IuliaPe scurt, răspunsul e simplu: pentru că sunt o putoare indisciplinată.
Ceva mai pe lung, în rândurile care urmează.
Am fost trasă de mânecă virtual zilele astea și întrebată de ce nu scriu mai des p-aici, că iată, din 27 ianuarie a cam început să se pună praful prin garsoniera asta online.
Primul instinct este, evident, să mă scuz. Să azvârl repede din vârful buzelor eterna justificare „n-am timp!” De fapt, dacă e să fiu absolut sinceră cu mine și cu voi, adevărul nu e că nu am timp, ci că nu îmi fac timp.
Cred că am mai zis-o pe aici, am mai zis-o cu siguranță și prin alte locuri online, dar o să o tot repet obsesiv, până când o să-mi intre în tărtăcuță. Când m-am decis să îmi iau inima în dinți și să creez locul ăsta, am discutat subiectul cu Mihai, cel care mi-a dat primul imbold, publicându-mi inepțiile pe blogul lui.
Iar el mi-a zis franc, în față – mbine, la telefon, da tot aia e – că n-o să fiu în stare să fac treaba asta. Din simplul motiv că îmi lipsește disciplina, rutina și exercițiul scrisului.
Pentru că adevărul este că, la fel ca spălatul pe dinți ori pusul hainelor la loc, și scrisul, dacă vrei să o faci la modul serios (și aici se poate include orice, de la ficțiune la articole de specialitate, la bloguri și orice altceva mai poate fi creat cu cuvinte), este un exercițiu și un obicei.
La momentul respectiv, am fost tentată să reacționez ca un copil mic, să bat cu piciorușul în podea și să zic: lasă, bă, că o să vezi tu, îți arăt eu ție că eu pot! Ei bine, de putut pot, dar n-am să mint, ușor nu e. Iar scuza cu „n-am timp” e atât de la îndemână și atât de facil de băgat la înaintare, încât profit de ea cu cea mai mare plăcere cu orice ocazie care mi se oferă.
Însă zilele astea am avut parte de niște mici… epifanii, să le zicem. Prima a venit din partea domnului soț. Nu mai știu cum venise vorba, cred că m-a întrebat ce scriu săptămâna asta pentru Vasilescu sau ceva, dar nu contextul e relevant, ci faptul că mi-a zis ceva de genul (parafrazez): „Bobiță, să știi că eu sunt mândru de tine, scrii deja de un an la Vasilescu, cred că e cea mai mare dovadă de consecvență pe care ai dat-o de când te cunosc, în afară de chestiile care țin de muncă!”
A doua a venit, așa cum ziceam la început, din partea oamenilor care mă citesc. Băi, jur, mi se face îngrozitor de rușine când aud că cineva a intrat pe aici și a rămas dezamăgit că n-a găsit nimic nou. Nu e ca și cum aș avea eu cine știe câte mii de cititori, dar tocmai pentru că s-a adunat aici o mână de oameni, simt că ar trebui să nu las nici o zi să treacă fără câteva rânduri așternute.
Pentru că faptul că există oameni care își iau din timp să treacă pe aici, să citească prostiile pe care le debitează mintea mea, mi se pare, încă, incredibil. Nu știu dacă o să mă obișnuiesc vreodată cu gândul ăsta. Dar vă mulțumesc că sunteți aici!
A treia a fost provocată de faptul că am început să citesc „On writing” a lui Stephen King. Băbăieți și fete, am rămas tâmpită. Omul ăsta a scris cam de când se știe. Și nu s-a oprit din asta nici o clipă.
Nici măcar când era copt în cap de alcoale și droguri și ce mai băga el acolo în organismul lui, de nu mai știa nici pe ce lume era. Ca idee, omul are cărți despre care spune acum că nu își amintește când le-a scris. Pentru că atât era de prăjit în creier. Dar nu s-a oprit din scris. Fascinant, vă zic.
