amintit o fază din liceu. Eram printr-a 12-a. O colegă îmi povestea despre noul ei iubit. Totul minunat până mi-a spus cum îl cheamă. Reacția mea: are copil cu vecina mea. Și nu se ocupă de el, ea îl crește singură. Săraca fată, a fost șocată. Iar eu m-am simțit foarte vinovată că m-a luat gura pe dinainte. Nu știu ce s-a întâmplat mai departe.
Eu cred că ăsta a fost unul din cazurile când a fost bine că te-a luat gura pe dinainte. Genul ăsta de “crai” merită să li se ducă buhul. 🙄
Bună, Iulia!
Te știu de pe celalalt blog. Doar de ieri am aflat ca scrii și tu nu ca invitat ci ca o gazda în toată regula. Îți doresc multă “nelene” și articole cât mai multe…
Legat de topic: nu, nu as spune. Poate doar dacă ar fi fratele meu cel incornorat… Dar altfel, prieteni, cunoștințe, amici… Nu. Nu am eu puterea de a decide ce e bine pt ei. Nici nu as ști dacă as face mai mult rău decât bine. Din proprie experienta știu ca ceea ce nu știi nu te raneste… Am știut și m-a durut. Rău. Profund. As fi preferat sa nu știu. Și oricum, adevărul iese mereu la iveala dacă îl cauți. De ce sa îl forțez eu pentru altcineva..?
Bun venit și la mine în garsonieră! 😊
Foarte adevărată treaba asta cu “adevărul iese la iveală”.
Și până la urmă, realitatea e că nu există un răspuns universal valabil. Din toate comentariile pe care le-am citit, e clar că în unele situații, cel care a deschis gura a făcut un bine, în altele, e cel mai bine să îți vezi de treburile tale.
Îmi pare rău că ai avut parte de o experiență tristă ☹️