IuliaHai că dacă tot am deschis ieri cutia Pandorei legată de părinți și copii, zic să continuăm și azi în aceeași notă, că presimt că va fi o ocazie bună să ne ventilăm oleacă.
De fapt, mai întâi ar trebui să reformulez oleacă: nu cu parentingul modern am eu o problemă, ci cu parentingul modern prost înțeles și aplicat. Pentru că treaba asta se poate extrapola apoi în muuuuulte aspecte ale vieții.
Dar s-o luăm pe rând.
Parentingul modern, în esență, e o chestie mișto. Că ne învață că ne putem educa copiii și fără să urlăm la ei, fără să batem la ei ca la fasole și fără să îi punem să stea la colț pe coji de nuci.
Și, realist vorbind, mulți dintre noi așa am fost crescuți și educați. Cafteala cu cureaua, furtunul de la mașina de spălat sau alte obiecte mai mult sau mai puțin contondente, pedepsele și jignirile au făcut – din păcate – parte din cotidianul multor oameni din generația mea.
Iar acum, acești oameni au șansa să-și crească copiii într-un cu totul alt mod. Numai că, vedeți voi, la fel ca libertatea, și parentingul ăsta modern e tot mai des prost înțeles și aplicat.
Pentru că de la „nu e ok să bați copilul/să urli la copil/să jignești copilul etc.”, unii au ajuns la concluzia că nu e ok să îi spui copilului nimic, indiferent ce căcat face și cât de mare e căcatul respectiv.
Și așa ajungem la copii care fac ca toți indienii prin cârciumi, parcuri, magazine sau orice alte locuri vă mai trec vouă prin cap. Iar mamița, tăticuțu, mamițica și tanti Mița fie nici nu se sinchisesc să arunce vreo privire spre odorul provocator de apocalipse, fie ridică zâmbind din umeri și aruncă un: „E copil, așa sunt copiii!”
Bă, nu. Zău că nu așa sunt copiii. Sau mă rog, așa sunt dacă nu le impui nici un fel de limite. Ceea ce e o cretinătate cât China.
Mvai, să nu-i spunem copilului NU.
Ba să-i spunem. NU băga cuiul în priză, că mori! NU sări în fața mașinilor care circulă pe stradă. NU bea din sticla de clor. NU alerga de bezmetic prin cârciumă, printre picioarele ospătarilor care cară tăvi cu ciorbe opărite și cuțite de friptură.
Vă promit eu și vă dau în scris că genul ăsta de interdicții nu-l vor face un viitor adult traumatizat, smiorc. Eventual îl vor face un adult viu. Care a supraviețuit copilăriei pentru că NU a băgat cuiul în priză. Numa’ zic.
Exemplu: la fi-miu la școală, mai exact, în curtea școlii, există o zonă în care copiii nu au acces. Nu au acces la modul teoretic. Adică strict fizic, ei pot ajunge în zona respectivă. Însă încă de la începerea școlii ni s-a comunicat (atât nouă, cât și lor), că în zona aia nu au ce căuta.
În afară de asta, la orele de preluare a copiilor de la școală, am fost rugați să așteptăm copiii afară, lângă gardul școlii, nu ÎN curtea școlii. Ia ziceți, ce credeți, cam cât la sută dintre părinți stau la gard și așteaptă și cât la sută se năpustesc și invadează curtea școlii? Mda.
Bun. Revenind. Există deci acea zonă unde copiii nu au voie.
Mamițica (pentru ușurința lecturii, o vom numi Mamițica 1 sau M1) vine să-și ieie odorul. Evident, intră în curte, că e sub demnitatea ei să steie la gard. În curte, se întâlnește cu altă mamițică (Mamițica 2 sau M2). Și se pun pe trăncănit.
Apare odorul lui M1. Care îi aruncă o privire rapidă, fără să se întrerupă însă din taifas, îi aranjează absentă mai bine căciulița pe dovleac (deși afară sunt 10 grade, da’ n-are a face), și își vede nestingherită mai departe de trăncăneala cu M2.
Odorul stă câteva clipe și se uită lung la ele, după care, plictisit, o tulește. Unde? Ați ghicit, fix în zona în care nu are voie.
Încurajat de treaba asta, lângă el mai apare un alt copil. Și încep ei să-și facă de lucru p-acolo.
