idei și păreri în limita stocului disponibil
Cum probabil unii dintre voi ați văzut pe minunata carte a fețelor, musiu soț alături de o parte din șeptelul patruped a părăsit domiciliul familiei întru deplasarea la concursul mondial de potăi și potăițe.
Doar că încep să am dubii serioase dacă a fost o idee bună să mă lase pe mine de pază acasă…
Hai că dacă tot e luni, să n-o luăm direct cu chestii grele și gânduri nasoale, ci un joculeț vesel să jucăm.
Intro sau paranteză sau explicație, cum vreți voi: ideea nu-mi aparține, am preluat-o, dar mi s-a părut că ar avea potențial.
Mărturisesc că mă roade întrebarea asta de ceva vreme.
Și vorbesc strict despre prezența mea în spațiul virtual. Deși, probabil că mai corect ar fi să spun „absența” mea din acest spațiu.
Pentru prima dată după mult timp, mi-e din nou teamă.
Nu frică. Doar teamă. Teamă de ce va fi sau nu va fi, teamă de viitor, de incertitudini, de necunoscut.
…când ești mare, numa’ te joci.
Știți vorba asta? Dacă da, bravo vouă, sper că nu vi se aplică. Dacă nu, vă ilustrez eu cam cum se aplică ea în viața reală.
Să vedeți trăsnaie. Am avut ieri de treabă să înscriu potăile la ceva concurs de potăi.
De fapt, nu doar la „ceva” concurs, ci la ăl mai concurs dintre concursurile de potăi, adică la World Dog Show sau expoziția mondială a potăilor sau un fel de Olimpiada potăilor, cum ar veni.
Poza care însoțește acest text a generat oareșce reacții, care de care mai diverse. Mă refer aici la imaginea în sine, căci poza este redarea unei imagini care a existat și s-a întâmplat în realitate la un moment dat.
Dar să luăm lucrurile pe rând. Adică să începem cu introducerea și explicațiile.
Iulia