Pentru prima dată după mult timp, mi-e din nou teamă.
Nu frică. Doar teamă. Teamă de ce va fi sau nu va fi, teamă de viitor, de incertitudini, de necunoscut.
Pentru prima dată după mult timp, mi-e din nou teamă.
Nu frică. Doar teamă. Teamă de ce va fi sau nu va fi, teamă de viitor, de incertitudini, de necunoscut.
Știu că probabil n-are nimeni chef de cârcoteală și chestii nașpa acu, când lumea încă se recuperează după #celecuvenite ale sărbătorilor. Dar trebuie să mă ventilez oleacă, pentru că altfel e posibil să-mi bubuie vena aia groasă.
Pe scurt, situație: mă contactează un client pentru o revizie. Asta înseamnă că textul va trece pe la un traducător, iar apoi va ajunge la mine. Treaba mea e să verific textul din punct de vedere gramatical, sintactic, ortografic și să mă asigur, de asemenea, că au fost respectate cerințele clientului final în materie de terminologie și că traducerea sună bine în limba română.
Vreau să încep prin a spune o platitudine, dar una extrem de reală – călătoria fiecăruia e exact asta: călătoria fiecăruia dintre noi.
Ceea ce veți citi aici este călătoria mea (sau mai bine zis, a noastră, pentru că am fost 2 pe drumul ăsta – Fritz, soțul din dotare, și cu mine) și nu reprezintă vreo „rețetă secretă” sau vreo „soluție magică” prin care să te trezești într-o dimineață și pac! ți s-au rezolvat toate problemele.