După ceva vreme, M1 se sesizează că odorul nu se mai află în imediata ei proximitate. Rotește privirea de șoim de jur împrejur și identifică odorul în zona interzisă.
– Gigeluș, hai de acolo, mami, că nu e voie!
Gigeluș nu se învrednicește să-i arunce vreo privire, ci își vede liniștit de ale lui. La rândul ei, M1 revine rapid la trăncăneala cu M2.
După altă ceva vreme, M1 se sesizează din nou că odorul nu a dat ascultare comenzii și reiterează:
– Măi, Gigeluș! Ce ți-am zis eu? Vino de acolo, n-auzi?
Gigeluș o privește de data asta scurt, rânjește, îi întoarce spatele și-și vede de ale lui.
– Gigeeeeeel! Pleacă ACUM de acolo, că nu știu ce-ți fac!
Gigeluș îi aruncă o privire scurtă peste umăr și își continuă imperturbabil activitățile. M1 continuă taifasul.
Ca să nu mai lungesc pelteaua, dialogul ăsta absurd a mai continuat vreo 10 minute bune, timp în care M1 alterna între trăncăneala cu M2 și urlatul după Gigeluș.
Credeți că în tot timpul ăsta, M1 a putut fi deranjată să se întrerupă complet din sesiunea de taclale și să se ducă efectiv, fizic, să îl ia pe Gigeluș de o aripă și să îl îndepărteze din zona respectivă? Firește că nu.
Nu știu cum s-a terminat toată sceneta, că a venit copilul din dotare și ne-am luat tălpășița de acolo.
Parenting modern, tată! Lasă-l, că e copilaș, ce să-i faci, așa sunt copiii!
🤬🤬🤬
Și vin eu acum și vă întreb pe voi: ce credeți că a înțeles și învățat copilul ăla din toată treaba asta? Că mami e super de treabă, că l-a lăsat să facă ce îl taie pe el căpuțul?
Sau că:
a) mami îl ignoră când stă de vorbă cu alt adult, așa că poate să-și facă de cap
b) dacă mami îl ignoră pe el, e ok și ca el să o ignore pe mami
c) mami dă cu interdicții și amenințări după el, dar nu le pune în aplicare, așa că nu există consecințe dacă face ceva ce nu ar trebui să facă
d) toate cele de mai sus.
Alt exemplu. Dacă n-ați intrat prima dată în viața voastră pe net adineauri, sigur ați văzut și voi tone de rahaturi din astea.
O mamițică își filmează copilașul. Până aici, nimic neobișnuit. Copilașul are probabil până într-un an (poate 9-10-11 luni, p-acolo să zic) și este foarte ocupat să jumulească de zor o carte. Unde prin „jumulit” se va înțelege că trage de pagini, le rupe, smulge coperțile, ba chiar mai și bagă în gură câte o bucățică de pagină.
A, am uitat să precizez – cartea nu era una de copii, ci una gen coffee table book – știți voi, genul album, să zicem, genul de carte care se pretează să fie expusă, servind atât drept carte, cât și drept obiect de decor prin felul în care arată.
Ce face mamițica în timpul ăsta? Continuă să filmeze copilul, în timp ce se văicărește pe fundal că „Vedeți, d-aia nu putem să avem noi lucruri frumoase în casă, că ăsta micu’ face Jihad cu ele! Smiorc!”
Bre, ești ututuie-n cap?!? Cum sărăcia să te plângi că nu poți avea lucruri frumoase, că le distruge ăla micu’, când tu stai și te uiți la el în timp ce face asta?!?
Nu vrei să-ți distrugă boarfele? Ia-i-le dreq din mână înainte să apuce să le facă una cu pământul. Sau, și mai bine – idee absolut revoluționară – nu i le mai lăsa la îndemână!
Aaa, da nu poți să-i iei căcatul ăla din mână, că apoi va începe să plângă și va simți că i-ai tăiat aripile și va ajunge un corporatist depresiv care are nevoie de terapie ca să poată ieși din casă 🙄
Și, după cum ziceam mai spre început, chestia asta se extrapolează în multe direcții: nu le impunem limite copiilor, pentru că nu avem limite la rândul nostru. Nu le cerem copiilor să respecte niște reguli de minim bun simț pentru că noi nu respectăm niște reguli de minim bun simț. Le oferim copiilor scuze pentru orice căcat pe care îl fac pentru că, la rândul nostru, avem o scuză oricând facem un căcat (Hai, dom’ne, ce dacă e oprirea interzisă aici, că nu stau decât 5 minute!).
