IuliaIeri după amiază am rămas câteva ceasuri singură acasă cu fiul, așa că ne-am apucat să facem pizza împreună. Prima dată, pregătim aluatul. Scot cântarul, el balotează ingredientele în castron, eu sunt atentă la gramaj.
Apoi dau drumul la roboțel să flencăne la aluat cât timp ne ocupăm noi de restul ingredientelor.
Punem la scurs chestiile provenite din conserve – ciuperci, porumb și așa mai departe – iar apoi ne apucăm de tăiat șuncă.
E prima dată când îl las să folosească un cuțit de „oameni mari”, așa că e foarte încântat. Stăm unul lângă altul în fața tocătorului, el ciopârțește cu entuziasm bucățile de șuncă și, din când în când, cât timp eu iau o mână de șuncă de pe tocător să o pun într-un castron, îl surprind cum șutește câte o bucățică și și-o îndeasă în gură, molfăind mulțumit.
Mustăcesc în sinea mea, dar nu zic nimic. Operațiunea se repetă de mai multe ori pe parcursul procesului de tocat șuncă.
La un moment dat, îi zic:
– Ei, da ce faci tu acolo? Șutești șuncă și te înfunzi cu ea? Că mi se pare că mai mult șutești tu, decât ajunge în castron…
Se uită la mine cu cea mai nevinovată mutră posibil, ridică din umeri și îmi explică:
– Păi eu ce sunt de vină? Bucata aia a căzut în jumătatea mea! Dacă a căzut în jumătatea mea, înseamnă că e bucata mea!
Se pare că pe mine nu m-a informat nimeni despre această regulă nescrisă a posesiei asupra jumătăților de tocător, dar mai pot să-l contrazic acuma?
Terminăm de hăcuit șunca, între timp e gata și aluatul, așa că mă apuc să îl împart în 2 (că da, am făcut 2 tăvi de cuptor, că altfel nu ajunge; familie de nehaliți, ce să zic? 🤷♀️) și apoi să întind pe rând foile.
Pun prima foaie de aluat în tavă, mă apuc să pun sosul de roșii, copilul mă ajută conștiincios să îl întindem bine pe tot aluatul.
Trecem apoi la brânză. Iau câte o mână de mozzarella rasă și o împrăștii peste sosul de roșii. Vigilent, fi-miu înșfacă orice firicel de brânză care cade în afara suprafeței aluatului și și-l îndeasă în gură cu viteza luminii.
– Ce faci, măi? Iar șutești?
– Ba nu șutesc deloc! Dacă nu e pe pizza, înseamnă că e pentru mine! Așa că dacă e pentru mine, mănânc!
Finalizăm etapa brânză, trecem la pus următoarele ingrediente. Ajungem și la șuncă. În timp ce mă strădui să o distribui cât de cât uniform pe toată suprafața aluatului, constat că sunt unele bucăți, să le zicem…ahem… generoase.
– Băbăiatule, dar tu ai tăiat unele bucăți de zici că-s mai degrabă hălci, decât bucăți!
Râde să se prăpădească (nu mă întrebați ce ți se poate părea așa amuzant la noțiunea de halcă), apoi se gândește o clipă și concluzionează:
– Dacă sunt așa hălci (mai chițăie o dată amuzat) și nu-ți place cum arată pe pizza, dă-le încoace, că le mănânc eu! Că mie-mi plac hălcile! (continuă să chițăie amuzat în timp ce își îndeasă în gură ditamai ștucul de șuncă)
Terminăm într-un final de asamblat cele două pizze, le băgăm la cuptor. Ies să fumez o țigară, în timp ce fiul mă anunță că el se va duce să deseneze ceva, dacă tot nu avem ce face decât să așteptăm să se coacă pizza.
După vreo 5 minute, apare rozând de zor capătul unei carioci.
– Auzi, tu cum te-ai gândit să facem? Îl așteptăm pe tati și murim de foame până vine el, sau mâncăm pizza când e gata?
– O să mâncăm când este gata!
– Pfiu! Ce bine că n-ai ales varianta în care murim de foame!
