IuliaNu știu cum să încep. Nu vreau să încep. Îmi vâjâie creierul și am sufletul țăndări. În ultimele 5 luni, 3 bucăți din sufletul meu s-au rupt și nimic nu le mai poate aduce înapoi.
Marți s-a dus și Leda. Leduka. Leduța. Fetița. Cățeluța. Suflețel. Pentru că asta a fost ea. Un suflețel cu blăniță, lăbuțe și cei mai frumoși ochișori din lume.
Un cățel cât o lume întreagă. O bucurie. Un pansament. Un ghem de fericire. Un munte de curaj, de încredere și de iubire necondiționată.
Leduka a fost singurul dintre cățeii noștri care clopoțea. Vă explic imediat ce înseamnă asta: toți cățeii noștri au medalioane metalice cu numele lor și numerele noastre de telefon. Absolut toate medalioanele sunt identice, din aceeași sursă, cu același tip de prindere pe zgardă.
Cu toate astea, indiferent de modelul de zgardă pe care l-a purtat, numai medalionul Ledei scotea un clinchet ca de clopoțel atunci când se mișca. Pentru că asta era ea – Clopoțica noastră. Veselă ca un clinchet de clopoțel.
Cel mai mult și mai mult pe lume Leduka i-a iubit de Fritz, pe Freduț și mâncarea. În ordinea asta. Pe Fritz însă mai mult decât orice. El era lumea ei, tăticul ei, sursa ei de încredere și curaj.
Din momentul în care a decis că el este omul ei, a devenit umbra lui. Și cu riscul de a suna ca un clișeu obosit, știu cu siguranță că ar fi mers cu el și în foc. Avea încredere necondiționată în el și era în stare să îl apere cu prețul vieții. Probabil și pentru că a simțit că și el ar fi făcut același lucru pentru ea.
Leduța era bună, blândă și delicată. Era veselă și vocală. Era jucăușă, poznașă și uneori căpoasă ca un catâr. N-avea decât vreo 35 de kilograme, însă avea vreo 3 tone de voință. Și dacă voința aia se punea de-a curmezișul, era nevoie de doi oameni, la propriu, ca să o miște din loc.
Aș vrea să spun atât de multe despre ea, dar nu pot. Simt că mi-au secat cuvintele și tot ce a rămas e golul. Tot ce pot să spun e că viața noastră nu va mai fi niciodată la fel, casa asta nu va mai fi niciodată la fel, noi nu vom mai fi niciodată la fel.
Timpul ei cu noi a fost atât de al dracului de nedrept de scurt, dar amprenta pe care și-a pus-o pe sufletele noastre e mai mare decât vor putea exprima vreodată niște amărâte de cuvinte.
Cumva simt că nu e corect față de ea că nu reușesc să împart cu tot restul lumii cât de minunată a fost. Dar știu că mă iartă. Pentru eu știu, noi știm cât de minunată a fost. Și asta e tot ce contează.
Ledukam, iubita mea, îți mulțumesc că ai existat în viața noastră, îți mulțumesc că ne-ai făcut fericiți și ne-ai oferit atât de multe! Îți mulțumesc pentru încrederea pe care ne-ai acordat-o și pentru toată iubirea pe care ai avut-o de oferit. Pentru toate lacrimile și toate zâmbetele. Pentru fiecare fluturare veselă din codiță și fiecare lătrat. Pentru fiecare dată când ți-ai lipit căpșorul de noi și ți-ai cerut porția de mângâiere. Pentru fiecare pas pe care l-ai făcut alături de noi, chiar și atunci când ți-a fost greu sau teamă. Pentru fiecare zi în care te-am văzut veselă și bucuroasă. Pentru tot.
🖤 Leda – Ravenheart Mistery Dreamgirl’s Revenge – 23.05.2017 – 23.01.2024 🖤
PS: Vă rog frumos să nu vă supărați dacă nu am să răspund la „dece”-uri și „cesaîntâmplat”-uri. Poate o voi face la un moment dat, dar acum nu pot.
🤗🤗🤗
Multa durere intr-un timp asa de scurt. Leda isi va intalni prietenii Otto si Fifi acolo sus in raiul cainilor.🤗🤗🤗😢
Nu cred ca vreau sa aflu vreodata — vreau sa stiti ca Principessa mea Kali a dormit sufocata azi noapte, de cum am tinut o langa mine — si asa doarme lipita, acum e mai aproape ❤️
Ceva din Leda e aici la noi, o Diva de 39kg de Incapatanare, Finete si Energie, o Regina a casei
Suntem alaturi de voi 🖤🙏
Nici nu știu ce să zic. Nimic nu poate alina așa o durere și vorbele sunt de prisos. Off! 😞
Big hug!
Trimit îmbrățișări, fiți tari. Ce suflețel frumos 😥
Te îmbrățișez.
O maaree imbratisare de la mine!
😢😢😢
Nu am cuvinte si nu cred ca ar schimba ceva oricum. Nu te (va) cunosc, dar dragostea voastra pentru animale m-a impresionat de la inceput. Nici nu pot sa-mi imaginez prin ce treceti… 🙁
Big hugs from far away!
Mi-a fost frică de articolul asta de cand am vazut postarea pe fb dimineata. Prea multă durere adunată de voi 😥
Dar va veni alt sufletel sa va încălzească inima. Pana atunci zmotoceste-o dublu pe Hanna!
Oh Doamne, Iulia, imi pare atat de rau 😢 Multa putere voua ♥️
Big hug sis!
Altceva e inutil de spus 😢
Offfff, doamne!!! Imi pare tare rau! Big hug de la mine 🤗🤗🤗
Câtă durere! Îmi pare rău că treceți din nou prin așa ceva. 😭
Off! Știu cât vă iubiți animalele.
Îmi pare rău. Și de la mine o îmbrățișare 🥰
Iulia, îmi pare atât de rău!!! Nu știu dacă aș fi fost capabilă să aștern două rânduri… Mi se rupe sufletul când mă gândesc ca treceți iar prin așa durere! Te îmbrățișez!
Parcă o aud pe fiică -mea (26) când îmi spunea hohotind “Mama, nu mai sună clopoțelul”.Era o pisică neagră pe care o iubea nespus. Îi schimbase numele din Salomeea in Clopoțel, da, fiindcă îi plăcea să agite zgarda cu clopoțel.
Îmi pare tare, tare rău. Te îmbrățișez în gând.
Mi-au dat lacrimile 😢
Îmi pare tare rău!
😞
😭
Eu o sa îmi amintesc mereu de ea, prietena mea Leduca. De micile victorii apărute după primele întâlniri, de fațuca ei frumoasa 🥰. Leduc sa știi ca in afara de ai tai, te iubesc și eu. Dorul o sa fie mereu acolo. Ai fost și o sa ramai în sufletul meu. 🥰
🖤
Îmi pare tare rău, Iulia. Multe îmbrățișări și de la mine.
Of…
Vă îmbrațișez!
🖤 pt Leda
🤗🤗 pt tine
Imi pare tare rau. Nu stiu ce sa iti mai scriu. Poate doar ca imi pare rau. Din nou.
Îmi pare tare rău, Iulia! Numai oamenii cu suflet mare pot iubi un animaluț așa cum puteți voi! Te îmbrățișez!
Off😔
Ufff! Great încercare…. 😞
Mii de scuze! Eu am scris “Grea”! Autocorrect-ul asta…
Imi pare tare rau, :(.
Mii de scuze! Eu am scris “Grea”! Autocorrect-ul asta…
🖤🥺