idei și păreri în limita stocului disponibil
Știți cum uneori te enervezi pe oameni că sunt săraci cu duhul și/sau lipsiți de bun simț? Ei bine, azi am fost eu ăla sărac cu duhul și lipsit de bun simț.
Să vă povestesc. Ieri am ieșit cu potăile la plimbare în pădure, unde prin „am” se va înțelege soțul din dotare + subsemnata și prin „potăi” se va înțelege toate cele trei dihănii pe care le deținem.
Mbine, nu generalizez și nu zic că așa funcționează mintea tuturor femeilor, zic decât de a mea, că p-asta o cunosc. Atenție! N-am zis c-o și înțeleg, asta e cu totul altă poveste.
Mdeci. Intru în baie, că tocmai s-a terminat procesul de hrănire potăi și trebuie spălate castroanele. Fritz le-a spălat pe ale Schnauzerilor. Dau să mă apuc să spăl troacele Hannei, că alea mai sunt. Văd cu coada ochiului că e pe cale să se termine săpunul lichid din sticla de lângă ghivetă.
Știu că e un clișeu prea utilizat (că d-aia îi zice clișeu), da nu mă pot abține: opriți planeta, vreau să cobor!
Că dacă nu fusese suficientă doza de mindfuck pe care mi-am luat-o ieri, și nici aia de ne-a administrat-o Vasilescu de dimineață, mi-am mai luat una care să îmi demonstreze fără vreo putință de tăgadă că lumea e pa-pa.
Povestea Mara ieri despre domnul care a luat-o practic la unșpe metri că n-a făcut copii suficienți [și când zic „domnul” o spun în cel mai eufemistic mod posibil, ca să nu scriu acilea vorbe precum moluscă decerebrată sau cretin sau altele asemenea]. Și firește, dacă mi s-a părut de noaptea minții acel personaj, a trebuit să-mi arunce Murphy neîntârziat unul similar în cale și mie, doar câteva ceasuri mai târziu.
Dar înainte să vă povestesc replica de noaptea minții a respectivei persoane (cu care am avut de-a face live, nu pe interneți), trebuie să vă relatez mai întâi partea a doua a conversației, că apoi oarecum se explică prima parte.
Ca să încheiem săptămâna asta într-o notă veselă și pozitivă, zic să vă povestesc 2 întâmplări din trafic care m-au făcut să rânjesc zilele astea. Că deh, ce e viața fără un pic de Schadenfreude la adresa nenumăraților speciali care frecventează șoselele patriei?
Drumul pe care îl trebuie să îl parcurg eu de la noi de la țară pentru a ajunge în frumosul oraș reședință de județ Brașov include și o bucată de DeNeu. Adică drum național. Cu două benzi pe sens. Pe care bucată de drum național se circulă… well, cum se circulă de obicei la noi. Unii mai cu mințile la ei, alții ca niște vite cu cabină.
… azi. 2 ani de când ați făcut cunoștință cu grasa interioară.
2 ani de când Mihai mă găzduiește în fiecare sâmbătă și voi mă citiți.
Văd tot mai des chestia asta în jurul meu, atât online, cât și în viața reală. Nu cred că e o chestie recentă, ci cred că pur și simplu acum am început eu să o observ: oamenii au o problemă să recunoască atunci când sunt proști. Sau tâmpiți. Sau cretini. Sau când greșesc, pur și simplu.
Nu am idee de ce, nu știu dacă e vreo chestie legată de traumele din copilărie sau dacă e vreo chestie legată de orgoliu. Habar nu am. Poate e pe aici cineva cu studii de specialitate sau mai multe cunoștințe pe subiect decât mine, care m-ar putea lămuri.
Iulia