idei și păreri în limita stocului disponibil
Nu știu cum să încep. Nu vreau să încep. Îmi vâjâie creierul și am sufletul țăndări. În ultimele 5 luni, 3 bucăți din sufletul meu s-au rupt și nimic nu le mai poate aduce înapoi.
Marți s-a dus și Leda. Leduka. Leduța. Fetița. Cățeluța. Suflețel. Pentru că asta a fost ea. Un suflețel cu blăniță, lăbuțe și cei mai frumoși ochișori din lume.
Ieri fiul nostru, copilul, și-a exprimat pofta de „o dulciurică”. Și pentru că nu cere decât destul de rar dulciuri, iar atunci când cere e extrem de rezonabil, am zis să-i fac rapid niște biscuiți.
Rețeta la care apelez de fiecare dată când vreau să fac ceva super simplu și rapid e fix cea pe care o să v-o scriu mai jos, că poate vi se face și vouă poftă de ceva de ronțăit într-o zi, iar asta e chiar practică.
Cred că există puține lucruri în lumea asta care au darul să te poată scoate din minți în modul în care o poate face traficul de la noi de pe străzi.
Dacă ai parte de vreo interacțiune cu traficul românesc, indiferent că e din postura de șofer, de pieton, de biciclist, de motociclist sau de pasager în transportul în comun, există cel puțin o șansă în fiecare zi să te apuce nervii capului ăia răi. Pentru că motive.
Pregătesc copilul pentru a fi exportat la bunici. Treaba lui în toată povestea asta este să își facă „bagajul”.
Unde prin „bagaj” se va înțelege o cutie în care își pune jucăriile pe care dorește să le ia cu el pe durata vizitei la numiții bunici.
Zic să vă întreb și pe voi, cei care vă mai faceți veacul pe aici – a fost ceva în aer zilele astea?
Hai să vă spun și de ce vă întreb: nu știu cum a fost la voi, dar la mine săptămâna trecută a fost un haos complet.
În ultimele zile, fiul nostru, copilul, s-a cam pișălit pe dânsul. Nu la modul să se facă fleașcă, ci la modul că și-a udat aproape în fiecare zi câte oleacă nemenționabilii.
Motivul? E prea ocupat cu joaca și nu are mereu timp să meargă la toaletă când îl scapă.
Vreau să vă povestesc o fază de azi dimineață și să îmi spuneți care este părerea voastră sinceră, chiar sunt curioasă, că poate văd eu lucrurile greșit.
Noi am dat copilul la schi cu instructor (bine, tehnic vorbind „instructori”, că sunt 2 – soț și soție). Și asta nu pentru că am fi niște snobeți care nu mai știu pe ce să arunce banii, nici pentru că nu știm să schiem. Că nici nu suntem și de asemenea știm.
Iulia