Și așa mai departe.
Sunt convinsă că aveți la rândul vostru exemple și că v-ați lovit de situații similare, așa că, dacă aveți chef să vă revărsați nervișorii aici, vă aștept 🙂
‘Neața! Vaaai….imi vine sa mor cu ei de gat. Si parinti si copii.
Asta vara eram cu ai mei baieti in skatepark (singurul din oras). Printre copii cu role, skate-uri si trotinete intra si un mic ratacit. Pana in acel moment se stabilise un fel de regula intre ocupantii parcului si puteau sa isi faca traseele si schemele fara sa urle, fara sa se ciocneasca si fara sa astepte o juma de ora pt cale libera. Deci a intrat baietelul asta, de vreo 6 ani, cu bicicleta. A inceput sa se plimbe pe acolo fara sa tina cont de nimeni si nimic. Au inceput urlete in parc, gen “PAAARTIIIIEEEEEE”. Dupa 10 min apare si distinsa ma-sa copchilului provocator de haos si incepe: Iubitu, daaa-te! Puisor, ai grija la baietii mari! Da-te din calea lor si alte povete bine intentoonate, toate spuse cu ton calm si de la nivelul ochilor celui mic. Intr-un final, dupa ce a vazut femeia ca nu se poate intelege cu odorul si ca asta riscă sa declanseze al 3 lea război mondial, ii zice ca e timpul sa plece.
Mai oameni buni… S-a dezlantuit Armaghedonul si tot ce mai vreti. A inceput asta micu, Iubitu lu mamica, sa o faca pe distinsa ma-sa cu ou si cu otet. Din “proasta”, “idioata” si “tampita” n-a scos-o. Nu are rost sa mai zic si de tonul folosit de “ingeras”. Mie imi venea sa-l leg de calorifer si sa ii intind oasele…
Parenting modern arata bine si ne da sperante….NOT!
Mda. Că a făcut ca toate visele rele copilul… Mna, aici chiar n-am ce comenta, că mai fac d-astea (deși, dacă mă gândesc mai bine, le fac pe la 2-3 ani, pe la 6 ar cam trebui sa treacă faza asta, da nfine, să zicem).
Că mama a încercat să îi explice frumos și pe un ton calm, iar mi se pare ok.
Dar partea cu înjuratul mă-sii… Acolo deja e nasol 🙁
Si ai mei si ai altora mai faceau ca toata gradina zoo dar pana la un punct. Asa avalansa de injuraturi, eu personal, nu am auzit niciodata…
Da, asta cu înjuratul mi se pare absolut inacceptabil.
Din păcate cred ca asta a auzit in casa… as ghici ca asa se mai “alinta” părinții intre ei😬
E foarte posibil 🤷♀️
Câte zile ai la dispoziție? Că aș avea ce să scriu, dar numai mi s-ar ridica tensiunea la ceruri. Mina aia impasibilă pe care o au mămikile sau tătikile – că nici cu ei nu mi-e rușine – când plodul face ca toți dracii, mă scoate din minți. Cum să stai ca vita și să mai și zâmbești înțelegător când copilul tău se comportă ca un elefant într-un magazin de porțelanuri?
Și da, ai dreptate, nu copilul e de vină că nu e “educat”, educă-te mătăluță prima dată, ca să ai ce să transmiți mai departe. Și dacă se poate să și înțelegi ce citești din parentingul ăsta modern.
Nu, normal că n-are nici o vină copilul, că ăla nu s-a născut tembel. Tembel l-au lăsat să devină mă-sa și tac-su și mam’mare și cine mai vrei tu 🤷♀️
Sunt la varsta cand astept nepoti (astept degeaba ca ai mei sunt puturosi!) dar tot varsta asta imi permite multe asa ca nu ma pot abtine sa zic ce gandesc: Mamica si copilul: mama cu ochii in telefon si ala micu vrea sa ii arate o floare, o gaza, o ceva: -“mama, mama, maaamaaa…” Ma opresc si ii spun cat o sa regrete mai tarziu anii astia in care si-a ignorat copilul pentru un clip pe tiktok. Conduc si prin loc interzis mama cu copilul tarat de o mana trece strada; deschid geamul si urlu: ” La ce educatie ii dai copilului sa treaca pe oriunde strada, sa nu te miri daca intr-o zi va fi lovit de o masina, pacat de soferul ala care intra nevinovat la puscarie pentru ca tu esti inconstienta!” Da, sunt o baba moralista, dar macar uMpic daca ar intelege ce spun, daca s-ar prinde la una din 100 mamiki tot e bine!
Da, dacă măcar 1 din 100 de adulți de genul ăsta ar pricepe ceva, tot ar fi un câștig.
Dar tare mă tem că numărul lor e muuuuult mai mic.
Daaaa subscriu și eu aici ca în atâția ani și cu 2 copii în dotare nu înțeleg unde s a frânt lecția parentingului 😏😏 Unii sunt tampiti rău și s au multiplicat ca copii sunt oglinda părinților se știe doar … Personal am fost la jumate nici nu le am lăsat libertate da nici să nu răspundă pentru ce a făcut … Și empatia nu o au toți se știe dar acum te lovești de amorfe să zic așa .. nici o reacție și copilul face război nuclear … pana mea eu nu am lăsat pe ai mei sa deranjeze de ce ar trebui să suport de la alții ?
Normal că nu tre nici să-i ții într-o bulă, să nu niște și să ai pretenția să stea ca bibeloul în vitrină, da nici să îl lași să joace tontoroiul în capul altora…
M-ai uns pe suflet:unul cu Adhd,in tratament, terapie,etc …păi bre, oameni buni,la psiholog primul cuvânt era limita .Limitare clară a celor mai multe chestii:doar aici te joci,doar aici colorezi cartea,nu și coperta ,nu și pereții;apoi,nu stăm în kurul gol acum la minus zece grade.Bănene ,te ia și capul ,dar trebuie, spre binele tuturor și al copilului;stai că ăla mare are autism sever, îți dai seama câte de” nu așa”am făcut ca să mănânce singur, să kk singur și tot ce e de chestii elementare.Și vârful discuției: ieri mă duc la dr psihic pentru rețetă.N-ai cum așa ceva:mama ,tata ,bunica și copilul dus la consultație.Ce se făcea înăuntru nu știu,dar ce am auzit pe la ușă m-a amețit;cum dr le dădea indicații de orientare pentru acasă și cum toți 3 o dădeau cu nu se poate.M-a luat capul gândind la ce am acasă fără bonă și bunici,și apoi frigul de cele minus zece grade de azi.Pup Iulia.
🤗🤗🤗 ești mega tare! ❤️❤️❤️
@Iulia, trebuie, ăsta mi-a fost cuvântul și când eram copil și acum… de-aia spun că nu sunt călită,sunt prăjită.
Eram inca in corona, cred ca prin 2021. Copiii afara. Noi vecinii afara. Juniorul se juca cu singurul copil disposnibil de pe strada, pentru ca ceilalti erau prin tabere sau vacante. Si vine un grup de copii de la blocurile sociale de alohtoni (sa nu zic familii venite de pe continentul de la sud de Europa ca ca nu discriminam) si incep sa se joace si ei pe strada noastra. Pana aici nimic gresit. Doar ca la un moment dat unul dintre copii incepe sa arunce cu mere in plozii nostri. Ei incearca sa ii spuna sa nu mai arunce, el nimic. Eu ma sesizez si ma duc la ei. Ii zic: Nu mai arunca. El continua sa arunce cu mine de fata pana cand eu ma enervez si ii zic pe un ton asertiv: “Am zis sa incetezi acum”. Nu mai mult, nu mai putin. In momentul ala copilul s-a pisat pe el de frica. De ce? Pentru ca parintii cu radacini din acea parte de lume isi trateaza copiii ca pe niste printisori. 5 minute mai tarziu au venit parintii sa imi explice ca le-am maltratat copilul, ca au vazut ei din bloc (nu ar fi putut sa vada nici cu un telescop, dar hey, totul e posibil la ei) si au vrut sa ma linseze. Noroc ca unul dintre vecini e antrenor de fotbal si stie cum sa aplaneze astfel de situatii.
Acum copilul cu pricina la cei 10 ani e deja o pramatie in devenire si cunoscut de politie🤷♀️.