Acu, să nu vă imaginați că am pretenția de a mă compara cu conu’ King. Oi fi eu dilie în cap, da măcar sunt realistă. Însă ideea pe care încerc s-o pun în cuvinte (fără prea mare succes, până acum), e că da, scrisul e un obicei.
Iar eu trebuie să îmi antrenez acest obicei, dacă vreau să iau lucrurile în serios. Și chiar aș vrea. Îmi place să scriu. Ideea de a-mi face un blog mi-a încolțit în minte acum cel puțin 15 ani, dacă nu chiar mai mult. Și niciodată n-am avut curajul.
De multe ori când citeam un articol mișto pe la câte cineva pe vreun blog, îmi venea să scriu un comentariu. Și apoi îmi dădeam seama că ar fi ieșit un comentariu lung cât o zi de post, așa că renunțam. Iar apoi mă gândeam „Hm, uite, dacă aș avea un blog, aș putea scrie, de fapt, comentariul ăsta, sub forma unui articol”. Și cam acolo se oprea totul.
Pe de o parte din teama de a eșuat (cine naiba ar vrea să citească ce am eu de zis?), pe de alta, din teama de a fi judecat (dacă se apucă careva să mă înjure sau să mă ia la șuturi?), pe de alta, din comoditate (lasă, am eu destule pe cap, când naiba să mai am timp și de blog? plus că nici nu mă pricep la partea tehnică, nu știu, nu pot, hau-miau…).
Și iată-mă azi aici, în fața voastră. Mi-am luat inima-n dinți și am început să scriu. Și pentru că, așa cum ziceam mai sus, scrisul ăsta e un obicei care trebuie învățat și cultivat, am decis să scriu de fiecare dată când am chef și simt nevoia să o fac.
Asta va însemna, pe de o parte, probabil mai multe articole. Pe de altă parte însă, e foarte probabil ca multe să fie niște tâmpenii. Dar aia e. Îmi asum. Nu am cum să progresez, dacă nu exersez. Iar voi, ăștia care sunteți pe aici, veți fi cobaii mei 😁 Vedem cât rezistăm, și voi, și eu.
Cam atât de la mine pentru moment. Poate mai revin pe după amiază, dacă nu, ne „auzim” mâine!
🤗
Cobai 1, prezent!
🤗
Mai intru din când în când, poate e ceva. Dacă nu, mâine.
❤️
Bagă mare, că ai potențial!
Mulțumesc!
🤗🤗🤗
Hai-de Iulia, hai-de Iulia!
Mie îmi place foarte mult cum scrii, sunt încântată că te pot citi fie că e o dată pe săptămână, fie pe zi, important e că te ții de treabă.
Iar dacă “ai fost trasă de mânecă”, înseamnă că ne place și mai vrem! Dai dependență 🙂🤗
Da, păi d-asta mi-e și rușine… Că înseamnă că vă place, și mi-e nush cum să nu… livrez 🙈
Mulțumesc pentru că ești aici!
Iulia, aici o să fim și te susținem, indiferent la ce timp alegi să scrii. Efortul tău e incomparabil mai mare și merită apreciat! ☺️🤗
🥰🥰🥰
Cobai # 5 prezent
🤗
Nu pot decât să mă bucur de fiecare dată când te citesc. Că vrei sau nu, să o faci mai des, nu poate fi decât și mai multă bucurie. Știi, eu sunt genul care simte nevoia să aparțină unei comunități în care să mă regăsesc. Chiar dacă virtuală, și habar n-am dacă ăsta e un lucru bun sau rău.🤷🏻♀️ Nfine, mai ai un cobai aici.
Ah, mă tot țineam să-ți spun că și noi suntem rulotiști.😁
Well, dacă nu e un lucru bun, asta cu sentimentul de apartenență la o comunitate, atunci și mie-mi plac lucrurile ne-bune 😁
Hihi, ce tare, poate ne-om vedea prin vreun camping, pe undeva!
da, suntem mai mulți pe-aici dornici să-ți citim scrierile.
