IuliaUnde prin miserupism astăzi vom înțelege cât de tare vi se fâlfâie de „gura lumii”.
Să vă zic de unde m-am pornit.
În dimineața asta am avut așa, un fel de mică epifanie.
În general, mie mi se fâlfâie glorios de ce crede lumea despre mine. Singurii oameni de a căror părere îmi pasă sunt cei din familia mea și prietenii mei foarte apropiați. Și până și în cazurile astea există o limită.
Adică dacă eu vreau să ies pe stradă îmbrăcată în chiloți cu paiete, cizme și o blană artificială, mă doare fix la 5 metri în față dacă lumea pe care o voi întâlni pe stradă se va uita chiorâș la mine.
Dacă însă, nu știu, îmi zice bărbatu-meu, să zicem: băi, vezi că lucrul X nu e ok (nu, nu legat de chiloții cu paiete, lui i se fâlfâie și mai glorios de restul lumii decât mie), în primul moment probabil că mă voi enerva că se ia de mine de-aiurea, dar apoi voi trage aer în piept și mă voi gândi la lucrul asupra căruia mi-a atras atenția.
Cu toate astea însă, mă surprind având momente de „aidecapumeu, ce-o să zică…”
Mai exact, azi dimineață i-am scos penarul lu’ fi-miu din ghiozdan, ca să îi pun înăuntru un post-it, ca să își aducă aminte de o chestie pe care o are de făcut la școală.
Ocazie cu care am constatat că toate, dar absolut toate creioanele – și alea „normale”, și ale colorate – din penarul lui arătau de ziceai că trecuseră prin mai multe războaie. Îl suspectez că deja nu mai scria, ci mai mult scrijelea.
Aici mai tre să fac o precizare: e posibil să fiu o mamă denaturată, dar nu stau să-i verific ghiozdanul copilului și conținutul acestuia în fiecare zi.
Consider că, odată ajuns la școală, e suficient de mare încât să trebuiască să fie responsabil de lucrurile lui. De aia nu stau cu ochii pe el ca pe butelie, să văd când i s-au tocit creioanele sau când are nevoie de un caiet nou la materia X sau mai știu eu ce.
Are o minte, să facă bine să o folosească. De asemenea, n-are nici o altă treabă pe lumea asta, nu-l trimite nimeni nici la prășit, nici la păscut cu vacile, așa că, din punctul meu de vedere, să facă bine măcar să-și ascută afurisitele de creioane. Încheiem precizarea.
E, dar în timp ce-l luam pe fi-miu la unșpe metri că (iar, nu vă imaginați că e prima dată) are creioanele ca vai mama lor și nu folosește afurisita aia de ascuțitoare pe care o are, m-am trezit că era cât pe ce să-mi iasă pe gură următoarea propoziție:
Ce-o să zică, măi mamă, învățătoarea ta despre noi? Că tu ești un dezordonat leneș și eu sunt o mamă rea, că nu am grijă de tine!
În momentul doi mi-am înghițit și gândul, și cuvintele, care n-au apucat să vadă lumina zilei, dar mi-am dat seama cât de adânc înrădăcinate ne sunt unele chestii. Sau mă rog, să reformulez, că nu pot generaliza: cât de adânc îmi sunt mie înrădăcinate anumite chestii.
Oricât am încercat să mă auto-educ și oricât de bine îmi iese, în general, asta cu nepăsatul de ce zice și/sau crede lumea despre mine, teama de gura lumii e atât de adânc înfiptă în mintea mea încât uneori reușește să-și scoată mecla urâtă la iveală.
Sigur, sunt perfect conștientă că părinții și bunicii noștri au trăit în cu totul alte vremuri și că teama asta de gura lumii era, pe alocuri, justificată – doamnefere să audă cine nu trebuia, de exemplu, că la tine acasă se asculta Europa Liberă sau se ziceau bancuri cu Ceașcă sau se ascultau discuri cu Queen ori mai știu eu ce alte exemple de comportamente subversive.
Pe de altă parte, sunt la fel de conștientă că „ce zice lumea” nu e o chestie pur românească, ea există în toată lumea asta mare și lată. Ceea ce, până la un anumit punct, e normal – suntem totuși ființe sociale și trăim într-o societate organizată și nu putem face chiar toți absolut tot ce ne taie capul, e nevoie să ne supunem într-o anumită măsură cutumelor și regulilor social acceptate ca să trăim în comunitate.