Cat il priveste pe junior, el stie ca are voie sa faca orice ii e permis daca cere voie si mai stie ca daca eu zic nu, atunci e nu. Tot eu sunt si cea care il pedepseste, de obicei pedeapsa inseamna mai putin timp pe dispozitivele electronice. Si daca a gresit ceva, incerc sa ii explic unde a gresit. Si urasc replica: Pentru ca asa am zis eu. E cea mai idioara replica pe care poti sa o dai unui copil.
Referitor la replica “pentru ca asa am zis eu”. Cand ai 3 copii (fete, care sunt de 10 ori mai rele decat băieții), le spui de “3” ori, la fiecare in parte și după, te întreabă “de ce?”. Îi spui ca “asa spun eu”. 🥴🤦♀️
@AdinaE, mda… Exact ce ziceam… Libertate prost înțeleasă și ideea că dacă îi impui limite, mvai, îl traumatizezi.
@#Corina, vinovată, recunosc! 🙋♀️ Am mai clacat și eu uneori și, vorba ta, după 4928 de explicații, am trântit un “fincă așa zic eu” și am încheiat discuția 🫣
De obicei, reiau respectiva discuție ulterior, când s-au mai potolit apele și atunci înțelege. Dar na, uneori mai dăm și noi pe-afară.
@Corina, aici te inteleg perfect. Pe vecina care are 3 baieti, o mai aud cu replica asta. Insa pe ea nu o prea asculta baietii. Cred ca de aia mai da si replica cu pricina. Cred ca la un moment dat obosesti sa le explici. Dar asta nu face replica mai putin ciudata😁
58 impliniti aici, ,,copilul” din dotare 30 impliniti.Babetul de mine le-a incasat pana spre 23 cand s-a maritat😁Copilul meu o palma nu a primit. Am crescut un copil educat ( uneori imi reprosaza ca are de pierdut in viata ) si sunt mandra de asta. DAR mai fratii si surorile mele eu am avut fetita acum am un nepotel de 2,5 ani. Ei aici este aici, baieti-s alt aluat fratii mei, voi stiti cata imaginatie iti trebuie sa educi un baiat cu blandete? 😁 Si rabdare, tact si alte cele, la fata era suficient sa-i spun ca ma supar pe ea, pe baiat il doare la basca.😅Imi spusese o prietena ca baietii sunt diferiti dar mi-am zis eu ,,deh, tot copii sunt si baietii,, Nu exista nici o scuza pentru lipsa educatiei, clar, dar trebuie foarte mult timp acordat copilului, nu telefoane si taclale, tiktok si altele.Rabdare si IQOS, chiar, tu cum mai stai cu titiunul?
Hahahaha, da, băieții sunt altă mâncare de pește față de fete.
Dar asta nu înseamnă că tre lăsați să facă ce le bubuie prin cap (mai ales că ce îi poate duce mintea… 🤯).
Iqos am încercat… 🤢 Mi-am luat și un veez/vuze/ceva de-aia chimică… 🤢
Așa că îmi vărs nervii pe unde și cum apuc 😂
Vaaiiii….că iar m-am pornit. La bibliotecă vin de obicei unii copii să citească în sala de lectură, alții să imprumute cărți, iar alții aleargă și țipă în timp ce intră în incintă. Moment în care eu le spun frumos, nu alergăm, nu țipăm și nu ne jucăm în bibliotecă, la care invariabil unul dintre cei vizați răspunde înapoi: Ce reguli stupide! Haideți afară să ne jucăm, doamna este rea!
Ca scurtă paranteză, au pe o tablă albă scris cu markerul regulile de comportament, precum și la început de an fac o activitate introductivă în care le reamintesc de regulament, comportament și toate cele dar tot degeaba. Primesc corn și lapte, le explic că ei au bani, că în general acest beneficiu este pentru cei cu posibilități reduse, dar părinții spun că dacă există ei trebuie neapărat să beneficieze. Ulterior pe strada din fața școlii le aruncă pe jos, că doar sunt produse expirate, cum să mănânce ei așa ceva. Reluat din nou discuția cu dirigintele, invatatorul și ulterior părintele care din nou spune să i se dea, deși tot el îi spune copilului din nou că sunt produse proaste și expirate. Am mult mai multe exemple și situații, dar acestea sunt cele care îmi vin în minte în acest moment.