❤️
Mi-ai lipsit.
🤗❤️
Eu pot sa înțeleg ca, atâta timp cât nu iti câștigi existenta din asta, nu poți avea chef de scris în fiecare zi. Și dacă trăiești din scris și tot or fi zile când nu ți se leagă 3 cuvinte. Munca mea, de pilda, presupune și o importanta parte scriptica, nu doar orala, dar tot sunt zile în care poți sa ma pici cu ceara și nu am chef sa scriu un rand. Zici ca muza aia responsabila cu scrisul e ascunsa bine de tot.
Ideea e sa scrii de plăcere, ca dacă o faci la norma se duce toată pofta!
Eu te citesc cu drag de fiecare data și știu ca oricum ma bazez pe textul de sâmbătă 😉
Sunt oarecum de acord cu ce zici, mai ales că mna, îmi câștig traiul din scris. Nu pe blog, dar asta fac zi de zi. Scriu de-mi sfârâie degetele.
Dar teoriile astea pe care le-am citit recent spun oarecum că și la scris se aplică aia cu “pofta vine mâncând”. Adică plăcerea vine din acțiunea de a scrie în sine. Ceea ce implică o doză de efort și exercițiu.
Nu știu, om vedea cum mai merg lucrurile. Deocamdată mă bucur că sunt și sunteți aici! ☺️
Buna!
Am ajuns aici dupa ce am citit la Vasilescu si am zis: baaai ma amuza. Am sa vad mai departe ce are de spus.
Iti spun ceva: uneori articolele scurte pica mai bine decat unul lung si fara sens.
Avand in vedere ca nici eu “nu am timp” sa citesc mereu ceva lung si ma oftic cand las necitit si apoi nu apuc sa ajung la zi.
Asa ca orice gand pica bine. Iar pentru a scrie acest comentariu mi-am ucis un “nu am timp” al meu ca in general prefer sa nu mai spun nimic (inclusiv la Mihai 😋)
Succes 🦄
Bine ai venit pe aici!
Ei, uite cu asta cam am o problemă… De multe ori mă apuc să scriu și nu mă mai opresc. Am limbariță și-n viața reală, sufăr de ea și în scris. Dar încerc să mă tratez 😁
Spor la scris 🤗
Mulțumesc! 🤗
Eu te ințeleg perfect și pentru ca chiar imi place al naibii cum scrii , eu tot aici o sa fiu ! Atunci când faci ceva nou trebuie disciplină si motivație pentru a putea continua. Uite eu m-am apucat de fitness (acasa) de o săpt.și in fiecare zi injur de mama focului ca trebuie sa fac exerciții dimineța pe stomacul gol (adică fară cafea😡) e groaznic daaaar am motivație am slăbit 2kile .
Felicitări pentru perseverență! 💪
Buna ziua, Iulia!
Hai, ca poti!
Aici poti reciti comentariul scris de AdinaL, inclusiv smiley, si completarea mea este: noi, pe langa rulota, avem si doi Schautzeri Uriasi. Bine, inca n-am avut curajul sa-i luam cu noi cu rulota dar, ii luam pe ceilalti doi mai mici.
Te citesc, cu placere. de la primul articol si astept, cu interes, cafeaua de sambata dimineata. 🙂
Semnat: Cobai volutar!:)
Aaaa, ce tare! E nostim cu jnauțării la rulotă, crede-mă, e o experiență pe care nu trebuie să o ratați! 😂
De unde sunt ai voștri?
Da! Am citit in vara, cand o coada neagra disparea dupa colt! :))
Am fost cu Bischonul, care e mai “panselut” asa 😉 si nu ne e frica ca rupe pe cineva / ceva, maxim usa sa intre la adapost 🙂
Femela e din Cehia, masculul e din Bucuresti. Nu ne-am ocupat de prezentari, expozitii, calificari.
Am avut primul Schautzer Urias in ’95, avea un prieten si am luat pui.
de atunci, asa de tare ne-a placut incat acestia sunt nr.4 si 5.
