IuliaCând am plecat de la ai mei de acasă, să mă duc să trăiesc singură, de capul meu, printre străini, am aterizat într-o garsonieră din București, undeva lângă Gara de Nord.
Garsonieră cu dimensiuni un pic mai mici decât cele ale unei cutii de pantofi pentru un copil nu tocmai mărișor.
Cu toate astea, datorită talentului maică-mii de a juca Tetris în lumea reală (vă jur că dacă ar fi existat Tetris ca disciplină olimpică, maică-mea ar fi fost campion emerit pe viață), am reușit să îndes în respectiva garsonieră și un pat, și un dulap, și un birou, și un televizor, un frigider, un aragaz și mă rog, cam toate cele trebuincioase unui trai decent.
Am stat acolo vreo 5 sau 6 ani, dacă nu mă înșel.
Apoi, mânată de dorința de mai bine, susținută și de faptul că aveam deja de ceva vreme un venit propriu, am decis că pereții garsonierei mă sufocă și trebuie să mă mut într-un loc cu spațiu mai generos.
Așa că mi-am închiriat un apartament cu 2 camere, undeva în Tineretului, la Piața Norilor.
N-am făcut prea mulți purici p-acolo, că zona era… să zicem nu chiar cușeră. Ca să vă faceți o idee (posibil să mai fi povestit și altă dată, da dacă am făcut-o, mă știți că-s senilă și mă veți ierta), în scurtul timp petrecut acolo, mi s-a furat într-o zi numărul de înmatriculare de la mașină. Plăcuța, da? Bucata aia de tablă pe care sunt ștanțate cifre și litere. Și nu ambele plăcuțe. Doar una 🤷♀️
După aventura Tineretului, m-am mutat în Drumul Taberei. Acolo a fost mișto – dacă facem abstracție de faptul că îmi lua cam 45 de minute în fiecare zi să ies din cartier. Dar altfel, verde mult, destul de liniște, mall-ul aproape, ce-și mai putea dori sufletul meu tânăr și neliniștit?
Ei, și abia în apartamentul din Drumul Taberei am început să experimentez modul în care lucrurile par să se dilate în mod inexplicabil. Și vorbesc aici de „lucruri” în cel mai propriu sens – de obiecte, boarfe, catrafuse.
Căci vedeți voi, cumva, în mod misterios, cu catrafusele din garsonieră am reușit să umplu fără probleme un întreg apartament de 2 camere. Ba chiar au început să apară lucruri cărora nu prea le găseam locul.
Dăm apoi cu fast-forward și ajungem în zilele noastre. Când ne-am mutat aici, în casa în care locuim actualmente, am trecut de la o casă cu 3 camere la una cu 5. Și ne-am zis în sinea noastră – dar și unul altuia – frecându-ne bucuroși mânuțele: „Moaaaaaamă, ce de spațiu!!! O să avem aici loc pentru toate și încă ceva în plus!”
Aici trebuie să fac o precizare: mie nu-mi plac dulapurile. Nici ca piese de mobilier, nici ca funcționalitate. Mi se pare că oricum ai face, ajungi până la urmă într-un punct în care chestii migrează cumva înspre cotloane întunecate ale dulapului și ori uiți de ele, ori nu le mai găsești când ai nevoie, ori pur și simplu dispar. Oricât de ordonat și organizat ai fi.
Vă dați seama, deci, câtă fericire a fost pe capul meu când am văzut casa asta și am constatat că fusese proiectată cu o întreagă încăpere cu rol de dressing. Cu rafturi și tot ce trebuie.
Mai că am țopăit într-un picior de bucurie, la gândul că nu voi fi nevoită să pun nicăieri prin casă vreun dulap, căci iată, ce spațiu generos și absolut perfect.
Până la urmă tot am pus dulap, în cameră la fi-miu, că mna, era un pic mai complicat să-l punem să își caute în fiecare zi catrafusele prin dressing, dar să zicem că pot trăi cu asta.
Însă vedeți voi, cum am făcut, cum m-am sucit, cum am dres lucrurile, ce credeți că m-am trezit zicând zilele trecute?
„Trebuie să cumpăr un dulap!” 🤦♀️
Și să mor dacă știu cum am ajuns în punctul ăsta, în condițiile în care periodic fac trieri masive de catrafuse.
Și aici nu mă refer numai la haine (căci dressingul nu adăpostește numai haine, ci și alte corcoațe că na, d-aia e spațiu de depozitare, să depozitezi, nu?), ci și la alte genuri de catrafuse și boarfe.
Ca par egzamplu, acu vreo 2 săptămâni am adunat și donat 4 saci a câte 120 litri fiecare, plini cu haine, jucării, încălțăminte, pături și alte obiecte de uz casnic și gospodăresc. Și cu toate astea, n-am loc de toate boarfele din jur.
Păi să-mi explice mie cineva cum vine asta?!? Eu cred că există o singură explicație și mai mult ca sigur ea a fost cercetată de cercetătorii britanici, da nu găsesc eu studiile alea acum.
Iar explicația e că boarfele pur și simplu se dilată, cu cât au la dispoziție un spațiu mai mare pentru a se da în bărci. Na!
Voi ați pățit treaba asta? Să vă mutați dintr-un spațiu mai mic, într-unul mai mare, care apoi să se umple cumva fără probleme cu corcoațele aduse din spațiu mai mic? Ba chiar să ajungă corcoațele să mai și dea p-afară? Sau suntem noi niște dubioși?
