Textul ăsta ar trebui să fie unul trist (și cine știe, poate chiar o să fie, pe alocuri), dar nu aș vrea să fie așa.
Ar trebui să fie trist pentru că sufletul ăsta cu chip de cățel, pe nume Otto, a plecat de aici, din casa noastră și s-a dus dincolo de curcubeu.
Dar Otto nu a fost un cățel trist. Dimpotrivă. A fost căpos, vocal, puternic și curajos. Și bun și vesel. A fost un cățel vesel. Și așa vrem să ni-l amintim.
Otto a fost bucurie.