Alandala

Nervii capului ăia răi

Cum faceți, măi oameni buni, să nu vă mai apuce nervii ăia răi de la orice căcățiș?

Că io, cel puțin în ultima vreme, simț că mi se umflă tot mai des vena aia groasă de la cap și tare mi-e că într-o bună zi o să ajung dreq să mă vedeți pe la știri, că m-am luat la bătaie cu vreun mitocan în trafic ori m-a păgubit vrun funcționar public de doo părechi de pălmi.

Alandala

Amuzantul zilei

Bă. Dar să ai în jur de 30+ de ani. Să ai și un copil. Să nu pari, la prima vedere, că îți curge scuipat din gură. Iar minima ta logică (că de cultură generală dacă zic, mi-e teamă că mulți o să creadă că e înjurătură) nu îți poate face ăia 2 neuroni să gândească anumite lucruri, asta pentru mine e uluitor, de-a dreptul.

Alandala

Mici bucurii meschine

Ca să încheiem săptămâna asta într-o notă veselă și pozitivă, zic să vă povestesc 2 întâmplări din trafic care m-au făcut să rânjesc zilele astea. Că deh, ce e viața fără un pic de Schadenfreude la adresa nenumăraților speciali care frecventează șoselele patriei?

Alandala

Unde au dispărut capoatele?

Nu știu cum a fost la voi în copilărie, dar la mine bunică-mea a umblat în toată copilăria mea, până spre adolescență, dacă-mi aduc bine aminte, în capot.

Și bunică-mea nu era singura care purta așa ceva. Țin minte că era cumva uniforma gospodinelor capotul ăsta. Și, dacă nu mă înșel, cam a gospodinelor pensionare. Că pe mama sau pe alte mame ale prietenilor nu prea îmi amintesc să le fi văzut defilând cu așa ceva.

Alandala

Vești bune la început de săptămână

Dragii babei, azi am vești cu adevărat bune: am aflat cu mare bucurie că, dacă ești genul de om care procrastinează, n-o faci fincă ești o putoare ordinară, așa cum în mod eronat aveam eu impresia.

Ntz. Nici pe departe. Dacă procrastinezi, o faci fincă practic ești un drogangiu. Staaaați așa, nu închideți pagina, că n-a luat-o blonda pe arătură de tot. Stați cu mine, că vă învăț de bine!

Alandala

Ciudată mai e și mintea omului

Treaba stă în felul următor: am constatat în ultimii ani că nu prea mai sunt în stare să muncesc seara. Mai demult, până acum vreo 2 ani – cred, cu aproximație – după ce culcam copilul, mai băgam o tură de muncă, măcar vreo oră-două, așa.

Nu mai zic de vremurile când am pornit treaba asta cu freelancingul, când munceam 8 ore la slujba „de zi” și apoi veneam acasă și băgam uneori și până la 5 dimineața traduceri, iar apoi la 9 eram înapoi la birou. Dar alea erau vremuri AC – ante-copil.

Acum nu mai prea pot. Pur și simplu după o anumită oră creierul meu pare că nu mai funcționează cum trebuie. Sau, dacă stau să mă gândesc mai bine, creierul mai funcționează, dar organismul nu mai prea ascultă.

Cel mai des când mă trezesc nevoită să lucrez la ceas de seară mi se întâmplă să nu mă asculte degetele, pur și simplu. E ca și cum creierul dă comanda care trebuie, știu ce litere și în ce ordine trebuie să apăs, dar mâinile capătă parcă o minte a lor și se duc tot în bălării.

Și atunci mă frustrez și îmi dau seama că nu are sens, că ceva ce ar trebui să îmi ia juma de oră, să zicem, îmi va lua o oră sau chiar mai mult. Așa că, de cele mai multe ori, dacă nu arde și nu se prăbușește Universul, prefer să o las baltă și să mă trezesc a doua zi mai devreme ca să termin ce am de făcut.

Alandala

Ce-mi place de oamenii ăștia…

…nu!

Stați că vă spun imediat despre ce tip de oameni este vorba.

Este vorba despre tipul de oameni care vor ceva de la tine, dar nu-s în stare să ofere din prima toate informațiile de care ai nevoie, astfel încât să le poți oferi un răspuns clar, fără să mai fie nevoie de un ping-pong de mailuri, mesaje sau telefoane.

Alandala

O poveste cu clăbuci

Mi-a venit ideea textului de azi după ce am citit un alt articol, la care m-am apucat să scriu un comentariu kilometric.

Comentariu care, prin bunăvoința (sau, mai degrabă, lipsa ei) zeităților întunecate ale online-ului, s-a pierdut în niște neanturi digitale de unde n-am mai putut să îl scot.

Așa că m-am mutat pe tarlaua mea și m-am pus pe dat din degete.

Alandala

Așa nu se mai poate!

Vine un moment în viața fiecăruia dintre noi când ne vedem, din diverse motive, puși în fața situației în care pur și simplu lucrurile nu mai merg așa cum sunt și trebuie să facem ceva.

O schimbare, un efort, un ceva, acolo, pentru că pur și simplu așa ca până acum nu se mai poate.

Ei bine, pentru mine, acel moment în care am știut că trebuie să fac ceva a fost fix azi dimineață.

Alandala

Nu înțeleg #2

Vineri am fost la București, pentru ca să duc la tuns, frezat și odicolonat cățelul pe nume Fred, deoarece domnia sa urmează să participe la diverse concursuri naționale și internaționale.

Dar nu despre potaie este vorba astăzi. Ci despre trafic. Mai ziceam și zilele trecute că-s chestii pe care nu le înțeleg legate de comportamentul unora la volan.

Ei bine, vineri am avut ocazia să mă întâlnesc cu 3 astfel de chestii pe care nu pot să le înțeleg nici moartă.

PS: Poza nu prea are nici o legătură cu textul, dar e prea frumușel purcelul ca să nu mă laud cu el. Cra-cra :))

Alandala

Nu înțeleg

Băi fraților, e o chestie pe care mintea mea nu poate să o priceapă nicicum. Oricât m-aș strădui să găsesc o explicație, oricât mi-aș stoarce creierii și oricât m-aș strofoca să încerc să găsesc măcar un singur motiv, oricât de mic-mititel ar fi el, un lucru nu-l înțeleg și pace.