O zi ca oricare alta. Eram în baie, îmi aplicam tencuiala aia care mă face uneori să arăt și eu ca un fel de om, așa.
Apare fiul nostru, copilul. Studiază inițial fără vreun cuvânt ce fac.
O zi ca oricare alta. Eram în baie, îmi aplicam tencuiala aia care mă face uneori să arăt și eu ca un fel de om, așa.
Apare fiul nostru, copilul. Studiază inițial fără vreun cuvânt ce fac.
Am fost cât pe ce să declar azi ziua în care mă cert cu prѻștii pe interneți, că na, uneori mă mai plictisesc și eu. Da aparent nu suficient de tare, că am renunțat destul de repede.
Discutăm azi despre 2 categorii de prѻști – prѻstul fudul și prѻstul analfabet funcțional.
V-am mai povestit eu cu alte ocazii că pe la noi prin casă par să se întâmple uneori fenomene dubioase prin care diverse lucruri dispar în moduri absolut inexplicabile și de neînțeles.
Problema e că până acum au fost obiecte de mici dimensiuni (vezi casca din povestea de mai sus), dar acum molima disparițiilor pare să se întindă atât asupra unor obiecte tot mai mari – cum ar fi, de exemplu, ciocane.
Atenție, urmează un text posibil lung (încă n-am idee ce va ieși) și posibil dezlânat, posibil și cu niște văicăreli, naiba știe.
Așa că dacă n-aveți chef de așa ceva, mai bine dați cu skip de pe acum, să nu vă enervați c-ați pierdut vremea citind aberații. Mă rog, nu e ca și cum de obicei scriu numai cugetări profunde, analizând chintesența vieții, a binelui și a răului și despicând în 16 nodul gordian al tuturor problemelor existenței, da înțelegeți voi ce vreau să zic. Sper.