Copii

Dialoguri la grădiniță

Mergem să preluăm moștenitorul familiei de la grădiniță. Evident, după ce dimineață a parlamentat juma de ceas despre cum nu vrea la grădiniță, ba că e obosit, ba că n-are chef, ba că hâr, ba că mâr, la ora prânzului nu se mai dă plecat de acolo.

Mai stăm așadar un pic, alăturându-ne cetei celorlalți părinți ale căror odrasle, de asemenea, nu se dau duse din curtea grădiniței. Bate un vânt de te mută din loc, dar pe plozi nu pare să-i deranjeze. În timpul ăsta noi, părinții, stăm zgribuliți laolaltă și mai-mai că ne-ai vedea începând să ne înghesuim unii în alții ca oile, ca să ne mai încălzim.

Copii

Dialoguri la ceas de seară #5

Scurt preambul explicativ: fiul nostru, copilul, mai are la această venerabilă vârstă… “accidente”. Sau, pe românește, se cacă pe dânsul.

Acum ceva vreme a solicitat să primească o mașinuță specială pentru baie. Întrucât am decis că are oricum mult prea multe jucării, i-am explicat că momentan nu va primi, dar că taică-său și cu mine ne vom gândi la o variantă în care ar putea primi totuși respectiva mașinuță.