Am (re)descoperit în ultimele zile o specie de tâmpiței oameni care-mi plac deeeeeosebit de mult. Not. Și anume fix ei, cei din titlu – cavalerii cruciadelor abandonate.

Dar ca să înțelegeți despre ce bat eu câmpii cu spor aici, haideți să vă fac un scurt profil al acestor personaje, că sigur aveți și voi astfel de specimene prin preajmă sau le-ați întâlnit măcar o dată în viața reală ori în cea online.

Pentru o mai ușoară lizibilitate a textului, se va folosi substantivul masculin „cavaler”, însă cele de mai jos se aplică în aceeași măsură și vajnicelor amazoane, fie ele de tastatură, au de viață față-n față.

Așadar, cavalerul (de tastatură dar nu numai) cruciadelor abandonate este un personaj nu chiar complet tâmpit în cap. În sensul că nu îi curge scuipat din gură și știe să nu scrie miau ca pisica, ba chiar nimerește și numărul de –i din copii sau copiii.

Nu e deci genul de cretinopat care crede că Pământu-i plat, că tichia de aluminiu îl protejează de undele de la mobil și că Gheiț ne-a implantat chipuri la toți ăștia de ne-am vaccinat, ori că Oculta Mondială controlează vremea și a dat drumul la caniculă.

Asta îi dă însă din păcate o oarecare încredere în sine. Ceea ce îl face să nu ezite atunci când vine vorba despre a da cu opinia în populație. Și face treaba asta de obicei cam indiferent de subiect. Are o părere și simte nevoia să o exprime.

Acum, ăsta nu e neapărat un lucru rău. Că vorba aia, opiniile sunt ca găurile fundului (scuzați-mi franceza): toată lumea are una. Problema – din punctul meu de vedere – intervine în momentul în care îți debitezi părerea cu titlul de adevăr absolut.

Aici, iarăși, n-aș vedea o problemă, dacă tu ai fi vreo somitate în domeniul tău, lucru care îți permite să dai cu pumnu-n masă și să decretezi ce a fost mai întâi – oul sau găina, pentru că tu știi cu certitudine ce a fost mai întâi și poți proba lucrul ăsta în mod cert și irefutabil.

Ei, dar vedeți voi, cavalerii cruciadelor abandonate nu-s în stare să facă asta. Modul lor de operare e următorul: aud o chestie. Pac, dau cu opinia în populație. De obicei cu un limbaj decent și articulat, suficient cât să îi poți lua în serios.

Ba chiar de multe ori își exprimă părerea sub formă de „glumiță”. Punându-se astfel la adăpost de eventuale represalii din partea altora, care s-ar putea simți jigniți de opinia lor. E practic cea mai simplă metodă: zici un căcat și dacă se supără cumva careva pe tine, o dregi rapid: „Aide băi, că glumeam!”

Dacă însă se întâmplă ca cineva să se ia de ei cu adevărat, fie cu contraargumente, fie spunându-le fățiș că nu e ok ce au spus, fie atrăgându-le atenția că ceea ce au spus este o tâmpenie, ori nu e adevărat ori altceva în direcția asta, ce credeți că fac cavalerii noștri?

Păi vă spun eu: se întorc magistral pe călcâiele virtuale sau reale, își dau cu superioritate mantia peste umăr și îți aruncă din vârful buzelor următoarea replică: „Am încheiat discuția, nu mai am de gând să mă cert/să discut/să mă țigănesc aici/acum/cu tine/cu voi!” Și-și iau jucărelele și se cară să cârâie la altă masă.

Pentru că vedeți voi, genul ăsta de tâmpiței oameni nu-s în stare să poarte o discuție în contradictoriu până la capăt. Că nu pot. Nu-i duce mintea. Sunt în stare să formuleze o opinie, însă nu și să o susțină până la capăt ori, doamne-feri, să accepte că e posibil să fi greșit.

Și atunci își arogă un aer de superioritate (cred ei), părăsind incinta cu coada pe sus, ca să nu-și mai încaseze și alte bobârnace pe care nu știu cum să le contracareze.

Pentru că, nu-i așa, e mai ușor să o arzi superior și să zici „Pfff, gata, am încheiat discuția, nu am chef de ceartă” (chiar și atunci când, de fapt, nimeni nu se ceartă efectiv cu tine), decât să rămâi la masă – la propriu sau la figurat – și să porți o discuție în contradictoriu. Că mna, dacă faci asta, e posibil ori să ți-o iei peste nas, ori să ți se demonstreze că ești tâmpițel, ori să fii nevoit să recunoști că ai greșit.

Ceea ce pentru cavalerii noștri nu prea e un deziderat intens urmărit. Așa că aleg varianta cea mai simplă și prin care, cred ei, scapă cu obrazul curat și onoarea nereperată – abandonează cruciada și tropăie rapid spre alte meleaguri unde o iau de la capăt. Că vorba aia, cu siguranță undeva pe lume (sau pe feisbuc) se întâmplă ceva despre care tu ai o părere, pe care nu numai că trebuie să o exprimi, dar pe care cu siguranță cineva crapă de nerăbdare să o asculte.