Ah, bun, deci ați devenit la fel de addicted de rasa asta ca noi 😁
Ca idee, noi trebuia să avem 1 (unul, da). Nici până în ziua de azi nu sunt 100% sigură cum ne-am procopsit cu 3 🤔😂
+ un cobai. Și am stofă de cobai, să știi!
🤗❤️
Când poți tu, nu contează. La fel ca în vorba “Nu sunați, ies eu din când în când”. Și îți trebuie și un John Temple. Dai Joanna.
🤣
E și pretenu JT pe aici, apare mintenaș, nu te teme!
Pentru că știu că apreciezi onestitatea, o să îți spun că nu citesc în fiecare săptămână ce scrii (din varii motive). Dar o să intru zilnic aici să văd ce ai scris. Se numește accoutability pentru ăștia care suntem amatori în ale sportului :). Și m-aș bucura să văd că ai scris zilnic, că ai tot mai mulți urmăritori și comentatori… Unu’, pe numele lui Adam Grant, zice că nu ne ridicăm la înălțimea obiectivelor, ci cădem la nivelul sistemului pe care îl avem. 1% efort zilnic va face blogul ăsta să fie mega fain (este deja). Hai, te așteptăm și mâine!
Dada, îmi place și mie ideea de accountability 🙂
Așa că… ne vedem mâine!
Achiesez la ce ai zis tu ref la scris (dorință există, dar și frâne/bariere cât cuprinde), și la ce s-a mai menționat prin comentarii (apartenența la o comunitate, fie ea și virtuală), deci mă pun pe lista de cobai.
Spor la treabă, că are cine să te citească, și nu (doar) ca să dea cu pietre 😁
Mulțumesc. Primim și cu pietre, nu facem mofturi :))))
Buna! eu primesc notificare cand apare ceva.Practic, nu astept. Ai putea sa stabilesti o zi pe saptamana in care postezi. Daca ai timp😀 si inspiratie mai scri.
Asa iti educi lenea, sa ia o pauza, si in timp, devi consecventa. Eu citesc pe bloguri in tramvai si autobuz. Daca ,, sare,, vreo litera sau nu are prea mult sens, scuze. Spor!
Ntz, nu merge așa la mine… Că din ziua aia pe săptămână se face o zi la două săptămâni și apoi o zi la naiba știe cât timp și apoi se duce naibii toată treaba. Trebuie să trag de mine și să mă forțez un pic să ies din limitele confortabile pe care mi le-am construit singură.
Până una alta, mulțumesc că ești aici! ❤
Draga mea, sunt intr-o relatie de 35 de ani, casatorit de….stai sa ma gandesc….28? Nu poti tu scrie tu ceva ce nu pot eu sa duc. 🤣🤣
🤣🤣🤣🤣🤣🤣
Mult succes, sa te tii de acest exercitiu! Nu stiu altii cum sunt, dar mie cele mai bune idei imi vin la baie, maybe it hels 🙈
P.S. Eu sunt un cobai nou aici, dar la Mihai am sarbatorit anul cu tine 🥳 Nu prea stiu eu mereu in ce zi a saptamanii suntem, dar sambata nu o incurc niciodata.
Pfff, mie-mi zici? La duș și înainte de culcare, atunci mă năpădesc toate ideile bune 😂
Bun venit și pe aici! ☺️
Scrie cand poti ca pe noi ne bucura sa citim ceva interesant, serios sau hazliu.
Te-am descoperit la MV, te-am cautat pe fb si asa am ajuns si pe blogul tau. Mi-a plăcut ce-am gasit, am rămas si astept sa te citesc si-n viitor.
