Că tot vă ziceam aseară că am comis păcatul cuțitului de pâine, să vă dau și niște detalii.

Scopul tăierii pâinii a fost practic producerea unei felii de pită pentru a fi halită cu cașcaval. Iar operațiunea mi-a adus aminte de o chestie care mă face să mi se zburlească părul de pe ceafă de nervi: colțurile de pâine. Dacă nu înțelegeți despre ce naiba vorbesc, stați așa și nu plecați, că vă explic.

Sunt convinsă că, la fel ca noi, mulți dintre voi cumpărați (și) pâine gata feliată. Noi cumpărăm cel mai des de la Vel Pitar și de la încă unii, ceva Pâine Domnească sau ceva de genul, nu știu cine o produce, dar parcă altcineva decât Vel.

Bune pâini, n-am ce zice. Însă mă scoate din toate mințile posibile faptul că, la feliere, bănene, lasă oamenii ăia ditamai colțurile în ambele capete ale pitei.

Practic, cu un cuțit bun, mai scoți măcar câte 3 felii de pâine din afurisitele alea de colțuri. Și să mor că nu înțeleg de ce. Adică pana mea, dacă aveam chef să îmi tai singură pita cu cuțitul, luam pită întreagă, nu feliată.

Ia, că v-am găsit și poză de paregzamplu pă net și v-am desenat cu săgeată roșie cam câtamai colțoiu’ se vede acolo:

Păi ziceți și voi, studiind poza și analizând grosimea medie a unei felii – e că mai sunt de scos măcar 3 felii din colțăul ăla?

Ce mă frapează și mai tare e faptul că mai cumpărăm uneori și o pâine cu cartofi produsă (oarecum) local. Adică nu e de Brașov, ci de Covasna. Da cum noi suntem practic la o aruncătură de băț de Covasna, zic că se poate considera „local”.

E, pâinea asta de Covasna e produsă de ceva brutărie din marea localitate Ghidfalău. Și oamenii ăștia din Ghidfalău reușesc să felieze nenorocirea aia de pâine până la ultimul centimetru. Literalmente. Vă jur că ultima feliuță de pâine are maaaaaaxim un centimetru grosime și e realizată din ultima frântură de căpățel de pită.

La ăștia din păcate n-am reușit să le găsesc pe net o poză relevantă, iar pâinea noastră de la ei taman s-a terminat, dar las totuși asta acilea:

Și stau io așa și mă întreb – dacă ăștia de la Ghidfalău reușesc, cum pușca mea Vel Pitaru vieții nu izbutește să taie naibilor pâinea până la capăt? Hm?

Cumva, presupunerea mea e că treaba e făcută foarte intenționat așa. Pentru că omul care cumpără pâine feliată, o cumpără fix de lene și pentru confortul de a face un pas în minus când vrea să-și facă un sandviș, de exemplu.

Și dacă vrei să-ți pui oleacă de unt pe pâine, când desfaci punga, firește că vei sări peste ditamai colțăul ăla. Și la fel vor face toți cei din casă, aflați la un moment dat în căutarea „unei felii” de pâine.

Și uite așa, când se gată aproape toată pita din pungă, te trezești că au mai rămas fix 2 bucăți: colțurile alea uriașe. Căroa, de silă să mai cauți cuțitul de pâine – pe care oricum nu l-ai mai folosit de naiba știe când, că deh, cumperi pâine feliată – le arunci o ultimă privire resemnată, ridici din umeri și le zvârli la gunoi sau le dai la porumbei, făcându-ți în același timp o notă mentală: „Să nu uit că s-a terminat pâinea!”

În mod normal aș zice că nu e gândită așa, că lumea nu aruncă bunătate de pâine, dar hei, la cum arată statisticile cu risipa alimentară de pe la noi, sunt destul de convinsă că presupunerea mea nu e chiar nebunească.

