IuliaCum probabil unii dintre voi ați văzut pe minunata carte a fețelor, musiu soț alături de o parte din șeptelul patruped a părăsit domiciliul familiei întru deplasarea la concursul mondial de potăi și potăițe.
Doar că încep să am dubii serioase dacă a fost o idee bună să mă lase pe mine de pază acasă…
Nu de alta, dar până la ora la care scriu acest text (14:35) am reușit următoarele:
- să aproape dau ciorba în foc
- să aproape uit copilul la școală
- să-mi aproape pierd telefonul
- să-mi mușc limba. așa. pur și simplu. nu mâncam nimic, nu mestecam gumă, nu… nimic. pur și simplu existam. și cumva am reușit să-mi deplasez limba între dinți și să-mi provoc durere acută. și posibil o mică sângerare, da’ mai te uiți?
Dar s-o iau cu începutul.
Musiu soț a luat calea bejeniei undeva la orele mici ale dimineții (adică undeva pe la 3). M-am trezit și eu să-i urez drum bun și toate cele cuvenite, gândindu-mă că apoi mai trag un pui de somn până pe la 6.
Aș, ți-ai găsit… Moș Ene a plecat și dus a rămas. Așa că, după ce m-am foit prin pat până pe la vreo 4 și un pic, am decis că n-are sens, m-am ridicat și mi-am început ziua.
Și dacă tot am fost așa productivă și am reușit să încep ziua extra-uber-matinal, am reușit să duc și copilul la școală la timp, ba chiar am prins și un moment de acalmie în trafic la întoarcere și am ajuns nesperat de repede înapoi acasă.
Dacă tot am ajuns așa repede acasă, am zis să pun de-o ciorbă și un fel doi, să am ce să-i dau la copil când o veni lihnit de la înalta instituție de educație.
Executat toți pașii necesari, oalele pe foc, bolboroseau mulțumite, zic hai să mai arunc ș-o mașină de rufe la spălat, dacă tot sunt pusă pe fapte mari.
Când să pun la spălat, constat că mai am un coș de rufe curate, care așteptau cumințele să fie puse la loc. Așa că le iau, să le pun la loc. În timpul punerii lor la loc, constat că prin zonă mai apăruseră niscai rufe care cereau tratament în mașină, așa că le colectez și le duc la spălat.
Mă mai învârt prin baie ca un din acela într-o căldare, când aud un sfârâit suspect dinspre bucătărie. Mă îndrept în viteză și constat că eu crezusem că dădusem focul încet-încetișor la oala de ciorbă. Dar doar crezusem 🤦♀️
Din fericire, dezastrul n-a fost major, doar vreo doi bulburuci de ciorbă ajunseseră pe aragaz, deci per total, toate bune.
(aproape) Dezastrul nr. 2.
Fi-miu are program la școală după cum urmează: luni și miercuri până la 12:45, marți, joi și vineri, până la 11:45. Dea dracii în ăla care a decis că e o idee bună să decidă ca lunea asta care a trecut să fie zi liberă. Că mi-a bulversat tot sistemul de valori 🙄
Ca norocul că nu chiar de tot. Și nu, norocul nu a fost dat de faptul că aș fi conștientizat că e marți și trebuie să ajung după el la 11:45 și nu luni, când trebuie luat la 12:25.
Ci de faptul că ploua. Rău.
În mod normal, când se merge după copil (indiferent dacă se duce taică-su, dacă merg eu sau mergem împreună), mașina se parchează în cea mai mare parcare publică din zonă (la Univ, pentru ăia din Brașov de-o vârstă cu mine, la Star, pentru ăia care au vreo treabă cu Brașovul și-s mai tineri), iar deplasarea până la școală, preluarea copilului și returul la mașină se efectuează per pedes.
Astăzi însă, după cum ziceam, ploua cu bulbuci. Cu spume. Cu ură și năbădăi.
Așa că am decis să merg și să parchez cât mai aproape de școală posibil. Ca să reușesc asta, am socotit că trebuie să plec de acasă super-extra-mega devreme, mult mai devreme decât aș fi făcut-o în mod normal, ca să am suficient timp să mă învârt prin zona școlii în căutarea unui loc de parcare. Că oricum acolo e omor, iar dacă mai și plouă…
Și cum mergeam eu spre școală, tâgâdâm-pâș-pâș, tâgâdâm-pâș-pâș, mă izbește: aolică, azi nu e luni!!! Nu apuc să-mi duc bine gândul la capăt și arunc un ochi la ceas – era 11:42. Hm. Să zicem că panica nu era prea mare, eram la câteva sute de metri de școală. Doar că, ce să vezi… ambuteiaj.
Nu apuc să termin de boscorodit în gând norocul meu idiot de a nimeri în cele mai aglomerate locuri fix atunci când mă grăbesc mai tare, că îmi sună telefonul. Învățătoarea copilului. Întrebându-se dacă oare am uitat de el, de copil. Că între timp se făcuse 11:50.
Mi-am făcut mea culpa mea pentru întârziere și am promis că ajung ca vântul și ca gândul. Ceea ce am și reușit, cât de cât impecabil.
Am luat copilul, am pornit înapoi spre casă. În drum, zic să opresc la Lidl, că aveam de făcut niște târguieli mărunte.
Pun cele necesare în coș, mă plantez la casă, doamna îmi scanează produsele, mă întreabă dacă am aplicație, scot telefonul din buzunar, scanez aplicația, după care, ca o floare, las telefonul jos, pe tejgheaua casei de marcat.
Plătesc, plec fluierând, ajung în mașină, mă pun în mișcare. Mai aveam de făcut o oprire, la un easybox aflat la câteva sute de metri de Lidl. Așa că am zis că nu are sens să-mi mai bat capul să conectez telefonul la mașină, când peste 2 minute o să-l deconectez din nou.
Dar zic totuși să-l scot din buzunarul hainei, că nu e prea adânc, și să nu care cumva să-mi cadă între scaune. Duc mâna la buzunar… telefonul, ia-l de unde nu-i!
Nu vă zic ce panică am experimentat și cum au început să curgă toate ăpile pe mine.
Am făcut o nefăcută, am făcut stânga pe semn de obligatoriu dreapta, în timp ce-mi făceam cruce cu limba în cerul gurii să nu care cumva să fie vreun echipaj de miliție prin zonă, am reintrat în parcare la Lidl, am parcat mașina nici eu nu mai știu cum, și am ajuns val-vârtej la casa unde plătisem. Unde telefonul meu stătea cumințel fix acolo unde-l lăsasem.
Mai că mi s-au tăiat gladiolele de ușurare, de era să mă scurg p-acolo, prin magazin.
Între timp am reușit să ajung acasă, să hrănesc copilul, să spăl vasele, să scot rufele din mașină și să le pun la uscător, să mai muncesc ceva și să termin de scris textul ăsta, fără alte cataclisme majore.
Dar hei, e abia 15:58, ziua e încă tânără, vorba aia…
La noi cica e vineri 13 cu bucluc.
Sa stii ca empatia ta a fost extrem de agresiva pentru ca fix de la aceeasi ora nu am mai putut sa dorm nici eu. Si cand am reusit sa adorm, a sunat ceasul. Urmarea? Inca sunt moarta de somn si culmea trebuie sa astept pana la 16h sa fac niste modificari intr-un sistem in productie. Cica sa nu ii blochez pe ceilalti utilizatori de pe partea de business 🙄.
De lucrat am lucrat ceva, dar nu sunt nici macar la un nivel decent de munca. In rest nu am indraznit sa fac altceva😁.
Fix de aia am decis eu să mă ridic din pat. Știam că dacă insist, până la urmă aș fi ațipit. Probabil fix cu 5 minute înainte să sune ceasul.
Și decât să îmi blestem zilele, mai bine pas.
Și eu am lucrat fix așa, cât să nu mă simt 100% vinovată că n-am făcut nimic. Dar de mai mult nici nu-s în stare.
Duamneajută să treacă și ziua asta 😆
o să treacă repede ziua de azi, îngrijorător e ca mai sunt câteva zile până se întoarce gașca acasa.
p.s. -maine-i miercuri 🤭🤭🤭
Aia zic… Oare reușesc să ne țin în viață pe toți cei rămași acasă, până se reîntregește gașca? 🤔
Mâine e miercuri
Mâine e miercuri
Mâine e miercuri
Hai, că poate poate…
Ziua ta a fost pe modelul, toate mi se întâmplă numai mie. Da, am început destul de inteligent, comentariul, mi-am dat seama ca atât sunt de obosită ca, nu mai am o continuare 😂. Ai grijă până la culcare, culcă-te devreme.
🤣🤣🤣
Asta intenționez. Nu de alta, dar să minimizez potențialele daune.
😂🤣😂🤣😂🤣
Iar uitași să cureți ciakrele?
Așa pare. Dacă n-are cin’ să-mi predea și mie cum să face corespunzător 🤷♀️
Credeam că numai eu am avut o zi aberantă la birou. Mă bucur, cumva, că nu sunt singura :)) sigur a fost ceva in aer azi. Sunt precisă.
Pfiuuuuu, cum de nu mi-a trecut prin cap? Asta e, a fost ceva în aer! 😁
Supa-gulaș a dat în foc, pentru că m-a mâncat undeva să nu folosesc oala sub presiune și am ales să fierb carnea clasic, 4 ore. La foc mic, dar a alunecat capacul și a etanșat conținutul. Asta pe la prânz. Acum, pe seară, mi-am mușcat și eu ușor limba, când am încercat să amortizez cu piciorul căderea cănii-sită pentru făină (cana era goală). Cre’că e de la ploaie.
Mhm, cred că e ce zicea colega @Violenta – a fost ceva în aer azi!
Articolul tău a venit ca un pansament! Hai să-ți spun! Astăzi mi-am lipit degetul ăla mijlociu de la mâna stângă de o tigaie încinsă (în timp ce mă uitam dupa ozn-uri) și m-am ars de toată frumusețea! Abia l-am bandajat, că mă pune drăcilă să desfac un colet. Nu l-am desfăcut ca sălbaticii trăgând de cutie, ci am luat elegant un cutter să tai sărăcia aia de scotch. Necazul a fost că a scăpat cutterul din scotch și mi-am tras o tăietură pe degetul arătător. Acuma îs tot bandajat și mă întreb dacă nu ar trebui să mă duc naibii la culcare, până nu îmi rup ceva.😀
Vălei, dada, du-te iute, pune-te într-un colțișor liniștiți și așteaptă să treacă ziua de azi 😆
am scris mai devreme un comentariu, da’…
Ha! Super! text, orice text! Super text! Am ras… sorry dar era amuzant!
Multumesc pentru “orice! doar scrie” mi-a facut ziua (de doua ore am inceput acest mesaj si acum sper sa trimit)
Ps. Pozele cu bestiile sunt extraordinare! Le aleg oricand vs AI (am vazut si articolul de ieri cu poza dar nu am apucat sa scriu).
Ai grija de tine si cei din jur… hai ca e mai safe noapte, oare?! Sper sa nu ai ceva de luat de pe la ai tai ca aia e… 🤣
Orice ar fi, nu mai mișc un deget, sper să evit orice alte potențiale catastrofe! 🤞
Mă rog, în afară de mișcarea de dus berea la gură 😅
mă rog, ziceam că mă duc să spăl vasele, da’ pentru că am citit pățaniile de pe aici am zis că un pahar de roze e nimerit anti frică! ei, cum de ce ți-e frică în frunte ți-e pus, am pățît accident!
mai întîi a coborît doamna, cu părul ud, să-i ducă moștenitoarei “umpic de trandafirată, mama, că picăturile astea sunt DEZ GUS TĂ TOARE!”; am pus trandafirată (ceva apă cu petale de trandafir și lămîie și… nu beau, nu știu!); după aia m-am tăiat subtil la arătătorul stîng, cu ajutorul lamei tocătorului, am spălat vasele, am dat focul mic la oala cu ardei umpluți (see potențial here?) și mi-am dat seama de accident: AM UITAT să-mi pun vinul!!
de aceea vin și vă spun:
#respectațiprotecțiamuncii
#urmațiplanul
#dontbilaiccostică
Am hrănit copilul de seară, am spălat vasele, am hrănit câinii rămași acasă, am culcat copilul, am deschis o bere.
De aici, teoretic pericolele ar trebui să se minimizeze. Sper.
Hai duamneajutălatoatălumea! 🍻
Io zic că se cere vacanță. Copilul din dotare, dă liceu, zicea aseară, după un weekend de 3 zile și cu perspectiva că aproape vine vacanța, că, cum adică trebuie să meargă la școală azi, că e nedrept, că e iunie, că deja se simte în vacanță etc. Io, ce să-i zic, că fix, da’ fix așa mă simțeam și eu, că nu, de ce trebuie să muncesc azi, e în sfârșit iunie! Și tre să mă apuc deja de făcut bagajul de plecat în vacanță. Chiar dacă mai avem vreo 2-3 săptămâni, acușica vine… Sper…
Fi-miu idem, încă n-a reușit să termine clasa 0, da’ abia așteaptă să vină vacanța, de zici că l-am trimis în mină, nu la învățat! 🤣🤣🤣
Ești vie?
Yes! 💪😂
Și faci și struguri? Scuze, nu m-am putut abtine😁😁😁
🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