Spor in toate! ❤
Mulțumesc 🤗
Prezenta, ma bucur ca te-am descoperit, multa inspirație 😊
Mulțumesc 🤗
mno mi a placut astasi voi semna la fel cum fac si la Vasileascu
Mihaela Cinezee , aka Atkinson de cand sunt casat.
cinezee fiind pe vremuri un user de forum ..am urat idea de nume si vla vla
Bun venit și pe aici! ☺️
Eu ma bucur de fiecare dara cand scrii. M-am abonat si primesc notificari 🙂
Yay! Mulțumesc 🤗
Eu nu te cert pentru ca nici eu nu am timp mereu sa comentez . Dar de citit nu scap nimic , nici aici si nici la MV . Succes !
Mulțumesc că ești aici, indiferent dacă ai timp/chef să comentezi sau nu! ❤️
Eeehhh , chef am , timp nu prea . In vara o sa fiu bunica ( nu stiu cate bunici dilii ai mai intalnit in viata ta ) si fiica este cu sarcina toxica , rh negativ , etc . O zi muncesc ( pentru mine ) una stau acasa pentru ai mei , pofte chestii . Eu bucataresc la greu , imi place chiar dar dupa toate astea acum sunt intr-o pauza de vase . Masina spala si ea dar nu au avut toate loc ca am mai avut si invitati . Eu te admir pentru talentul tau ,mai ales ca eu sunt omul cifrelor si cu taina stau bine dar in scris am idei foarte imprastiate incat nu as face fata . 🥰
Ua, ce fain, felicitări și sarcină cât se poate de ușoară în continuare, în condițiile date. Rh negativ și eu 🙋♀️ așa că știu cam cum e. Dar o să fie bine ❤️
Cred că o să-ți placă să fii bunică. Maică-mea, cel puțin, e înnebunită. Chiar râdea zilele trecute și zicea că n-a avut cu mine atâta răbdare veci pururi câtă are cu năpastă ăsta mic 😁
Eu abia la articolul anterior ti-am vizitat garsoniera intaia oara, dar mi-a placut tare mult! Spuneai ca nu te poti compara cu conu’ King! Foarte bine, nici nu vreau sa ma ingrozesti, ci vreau sa ma incanti cu toate intamplarile nastrusnice pe care le povestesti! Poate si pentru ca ma regasesc in multe dintre ele 😀
Ma bucur de toate articolele, atat de cele pe care ti le publica Mihai, cat si de cele pe care le gasesc aici, asa ca, asa cum ai invins-o pe grasa interioara, sper s-o invingi si pe putoarea indisciplinata!😀
Vic – cobaiul 😁
Duamneajută, așa să fie! 😁
Prezenta. La citit 😀
🤗❤️
Mă alatur și eu numeroșilor cobai! Go, Iulia!😊
Mulțumesc 🤗❤️
bună sara,
dacă permiteț, aș băga un băț prin gard? avînd în vedere experiența românească cu bilele -una s-a stricat și una s-a furat- cum sună acordul cu trotinetistul cu eșarfă fucsia? cît îi mai dai liber sîmbăta? asta dacă se poate divulga;
în altă ordine de idei, io caut locuri pe cîmpiile internetice unde “să mă rîd”, că de necazuri îi plină lumea, și pare că, cel puțin deocamdată, comunitatea dup’aci n-a devenit așa încrîncenată…
ce mic de mînă, pe vremea cînd Simona Tache ținea vie “cazarma roz”, din cînd în cînd deschidea un post intitulat “loc de trollat nr. ț”; moamă, ce frumos aberam cu toții p’acolo, cu ocazia prilejului!
în rîndu’ patru, banca de la geam, poate faci o zi/săptămînă/lună/trimestru loc pentru cîte un guest post; pun pariu că cititorilor li (ni) se întîmplă lucruri hazlii?
și, ca să-mi aduc aminte de timpurile bune din “cazarma roz”, am să semnez ca acolo:
sanatati la niamuri șî apî la popușoi?
Mnă săț fie inima, unchiu.