Pe mine oamenii ăștia mă distrează, de obicei. Dar uneori, când am o zi mai proastă sau sunt cu capsa pusă din dracu știe ce motive, mă și irită. Și atunci fac ceea ce știu că nu ar trebui să fac cu genul ăsta de specimene: mă bag în discuție cu ei.

Firește, deznodământul nu îmi înșeală niciodată așteptările. După prima replică acidă sau contradictorie, cavalerul ori amazoana își pune coada pe spinare și îmi „închide gura” cu un superior „Am încheiat discuția!”

În momentul ăla, tentația e desigur mare să continui să bag bățul prin gard. Pentru că, vedeți voi, cavalerii și amazoanele noastre abandonează cruciada când nu le mai convine direcția în care merge discuția.

Însă dacă bagi suficient de mult bățul prin gard și mai ales dacă o faci politicos și calm, fără să jignești sau să devii nesimțit gratuit, cavalerul va ajunge să se enerveze suficient de tare încât să se dezbare de aparenta-i armură de civilizație Și va lăsa să iasă la iveală Vasluiul, Pantelimonul sau Făgărașul* din el, va uita de toate bunele maniere și toate aparentele aere de superioritate pe care s-a chinuit până atunci să le păstreze și te va porcăi cu mare măiestrie, slobozind cu năduf invective care mai de care.

Sincer, ăsta e momentul care mă distrează pe mine cel mai tare. Să-i văd cum lasă aparența de civilizație la o parte și dau cu secrețiile nazale în farfuria cu plantă erbacee din familia leguminoaselor, ale cărei boabe se folosesc pentru consum. Sau, pe românește, cum dau cu mucii-n fasole.

Bineînțeles, nu e ok nici asta. Că până la urmă nu-mi folosește la nimic să mă iau în coarne cu-n dobitoc, nici în viața reală, nici pe net, numai de dragul de a-mi testa abilitățile de a enerva oameni.

Dar uneori așa nu mă pot abțineeeeee :))))))

PS: *utilizarea denumirilor de localități este aleatorie și are strict scopul de a ilustra un temperament iute la mânie. N-am nimic cu nimeni de nicăieri, să nu vă ofensați, rogu-vă!

Sursa foto: Image by master1305 on Freepik

23 thoughts on “Cavalerii cruciadelor abandonate

  1. Perfect de acord cu tot ce ai scris! Aș completa spunând că sunt îngrijorat să văd că numărul lor este în continuă creștere.

    1. Știi că stăteam să mă întreb – oare chiar e în creștere sau sunt mai vocali, acu, de când e net la liber pentru tot poporul 🤔

  2. Mda, să vezi ce drăguțe sunt faze din astea în domeniul medical. Adică unii colegi își dau cu părerea în situații care țin de alte specialități și bagă prostii în capul pacienților. Și apoi stai și chinuie-te să-i convingi că tu ai dreptate..

  3. Tocmai de aceea sunt tot mai multe specimene din astea- pentru ca putini au rabdarea sa bage batul prin gard si sa incerce macar sa ii lumineze. Eu trag nadejde in secret, ca dupa o astfel de iesire spectaculoasa, chiar daca nu imi da mie satisfactie, sper macar sa se gandeasca la argumentele mele si poate isi mai schimba putin perceptia asupra adevarului absolut detinut pe diverse teme. Cel mai mult, imi plac cei care afla de pe Facebook un mareeeeee secret stiut doar de o mana de oameni. Cea mai recenta intalnire a fost zilele trecute cu o persoana absolut convinsa ca Globalistii vor sa scoata tot numerarul din piata si ca asta inseamna sfarsitul civilizatiei. Am intrebat-o daca isi face griji ca nu va mai avea cash sa dea spaga la medici – nu vreti sa stiti ce reactie inversunata a avut, urmata bineinteles de iesirea spectaculoasa din scena.

    1. Îmi pare rău, dar nu-s de acord cu tine. Degeaba le bagi bățul prin gard, genul ăsta de oameni nu se lasă “luminați”. Pentru că nu vor. Pentru că au impresia că ei și numai ei au dreptate și nu au sub nici o formă de ce să asculte opinia altcuiva.

      Oricât am vrea noi să sperăm, mă îndoiesc sincer că genul ăsta de specimen irosește vreo clipită să se gândească la ce i s-a spus. Din păcate 😐

  4. Pe teme de sănătate și învățământ sunt multi ,,cavaleri”.
    Dacă îi întrebi pe ce se bazează când emit păreri ferme, o să afli că nu au mai fost la doctor demult ( criminali în halate albe)
    și au ,, școala vieții ” nu au nevoie de școli.
    Eu am învățat să îmi conserv energia și nu îi mai bag în seamă. Când eram tânără mergeam cu discuția până se supărau și încheiau discuția.