Și se întoarce mulțumit pe călcâie și pleacă înapoi la desenat.
Sursa foto: Photo by RDNE Stock project: https://www.pexels.com/photo/little-girl-preparing-homemade-pizza-5593192/
Mare pișicher🤣🤣🤣
Umpique, da 😂
E cu vorbele la el. Cu cine o semăna…? 😂
Io știu? 🤷♀️🤭
Mă simt ca Miss Marple, orice întâmplare îmi amintește câte ceva.
Deci părinții mei erau la casa de la țară cu cei 2 copii ai mei (a treia nu apăruse încă). Aveau în grădină un măr cu fructe mici și acrișoare dar multe. Așa că mama hotărăște că face un ștrudel cu respectivele mere. Evident, tata a primit misiunea să curețe merele și să le de-a pe răzătoare. Când a terminat a plecat în grădină. S-au mirat că dracii de nepoți nu-s pe acolo, dar deh, aveau prieteni prin sat. Mama strigă “N-ai curățat mere?” Castronul era perfect gol, și două lingurițe la locul faptei. Deh, copii civilizați, cum să mănânce mere rase cu mâna?
dea, nu de-a, autocorectul naibii
🤣🤣🤣 aparent persecută azi pe toată lumea autocorrectul 🤣
🤣🤣🤣🤣🤣
Asta cu impartitul e ca popa cu banii de la feştanii. Cica popa dupa ce vine de la feştanii se duce in altar si arunca banii in sus. Ce ramane sus e al lui Dumnezeu, ce cade pe jos e al popii. Asa si cu nazdravanul tau. Ce pica in partea lui, e al lui.
Cat despre fi-miu, el mi-a comunicat ieri ca nu vrea tricoul cutare ca il face gras🙄. Adica? Zic eu. Ia-l pe tine sa vad si eu. – Nu vezi? Ce burta imi face? 🤣🤣🤣. Acum nu te gandi ca e gras. Dar ca orice baiat de 10 ani, are si un pic de burta tuguiata. Asa ca i-am dat un tricou fara burta😁.
Ahahaha, o mai auzisem pe asta cu popa și banii, dar uitasem 🤣🤣🤣
Noi azi dimineață am pierdut aproape 10 minute până a decis micul fashionist care șosete se asortează mai bine cu pantalonii scurți pe care îi alesese 🙄
Ce dulce!
O să vă amintiți cu drag de toate perlele.🥰
Cu siguranță 🙂
În analele istoriei, când începuse fiu’meu să mă asiste/ajute la bucătărie, foloseam clasica lingură să transfer cremă pe blatul prăjiturii, iar castronul era curățat lună de sus numitul cu degețelele din dotare. Mare satisfacție. Daaaar. La un moment dat am achiziționat o spatula din aia de silicon, iar la prima folosire am asistat la o scenă ruptă din film. Vedeam cum mutrița feciorașului se lungea, și se lungea, si colțurile gurii coborau, totul în ritmul spatulei care nu lăsa nimic pe pereții castronul. Când am terminat operațiunea, jur ca fecioru-meu avea lacrimi în ochi! Cu bărbia tremurând a zis doar “și eu?”….
Spatulele de silicon au rămas niște ustenscule indispensabile în bucătăria mea, dar nu au mai fost folosite la transferul cremelor până ce dumnealui a plecat la facultate… :)))
😂😂😂 cunosc! Nici eu nu mai folosesc spatulele de silicon decât când nu e el acasă 🤭
Partea proasta e ca nu va vad bine.🤣
Partea buna e ca se poate si mai rău. 😂
Trece pe la noi acu’ câțiva ani un cuplu de prieteni, stabiliți prin Germania, el, ea, doi băieți, șapte si unspe ani. Al mare sigur era al lor, cel mic…cu timpul, începuseră sa aibă o vaga bănuiala ca a avut loc o încurcătură la maternitate, cred ca provenea dintr-o linie genealogica care includea navigatori fenicieni, coloni greci, comercianți evrei si arabi, colonizatori spanioli si englezi, in fine, spuma comerțului civilizației umane din neolitic încoace.
Si ne povestește ea cum vine încărcata de la cumpărături si cel mic se oferă sa o ajute sa descarce si aranjeze lucrurile. Si a doua zi, ia hai sa facă o tarta si se apuca sa caute praf de copt si zahar vanilat si alte ingrediente de genul, pe care era absolut sigura ca le cumpărase cu o zi înainte. Pauza totala, de ajunsese sa se banuie de dementa precoce fata.
La care apare cel mic si o întreabă cu cel mai nevinovat ton ca ce caută…?
Pai asta si asta si asta…
La care băiatul foarte dezinvolt: “Nici o problema daca nu le găsești, mami, am eu in camera. De vânzare. 2 euro plicul.” 🤣🤣
Acum, săraca de ea nici nu știa ce sa facă, sa rada in hohote sau sa-l dea cu capul de pereți, mai ales ca diavolul mic ii explica avantajele de a cumpăra de la el, pina scoți mașina, pierzi o ora dus întors cu drumul si altele de genul, asa ca a recumpărat ingredientele la preț de dumping si, de curiozitate, l-a întrebat ce vrea sa facă cu banii astfel câștigați.
Si a primit si lovitura de gratie: “Cu banii pe care ii strâng si cu ce mai primesc de ziua mea, vreau sa cumpăr un frigider la mine in camera astfel încât la vara sa va vând sucuri reci!”
A apărut?
Hai că pare vizibil.
Doamne, ce bine că nu știe fi-miu încă să citească, că dacă știa, își lua notițe după istorioara asta și o încurcam rău de tot 🤣🤣🤣
Cred ca e de la sine înțeles ca sucurile, inca ne-reci, urmau sa fie șutite la rândul lor din bucătăria familiala. 😁
Hmmm….se poate instala ceva de genul “parental acces code” aici pe blog? 😂
Mi se pare normal, cum naiba să începi o afacere fără capital inițial? Investiție externă, practic 😂
Deocamdată nu mă stresez, o să încep să îmi fac gânduri după ce nu și-o mai mânca mucii 🤣
@Nemo, fi-miu are o caruta de bani, asa cam de-un salar. Pe la 6 – 7 ani cand il intreabam ce vrea sa faca cu banii, zicea ca vrea sa-si cumpere o casa. Acum daca nu avem bani in casa ne imprumuta el. De obicei cu dobanda. Iar cand vrea sa-si cumpere ceva pentru el, imi zice sa cumpar eu ca imi da banii inapoi. Dar uneori uita Maria Sa ca imi e dator.🙄
Aaaa, Iulia, mi s-a dus un comentariu in labirintul netului, il găsești tu sau il repostez eu? 😁
Ia să vedem dacă apare 🤔
Ingredientele trebuie gustate, nu?🙂
Eu fac asta încă din copilărie, adică de peste 50 de ani😂
Dada! Gustate, mâncate…mai te uiți? 😂
Tare dragalas si istet mai este pustiul tau 🥰🥰 Dupa gura/mana/picior ne-am procopsit cu adenovirus la stomac ( pentru ca se pare ca actioneaza si in alte parti ) . Temperatura + vremuri extrem de cacacioase unde este necesara hidratarea . Mai fratii mei un copil la 11 luni care sa aiba asa radar la saruri , prafuri ,sirop ,apa de orez, eu n-am mai vazut .Daca acum nu-l mai pacalesti , nu vreau sa stiu cum o sa fie mai tarziu . Intre prieteni avem si cazuri de ,,obraji palmuiti” , oare este promotie la virusi 2+ 1 gratis ?
Of, sănătate multă piticuțului & răbdare multă vouă!
Să știi că pe măsură ce cresc, te înțelegi tot mai ușor cu ei pe partea de administrat diverse chestii. Cel puțin la fi-miu așa a fost – e mult mai ușor să îi dau acum ceva (siropuri, pastile…), explicându-i la ce îl ajută, decât îmi era la 1 an – 1 an și un pic.