Să le iau așadar pe rând. Cu Miai nu am nici un fel de ” acord”, altul decât ăla că io scriu și el publică. Atâta timp cât m-or ține mințile și balamalele și cât o mai fi și el dispus. Singura condiție pe care mi-a impus-o a fost să spun stop joc atunci când nu mai vreau sau simt că nu mai pot. Și deocamdată vreau. Și pot 😁
De Jurnalul Roz de Cazarmă, așa cum era cândva, mi-e dor și mie. Păcat de toate cele întâmplate ☹️
Legat de guest post-uri, nu vezi că deocamdată abia mă dexcurchez io să dau din taste p-aci, de unde naiba să mai scoț și mosafiri? 😂
Sănătate ș-un praz verde!
Scrie cand simti. Scrie cand ai ceva de spus. Scrie cand ai nevoie. Noi suntem beneficiarii. Doar scrie. Esti minunata!
🤗❤️
Cobai sau nu… Prezent și eu! Better late than never! 😏
In ce privește dificultatea in a-ți transforma “pasiunea” in obicei, înțeleg. Și e OK. Ești la tine pe “tarla” așa că poți să îți faci propriile reguli. Dar sa te tii când o să din mai multi care o să “rezemăm gardul” așteptând noul articol. 😁
Atunci o sa vina greul. Când n-ai chef, n-ai idei, nu-ți place ce a ieșit dar trebuie să hrănești cu ceva “hoarda” de cititori. Hmm! Oare atunci toate astea se transforma in munca (pardon, job 😏).
Lasă! Om trai și om vedea. Tu scrie in ritmul in care îți vine. Deocamdată e doar începutul. Și o să-ți tot pară așa până când o să-ți dai seama într-o zi că activitatea pe blog ți-a intrat în rutină.
Hai că s-o întâmplă și asta. Cândva… De ce sa ne grăbim? Las-o pe mâine! (acum sper doar să nu mă iei in serios; e clar că asta nu e un text motivational) 😁
Să vedem… M-am gândit și eu la asta… Ce o să mă fac dacă o să fie tot mai multă lume și eu n-oi reuși să livrez ceva ok?
Și mi-am dat seama că nu despre asta e vorba. Până la urmă, e clar și absolut evident că nu orice cuvânt scris devine o capodoperă. Nu are cum. Chiar și scriitori buni au dat chix-uri majore uneori.
Așa că mă voi mulțumi doar cu a încerca să fiu prezentă, cu bune și mai puțin bune, fără a mai vâna mereu perfecțiunea, că oricum aia nu există.
Sper să pot găsi un echilibru între “mult, da prost” și “digerabil” 😁
Un alt mod practic de a avea conținut constant e să programezi articolele. Ai astăzi 3-4 idei de articole? Scrie-le pe toate și publică doar unul dintre ele. Celelalte pot fi publicate în zilele când inspirația lipsește.
Eu mă chinui de ceva timp să scriu zilnic și reușeam asta până când plecam la țară, acolo unde înconjurat de natură și muncă fizică prin curte – atât de plăcută pentru mine – uitam complet de laptop și blog. Așa că se făceau două zile fără scris, lunea eram deja ieșit din mână așa că se făcea săptămâna fără scris. Eu unul ies greu din perioadele astea în care, lipsit de inspirație și disciplină fiind, nu mai am spor la scris, de aceea trebuie să iau toate măsurile necesare pentru a nu ajunge în ele.
În teorie, da, merge și asta cu programatul. Am făcut-o de câteva ori.
Însă în practică, rar găsesc o fereastră suficientă de timp în care să scriu 2-3-4 deodată.
Așa că încerc varianta asta, pași mici și constanți. Vedem cum merge…
Și știu exact ce zici legat de pauză… După cum s-a putut lesne observa în perioada cuprinsă între 27 ianuarie și ieri 😁
Eu vreau să scriu mai des și ba mi-e lene, ba mi-e somn sau sunt obosit de la serviciu. Tratez bloggingul ca pe un hobby, dar îmi place să citesc alte bloguri.
Scuze se găsesc oricând, nu trebuie să le cauți prea mult. Dar, până la urmă, important e să-ți facă plăcere, nu să fie o corvoadă.