Sa stii ca si la mine e la fel🫣. Am cumparat dulapuri cat mai practice si incapatoare, dau cu regularitate din haine si alte lucruri, ba mai vand si pe la pietele de vechituri. Si totusi nu am spatiu de depozitat.
Cred ca am mai povestit pe aici ca juniorul e mare fan manga (carti de benzi desenate japoneze si coreene) motiv pentru care am cumparat 2 corpuri de biblioteca. Problema e ca as mai avea nevoie de vreo 2, dar nu mai e spatiu. Si cum ream noi la magazinul de carti din astea “jmechere”, il aud pe proprietar ca sfatuia pe un domn sa isi puna nevasta sa faca curatenie prin dulapuri ca sa faca loc pentru carti. La care io: N-are rost, oricat ai arunca, se umple cu altceva in secunda urmatoare 😁.
Dadada, exaaaaaact! Oricum faci, de oricâte chestii scapi, în secunda doi zici c-au făcut pui și se umple spațiul din nou! 🤦♀️
Nu există nici hambar mare. Oricât ar fi de mare el se umple automat cu tot felul de chestii. Pe principiul “acum am loc unde să țin!”
Pe noi ne îngrozește ideea de a ne muta la altă chirie 😬
Când s-au mutat în casa în care stau acum, ai mei au făcut în fundul grădinii o căsuță mică, din lemn. Vezi Doamne, pentru greble, mașina de tuns iarba etc.
Anul ăsta au constatat că e cam putredă căsuța și ar trebui demolată și reconstruită.
Să mai zic că de când au decis asta și au conștientizat că trebuie să golească tot ce e acolo, mama caută antidepresive care se dau fără rețetă? 🤣
Și la noi la fel. Când soțul s-a mutat cu mine a venit cu o valiză și un desktop. Niște ani mai târziu, 2 copchii, 1 motan și un câine, nu mai avem loc să ne învârtim.
Acu construim o casă ce părea încăpătoare….doar părea. Nici nu stăm acolo și deja duc lipsă de spațiu…
Fix așa! 😂
Când s-a mutat cu mine, a venit cu un laptop, un rucsac d-ala de munte și încă câteva mărunțișuri. Acu… 🙄
Spor la construit și să vă ajute Bunuțu să vă încapă toate în noua căsuță! 🤗
Achiesez pozitiv! Dilatarea lucrurilor de tot felul (și a ființelor, că eu cel puțin, nu mă mai strecor cu aceeași agilitate ca acum câțiva ani 😁) este un lucru dovedit științific! Stai că mai împătur niște haine, bombăn în gând unde mama naibii le mai pun și pe astea, și apoi mă duc să caut sursele 😂
Eu sunt la nivelul următor – le-am împăturit deja, când le-am scos din uscător, acu mă chinui să îmi fac curaj să le pun la loc.
Și când voi ajunge la fi-miu în cameră, invariabil voi bombăni “Doamne, ce de haine mai are și copilul ăsta!”, la care mi se va răspunde prompt: “Păi ce, e vina mea? Voi mi le tot cumpărați!” 🤷♀️
Iulia, Nevastă-mea tocmai ii ascunde fiului o bluză pe care o poartă permanent, pentru a purta și cin celelalte sute 😬
Eu tocmai am profitat de faptul că fi-miu a fost plecat cu taică-su în vizită la soacră-mea, ca să îi subtilizez din sertar 2 tricouri care îi vin până la buric, dar pe care insista să le poarte, că “uite, îmi sunt bune, mami!” 🙄
Cand m-am mutat in Dk am stat, cu consortul, cu chirie in doua camere, nu cine stie ce, chiar maruntele. Ne-am mutat dupa vreo trei luni intr-un apartament de sase camere, unde livingul era mai mare decat intregul apartament anterior, iar per total cam cat un stadion. Si ce sa vezi, in timp record deja simteam lipsa unei “camere de oaspeti”, desi si fara as fi putut caza un batalion. La trecerea de la doua la sase incaperi cumparasem doar o masa. Concluzia: da, lucrurile se dilata 🥴
Pfiu, ce bine mă simt că nu se întâmplă numai la noi fenomene din astea! 🫠
Păi cam așa este, lucrurile astea se dilată. Când am plecat de la apartamentul cu 2 camere din Brașov la Poiana Mărului, unde locuiesc acum la casă cu etaj, 5 camere, mă întreba unchiul unde naiba mi-au încăput atâtea boarfe că abia le-a cărat în vreo 10 drumuri cu mașina și aici tot nu mai am loc de ele. Ale naibii cratițe, oale, ulcele, blide, boarfe și alte dracovenii că se multiplică precum cavalerii Jedi.🤣🤣🤣🤣😅😅😅🙈🙈🙈🙈
Exact așa! 🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣
Când ne-am mutat definitiv in Franta, am venit cu 4 geamantane. Cat am stat in chirie, vreo 3 ani, parcă erau lucrurile sub control, că se si ruga soacra de noi sa cumpărăm un pat in dormitor, că nu e chiar ok să dormim pe o saltea la mana a doua pusă pe jos. Singura cameră mobilată era a fiicei. Apoi am luat apartament. Cu boxă de 12 metri pătrați. Acum suntem la faza că vrem sa ne mutăm la casă si facem un triaj la sange a lucrurilor de care trebuie sa scăpăm, nu de alta, dar să fie apartamentul accesibil viitorilor cumpărători, altfel n-o sa ne creadă ca are peste 80 de mp. 😂
😂😂😂
Păi ce să zic… Succes la vânzare și mai ales, la sortare 😁