Ieri fiul nostru, copilul, și-a exprimat pofta de „o dulciurică”. Și pentru că nu cere decât destul de rar dulciuri, iar atunci când cere e extrem de rezonabil, am zis să-i fac rapid niște biscuiți.

Rețeta la care apelez de fiecare dată când vreau să fac ceva super simplu și rapid e fix cea pe care o să v-o scriu mai jos, că poate vi se face și vouă poftă de ceva de ronțăit într-o zi, iar asta e chiar practică.

Aluatul de bază e ăsta:

250 de grame de făină

🧂 1 praf de sare

🥄1 linguriță rasă de praf de copt

100 ml apă călduță

🧉 100 ml ulei

Toate ingredientele se trântesc laolaltă și se amestecă vârtos – eu le mixez mai întâi cu brațul pentru aluat de la mixer, apoi mai fleoșcăi aluatul un pic cu mâna, cât să desprind totul de pe pereții vasului.

Aluatul e ușor uleios, așa că vă recomand să puneți un pic de făină pe blat când îl întindeți. Nu vă temeți, nu rămâne deloc uleios după ce se coace.

Ca timp, pregătitul aluatului mie îmi ia cam cât durează să se preîncălzească cuptorul – cam 10 minute. De copt îi coc la 200 de grade, cam 10-15 minute cu ventilație sus-jos, dar asta depinde de la cuptor la cuptor. Trebuie urmăriți să se „bronzeze” pe fund și în partea de sus să rămână ușor molcuți (când apăsați cu degetul să se tuflească oleacă).

Dacă îi lăsați să se răcească în cuptor, se vor face crocanți. Dacă îi scoateți cât sunt încă calzi, îi puneți într-un bol sau o caserolă și îi lăsați la răcit acoperiți cu un prosop de hârtie, rămân mai fragezi.

Ce îmi place mie cel mai mult și mai mult la aluatul ăsta este că e extreeeeeeem de versatil. Adică: dacă vreți să iasă biscuiți dulci, adăugați zahăr – ca idee, eu am pus vreo 100 de grame la cantitățile de mai sus și mi s-au părut cam prea dulci.

Apoi mai puteți pune bucățele de ciocolată, fructe uscate, nuci, alune, practic orice vă taie prin cap și aveți prin casă.

Puteți pune și un strop de zahăr vanilat, ori esență de vanilie (la tura asta eu am pus niște esență), coajă de lămâie ori portocală sau orice vă mai place.

Pe de altă parte, dacă vreți să vă iasă ceva gen sărățele, la aluatul de bază nu trebuie decât să puneți un strop mai mare de sare și apoi mai puteți să adăugați orice: de la cașcaval, la telemea, parmezan, la semințe de toate națiile (susan, floarea soarelui, dovleac, chimen) – iarăși, cerul e limita, folosiți-vă imaginația și ascultați-vă burțile.

La noi au avut succes mereu cei cu parmezan/telemea/chiar și cremă de brânză gen Almette și diferite semințe, de unele singure sau în combinații de n luate câte k.

Ce mai e mișto la aluatul ăsta? Se poate utiliza foarte bine fix ca bază pentru tarte sau quiche-uri, dulci sau sărate. Din ingredientele de mai sus mie îmi iese o foaie pentru o tavă din aia rotundă de dimensiuni standard (cred că 26 de cm diametru, sau ceva p-acolo).

Acu, să vă lămuresc și de ce le zic „biscuiței urâței” – pentru că în general nu am răbdare să stau să întind foaia de aluat, apoi să decupez biscuiți cu forme speciale, apoi să adun resturile rămase de aluat, să întind din nou foaie din care să decupez și așa mai departe.

Așa că, după ce termin de frământat, când consider că am obținut consistența bună a aluatului (elastic, nu se lipește nici de mâini, nici de blat), îi dau o formă cilindrică, iar apoi tai „feliuțe”, cărora le dau în mâini o formă aproximativ rotundă, după care le aplatizez fără milă, cam la o grosime ochiometrică de 0,5 cm.

Evident, în condițiile astea, nu-mi ies neam 2 la fel. Unii-s mai mici, unii mai mari, unii mai rotunzi, alții mai ovali, unii se nimeresc cu mai multe bucățele de „ceva” prin ei, alții cu mai puține. Dar fix nu deranjează pe nimeni treaba asta, pentru că se fac super rapid și sunt chiar gustoși.

Să-mi spuneți dacă încercați și dacă v-au plăcut.

Bonus: o chestie pe care am aflat-o și eu recent de pe marele www, am testat-o, a funcționat și zic că poate vă prinde bine și vouă.