Mai cred însă și că noi, românii, am dus frica asta de ce zice lumea la un alt nivel. De ce, nu știu exact, poate avem pe aici vreun psiholog sau sociolog care ne-ar putea explica.
Așadar și prin urmare, vin la voi și vă întreb: voi cum stați cu frica de gura lumii? Vă doare la bască sau vă pasă? Și dacă vă doare la bască, așa a fost întotdeauna sau v-ați auto-educat în direcția asta, în ciuda celor inoculate din familie?
Nu de alta, dar îmi permit să mă hazardez să cred că o bună parte dintre noi, cei din bula asta, am fost educați în maniere destul de similare – dar aștept să mă contraziceți, dacă nu e așa.
În poză, Chillică, aka șefa pă pază și protecție, privind cu vigilență un stol de vrăbii care se certau de zor.
Păi, să vedem. Până prin 2013 eram și eu cetățean model, cu un comportament foarte delicat așa de domnișoară. Eram pradă unui “ce o să zică lumea?” din ăla foarte nasol, ce fusese inoculat de o vecină care îmi reproșa în copilărie că sunt prea băiețoasa și prea grosolană. Apoi pe final de 2013 mi-am băgat picioarele pe românește în tot ce ține de acest aspect și de atunci mă doare undeva, și nici acolo, de ce zice lumea. Lumea tot barfeste indiferent de ceea ce aș face, cum m-aș îmbrăca sau cum aș reacționa așa că eu sunt pe principiul să îmi fie mie bine, restul e…..cancan. Cu toate că lucrez într-o școală, iar doamnele sunt mereu elegante, cine e mereu sport, cu blugisori și fără machiaj? Cine? Cine?
💪💪💪
De curiozitate, ce anume ți-a dat schimbarea asta de mindset? A fost ceva anume sau pur și simplu, o chestie care a venit de la sine, de azi pe mâine?
Au fost mai mulți factori. Am fost înșelată de prietenul de atunci, care timp de vreo 6 luni m-a ținut în șah cu eu pe tine te iubesc, îmi pare rău, urmată de ești o proastă, eu voi rămâne cu cealaltă să îmi cresc copilul( da știu, am fost tânăra, credula și proastă). Am ajuns în depresie cu urmare logică, incercare de suicid nereușită ( da, din nou dublu proastă). După care chiar nu mi-a mai păsat de parerea nimănui.
Tot în acest moment mi-am dat seama că este mult mai ok să îmi exprim clar nemultumirile sau problemele, că altfel se acumulează și nu este bine la caput.
Uau! Băi, ești tare! Tare că ai trecut peste și că acum ești un om ok în cap! 🤗🤗🤗
Mulțumesc! Uneori nu mă simt chiar atât de tare. Dar o singură viață avem și cu o moarte tot suntem datori, așa că mai bine să mă simt eu bine cu mine și restul să fie în treaba lor, că nici nu stau cu ei în casă și nici nu mănânc pe masa lor. 🤣🤣🤣🤣
Soro, eu atât îți zic: ești tare! Și doar prin “simplul” fapt că ești azi aici, vie, tastând comentarii pe un blog oarecare, în loc să fii o piatră de mormânt într-un cimitir oarecare!
Și da, fix așa: nu-mi dă nimeni să mănânc (bine, uneori îmi mai dă mama 🤣), vadă-și fiecare de treaba lui!
“Lumea” nu vine să-mi măture casa, nu-mi plătește factura la lumină, așa că, în general mi se fâlfâie glorios de părerea domniei sale! 😉
Dadada, exaaaaact! 👊
Apropo de gura lumii, eu sunt casnică și drept urmare, eu mă ocup de toată casa inclusiv de contracte, electrocasnice, prize, becuri, baterii….acum vreo două zile a venit la noi un nene care să facă ceva cu țeava de gaze și trebuia să fie resetata centrala. Soțul meu a spus, stai că vine nevastă mea să facă resetarea că eu nu știu, la care omul ăla a rămas gura căscată și a zis “cum domnule, dar pune mâna pe un chatgpt, nu se poate să nu știi, unde e mândria ta de bărbat”. 🤣🤣🤣
Copiii mei sunt mari și eu nu m-am uitat niciodată în ghiozdanele lor, nu știu ce teme au avut decat atunci când au venit ei la mine să-i ajut cu ceva. Și vin tot timpul 🙄
Legat de școală am avut tot timpul grijă să fie curați și călcați că la asta țin oricât nu mă interesează de gura lumii.
Din familia mea, ne-am văzut fiecare de treaba lui, au fost oameni deschiși și fără prejudecăți, așa am fost educată. La barbati-miu in schimb, e fix pe dos, de la el aud frecvent “dar unde ai mai vazut asa ceva”.
Vorba maică-mii “ei, vezi acum și nu te mai miri alta dată” 🤣🤣
Ahahahahaha, ce bună e asta cu “vezi acum și nu te mai miri altă dată”, trebe musai să o rețin!
În rest, perfect de acord, mai puțin partea cu călcatul, pe care nu o practic nici dacă depinde viața mea de asta 🤭
Ce zice lumea???
Lumea zice în funcție de interese și valoarea ta in bani, dacă le ești sau nu de folos, de vreun serviciu care nu e neapărat reciproc.Dacă le ești coleg sau prieten ,te văd într-un fel dar ia să ieși din relația cu ei .. știi cum schimbă macazul,de n-ai să crezi până n-o simți pe pielea ta.A nu se înțelege greșit,nu plec în chiloți cu fundă pe stradă,dar nici nu mă doare in bascheți că vecinul se scoală la 9 și să nu-i tulbur somnul la 7.
Undeva păstrez o limită,mai ales de când nu am colegi de birou ca altădată (2014).Atunci țineam de o etichetă,de fața lumii ; drept răspuns,o fostă colegă cu care mai vorbeam s-a apucat să mă întrebe de ce am făcut copil la 45 de ani .Am șters-o din agendă și am blocat-o apoi peste tot.
Gizăs, mi-ai dat fatala la faza cu colega
Bănene, jur, unii n-au nici un show de filtru rațional sau de altă natură 🤦♀️
Buah.
MI SE FOARTE RUPE de ce zice lumea despre mine/ acțiunile mele ș.a.m.d. atâta timp cât ceea ce sunt sau ce fac nu deranjează bunul mers al lucrurilor – adică cam tot timpul.
Am șireturi de culori diferite la pantofi? Da, că îmi plac.
Trag tricoul pe mine fără să-l trec pe sub fierul de călcat?
Iarăși da.
Dacă aș fi avut câte zece bani de fiecare dată când mi-a spus mama (inclusiv ca adult, în vizită la ea) să trag o cămașă pe mine când mă duc la magazin (eu plecând în hainele din grădină, de ex, aș fi fost miliardar.
Mama suferă foarte mult de „ce-osăzicălumea-nită” și eu mă străduiesc din răsputeri să o dezvăț de asta, pe principiul nimeni care nu mi-a pus măcar o dată mâncare în farfurie nu are dreptul să comenteze despre orice fel de aspect al vieții mele. Iar dacă o face, o face pe barba lui.
Excepție de la #miserupe încerc să fac la muncă, pentru că acolo atitudinea pe care o am în general se reflectă în atitudinea șefilor și, în contextul ăsta, chiar nu face bine să lași impresia de „ia uite-l și pe ăsta”.
Dar e greu să fiu tot timpul în căutarea echilibrului între „scheißegal” și „hai să vedem despre ce e vorba”.
Mda, cu mamele e o chestie… Poate o să am timp cândva să elaborez pe subiect, să dezbatem mai pe larg.
În rest, da, ok, e normal să căutăm un echilibru în societate, și pe stradă, și la muncă și peste tot.
Dar asta atâta timp cât nu ajungem să ne ghidăm exclusiv după ce zice lumea. Părerea mea.
Eu ce zic, l-am trimis pe fi-miu in excursie fara pachet de mancare. Eu ii fac pachetul de seara, il bag in frigider si dimineata in rucsac. In dimineata cu pricina eu deja prinsa cu munca la serviciu, copilul a luat laptele din frigider, dar nu si cutia cu sandwich🫣. Nu stiu ce o fi zis invatatoarea, dar eu am spus dupa la toata lumea. Oricum, nu z murit de foame, l-au hranit colegii. Si nu e prima data cand se intampla. Deci eu sunt de vina ca nu ma ocup de copil.
Acum de cand e la liceu, si-a uitat pachetul de 2 ori. O data i-a cumparat diriginta un sandwich (nici macar nu a vrut banii pe el) si a doua oara, noroc ca zu facut un workshop cu mancare si s-a descurcat baiatul. Problema e ca ar putea sa isi comande mancare la scoala pana la ora 9. Dar nu are voie sa isi foloseasca telefonul 🙄.
In rest ce sa zic? Ma mai gandesc si eu ce zic ceilalti. Mai ales cand fac vreo traznaie pe la serviciu. Ma gandesc/sper ca ceilalti nu ma vad asa de dusa cu pluta 🤯.
Eu (încă) n-am uitat să îi dau pachetul, în schimb uit cu consecvență să îi dau bani pentru piese de teatru și alte activități 🫣
La muncă mi-am pus singură cruce, știu că majoritatea mă cred truli și aia e 😂
Cred că unul dintre puținele avantaje ale înaintării în vârstă este acela că nu mă mai interesează deloc părerea altora, indiferent cine sunt. Mereu am făcut ce m-a tăiat capul, dar uneori intrebandu-ma ce vor crede ceilalți. Acum nu mă mai întreb și am mintea ocupată doar cu ce mă interesează în mod direct. Și nu am pe cine sa dau vina pentru deciziile mai puțin inspirate pe care le-am luat :))
Dadada, clar vine odată cu înaintarea în vârstă. O fi vreun soi de înțelepciune, ceva? Sau doar instinct de conservare? 🤭
“Ne faci de rușine! Copil de profesor și tu te înhaiți cu golanii ăia de la blocul vecin?” I don’t care. I love it! Poate tocmai de-aia acum fac pe pastafarianul, că prea mi s-a impus să ascult de gura lumii cât am fost sub papucul părinților (la propriu). Bine, eu sunt și vecinul fraier care dă binețe tuturor și ține ușa deschisă doamnelor, mai puțin babelor care vin cu contribuția la biserică și penticostalilor care mă invită la evenimente.
Aoleu, da, asta era una din clasice: ești copil de X [insert aici orice profesie considerată “onorabilă”, de la inginer la contabil la whatever] și tu faci…?” 🤦♀️🤦♀️🤦♀️
Crescând sub ochiul vigilent al mamei mele, care își făcuse un crez din “ce-o să zică lumea?”, am urât de mic prostia asta cu părerea lumii. Nu am putut să o ignor până nu am ajuns să plec în armată și ulterior la facultate, când i-am spus mamei mele că nu-mi pasă, mai mult, chiar mi se rupe ce zice lumea referitor la nimic din ceea ce mă privește. Evident, a reacționat mai rău decât atunci când i-am spus că fumez!
După care, anii au trecut, mama a îmbătrânit, în cele din urmă s-a stins, dar când încă mai trăia, am întrebat-o “și? ce-a zis lumea?” Am reușit s-o fac să râdă!
Mi se pare mie, sau mamele sunt în general mai degrabă cele care țin cu dinții de părerea lumii?
Vorbesc de mamele generației noastre 🤔
Eu m-am revoltat de mică, împotriva lu “nu se poate asta, că află teuțan și ce-o să zică!”…Ăla fiind tata, care conviețuia cu altă familie, în alt oraș, altă regiune a țărișoarei și-l durea la bască, de ce fac progeniturile lui mai mari, atâta timp cât le plătea o modică pensie alimentară! Așa că am reușit performanța, în timp, să mi se fâlfâie de ce cred unii sau alții, că trebuie să fac, sau să nu fac!
Și am supraviețuit!😆😂😁
Aoleu, asta e și mai rea decât “ce zice lumea”, la modul general 🤦♀️
Și da, uimitor, se poate trăi foarte bine și fără să te doară la bascheți de ce zice sau crede lumea 😁
Clar e adânc înrădăcinată. Și deși am urât-o mereu, tot ma mai surprinde că îmi vine sa ii zic copilei, când se dă cu curișorul de pământ la creșă că nu vrea sa plece, ‘hai măi, Mara, ce or sa zică părinții ăștia de aici când faci ca Tarzan în junglă ?’ …. apoi îi aud și pe ei, străini fiind, ‘Georgică, uite cum se îmbracă Mara singură, tu de ce nu faci?’, si parcă e mai bine :))
Am observat și eu că nu e numai la noi, clar. Dar cred că la noi e la un nivel mai superior 🤣