idei și păreri în limita stocului disponibil
Ieri după amiază am rămas câteva ceasuri singură acasă cu fiul, așa că ne-am apucat să facem pizza împreună. Prima dată, pregătim aluatul. Scot cântarul, el balotează ingredientele în castron, eu sunt atentă la gramaj.
Apoi dau drumul la roboțel să flencăne la aluat cât timp ne ocupăm noi de restul ingredientelor.
Înainte de a începe să vă relatez spaima ce tocmai m-a încercat, trebuie să fac câteva precizări de ordin logistic, dar și psihic.
Să începem cu aspectele concrete. La noi în birou există un acvariu. Cu pești. Vii, majoritatea.
Având în vedere faptul că, după cum vă povesteam zilele trecute, fi-miu s-a ales cu minunea de boală numită gură-mână-picior, am zis că tre să merg cu el la pediatru, să îl vadă, să fiu sigură că ăsta e diagnosticul și să vedem dacă îmi recomandă vreun tratament anume.
În plus, voiam să știu cât de contagios e posibil să fie și dacă pot sau nu să îl expediez la bunici în weekend.
Păi da, că dacă tot vine weekendul, și mai ales unul prelungit, se putea să ne plictisim noi în cel mai crunt mod posibil?
Că de îndesat pe la mare nu prea aveam de gând să ne îndesăm, la munte suntem deja, deci nu mai putem să punem și noi umărul la omorul de pe Valea Prahovei, deci e clar că urma să avem un weekend absolut anost, condimentat cel mult cu aventura coacerii unor vinete și a unor ardei pe grătar.
Zilele trecute m-am împiedicat de niște texte care, printre altele, conțineau și niște statistici legate de măreața idee de integrare a diferitelor nații de imigranți prin țările mai cu apă caldă prin care au ajuns.
Posibil să îmi iau multe m*i pe baza textului ăstuia, dar nu-mi pasă. Pentru că realitatea, oricât am vrea să o cosmetizăm și s-o dăm cu parfum, tot un căcat sub un brad rămâne. Poate nu mai pute la fel de tare dacă e sub brad, dar tot căcat rămâne.
Stăm la masă cu toții, mâncăm de seară și povestim verzi și uscate.
La un moment dat, din vorbă în vorbă, tatăl copilului întreabă copilul:
M-a pus Aghiuță…ăăă, pardon, Vasilescu, să-mi instalez și eu Voxa.
Unde prin „m-a pus” nu se va înțelege că m-a obligat (probabil nici nu va afla vreodată că mi-am instalat-o, decât dacă citește textul ăsta), ci că a scris despre aplicație și a dat cod promo. Iar micul zgârie-brânză din mine nu s-a putut abține când a văzut așa pleașcă.
Iulia