Alandala

Misterioase-s căile focului

Fiți atenți aici, că am să vă povestesc una paranormală azi. Și mai are legătură și cu focul, deci e clar, ceva-ceva se întâmplă.

Nu m-aș mira dacă în câteva zile încep să mișc mobila prin casă cu puterea minții sau să citesc gânduri ori să fac previziuni mai ceva ca Mafalda.

Ori o avea legătură cu sinele și eul meu, ori s-o fi mutat Mercur din retrograd, ori că mi s-or mai fi desfundat ciacrele, nu știu.

Ce e cert e că de acu încolo mă aștept în orice moment să mă pocnească brusc v-o superputere, ceva. Să mi se deschidă al treilea ochi, să încep să vorbesc sanscrită peste noapte, naiba mai știe.

Dar să luăm lucrurile pe rând. Totul a început săptămâna trecută, cam pe marți, așa. Ba nu, nu era marți, era miercuri.

Alandala

Între dragoste și ură

Trebuie să vă fac o mărturisire. În ultima vreme mă aflu prinsă într-o relație destul de tumultuoasă. Fix așa cum zice și titlul – între dragoste și ură.

E genul ăla de relație ca un accident – nu vrei să te uiți, dar nici nu te poți abține să n-o faci.

Și de fiecare dată când mă plâng și bombăn prin casă din cauza relației ăsteia, Fritz îmi zice să încetez naibii. Nu bombăneala, ci relația. Bine, și bombăneala, dacă e să fim cinstiți.

Alandala

Cum să te faci de cacao la cumpărături în 3 pași simpli

M-am dus ieri până la Mega-ul din comună, ca să cumpăr niște mărunțișuri care se terminaseră prin casă.

Un lapte, o rolă de bucătărie, niște bere… d-astea. În teorie, misiunea părea simplă: mă urc în mașină, ajung, cumpăr, plătesc, vin acasă. În practică însă, am reușit să fac și de data asta o nefăcută, că ce-ar fi viața fără un pic de tâmpenie presărată prin ea, nu?

Dar să nu ne mai lungim și să trecem direct la micul ghid care vă va învăța cum să vă faceți de rahat la magazin, în doar trei pași foarte simpli. Și drept dovadă că e foarte simplu și eficient, mie mi-a ieșit perfect!

Alandala

Una din zilele alea

Dap, azi e una din zilele alea. Nu, nu zilele „acelea” despre care vorbesc reclamele la produse pentru dame. Ci una din zilele alea când n-am chef de nimic.

N-aș putea să explic exact cum și de ce, n-am pățit nimic rău, nici măcar n-am dormit prost azi noapte, ca să pot da vina pe oboseală. Pur și simplu n-am chef. Nu sunt nici supărată, nici deprimată, nici nimic. Pur și simplu lipsită de chef.

Alandala

Diverse tehnice și administrative

După cum probabil ați observat (sau mă rog, așa sper eu :)), ieri blogul a mers mai cu sughițuri, așa. Iar motivul este că, începând de ieri, l-am mutat în casă nouă, respectiv de pe un domeniu .com pe unul .ro.

Practic, până ieri am stat în chirie, de ieri sunt proprietar de garsonieră cu acte-n regulă. Norocul meu că nu trebuie să plătesc 30 de ani rate pentru garsoniera asta.

Vechea adresă iuliacraciun.com ar mai trebui să fie funcțională o perioadă – teoretic ar trebui chiar să funcționeze o redirecționare, astfel încât dacă accesați iuliacraciun.com să ajungeți aici – pe iuliacraciun.ro.

Alandala

Aventuri la birou

Am intrat în sala unde urma să aibă loc prezentarea, am zis cine sunt și ce caut acolo. Mi-a înmânat cineva un microfon și apoi am așteptat să mi se facă cunoștință cu personajul care urma să țină cuvântarea și ale cărui vorbe nemțești trebuia eu să le redau în română, întru înțelegere de către publicul prezent la eveniment. Ei, aș! N-ai să vezi. M-au lăsat cu microfonul în mână și și-au văzut de ale lor.

Alandala

Recrutarea în epoca internetului

Fiți atenți aici. Eu am cont de LinkedIn. Mi l-am făcut acum ceva ani, după ce mă lansasem în aventura freelancingului, citind în stânga și-n dreapta la colegi de breaslă cât de util le-a fost și cum i-au descoperit diverși clienți pe ei pe LinkedIn.

Așa că am zis mna, n-oi fi io mai fraieră, hai pe LinkedIn. M-am documentat frumușel, am citit pe ici pe colo cum ar trebui să arate profilul unui profesionist freelancer pe această minunată rețea și m-am pus pe treabă. Mi-am creat frumușel profilul, am inclus informațiile relevante, am început să „socializez” cu alții, mai cunoscuți sau mai puțin cunoscuți.