Opinii? Păreri? Cunoașteți situația? Vă enervează și pe voi? Nu? Nimeni? Dăcât io cu țăcăneli de panificație? 🍞

Sursa foto: Photo by Magda Ehlers: https://www.pexels.com/photo/slice-of-bread-1586947/

32 thoughts on “Risipă sau rea-voință?

  1. Mă ia cu leșin de la colțurile alea 🙄 pentru că de obicei o și pun în prăjitor sau toaster pe repede’nainte dar cu astea pas, și parcă în ultima vreme sunt din ce în ce mai groase. Mă bucur că nu sunt singura persoană care are problema asta și o și verbalizează, de obicei sunt revoltata de serviciu 🤪

    1. Dadadada, exact! Cum sărăcia să le pui p-alea la prăjit?!?

      Și da, parcă-s tot mai groase, pe bune de nu! 🫤

    2. noi nu cumpărăm, că execută socrela la domițiliu; de casă, cum ar veni; dar cînd se cumpără d’asta domnească, boierească, cel puțin regală aș putea zice avînd în vedere prețul, colțurile îmi revin; so, ori se mănîncă ca atare c-o roșie, brînză sau ceva, ori se pune la toaster; dar! felierea se va executa longitudinal, nu perpendicular, iar “talpa” aia prăjită…

    3. Da, bre, mă ia și pe mine cu leșin de fiecare dată când văd aproape 10 lei o afurisită de pită! 🤬

      Păi și n-ar fi mai simplu dacă ar executa ei dreq felierea până la capăt, ca tu să nu mai trebuiască să execuți decât prăjitul tălpii?

  2. Unora (adică mie) le plac colțurile și chiar sunt dezamăgită când nu găsesc.
    Dar ai dreptate cea de la Vel depășește 3 felii.
    Încă nu s-a ajuns în familie la lenea de a nu tăia pâinea și nu aruncam nimic, avem găini .

    1. Poi stai așa, că nici eu nu zic pas la un coltuc apetisant, mai ales dacă pot să-l prăjesc oleacă sau dacă e de pâine proaspătă, de pâraie coaja când o rupi cu mâna, ca sălbaticul 😅

      Dar papucu’ meu, coltuc, nu 30% din dimensiunea afurisitei de franzele!

      Nici noi nu aruncăm (că de-aia ajungem să murdărim cuțitele de pâine 😁), dar sunt sigură că sunt și oameni mai comozi decât noi 🤷‍♀️

  3. Eu nu am probleme cu colțurile pentru că îmi fac pâinea în casă. Frământ manual:
    apa+sare+drojdie+făină.
    Va recomand să încercați.
    E foarte bună și nu mai spun de miros.

    1. Într-un timp făceam și eu destul de des, dar nu manual, ci la mașina de pâine.

      Doar că noi mâncăm predominant pâine neagră sau cu secară sau d-astea, iar genul ăsta nu mi-a ieșit niciodată în casă așa cum mi-aș fi dorit.

      Și mărturisesc, nici n-am timp să stau să fac experimente până iese ce trebuie.

      Dar da, mirosul e 🥰

  4. Neața! Părerea mea e că au mașini de feliat calibrate să taie doar partea din care ies felii cât de cât apropiate ca dimensiune. Zic asta pt că aceeași chestie o găsești și la alte firme mari de panificație. În loc să facă pâini din alea pătrățoase pt sandwich sau toast le feliază pe jumate. În schimb, brutăria din cartier feliază, la propriu, și ultima coajă.

    1. Dada, Vel a fost un exemplu aleatoriu, că de la ei cumpărăm cel mai des, dar din ce am văzut, majoritatea ăstora mari fac fix la fel.

  5. Am stat io acu si m-am gandit asa in mintea mea ca feliatoarele alea poate au marimi destul de standard… si cand pui o paine care-i mult mai lunga, colturile ies pe dinafara si nu se mai feliaza? 🤔🤔🤔 Am o brutarie peste drum care are si feliator d-ala, poate ma duc daca inving lenea si cer o franzela sa mi-o felieze, sa vedem ce iese 😂 desi te-ai gandi ca la fabrica sa aiba si ceva feliatoare mai mari, industriale…
    I dunno man, intrebam la Vel Pitar? 😂😂

    1. Păi da, da treaba e că același lucru e și la ditamai pâinoaiele, și la alea mai firave.

      Uite, ca să mă iau tot de Vel Pitar (dacă tot le dau bani la câteva zile 😅): au una la care-i zice Pâine Domnească, are 1 kil.

      Și apoi mai e Grâu Întreg, care are 400 sau 500 de grame.

      Și la ambele lasă niște colțoaie de fac laolaltă aproape juma de pită 🤷‍♀️

      Dacă îți învingi lenea, să mă anunți, sunt aproape 90% convinsă că brutăria de cartier feliază până la ultima bucățică.

  6. De un an și jumătate nu mă mai enervează asta cu feliata.
    Pentru că Lenuța face pâine pentru noi. Adică o mașina de făcut pâine Gorenje. Cu amestec de făina integrala și făina albă tip 650. Iese o pâine de 1,4 kg foarte bună. Doar cu făină, apă sau lapte, sare, un picuț de zahăr, ulei și drojdie. Și semințe uneori.

    1. Am și eu Lenuță, da după cum am explicat mai sus, ceva mai mult ca sigur nu fac bine, că ce vreau eu nu iese cum trebe, așa că am lăsat-o baltă.

      Oi mai experimenta când ies la pensie (dacă apuc 😅). Până atunci, mă indignez pe net 🤣

    2. Cel mai important este să găsești care e cantitatea de apă potrivită. Cum era scris în cartea ei ieșea foarte tare pâinea. Apoi am încercat, am modificat cantitatea și acum iese super.

    3. Păi da, da ăsta-i cumva baiul, că n-am nici timp, nici răbdare să tot fac experimente 🙈
      Sunt convinsă că dacă aș testa și aș modifica pe ici, pe colo, până la urmă ar ieși ce trebuie, da nevoia mai are nervi și de asta.

      Așa că iau de cumpărat și apoi comentez pe net a nemulțumire 😂

    1. Păi, de voie, de nevoie, fac și eu rost de răbdare și le feliez.

      Da dacă tot dau banii pe pâine feliată, n-ar fi mai simplu să fie chiar feliată până la capăt? 🤷‍♀️

  7. La noi la Belgica, painea se feliaza pana la margine ca aproape nici nu poti sa zici ca ai colt. Dar am remarcat si eu ca painea pe care o cumpara mama are niste colturi extraordinar de groase. Asa ca ori le taiem, ori le rupem si le dam la animale.

    1. Bine, la Belgica pâinea se feliază cu laserul 😁Am văzut când am fost la frate-meu niște pâine feliata la 0.5 cm…

  8. Daa, foarte enervante colțurile alea, mereu le ocolesc. Dar la noi, al meu soț e cu răbdarea și anti-risipa așa că pentru el rămân cele 2 colțuri imense. Și le dă gata cu ceva sos de prin mâncare sau salată, sau cu ciorbă.

    1. Noi le evităm amândoi până în ultimul moment, când nu mai sunt alte felii, și abia atunci ne apucăm să le tăiem 😂

      Dar de aruncat, never ever, oricât de lene mi-ar fi să le “sculptez” 😁

  9. Credeam că doar eu sunt dusă cu capul și mă deranjează chestia asta. De obicei caut ceva sos care merge cu pâinea ruptă din ditamai colțul.