Dacă și vouă vă place să vă căutați inspirația gastronomică (și) pe net, dar urâți din ficați (mai ales când sunteți pe grabă) să citiți toată poliloghia din preambulul unei rețete și să derulați până faceți scurtă la mână tot mai jos și mai jos pe pagină, când voi nu vreți de fapt decât să ajungeți la afurisita aia de rețetă, procedați după cum urmează (pe calculator e mai simplu, dar merge și de pe telefon – pe testatea!):

În bara de adresă a browserului, înainte de http sau https scrieți cooked.wiki/ fix așa cum am scris eu aici. Ce se întâmplă? Magie! Practic, oricât de lungă ar fi postarea respectivă, drăcia asta extrage din ea strict partea de rețetă. Pam-pam!

Dacă știați și eu sunt ultimul sălbatic care află despre asta, din cauze de io trăiesc sub piatra mea, binemersipa!, nu-mi spuneți, măcar să mă simt bine că am descoperit și io apa caldă și mersu pe jos.

Dacă nu știați și vă e de ajutor, cu plăcere!

Și nu uitați să-mi spuneți dacă încercați biscuițeii urâței!

44 thoughts on “Biscuiței urâței

  1. Oh, da, mulțumesc, Iulia, chiar la fix a venit asta. Eu nu suport să fac vreun aluat, mai ales din alea care lipesc de mână. Iar copilul din dotare de chiar 14 ani, a mieunat tot decembrie că vrea să facă cu mine biscuiței de Crăciun, dar fără scoțișoară, pentru că urăște. Și nu s-au aliniat planetele. n-am făcut pentru că nu gaseam ceva simplu, siiiimplu! Dar în week-end promit să încerc ce ai dat tu acileașa și să facem împreună. Te țin la curent. 😘 A mea vrea musai cu forme, asta vrea de fapt, să folosim formele.

    1. Foarte tare! Îmi plac de leșin rețetele simple! Promit să îi încerc și eu când timp și chef și vin să dau feedback!
      Aia cu tastarea în bară nu am știut-o nici eu, dacă nu uit, maică, oi încerca-o și pe asta.

    2. @Siami, să știi că și eu urăsc din ficați aluaturile care se lipesc de mâini și de bol sau de blat, pe care tre să le mai tot dregi pe parcurs din făină și/sau lichide.

      De asta îl ador pe ăsta, că se și face super rapid, nu ai enshpe etape cu amestecat ingredientele câte 2, apoi câte 3, apoi mai știu eu ce descântec, iar aluatul în sine e super fain de prelucrat.

      Dacă îți permite timpul, poți să îl pui 10 minute la frigider înainte să întinzi foaia și să îl decupezi cu formele, se lasă manevrat mai bine. Merge și fără, dar e un pic elastic și are tendința să se strângă puțintel pe măsură ce decupezi din el. Dar chiar puțin, nu suficient încât să te enerveze 🙂

      @Simona, chiar e simplu-simplu, și asta o zic eu, care la gătit chiar mă descurc, dar la partea de „baking” sunt destul de praf. D-aia țin cu dinții de câte-o rețetă d-asta simplă și care-mi iese. Dacă îmi iese de 2 ori la rând la fel de bine, apăi nu mai pleacă din repertoriu. Ori asta e „la arhivă” deja de ceva ani, cam de când am început diversificarea lu’ fi-miu.

      Dacă îl încerci, să revii musai să-mi zici cum a ieșit! 🤗

  2. Bună!
    La fix a venit articolul. Voi încerca rețeta ta. Acum scot biscuiții din cuptor.
    Rețeta: unt+untura=300g+ 2 oua+ borș 400 ml+ ulei 200ml+ 2 praf de copt + ulei 200ml+250 grame zahar+ făină cât cuprinde ,esență – migdale+rom+ coaja rasa de lămâie/portocală bio.
    Se obține un aluat vârtos. Se lasă la frigider sau se poate face imediat. Se întinde foaie și tai cu un pahar. Se coc biscuiți aurii. Ies 3 tăvi de aragaz. Topesc ciocolata amăruie și le pun cu o linguriță deasupra.
    Poftă bună!

    1. Ooooo, daaaa, îmi amintesc rețeta asta, o făcea bunică-mea des când eram mică. Muream de dragul lor. Din păcate, acum nu prea se mai găsește untură (sau nu știu eu unde să caut).

      Dar o notez oricum, poate găsesc prin vecini și reușesc să fac la un moment dat, de dragul copilăriei 🙂

    2. Cu … borș? 😯 Prima dată când aud… ce gust capătă? sper ca nu acrișor la final

    3. @Siami, nu se simte deloc. E pentru frăgezire. Din același aluat se pot face și cornulețe cu rahat, nucă+ gem.

    4. @Iulia, se găsește prin piețe. Se poate face doar cu unt 82 % grăsime.

    5. Astia cu untura ii fac si eu, aici la mine gasesim untura la pachet ca cel de unt la sectiunea din frigidere pt prajituri. Cu untul, smantana de frisca, drojdia etc. Dar voi face si reteta Iuliei ca pare mai simpla.
      @ Iulia nu stiam de treaba cu cautatul direct reteta merci frumos

  3. Untura la borcan am vazut pe la Lidl. Multam de reteta, chiar am sa o incerc. Sunt fan chestii facute in casa, dar uite ca nu fac. Tot din cauza de aluat. Am 2 maini stangi la framantat :))

    1. Da? Ia să arunc un ochi. E drept că Lidl nu prea am în cale, dar îmi fac un drum, la o adică 😁

      Eu am 2 mâini stângi și amândouă de lemn când vine vorba de aluaturi, dar ăsta e chiar ușor și iese de fiecare dată la fel.

  4. O sa incerc si eu reteta ta. Sper sa le placa baietilor.

    O sa ma dau mare ca am cornulete cu gem si fursecuri. Evident facute de mama.
    Saptamana trecuta a trebuit sa comand o pompa si emag nu livreaza pana in Belgia (era super urgent). Asa ca am pus livrare la mama iar ea mi-a trimis-o prin curier. Mama a profitat de ocazie sa mai puna si niste bunatati in colet😋🤭.

    1. O s-o intreb😁. Cred ca ar face o gramada de bani numai din livrare de cornulete si fursecuri 🤑.

  5. Aaaaa…daca înlocuiești uleiul cu 85 gr de unt si un ou, obții cea mai clasica rețeta de cookies. 85 gr de unt ajung si 80-100 de grame de ciocolata tăiata bucăți sau pepite de ciocolata.

    Acum un an am primit cadou de Crăciun de la o familie de francezi un borcan superb de griottines, vișine sălbatice desamburizate, conservate intr-un amestec de lichior si țuica de vișine. Adică cam ce rămâne la noi pe fundul damigenei când s-a terminat vișinata. 😂
    In fine, a zăcut in bufet borcanul cu pricina vreun an de zile, pina s-a saturat nevasta si a trasat indicații ca sa fie prelucrat in ceva comestibil. Conținutul, nu borcanul.
    Partea buna e ca am găsit pe site-ul producătorului respectivului produs si moduri de preparare, asa ca m-am lansat in fabricarea unui Moelleux Griottines. In traducere libera, “Moartea oricărui regim si suferința ficatului si pancreasului”, de aia nu las aici descrierea decât cu aprobarea expresa a gazdei. 😁
    La prima încercare, unde am respectat la gram indicațiile, familia a decretat ca e prea dulce si cam uscat, asa ca am ajustat un pic, pe ici, colo. A doua tentativa, unde am avut ca si cobai colegele soției (care m-au blestemat cu năduf din motive de regim), a avut mai mult succes, dar cred ca daca reduc timpul de coacere câteva minute, voi atinge perfecțiunea. 😋
    Deci daca sunteți pregătite sa dati naibii toate rezoluțiile bune, va stau la dispoziție.😈

    1. Fras, 85 grame de unt – 85 grame de zahar si 80-100 grame ciocolata, in primul paragraf, nu unt.😁

    2. Hmmm… Parcă aș fi curioasă, că vișinele bețive e moartea mea 🤭

      Da mai întâi să vedem: câte ingrediente are rețeta? Câte oale, ulcele, boluri și tăvi se murdăresc la producție? Cât de pretențioasă e prepararea? E d-aia cu faci un pas, aștepți juma de oră, mai faci un pas, mai bați o mătanie, mai aștepți un sfert de ceas, mergi mai departe? 😁

    3. Ps: uite cookies clasici nu mi-au ieșit neam cum trebuie niciodată, după nici o rețetă. Ia să o încerc și pe asta a ta.

    4. 😂😂
      6 ingrediente, doua castroane si o tava de copt. 10 minute sa le amesteci, 30-35 minute coptul.

      Topești 320 grame de ciocolata neagra desert cu 300 gr de unt pe bain marie.
      Bati 5 oua cu 230 gr de zahar pina devine cremos (cam 5 minute). Adaugi 120 gr faina si amesteci inca 2 minute. Adaugi amestecul de unt si ciocolata si câteva linguri de vișinata (eu am pus 6). Mai amesteci 2 minute.
      Torni intr-o tava de copt tapetata cu hârtie.
      Împrăștii deasupra cam 200 gr de vișine bețive fără sâmburi si le apeși un pic sa se scufunde in aluat.
      La cuptor 30-35 minute la 170 grade. Lași sa se răcească.
      Servești cu colebil. 😁

