idei și păreri în limita stocului disponibil
Mă uit de vreo săptămână-două cu domnul soț la un seria de pe Netflix, Lista Neagră îi zice – detalii aici și aici, dacă vă interesează.
Serialul destul de tâmpițel pe alocuri, îți cam vine să dai cu basca de pământ în anumite situații, dar una peste alta, suficient de ușurel încât să îți limpezești creierii după o zi lungă.
Cum zilele astea ne-am topit și ne-am văicărit care mai de care de căldurile care ne-au cotropit, firește că pe marele internet au apărut și specialiștii în sfaturi legate de caniculă.
Unii mai pe bune, alții auto-intitulați specialiști. Unii cu sfaturi de bun simț, alții cu aberații. Unii cu „știu io din experiență”, alții cu chestii concrete.
Am (re)descoperit în ultimele zile o specie de tâmpiței oameni care-mi plac deeeeeosebit de mult. Not. Și anume fix ei, cei din titlu – cavalerii cruciadelor abandonate.
Dar ca să înțelegeți despre ce bat eu câmpii cu spor aici, haideți să vă fac un scurt profil al acestor personaje, că sigur aveți și voi astfel de specimene prin preajmă sau le-ați întâlnit măcar o dată în viața reală ori în cea online.
Știți voi vorbele alea de duh cu „nu judeca o carte după coperte” și „aparențele înșeală” și altele din același registru? Firește că le știți, că sunteți oameni inteligenți.
Hai să vă povestesc cum am avut eu zilele trecute parte de o experiență care nici c-ar fi putut ilustra mai bine cele de mai sus.
Azi, oleacă mai devreme, mă scăpa și anume un pipilică, scuzați-mi franceza. Lucru de altfel deloc neobișnuit, atât în mod normal, cât mai ales pe căldurile astea, când în timp ce beau niște apă mă gândesc deja cu poftă la data viitoare când voi bea niște apă.
Așa. După cum ziceam, m-a tăiat mai sus numita nevoie fiziologică. Am acționat în consecință și m-am dus la budă. Aici, în paranteză și între noi fie vorba, am avut o revelație, legată de vorba aia cu „locul unde regele merge singur”. Mhm. O fi mergând singur dacă n-are copii sau câini. Că io am deja vreo 6 ani de când nu mai știu cum e să mergi singur la budă. Că ori chirăie o persoană mică și bipedă după mine, ori am companie, vreau-nu vreau…
Ca să nu revin aici așa, precum măgarul apărut din ceață și pentru că mulți dintre voi mi-au scris în privat să mă întrebe de sănătate, vă fac aici un scurt rezumat al ultimelor luni (aidecapumeu, mă apucă jalea când îmi dau seama de când am lăsat locul ăsta în paragină).
Să începem așadar, evident, în ordinea importanței:
Ei, dragii babei, dacă tot am revenit p-aici, zic să ne apucăm de treabă cu un subiect foarte serios și care mă macină de ceva vreme.
Poate, cu ajutorul minților voastre luminate, mă lămuresc și eu cu privire la chestiunea în cauză.
Iulia