idei și păreri în limita stocului disponibil
Lume, lume, s-au executat niscai schimbări prin garsonieră.
Sunt relativ convinsă că probabil majoritatea nu le-ați fi observat, așa cum tindem să nu observăm o vază mutată din loc sau o față de masă nouă într-o casă în care nu locuim, ci doar trecem uneori în vizită.
… sau despre paranoia termenelor de valabilitate.
Măi oameni buni, ce vreau eu să vă întreb azi este: care e relația voastră cu termenele de valabilitate ale diferitelor produse?
Eu. Eu sunt omul care avea o foarfecă. Pe cea din imagine, ca să fiu mai exactă.
Nu îmi mai amintesc nici dacă ar depinde viața mea de asta, de unde naiba o am. Intuiesc că e posibil să fie luată din Ikea. Iar dacă e așa, înseamnă că are undeva peste 15 ani vechime, că nu știu să mai fi călcat prin Ikea de când m-am mutat din București. Iar asta se întâmpla în A.D. 2009.
Aceia dintre voi care ați mai dat p-aici și/sau prin vecini posibil să știți că am zis mereu că-s foarte norocoasă în privința lu’ fi-miu, din punct de vedere al mâncatului și mâncării.
Respectiv am avut mare baftă că fi-miu a fost mereu un copil mâncăcios, fără figuri și mofturi la mâncăruri.
Trebuie să vă mărturisesc sincer, m-am opus din toate puterile ideii de a-mi mai face încă un cont pe încă o rețea de socializare. Mai ales pe TikTok, pe care mult timp l-am perceput drept o hazna a social media, unde se deversează toate jegurile și mizeriile posibile.
Și na, nu pot să zic că am greșit prea mult, probabil ați văzut și voi diverse clipulețe postate p-acolo, chiar dacă nu aveți cont, că ele s-au propagat și în afara rețelei respective.
Când am plecat de la ai mei de acasă, să mă duc să trăiesc singură, de capul meu, printre străini, am aterizat într-o garsonieră din București, undeva lângă Gara de Nord.
Garsonieră cu dimensiuni un pic mai mici decât cele ale unei cutii de pantofi pentru un copil nu tocmai mărișor.
Da draci din ăia răi, nu așa!
Știu că în economia generală a situației actuale, o chestiune atât de măruntă precum cea care tocmai ce m-a declanșat pe mine e fix echivalentul unei picături într-un butoi de colectare a apei pluviale, dar profit de faptul că asta e garsoniera mea, ăștia sunt nervii mei și pot să mă dau în bărci cât am chef.
Iulia