Discuția cu cornul și laptele a fost și la noi, la început de an, învățătoarea ne-a explicat că dacă nu e musai, am putea renunța la ele (mai ales că dacă se renunță, ele sunt donate către un cămin de bătrâni), doar că trebuie să ne punem de acord – ori primesc toți, ori nici unul, că altfel e prea complicat logistic.
Din fericire, așa cum ziceam și ieri, părinții din clasă sunt oameni normali și s-a decis cu unanimitate că se renunță la ele.
Și da, am văzut și eu, cu ochii mei, copii aruncându-le pe jos la ieșirea din școală 🙁
Păi și aici au fost discuții, că eu le comand, mă deranjează nesimțirea unora dintre părinții cu bani,că vorbim de o școală cu fite. Li s-a explicat că se poate renunța și că ar fi de dorit asta, dar unii nu și nu. Și mulți vor doar lapte, nu și restul produselor, ceea ce nu este ok, că ei fie le iau pe toate, fie nu iau deloc așa este regula, dar ei fac tot cum îi taie capul, sau mai bine zis cum au ei chef.
Mi-am adus aminte că am avut o reclamație de genul că de ce nu împrumut cărți copiilor de clasa 1, s-a trezit un părinte că al lui copil știe să citească și că vrea musai carte de la biblioteca, deși eu spusesem clar că abia din ianuarie pot împrumuta și ei cărți pe motiv de prea mici și nu sunt foarte responsabili (totuși sunt copiii destul de mici la 7 ani) și că există riscul ca acele cărți să se piardă, dar efectiv nu am avut cu cine discuta. Copilul de fapt nu își dorea prea mult să citească cât să braveze că el este mai emancipat ca restul colegilor săi. Astfel în loc să fac activități cu copiii a trebuit să explic de ce am luat această decizie.
Cum eu sunt mai sloboda la gură și mai fac câteodată și educație sezxuala cu unii dintre copiii și le explic și noțiuni biologice în timpul orelor de religie (cei care nu fac religie stau la bibliotecă), mă mir că pentru asta nu am fost reclamată.🤣🤣🤣🙈🙈🙈🙈🙈🙈🙈
Sau poate a fost interesant și voiau și bis.🙈🙈🙈🙈🙈
Dada, exact așa e, ori iau totul, ori nimic. Și de ce pășticu’ mă-sii să faci atâta risipă? Că să nu-mi spui că părinții ăia nu știu EXACT că odraslele lor nu mănâncă așa ceva!
Iar cu ăștia care trăiesc pentru a-și glorifica plozii, aș muri de gât! 🤬
Eu am fost gata-gata să aplic metoda clasică (cel puțin tras de plete) cu fiică -mea! Stați, nu săriți! “Fetița” este matură (39) și mămică. Se plângea că fie-sa urlă cand nu-i convine ceva și ei cedează. Dacă urlă deranjează vecinii! (Vecinii au și ei 2 odrasle, urletele nu i-ar speria foarte tare). După cateva zile mă sună “mamica”. Culmea, a mică a inteles că nu merge cu urlete! “E mai isteață decat o credeam”. La care raspunsul meu a fost “Fiica-mea e mai puțin isteață decât o credeam”. Copiii testează. Părinții ar trebui să știe că trebuie sa fie consecvenți. Eu am aflat the hard way.
Da, ce să vezi, dacă ești consecvent și nu cedezi, se prind și ei că nu prea merge.
Dar dacă pe tine te doare la 5 metri în spate și nu faci decât să dai din gură, fără să pui în aplicare…
Mulți adulți de azi “over-compensează” ce au pățitără când erau ei mici. Dar fac asta și cu ei, nu doar cu copiii lor. Reguli prea stricte când erau mici plus bătaie? Păi acum sunt adult, nu mai îmi zice nimeni ce să fac. Și nu e doar la oamenii needucați, am ajuns să se rupă grupul de prieteni din facultate după ce au început să apară copiii. A noastră a fost prima, toți au luat-o model. Dar apoi când au apărut ai lor s-a dus naibii modelu’. Ce aberații și exagerări am întâlnit de la oameni de la care aveam pretenții. Unii copii au depășit fazele mai rele cauzate de părinți, alții vor fi un haos de indisciplină toată viața. Apropo, la obrăznicie, alint, indisciplină acum i se zice simplu… “are personalitate”, mvai de capu nostru.
Exact și fix așa! 🤬🤬🤬