Știu că-n poză nu e bere, dar n-am găsit nici o poză cu bere care să mi se pară suficient de „apetisantă”, așa c-am ales-o p-asta. Măcar e cu halbe, da?
Category: Alandala
Iulia
Cavalerii cruciadelor abandonate
Am (re)descoperit în ultimele zile o specie de oameni care-mi plac deeeeeosebit de mult. Not. Și anume fix ei, cei din titlu – cavalerii cruciadelor abandonate.
Dar ca să înțelegeți despre ce bat eu câmpii cu spor aici, haideți să vă fac un scurt profil al acestor personaje, că sigur aveți și voi astfel de specimene prin preajmă sau le-ați întâlnit măcar o dată în viața reală ori în cea online.
Afară gardul și-năuntru…
Știți voi vorbele alea de duh cu „nu judeca o carte după coperte” și „aparențele înșeală” și altele din același registru? Firește că le știți, că sunteți oameni inteligenți.
Hai să vă povestesc cum am avut eu zilele trecute parte de o experiență care nici c-ar fi putut ilustra mai bine cele de mai sus.
În spatele telefonului inteligent
Nu știu în alte domenii cum și care mai e situația, dar în industria noastră multă lume a trecut aproape exclusiv pe WFH. Așa că, la fel cum eu răspund la mesaje și mailuri mai din mașină, stând la semafor, mai în timp ce șterg un praf sau amestec într-un pilaf, e foarte posibil ca și interlocutorul meu să facă fix la fel.
Și mă gândeam că, înainte de inventarea telefoanelor ăstora inteligente, așa ceva nu prea era posibil. Adică mna, lăsând la o parte faptul că nu existau uatsap și toate celelalte mijloace de comunicare instant. Dacă aveai de vorbit cu cineva, te plantai frumușel lângă aparatul de telefonie fix și acolo rămâneai proptit până când terminai discuția.
Raport de situație – iulie 2023
Ca să nu revin aici așa, precum măgarul apărut din ceață și pentru că mulți dintre voi mi-au scris în privat să mă întrebe de sănătate, vă fac aici un scurt rezumat al ultimelor luni (aidecapumeu, mă apucă jalea când îmi dau seama de când am lăsat locul ăsta în paragină).
PS: poza n-are nici o legătură cu textul, doar mi-a plăcut, inspirată fiind de discuțiile de ieri despre limonăzi și alte beuturi estivale 😁
Curiozități de țață
Ei, dragii babei, dacă tot am revenit p-aici, zic să ne apucăm de treabă cu un subiect foarte serios și care mă macină de ceva vreme.
Poate, cu ajutorul minților voastre luminate, mă lămuresc și eu cu privire la chestiunea în cauză.
Aoleeeeeeeeeu!
Maicăăă, ce praf s-a pus pe aici!
Pfiu, pfiu, piei, drăcie! Ia uiteee, au apărut și păianjeni pe la colțuri!
Ia stai că acuș înșfac io cârpa, aspiratorul și mopul, dau și cu oleacă de Raid pe la colțuri și scoatem la lumină garsoniera asta părăsită.
Obiecte aleatorii sau misterul lui „Cum a ajuns asta aici?”
Azi dimineață, foindu-mă eu de colo-colo prin casă, încercând să mai pun chestii la loc, să mai organizez una-alta după ce am scăpat de copil și bărbat, am ajuns și prin bucătărie și m-a bușit oleacă râsul.
Nu, nu pentru că bucătăria mea ar fi deosebit de amuzantă sau pentru că-mi zice frigiderul bancuri. Deși zic cinstit, aș aprecia așa ceva, să mă vadă frigiderul că-s ciufută într-o dimineață și să-mi zică 2-3 bancuri, să mă râd.
Dar divaghez. Motivul care m-a amuzat a fost un șurub. Dap, fix un șurub.
Marea Curățenie
Așadar, dragi tovarăși și pretini, am zis să mă apuc și io de Curățenia de Paști. Am zis să încep cu covoarele, să le scot din casă și să-l pun pe alde Fritz să bată la ele ca la fasole. Mda. Numai că mi-am dat seama că avem două probleme: prima – n-avem bătător de covoare. A doua – n-avem covoare.
Adică avem. Unul. Supranumit și unicul. În cameră la copil. Are un metru 20 pe un metru 20. E d-ăla cu străduțe, un pic mai gros decât un fular și îl scutur bine bine în fiecare săptămână, când dau cu aspiratorul la el în cameră.
Deci bătutul covoarelor a cam picat.
Cum stați cu catrafusele?
Probabil mulți dintre voi, la fel ca mine, faceți parte din generația cu părinți care au funcționat (și mulți încă funcționează) pe principiul „lasă, că nu știi când ne trebuie” sau „păi cum să arunc, e încă bun!” atunci când vine vorba despre lucruri. Și probabil că mulți dintre noi am și moștenit meteahna asta, la un nivel mai mult sau mai puțin conștient.
Eu mărturisesc sincer, mă lupt într-una cu instinctul de a nu arunca chestii. De la haine, la obiecte de bucătărie, accesorii, chestii de-ale câinilor sau copilului. Deși de multe ori realizez că obiectul respectiv e inutil, o voce din capul meu țipă ca disperata: Nuuuuuuuu! Că nu se știe când ți-o trebui!!!
Cu multă voință și mult exercițiu, reușesc de cele mai multe ori s-o potolesc pe nebună și să mai scap de catrafuse. Dar e un proces continuu, nesfârșit.
Blonda și streptococul
Miercuri am decis că nu mai merge, mă duc și eu la medic, că mai mult ca sigur am luat carcalacul de la fi-miu.
Acu, tre să înțelegeți că asta e o decizie pe care am luat-o în contextul în care eu sunt genul mai degrabă bărbat când vine vorba de mersul la medic. Adică funcționez de obicei pe principiul că dacă n-am murit până acu, o să supraviețuiesc și de data asta. Și dacă nu mă simt în pericol de sucombare iminentă, nu prea calc pe la oamenii în halate albe. Iar pastile tot așa, nu iau decât dacă simt că altfel amenință să-mi bată coliva-n chept. Deci vă dați seama că-mi era destul de rău dacă am decis de bună voie să mă duc să mă caut.
Sunt (aproximativ) vie & o scurtă recenzie
Salutare tuturor! Știu că am lipsit cam mult de pe aici, dar vă promit că nu am tras chiulul nejustificat.
Iar după ce veți citi scurta recenzie pe care am să o las mai jos, veți înțelege mai bine despre ce e vorba.
Relația ca hobby
Ne-am uitat zilele trecute la un show de stand-up al lui Sorin Pârcălab, cred că chiar la Brașov, dacă nu mă înșel. Show-ul e ăsta, dacă aveți chef să vă uitați. Dacă vă știți mai sensibili la menționarea de organe și alte tipuri de limbaj licențios, nu vă uitați, că le folosește destul de mult.
Mă rog, nu despre show-ul în sine era vorba, ci despre ceva ce a zis tipul la un moment dat. Respectiv (citez cu oarecare aproximație): Nu vă luați niciodată un partener care nu are un hobby. Pentru că dacă faceți asta, voi o să deveniți hobby-ul partenerului!
Știați că…
… oricât de mult ai încerca, nu poți îndoi o bucată de hârtie de mai mult de șapte ori?
Dacă nu mă credeți, puteți liniștiți să încercați.
Cum e cu egalitatea între femei și bărbați – dreptul la replică
Doamnelor și domnilor, în această dimineață în tumultuosul online românesc a fost lansată o provocare. Iar cel care a lansat-o a fost nimeni altul decât prietenul nostru Vasilescu.
Astfel, domnia sa a purces la a întocmi o listă cu lucruri care ar putea stabili cu adevărat și pentru totdeauna egalitatea între femei și bărbați pe planetă.
Și dacă tot avem parte de opinia dânsului, iaca, mi-am stricat planurile pentru textul de astăzi și nu m-am putut abține să nu notez și eu aici câteva gânduri. Că nu de alta, dar ce s-ar face internetul fără părerile mele?
Misterioase-s căile focului
Fiți atenți aici, că am să vă povestesc una paranormală azi. Și mai are legătură și cu focul, deci e clar, ceva-ceva se întâmplă.
Nu m-aș mira dacă în câteva zile încep să mișc mobila prin casă cu puterea minții sau să citesc gânduri ori să fac previziuni mai ceva ca Mafalda.
Ori o avea legătură cu sinele și eul meu, ori s-o fi mutat Mercur din retrograd, ori că mi s-or mai fi desfundat ciacrele, nu știu.
Ce e cert e că de acu încolo mă aștept în orice moment să mă pocnească brusc v-o superputere, ceva. Să mi se deschidă al treilea ochi, să încep să vorbesc sanscrită peste noapte, naiba mai știe.
Dar să luăm lucrurile pe rând. Totul a început săptămâna trecută, cam pe marți, așa. Ba nu, nu era marți, era miercuri.
Între dragoste și ură
Trebuie să vă fac o mărturisire. În ultima vreme mă aflu prinsă într-o relație destul de tumultuoasă. Fix așa cum zice și titlul – între dragoste și ură.
E genul ăla de relație ca un accident – nu vrei să te uiți, dar nici nu te poți abține să n-o faci.
Și de fiecare dată când mă plâng și bombăn prin casă din cauza relației ăsteia, Fritz îmi zice să încetez naibii. Nu bombăneala, ci relația. Bine, și bombăneala, dacă e să fim cinstiți.
Dați-mi somnul înapoi!
Nu știu dacă v-am zis, dar dacă nu, vă spun acum: mie îmi place somnul. […]
Aiureli alandala
Nu, poza nu are nici o legătură cu articolul, doar m-a amuzat și dacă tot suntem pe alandala, să fie alandala până la capăt!
Cum să te faci de cacao la cumpărături în 3 pași simpli
M-am dus ieri până la Mega-ul din comună, ca să cumpăr niște mărunțișuri care se terminaseră prin casă.
Un lapte, o rolă de bucătărie, niște bere… d-astea. În teorie, misiunea părea simplă: mă urc în mașină, ajung, cumpăr, plătesc, vin acasă. În practică însă, am reușit să fac și de data asta o nefăcută, că ce-ar fi viața fără un pic de tâmpenie presărată prin ea, nu?
Dar să nu ne mai lungim și să trecem direct la micul ghid care vă va învăța cum să vă faceți de rahat la magazin, în doar trei pași foarte simpli. Și drept dovadă că e foarte simplu și eficient, mie mi-a ieșit perfect!
