Scurt preambul explicativ: fiul nostru, copilul, mai are la această venerabilă vârstă… “accidente”. Sau, pe românește, se cacă pe dânsul.

Acum ceva vreme a solicitat să primească o mașinuță specială pentru baie. Întrucât am decis că are oricum mult prea multe jucării, i-am explicat că momentan nu va primi, dar că taică-său și cu mine ne vom gândi la o variantă în care ar putea primi totuși respectiva mașinuță.

După un scurt consiliu de familie, am decis că dacă reușește să își țină chiloții curați timp de o săptămână și să producă ce are de produs în locul special desemnat în acest sens, va primi mașinuța dorită (dada, știu, suntem niște părinți iresponsabili, mituim copilul, nu e bine ce facem… Să trecem peste).

În seara asta, ora de baie. Bag copilul la înmuiat în cadă și plec să duc rufele murdare la coșul de rufe.

N-apuc să ajung bine jos că aud:

– Maaaamiiii! Maaaamiiii! Am făcut caaaaacaaaa! La veceeeeeeu!

Mă duc desigur rapid să văd minunea și constat, nu fără uimire, că, într-adevăr, copilul ieșise din cadă, își montase reductorul pe căcăstoare și executase.

Iuhuu, fericire, felicitări, băgat copilul înapoi la înmuiat.

Maaaamiiii, da acum o să primesc mașinuța de baie?

Păi stai, măi Eric, abia ai făcut o dată la toaletă. Nu discutasem despre o săptămână?

Oooofff, dar eu îmi doresc așaaaaa muuuuult!

Ok, am înțeles că îți dorești, dar așa a fost înțelegerea.

Nu-mi place înțelegerea asta!

Îți place, nu-ți place, așa am stabilit, așa facem. Uite, putem încerca să discutăm, poate…

Să discutăm noi doi? Poate facem altă înțelegere? (deja îi sclipeau ochii)

Nu, să discutăm noi doi și cu tati…

Nu, nu vreau așa. Nu vreau să discutăm cu tati! Eu vreau să discut numai cu tine!

Înțeleg, dar asta nu se poate, discutăm cu toții. Uite, eu ți-aș face următoarea propunere: dacă reușești să nu faci pe tine până vineri, poate poți primi mașinuța. Discutăm și cu tati și poate stabilim asta ca nouă înțelegere (zic eu, gândindu-mă să-l fac pe tac-su personajul negativ, care nu va fi de acord cu noua înțelegere 😈)

Până vineri? 🤔

Da. Uite, astăzi este marți, ai făcut la toaletă. Asta înseamnă că mai trebuie să nu faci pe tine miercuri, joi și vineri.

Mda. Nu e bine. Cred că aș vrea să discut cu tati.

19 thoughts on “Dialoguri la ceas de seară #5

  1. Și dacă nu-i iese nici cu tati? 🤔
    Oricum, până la urmă veți cumpăra mașinuță, iar el va merge la budă, așa că nu vă mai chinuiți în zadar! 😁

  2. Mooor de dragul lui!😍
    Ai mei mai aveau o tactică, îmi băgau pe sub ușă desene cu inimioare și floricele ca să mă las cucerită. Am păstrat multe din ele și am de gând să le înrămez, apoi să le găsesc un loc pe pereții din biroul de acasă.

  3. Stie sa negocieze 😁.
    Si noi am negociat cu juniorul sa adoarma singur. A reusit, si-a primit recompensa, a venit pandemia si 3 ani mai tarziu tot ne mai fenteaza😉 Din cand in cand tot ne mai culcuşim cate o ora langa el pana adoarme🤷‍♀️

  4. Genial coptil! Face ce face și sigur se învârte de mașinuța aia până vineri (deadline-ul meu). Să scrii neapărat dacă a(ți) reușit! Și dacă cinstitul dom’ soț a picat de oaie… Ce fete faine știm să fim câteodată 😁😂

    1. Săr’na Iulia, când mai mergi prin librării și vezi dicționare (cum ar fi cel de expresii, bunăoară) spune-mi și mie. Că picatul de oaie o însemna ceva, sigur s-a înțeles, dar na… 😁

    2. Hmm…. Oare e ciudat că am priceput ce ai vrut să zici și nici măcar nu mi s-a părut bizar? 🤣

    3. Deocamdată n-a picat de “ăla rău”, că până am terminat procedurile a uitat de discuția cu tac-su 😁

  5. Sa ne spui și dacă se concretizează înțelegerea! Mortal omulețul asta, fiul vostru- copilul! 😁

  6. Un mic evreu! 😂😂😂
    Care dintre voi “e veriga slabă” și cedează primul? 🙄😂

  7. Daca nu merge cu scriitura, sigur il bagi in vanzari. Odrasla are viitorul asigurat. Ce sa mai si facem?
    Sunteti foarte amuzanti, bai!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *