idei și păreri în limita stocului disponibil
În primul rând, doresc să precizez din capul locului, dacă mai exista pe undeva vreo urmă de dubiu, că mă senilizez clar și indiscutabil.
Așa că sunt șanse mari să ajung chiar eu însămi la un moment dat subiectul unui astfel de articol. Asta dacă o mai citi careva slove scrise până atunci. Om vedea.
Că tot vă ziceam aseară că am comis păcatul cuțitului de pâine, să vă dau și niște detalii.
Scopul tăierii pâinii a fost practic producerea unei felii de pită pentru a fi halită cu cașcaval. Iar operațiunea mi-a adus aminte de o chestie care mă face să mi se zburlească părul de pe ceafă de nervi: colțurile de pâine. Dacă nu înțelegeți despre ce naiba vorbesc, stați așa și nu plecați, că vă explic.
Azi am tăiat o bucată de pâine, după care m-am uitat mișelește în stânga și-n dreapta să văd dacă mă vede cineva, m-am uitat cu atenție la cuțitul de pâine și…
L-am pus la loc fără să îl spăl 🙈
…dar jur că unii părinți ar trebui articulați peste dos cu nuiaua sau dați cu țeasta de bordură până le vine mintea la cap (dacă o fi posibil așa ceva în cazul unor astfel de specimene).
Fiți atenți aici: am fost zilele trecute până la un magazin pentru animale, să cumpăr – complet imprevizibil, nu-i așa? – nește chestii, nește treburi pentru dihăniile din dotare.
Și cum stăteam eu așa, cumințică, bând o bere, fumând o țigară și ascultând cu atenție și îngrijorare bâzâitul dihăniilor de pe la geam (vă povestesc cât de curând și de asaltul căruia îi suntem supuși de câteva zile), reflectam asupra zilei ce tocmai se pregătește să se încheie.
Și mă gândeam că a fost o zi nici prea-prea, nici foarte-foarte.
Așa cum v-am promis de aseară, iaca primul guest post, sub formă de articol scris de colegul Nemo 🙂
Bine, era mai curând o clapetă, dar in discuțiile cu soția ne-am referit la el ca „buton”, așa că buton a rămas.
Pentru că am învățat de la cei mai buni și doresc să duc lenea pe noi culmi ale gloriei, am profitat ca ultimul porc de faptul că cineva dintre voi, cei care citiți rândurile astea pe care ocazional le mai scrijelesc eu pe zidurile astea virtuale, s-a oferit să îmi trimită spre publicare un text.
Așa că mâine vom avea primul text de tip „guest post” din scurta și deloc zbuciumata istorie a acestei garsoniere online.
Iulia