Rezultatul acestor eforturi a fost următorul:

– clienți noi obținuți prin LinkedIn – zero, până acum

– tentative de agațamente prin LinkedIn – vreo 10

– oferte de joburi – nenumărate

Alandala

M-am îmbătrânit și m-am ciudat

Asta e vorba lui tata. Dar nu o face mai puțin adevărată. Dar să vă zic de unde am ajuns la concluzia asta.

Pentru cine nu știe, eu sunt mai ciudată, așa. Și asta se traduce prin multe chestii, dar acum vorbim despre una în particular. Și anume despre faptul că nu am laptop, ci desktop. Dada, calculator d-ăla fix de stă pe loc și nu-l poți lua cu tine decât dacă-l îndeși într-o valiză.

De fapt, mint. Am și un laptop. Numai că zace nefolosit de câțiva ani, de când am revenit la desktop. Dar zilele trecute m-a pocnit așa o idee în cap, că poate n-ar fi rău să repun și laptopul ăla în funcțiune. Și atunci am avut așa, un fel de revelație.

Alandala

Îngerașul păzitor

Bineînțeles, mama a ținut neapărat să mă sune imediat și să îmi raporteze „ce a mai creat Marse” (Marse e tata), pe de o parte pufnind nemulțumită de cât de împrăștiat și neatent poate fi omul ăsta, pe de altă parte, amuzată până la cer de faptul că iată, îngerașii își făcuseră iarăși treaba cu brio. Karma însă nu dormea, după cum avea să se dovedească nu mai târziu de seara aceleiași zile. Doar moțăia un pic.

Alandala

Groapa Marianelor sau poșeta unei femei

Prima nu e chiar o întâmplare, ci mai degrabă o realitate cotidiană a vieții mele. Mi se întâmplă frecvent să mă duc la cumpărături la magazinul sătesc. La început, când luam o pâine cu cartofi, vreo 4 beri, 6 cremvurști, 1 kil de roșii și 10 ouă, doamnele de acolo mă întrebau cu amabilitate dacă nu-mi trebuie și sacoșă.

Și, de fiecare dată când răspundeam: „Nu, e în regulă, mulțumesc, am loc în poșetă”, leșinau de râs. Pentru că da, îmi încap lejer în poșetă cele de mai sus și mai rămâne și un pic de loc :))

Între timp, doamnele de la magazin s-au obișnuit cu mine, ba chiar au ajuns să se mire dacă uneori chiar cer sacoșă, își lungesc gâturile de după tejghea să vadă mai bine și mă întreabă uluite: „Da ce s-a întâmplat, mămică, azi n-ai poșeta la tine?” Pentru că da, uneori mai port și eu poșete de dimensiuni normale. Adică în care, pe lângă cele necesare, mai încape maxim o bere-două, nu mai mult.

Alandala

Singur(ă) acasă

Am tot vrut să vă povestesc, dar cumva cred că încă nu am reușit să îmi revin din uluiala norocului care a dat peste mine săptămâna trecută. Iar norocul ăsta a fost, nici mai mult, nici mai puțin, decât faptul că am rămas singură acasă timp de patru, dada, 4 (patru) zile întregi. Bine, prin singură se va înțelege cu câinii și pisica. Dar fără alte ființe umane în jur. Pentru prima dată în patru ani și ceva de când există fiul nostru copilul pe lumea asta, a fost plecat undeva fără mine, numai cu tatăl lui. Și asta nu numai preț de câteva ore sau o zi, ci timp de patru zile întregi-întreguțe!

Alandala

Dialoguri matinale #5.1 și 5.2

Copilul urma să plece de acasă pentru 4 zile, împreună cu tatăl lui și împreună cu o fetiță plus tatăl aferent ei.

Excursia, planificată de mult și foarte așteptată. Toate bune și frumoase până în dimineața plecării. Când s-a dezlănțuit jihadul lacrimilor și jelaniei. Copilul nu mai voia neam să plece de acasă fără mă-sa.

Alandala

Interviu cu Mihai Vasilescu

Că tot a fost ieri zi cu Moș și cadouri și d-astea, m-am gândit să vă fac și eu astăzi un mic cadou și să vă ofer un interviu cu un domn aflat în floarea vârstei și în cea mai bună formă a vieții sale (ce, rotund e o formă, da?).

Așadar, azi vă ofer ocazia unică de a arunca o privire prin cotloanele minții lui Mihai Vasilescu – omul, bloggerul, legenda!