  10. Eu nu cumpar paine feliata, dar am (avut) o problema cu colturile, pe care le consider partea cea mai buna din paine. Ei, in tara in care (supra)vietuiesc de fo treij’ de ani (Dk), coltul painii se arunca. Dimpreuna cu painea “de ieri”. Blasfemie curata. La joburile de pe aici se cumpara zilnic paine, pentru pauza de la ora 10 fix 🙄. De obicei paine foarte buna, calda, de brutarie. Paine de la care doar eu adunam colturile morman in farfuria mea. Drept pentru care am avut parte de “that look” muult timp, pana s-au resemnat colegii ca sant o ciudata (imigranta, na, la ce sa te astepti de la alde astia…)

    1. Stai, ce?!?! Cum adică, se aruncă, împreună cu pâinea de ieri? Adică ei nu mai mănâncă o pâine veche de 1 zi? 😲😲😲

  11. Pe scurt si la modul cel mai simplu posibil: nu vrei sa tai coltul si se usucă, hop cu el in blender si ai pesmet, soluția numărul unu, soluția numărul doi, emigrezi in Franța, brutarul care nu feliaza pâinea cum trebuie cred ca ar fi biciuit, tăvălit in catran si pene si exclus pe viată din ghilda brutarilor. Never, ever n-am găsit in cei 16 ani de când suntem aici pâine nefeliata corespunzător. 🤣
    Si primul lucru care m-a surprins, când am revenit in tara in concediu, a fost calitatea slaba a pâinii din Romania. Si oferta limitata. Bine, asta revenind din tara croissantului si a baguettei, unde brutarul satului e mai important decât președintele si unde de 10 ani urmărim emisiunea “La meilleur boulangerie de France”, un concurs anual la care participa cam 100 de brutarii din toata Franța pentru titlul de cea mai buna brutărie. Avem in apropiere doua brutarii finaliste.

    1. Știi care-i chestia interesantă? Că dacă e să se învechească, nu se usucă, ci mai degrabă mucegăiește.

      Și în altă ordine de idei, bine că sunteți voi privilegiați, ‘v-ar croasantele de râs! 🙄

  12. Mi-era dor de substantivul “coltu” așa cum mi-e dor să cerșesc o pâine de la fabrică și să mă bat cu băieții pe extremitatea aia crocantă și fierbinte până o tavalim prin noroi și o mâncăm murdară.
    Eu completez comentariile @belgiene și @daneze cu precizarea că în @No nu există raion de vânzarea pâinii fără feliator. În pandemie au fost închise feliatoarele și a fost mare tragedie. Distanța dintre lamele feliatorului este de cca 10mm. Cel mai adesea extremitatile nu sunt luate de clienți și rămân acolo. Există chiar o măturică/perie cu care clienții fac curat și arunca acele bucățele într-o găleată dedicată. Bucuria mea e să găsesc resturile pe acolo. Cum zicea și @CorneliaA se uită lumea ciudat la mine, dar am noroc că au deschis un centru pentru migranți în apropiere (deși e cam greu să fiu confundat😜).
    Proprietara casei în care locuim face pâine la un cuptor tradițional, un fel de semicilindru din cărămidă de șamotă lung de vreo doi metri. Se întâmplă la sărbători, dar e un deliciu. La asta folosim cuțitul pentru paine😘.

    1. Ce bizară chestia asta cu neluatul colțurilor, fascinant 😄

      Adevărul e că un singur alt miros pe lumea asta poate concura cu mirosul de pâine la cuptor – mirosul de cafea proaspătă 🥰

  13. La fel si aici. Eu cumpar de la kaufland (cu siguranta e si prin alte parti) o paine rotunda feliata, cu seminte. Se cheama painfcom parca si se lauda pe ambalaj ca e fara euri si fata alte alea. Eu nu prea ma iau dupa reclama de pe punga ca nu stiu ce pun aia in aluat dar dupa o saptamana e proaspata ca in prima zi. Asta e si motivul pentru care o cumpar (sunt convinsa ca nu o sa mi se traga moartea de la paine cu potentiatori, afanatori si alti -ori). Bai, dar are painea asta niste colturi, daca le pui unul langa altul mai faci o paine mai mica. De fiecare data tre sa gasesc o varianta creativa de a le folosi

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *