Merge televizorul pe fundal, în timp ce fac chestii prin casă. Involuntar, îmi alunecă atenția spre clămpănelile din cutia cu trubaduri.
Știri. ProTv. Ceva despre o avalanșă. Mai multe persoane implicate, ceva turiști străini.
Și acum, țineți-vă bine: turiștii erau pe munte cu, parafrazez cu destul de multă acuratețe: „niște motociclete speciale, care au în loc de roata din spate o șenilă și în loc de roata din față un fel de schiuri”. Evident, cuvântul „motociclete” mi-a atras atenția.
Așa că m-am oprit din ceea ce făceam și mi-am îndreptat privirile spre ecran, să văd și eu minunile celea de motociclete „speciale pentru zăpadă”. Am rămas tâmpită. Alea erau snowmobile toată ziua. Dada, niște banale snowmobile. Create fix pentru asta – mersul pe zăpadă.
Băi, ăstora chiar nu le mai citește nimeni textul știrilor înainte să le dea pe post? Au ajuns să debiteze chiar orice rahat pe post de știre și să ambaleze orice căcat în staniol, numai ca să sune mai pompos sau mai senzațional?
Cum Sfinte Pafnutie să spui în mod repetat într-o știre difuzată la ora de maximă audiență, că niște sărăcii de snowmobile sunt niște „motociclete speciale”? Cred că și bunică-mea, săraca, dacă ar mai trăi, ar ști că la alea le zice snowmobile. Și că, pentru a putea fi încadrat ca motocicletă, un autovehicul trebuie să aibă două sau trei roți. Roți. Nu șenile, nu „schiuri”, nu altceva. Roți.
Pfoai, ce m-am enervat.
Aici aveți toată știrea, în caz că vreți să vă documentați și voi.
Zi merci ca nu le-au numit șenilate……🤣🤣🤣🤣
Nu stiu daca mai gasesti ceva bun pe tv! La mine de regula obiectul ăsta de pt pitici( mege cam 90% din timp pe desene, fie ca se uita, fie ca nu)
Băi, zău că era mai bine dacă le ziceau șenilate. Puteau să le zică vehicule speciale pentru zăpadă. Puteau să le zică în cinșpe alte moduri mai puțin greșite.
Dar nu, o minte luminată a decis probabil că “motociclete speciale de zăpadă” sună mai spectaculos, așa 🤦♀️
La noi e oprit 90% din timp, dar seara, după ce culcăm copilul, îl mai lăsăm să trăncăne pe fundal.
Da, am auzit știrea. Și mie mi s-a parut ciudat,, motociclete pe zapada”. Dar, nu am mai recepționat restul, fiind distrasa de copii.
Am vazut si pe net, tot felul de articole, care nu sunau bine, informatiile erau contradictorii.
Nu mai zic de greseli chiar in titlu.
Si la televiziuni calitatea a scazut.
Se pune mult accent pe frumusețe si tinerețe. Nu pe competenta. Uneori la meteo, decolteul si rochia scurta, ca din prezentare nu ințelegi mare lucru.
Știi care e chestia? Există motociclete care chiar pot fi adaptate pentru zăpadă.
Și mărturisesc, alea mă fascinează. Pentru că mi se pare super tare să poți merge cu așa ceva, mi-aș dori să încerc cândva.
Cumva, de aia mi-a și atras atenția. Și când colo… Dacă baba avea roți, era tramvai. Cam așa și astea.
Și daaa, decolteul e baza. Ce clămpăne aia acolo, mai puțin relevant 🤦♀️
Apoi daca nici la stiri nu se ma vorbeste corect, io stau si ma intreb, oare unde va ajunge tarisoara asta? Aaa…..si inca un buna de tot: Romania prezentata la un targ de turism prin harta tarii facuta din pietre pe o masa!🙈🙉🙊
Eu am renunțat de mult să mai am pretenția ca la știri să se vorbească limba română corect. Dar chiar atâta meșteșug de tâmpenie…
Stai că tocmai am mai prins cu colțul urechii una: ceva sportiv a mâncat nush câte ouă și a fost depistat pozitiv. LA CE?!? La proteină din găină? La pene? La cotcodăcit?!? 🤦♀️
@Iulia-la salmonella 😁
@ametist, 🤣🤣🤣🤣🤣
Profesoara mea de Limba Romana din Scoala Generala mi-a spus, inca dinainte de revolutie, ca la televizor nu se vorbeste Limba Romana corecta. Well, unel lucruri sunt clasice si nu se schimba niciodata.
@Un Om, mare dreptate avea…
Cl mai probabil la vun antibiotc bagat pe gat la gainile de-au facut oo….
Iaca am si eu o varsta si aflu acum ca exista motociclete pentru zapada.🤣🤣🤣
Ma intreb, oare exista si moticiclete pentru apa?🤔 Poate stie proteveul raspunsul.😂
Daşinormal, da’ fără roţi😉
@AdinaE, probabil că există. Bine, în mod normal le zice bărci, dar proteveu’ poa să le zică cum vrea mușchiu lui!
@Adina, normal ca exista. Am eu una in garaj și îi spune Jet Ski! 🙄😂
Eu deschid tv-ul ca sa ascult radio🙈 Cat despre pro tv…
Cred că aici am greșit, că n-am dat pe radio :))))
Eu mă uit la știri la TVR. E singura televiziune care mai face știri cu adevărat. În rest e dezastru
Să știi că mult timp dădea și bărbatu-meu pe știri la TVR. Păreau decente, din puținul cât auzeam cu o jumate de ureche. Nu știu de ce a revenit televizorul pe sărăcia asta de pro, dar rău am făcut…
În momentul în care faci facultatea la drumuri și poduri (nu intri la poduri și rămâi pe drumuri) și ajungi pe post doar că ești frumoasă și mai ai și ghinionul să ți se strice prompterul, se mai întâmplă și din astea
Nu e, măi, că n-a fost chestie de prompter. A fost știre în toată regula, reportaj.
Deci cu text scris de cineva, redactor sau cine naiba scrie textele pentru știri.
Dacă era o tută dând o bâlbă, mai ziceam. Dar nu.
Fara alte comentarii! Din păcate asta devine treptat normalitatea… 😥
Bine, adevărul e că eu am abandonat (de tot) ProTV-ul cu multi ani în urmă. Din posturile românești mai supraviețuiesc la mine doar cele de știri – Digi 24 in principal. In rest, CNN, BBC… Și aplicațiile de streaming. De exemplu, de pe YouTube aflu lucruri mai interesante și într-o exprimare corectă (e drept că majoritatea sunt in Engleza dar… 😁).
Da, asta e cel mai trist, că aberații de genul ăsta devin normalitatea ☹️
Hai că am deschis blogul sa rad cu un ochi și să plâng cu celălalt.Motociclete de zăpadă???? Cred că din dorința de a nu se murdari e la gură de roegleza cineva a dorit să traducă snowmobile și s-a uitat lung la poza și a zis parca seamănă cu o motocicleta care are schiuri in loc de roti folosit pe zăpadă de motocicleta de zăpadă echipată cu schiuri.In afara de redactor sau cine maica mă-sii face conținutul știrista e proasta ca noaptea că nu își citește știrile înainte să vadă ce pustiu ar trebui să spună deci ProTV bleah.
Aia mă întrebam și eu, oare ăia care prezintă știrea nu ar trebui să aibă și ei un cuvânt de spus, nu ar trebui să verifice ce inepții zic?
Retorice întrebări, desigur 🙄
Atât s-a putut, vorba aia. 😀 Bine că nu s-au rezumat în a spune că se plimbau cu ceva mașinării. Așa… au fost totuși generoși în ceea ce privește detaliile.
Mda… E trist dacă ne bucurăm că n-au zis o boacănă mai mare de atât 😒 Dar e clar, ăsta e nivelul.
Hei, Iulia! a doua zi la Pro tv, a fosti ar stire pe tema aceasta. Au corectat, au zis snowmobil.
Serios? Înseamnă că au mai făcut și alții mișto de ei pe tema asta 😁
Hei, Iulia! a doua zi au revenit la Pro tv, cu o stire pe aceiași tema. Si au zis snowmobile. Si-au dat si ei seama de greșeala.
Omul ăla avea dreptate. Pe lângă snowmobile exista și așa ceva. Adica kitt-uri de adaptare a motocicletei la zapada.
https://youtu.be/ZfpQmuPO7c0