    1. Dap, probabil e mai bine așa, să îi lași în boii lor, că de rezolvat oricum nu rezolvi nimic cu ei.

      Da cum ziceam, uneori mă mănâncă și pe mine 😁

  5. mamaie, pe bune? Vasluiu’? iuti la mînii…? păi nouî ni trebi minim 2-3 chili di jin înăinti; vezî cî di la Bacău îi șeala “mic la stat, mare la sfat și iute la mînie”…

  6. E atât de greu să fiu civilizată cu oamenii ăștia. Și tot eu imi fac procese de conștiință că am exagerat sau că ar fi trebuit să mă adresez și eu lor la fel cum au făcut-o ei. Pe ei îi doare undeva, dorm liniștiți. Și ce mă deranjează e că sunt zmei doar în scris. În față nu au ei așa tupeu să ți se adreseze ca la ușa cortului.

    1. Stai liniștită, eu am întâlnit specimene d-astea și față în față. Fix la fel fac – aruncă duda și dacă le dai peste nas se întorc pe călcâie și pleacă. Eventual te mai bârfesc apoi pe la spate 😂

    2. Eu nu prea am întâlnit, am vecini in scară care, pe grupul asociației, sunt zmei cu mine, și față în față, nimic nu îmi zic. Mă salută civilizat. E drept, că dacă îi iei tare pe ăștia live, le trece tupeul instant. Probabil de aia, mulți aleg să tacă.

  7. Oricât de elevați vor să pară, argumentele lor se pot rezuma la “se știe”, “precum susțin oamenii de știință “, ” în arhivele Vaticanului”. Cel mai sigur mod să-i scoți din papuci e să i rogi să-ți indice ce trebuie să citești că sa nu mori prost. Uneori își pierd și gramatică. Eu am fost gratulată “panoram-o”

  8. Problema e diferența intre “ce știu” ca individ si “in ceea ce cred”. Cum citeam intr-un comentariu pe blogul lui Mihai, putem discuta si ne putem contrazice ca oamenii despre ceea ce știu, dar daca te legi de ceea ce cred, iți sar la gat. 😂
    Deoarece prima parte tine mai mult de logica iar a doua de emoțional.
    Știu sa fac o supa de pui si daca îmi explici ca e mult mai bine sa tai morcovii in cubulețe si nu in felii, te ascult fără sa ajung la concluzia instantanee ca ești un bou, si poate voi si încerca data viitoare.
    Cred ca exista viată inteligenta in Univers, chiar daca paradoxul lui Fermi spune ca in cel mai fericit caz, aceasta se autodistruge înainte de a ieși din propriul sistem solar.
    Si te rog nu ma contrazice, cred ca e ceva greșit in paradoxul ala. 😂

    Exista o întreaga literatura pe subiect, ultima carte cu care ma lupt e “Apocalipsa cognitiva” a lui Gerald Bronner, chiar o recomand, chiar daca nu e chiar ușoara si momentan, dupa cate știu, e disponibila doar in franceza.
    Printre altele, autorul spune ca răspândirea atâtor teorii bizare e si vina celor care nu cred in ele, deoarece nu-si mai dau interesul sa le combată.
    Bine, pentru asta trebuie sa ai nervi, timp, dispoziție si o grămadă de alte cerințe…
    Si apropo de toate aceste cerințe, închei cu (inca) o recomandare: căutați pe youtube canalul “The Why Files”. Merita. 😉

  9. Cunosc si eu vreo 2 din astia. Chiar zilele trecute imi explica cineva cum s-a facut cel mai mare experiment pe oameni in timpul pandemiei. Eu nu neg ca s-au facut si tampenii, ca nici capetele luminate nu au stiut cum sa reactioneze si sa ne scoata din toata tarasenia asta dar cum povestea tanti m-a dat peste cap (detalii nu dau ca le stiti cu totii😉). Am lasat-o sa-si faca pledoaria si dupa ce si-a luat jucariile si a plecat la o tigara s-a mai calmat si eu am dat-o pe chestii mai lumesti din care nu ai cum sa te certi😁. S-au cel putin asa am sperat eu🙃

    1. Nu, fara🤬. Ca n-are rost. Stii tu vorba aia: iti racesti gura de pomana. Sau sa nu te pui cu prostul ca are mintea odihnita😀

  10. Când lucram la comparativă nu îi lăsam până nu se făceau de macao. Majoritatea colegilor avea multe maculatoare la activ, deci cavalerul avea in fața cui sa se etaleze. In general erau lăsați să creadă că au reușit să convingă, dar sarcasmele de după făceau toată savoarea. Și u erau iertați o lungă perioadă. De obicei prelua ștafeta un alt cavaler nou răsărit in peisaj.
    Acum nu prea mai am cu cine, că ăstia se lansează rar in discuții. Am un vecin cu care mă contrazic la muncă, care mai recunoaște, cateodată, că a greșit.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *