Pregătesc bagajele pentru vacanță. Adun rufe curate de prin sertare și de pe uscător. Fi-miu […]
Tag: dialoguri
Iulia
Dialoguri cu și despre pizza
Ieri după amiază am rămas câteva ceasuri singură acasă cu fiul, așa că ne-am apucat să facem pizza împreună.
Pregătim ingrediente. Ajungem la partea cu tăiat șunca. Din când în când, cât timp eu iau o mână de șuncă tăiată bucățele de pe tocător, să o pun într-un castron, îl surprind cum șutește câte o bucățică și și-o îndeasă în gură, molfăind mulțumit.
Mustăcesc în sinea mea, dar nu zic nimic. Operațiunea se repetă de mai multe ori pe parcursul procesului de tocat șuncă.
La un moment dat, îi zic:
– Ei, da ce faci tu acolo? Șutești șuncă și te înfunzi cu ea? Că mi se pare că mai mult șutești tu, decât ajunge în castron…
Se uită la mine cu cea mai nevinovată mutră posibil, ridică din umeri și îmi explică:
– Păi eu ce sunt de vină? Bucata aia a căzut în jumătatea mea! Dacă a căzut în jumătatea mea, înseamnă că e bucata mea!
Dialoguri cotidiene #9 & 10
Având în vedere faptul că, după cum vă povesteam zilele trecute, fi-miu s-a ales cu minunea de boală numită gură-mână-picior, am zis că tre să merg cu el la pediatru, să îl vadă, să fiu sigură că ăsta e diagnosticul și să vedem dacă îmi recomandă vreun tratament anume…
Dialoguri cotidiene #7
Pregătesc copilul pentru a fi exportat la bunici. Treaba lui în toată povestea asta este să își facă „bagajul”.
Unde prin „bagaj” se va înțelege o cutie în care își pune jucăriile pe care dorește să le ia cu el pe durata vizitei la numiții bunici.
Strict între noi fie vorba, cutia aia e fix inutilă, pentru că da, are jucării și la bunici și nu, în 90% din cazuri nici măcar nu deschide cutia cărată de acasă, pentru că – evident – are suficiente jucării acolo. Dar mă rog, așa e rutina, așa procedăm.
Dialoguri cotidiene #6
În ultimele zile, fiul nostru, copilul, s-a cam pișălit pe dânsul. Nu la modul să se facă fleașcă, ci la modul că și-a udat aproape în fiecare zi câte oleacă nemenționabilii.
Motivul? E prea ocupat cu joaca și nu are mereu timp să meargă la toaletă când îl scapă.
Așa că i se țin prelegeri despre cum nu este în regulă să nu folosim toaleta, este trimis în mod repetat la intervale regulate și așa mai departe.
Astăzi are loc următorul dialog între copil și genitorul său patern:
Dialoguri cotidiene 5
Asta e mai veche, de prin toamnă, dar n-am apucat să v-o povestesc din motive, așa că recuperez acum.
Scurt preambul explicativ: pe drumul care duce spre satul nostru se efectuează niște lucrări care implică niște șanțuri săpate pe marginea drumului și niște țevi/conducte. Am înțeles de prin vecini c-ar fi vorba despre ceva legat de sistemul de apă, dar mai multe nu știu și nici nu m-am documentat pe subiect, că nu m-a pasionat în mod special.
Fiul nostru, copilul, în schimb, este firește foarte interesat de subiect. Așa că ne toacă și pe mine, și pe tac-su cu întrebări nesfârșite de fiecare dată când dă ochii cu șanțurile, țevile ori muncitorii. Adică practic la fiecare drum înspre și dinspre casă.
Dialoguri la ceas de seară #8
O seară de toamnă ca oricare alta. Îndes copilul în cadă, să scot din el […]
Dialoguri la ceas de seară #7
Aseară, ora cinei. Participanți: fiul din dotare și subsemnata. Pun farfuriile pe masă, mâncarea în […]
Copilul, oaia și Donald Rățoiul
Copilul din dotare este în vilegiatură la bunici. După cum am mai povestit pe aici, cred, copilul deține un animal de pluș sub formă de oaie.
Bine, el deține de fapt vreo 6.847 de animale de pluș, însă Oaia este esențială pentru dormit, deoarece furnizează, citez, „năniță de la codiță”. Adică trebuie musai să tragă Oaia de coadă când se pune la somn.
Unica problemă cu această jivină (Oaia, nu copilul) este că plodul refuză cu obstinație să mă lase să o spăl. Chestiune de altfel imperios necesară în mod periodic, pentru că mna, se mai umple de bale, miros de pârțuri, urme de mâncare (pentru că da, o mai cară după el și prin casă, la masă, la plimbări…).
Azi, profitând de faptul că părea ocupat cu alte chestiuni mai importante, mama mea, bunica numitului copil, a decis să riște și să bage Oaia la spălat. Ceea ce a și executat.
Dialoguri cotidiene 3 & 4
Urc într-o zi copilul în mașină în scopul de a-l preda la bunici pentru ziua respectivă.
Pe drum, la vreun kilometru, așa, de casă, undeva pe dreapta, au apărut niște terenuri de vânzare. Evident, semnalizate cu un panou corespunzător.
– Mamiiii, ce scrie pe afișul ăla?
– Scrie că aici sunt terenuri de vânzare.
Dialoguri cotidiene #2
După amiaza, undeva în jur de ora 15.
– Maaaaaamiiiiiiiiiiii!
– Mmmm?
Dialoguri cotidiene
Ca orice viitor bărbat în devenire care se respectă, fiul nostru, copilul, a descoperit că, în timp ce șade maiestuos pe tron, mai poate face și alte activități decât doar să stea, pur și simplu.
Așa se face că, acum vreo două zile, în timp ce executa această activitate deosebit de importantă, a decis că ar putea să coloreze un pic.
Și cum ședea el așa și colora, la un moment dat aud:
– Ău! M-am pictat un pic cu galben pe picior!
Dialoguri matinale #6
Sau despre cum se poate transforma un copilaș blonduț și adorabil dintr-un îngeraș care cântă voios într-un drac țâfnos în mai puțin de 30 de secunde.
Sau despre cum a trolat fi-miu mărțișorul.
Dialoguri la grădiniță
Mergem să preluăm moștenitorul familiei de la grădiniță. Evident, după ce dimineață a parlamentat juma de ceas despre cum nu vrea la grădiniță, ba că e obosit, ba că n-are chef, ba că hâr, ba că mâr, la ora prânzului nu se mai dă plecat de acolo.
Mai stăm așadar un pic, alăturându-ne cetei celorlalți părinți ale căror odrasle, de asemenea, nu se dau duse din curtea grădiniței. Bate un vânt de te mută din loc, dar pe plozi nu pare să-i deranjeze. În timpul ăsta noi, părinții, stăm zgribuliți laolaltă și mai-mai că ne-ai vedea începând să ne înghesuim unii în alții ca oile, ca să ne mai încălzim.
Dialoguri la ceas de seară #6
O seară obișnuită în familia Crăciun. Începutul procedurilor de nanificare.
Copilul se află în etapa 4/5248 de dezbrăcatului de haine, proces care, după cum se știe, poate avea o durată nedeterminată. În cazul de față, a reușit să-și dea până acum jos bluza și o șosetă.
Brusc, îl apucă setea.
Dialoguri la ceas de seară #5
Scurt preambul explicativ: fiul nostru, copilul, mai are la această venerabilă vârstă… “accidente”. Sau, pe românește, se cacă pe dânsul.
Acum ceva vreme a solicitat să primească o mașinuță specială pentru baie. Întrucât am decis că are oricum mult prea multe jucării, i-am explicat că momentan nu va primi, dar că taică-său și cu mine ne vom gândi la o variantă în care ar putea primi totuși respectiva mașinuță.
Dialoguri la ceas de seară #4
Mă foiesc prin bucătărie, pun vase curate la loc, vase murdare la spălat, d-astea…
Copilul mi se împleticește printre picioare cu diverse probleme urgente și foarte urgente, în timp ce organismul lui face niște mișcări care-mi amintesc în mod bizar de Michael Jackson.
Groapa Marianelor sau poșeta unei femei
Prima nu e chiar o întâmplare, ci mai degrabă o realitate cotidiană a vieții mele. Mi se întâmplă frecvent să mă duc la cumpărături la magazinul sătesc. La început, când luam o pâine cu cartofi, vreo 4 beri, 6 cremvurști, 1 kil de roșii și 10 ouă, doamnele de acolo mă întrebau cu amabilitate dacă nu-mi trebuie și sacoșă.
Și, de fiecare dată când răspundeam: „Nu, e în regulă, mulțumesc, am loc în poșetă”, leșinau de râs. Pentru că da, îmi încap lejer în poșetă cele de mai sus și mai rămâne și un pic de loc :))
Între timp, doamnele de la magazin s-au obișnuit cu mine, ba chiar au ajuns să se mire dacă uneori chiar cer sacoșă, își lungesc gâturile de după tejghea să vadă mai bine și mă întreabă uluite: „Da ce s-a întâmplat, mămică, azi n-ai poșeta la tine?” Pentru că da, uneori mai port și eu poșete de dimensiuni normale. Adică în care, pe lângă cele necesare, mai încape maxim o bere-două, nu mai mult.
Dialoguri la ceas de seară #4
Duminică seara, ora de culcare.
– Maaaamiiii (în timp ce își șterge temeinic mucii proaspăt dobândiți de la grădi cu mâneca de la pjiama)!
– Mmm?
– Oare crezi că am răcit?