    5. Mbun, pare să aibă potențial. Notat, revin dacă îmi fac curaj să execut, da trebuie să ajung mai întâi pe la mama, să procur vișinele cu pricina 😁

    6. Dașinormal. Adică ce, există oameni care iau colebilu fără triferment? Pe mine așa m-a învățat acasă – colebiltriferment 😁

    7. Cand eram mica credeam ca sunt acelasi lucru. Adica nu exista colebil SI triferment, era COLEBILTRIFERMENT. :))))) Eram deja mare cand am aflat ca sunt doua chestii diferite

    1. Dada, s-a mai zis și îmi amintesc și eu de la bunică-mea, super fraged ieșea aluatul ăla cu borș!

  6. Ce tare! In weekend am musafiri, o să testez rețeta!
    Ha, nu tu ești ultima sălbatică, eu sunt, nu știam aia cu Wiki!

  7. Pot sa vin si eu cu o reteta si mai simpla decat a ta? De cand cu diversificarea, ca bine zici, am descoperit si eu o reteta pe marele wwweu de mamici. Daca sunt ingrediente putine si proces usor, m-a convins. Daca nu-i plac odorului, ma sacrific eu, noroc ca nu am rezolutii.
    Deeeci: 150g unt moale-eu am folosit 65%, 100ml sirop de artar, 250g faina, 30g pudra de roscove si 1/2 lingurita praf de copt. Am amestecat untul cu siropul (la temperatura camerei, daca l-ati tinut in frigider), apoi am adaugat faina, pudra de roscove si praful de copt. Initial cu o lingura de lemn, apoi cu mana. Compozitia am facut-o bilute pe care le-am apasat cu ciocanul de snitele pt model. 12 minute la 180 grade. Mi-au iesit 12 biscuiti deliciosi cu aspect de goffre. Prima incercare a fost o reusita.
    P.S. Nici eu nu stiam de scurtatura pana la reteta, mersi.

    1. Opa, că nu sună rău. Ia să trec la carnețel.

      Și apropo de biscuiți de pe weweweul de mămici – faimoșii biscuiți 100 îi știi? Și ăia par simpli tare, dar cumva n-am reușit să mă urnesc să îi încerc niciodată 🙈

    2. Da, da, i-am facut si pe aceia, tua trecuta de biscuiteala. 100 g unt, 100g faina, 100g branza. Pentru ca am pus branza proaspata de vaci, au iesit cam seci, sigur ies mai buni cu telemea sau cascaval. Aaanyways, am ras untul rece si am amestecat ingredientele cu mana, apoi la rece pentru 1 ora. Am intins foaie pe blat si am decupat cu forme impreuna cu piticu’. Si apoi am intins iar ce a ramas si am decupat. Am facut o tava de cuptor din cantitatile astea. La final am dat cu ou si am pus susan si chimen. 180 grade, 25 min.

      O sa incerc varianta cu baton de aluat si apoi taiat felii.

    3. Ia să-mi fac și io curaj să îi fac în weekend, că am niscai resturi de cașcaval cam amărâte, așa, prin frigider. Să le dau o utilitate, că nu-mi place risipa 😁

  8. Iulia, cu intarziere scriu si eu, voiam doar sa iti spun ca untura se gaseste la Kaufland, in zona cu salamuri, kaizer etc. Se gaseste la batoane de 500 gr.

    1. Aha, mulțumesc mult de info, din Kaufland fac cumpărăturile bilunare, așa că îmi e tare la îndemână! Mulțam fain! ♥️

  9. Omg, asta pare a fi aluatul vietii la cat suna de simplu si verstil. Il incerc in weekend, fie pentru ceva biscuiti sarati, fie un quiche pe care il aveam in plan. Sarumana Iulia 🤩

    1. Eu zic că e winner for sure, dar aștept cu mare curiozitate feedback, dacă ai chef și timp! ♥️

  10. Hmmm , o sa incerc reteta.
    Eu sunt seful cind e vorba de cuptor, smechera de soata nici nu a invatat comenzile.
    Dar chiar imi place sa ma bag la bucatareala. Iar oentru aluat o am pe Ilenuta, masina de facut paine, are program doar pt framantat.

  11. testez reteta in weekend, chiar cautam si eu un aluat simplu si super rapid pentru biscuiti, nu am doo maini stîngi (sunt chiar indemanatică) dar sufar de o lipsa cruntă de răbdare, așa că toate chestiile culinare care necesită descîntece, mătănii și nenumarate bibileli intră in lista to do a soțului din dotare, care (slavă domnului!) are toată răbdarea și meticulozitatea ce-mi iese mie lipsă la inventar, plus un bonus! (bine, și îi și place să se joace de-a bucătarul sau patiserul, cică îl relaxează). și sărumîna de chestia cu wiki, sub piatra mea nu ajunsese!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *