idei și păreri în limita stocului disponibil
Știu că am lipsit iar de aici zilele astea. Vă promit că nu a fost pentru că-s o putoare (ceea ce sunt, în mod normal, nu însă și de data asta) sau pentru că îmi place să trag chiulul.
Din păcate, au fost niște săptămâni grele pentru noi și probabil mai urmează încă o perioadă. Poate nu la fel de dificilă (sperăm, cel puțin), dar oricum, nici ușoară nu va fi. Dar o să fim bine, musai.
Știu că probabil n-are nimeni chef de cârcoteală și chestii nașpa acu, când lumea încă se recuperează după #celecuvenite ale sărbătorilor. Dar trebuie să mă ventilez oleacă, pentru că altfel e posibil să-mi bubuie vena aia groasă.
Pe scurt, situație: mă contactează un client pentru o revizie. Asta înseamnă că textul va trece pe la un traducător, iar apoi va ajunge la mine. Treaba mea e să verific textul din punct de vedere gramatical, sintactic, ortografic și să mă asigur, de asemenea, că au fost respectate cerințele clientului final în materie de terminologie și că traducerea sună bine în limba română.
Dada, am scris curățenie cu C mare pentru că se știe, curățeniile de Paști și de Crăciun așa trebuie să fie, cu C mare. Că-s curățeniile alea când muți mobila din loc, bați covoarele mai ceva decât dă Țăndărică-n tobe, schimbi perdelele și alte asemenea activități, care de care mai „musai” într-o casă de oameni.
Așadar, dragi tovarăși și pretini, am zis să mă apuc și io de Curățenia de Paști. Am zis să încep cu covoarele, să le scot din casă și să-l pun pe alde Fritz să bată la ele ca la fasole. Mda. Numai că mi-am dat seama că avem două probleme: prima – n-avem bătător de covoare. A doua – n-avem covoare.
Urc într-o zi copilul în mașină în scopul de a-l preda la bunici pentru ziua respectivă.
Pe drum, la vreun kilometru, așa, de casă, undeva pe dreapta, au apărut niște terenuri de vânzare. Evident, semnalizate cu un panou corespunzător.
Am mai mărturisit eu în repetate rânduri pe aici că una dintre plăcerile mele vinovate e să mă bat cu procrastinarea uitându-mă la alții fiind harnici pe youtube.
Și cum ședeam eu aseară așa, făcând fix asta (dar n-o băteam în cap langa, să știți, așteptam să termine mașina o tură de rufe ca să le scot, să pun următoarea tură), dau peste un clip al unei tipe care povestește că o mare problemă a societății noastre actuale sunt… catrafusele.
Așa cum v-am povestit deja, fiul meu cel foarte strângător ne-a adus săptămâna trecută de la grădiniță, împreună cu cel mai recent desen cu iepurași și floricele, și un frumos streptococ.
Toată distracția a început duminică (nu ieri, ci duminica trecută), când copilul a început să se moleșească și a făcut febră. În plus, s-a plâns că îl doare în gât când înghite și că îl doare burtica.
Știu că am lipsit mult de aici și că iar sunt în întârziere cu textul ăsta, dar streptococul cu care m-a fericit domnul copil m-a scos destul de tare din circuit zilele astea. Antibioticul pare însă să își facă efectul, așa că sper să pot reveni la un ritm cât de cât normal zilele astea.
Așadar, deși cu întârziere, iată meniul planificat pentru săptămâna asta. Dacă ați apucat deja să vă faceți planuri, poate găsiți vreo idee pentru săptămânile următoare. Dacă nu, poate vă inspiră ceva de pe aici.
Iulia