IuliaHai că mă tot țin să vă povestesc asta de ceva vreme, dar hei, n-au trecut decât vreo câteva luni de când s-au întâmplat lucrurile pe care urmează să vi le relatez :))
La fi-miu la școală, în luna noiembrie se organizează așa-numitul Laternenfest (Sărbătoarea Lampioanelor), cu ocazia zilei Sfântului Martin.
Dacă nu știți legenda Sfântului Martin, puteți citi câte ceva despre ea aici sau aici.
Dacă vă e lene să dați clic, vă spun eu pe scurt: legenda spune că, într-o noapte geroasă de noiembrie, Martin, pe atunci soldat, a întâlnit un cerșetor îmbrăcat în zdrențe și, ca omul să nu moară de frig, Martin și-a folosit sabia pentru a-și tăia mantia în două și a-i oferi jumătate din ea omului sărman.
Cu ocazia acestei sărbători, copiii învață despre bunătate, despre a împărți lucruri cu cei mai puțin norocoși și despre a dărui.
De asemenea, confecționează la școală lampioane, cu care apoi participă la Laternenfest. Sărbătoarea în sine variază în funcție de zonă.
În cazul nostru, toată școala s-a reunit în curtea Bisericii Negre* din Brașov, elevii de liceu au prezentat o scurtă scenetă cu povestea lui Martin, pastorul de la Biserica Neagră a spus câteva cuvinte despre această sărbătoare, iar copiii au aprins lampioanele și au înconjurat biserica.
*Aici mai trebuie să fac o precizare: ni s-au dat dinainte repere legate de locul unde urma să se afle fiecare învățătoare, iar noi trebuia să predăm copiii în locul respectiv și apoi să ne retragem cumva în spatele lor.
Practic, ideea era că copiii, sub oblăduirea învățătoarelor/profesorilor urmau să formeze un semicerc în fața intrării bisericii, iar părinții trebuiau să formeze un semicerc mai mare în spatele lor. Închidem precizarea.
Spre entuziasmul copiilor, a existat chiar și un Martin călare pe un cal adevărat, iar la final, li s-au împărțit covrigi și ceai cald.
Ar fi putut să fie o seară extrem de frumoasă.
Ar fi putut.
Pentru că, din păcate, în loc să fie așa, a fost o nouă dovadă a faptului că bunul simț este o rara avis, că misecuvenismul și lipsa de educație sunt la putere.
De ce spun asta?
Păi, după cum vă povesteam un pic mai sus, sărbătoarea a început cu elevii de liceu, care au prezentat o scurtă scenetă cu legenda Sfântului Martin.
În timpul ăsta, mămiki și tătiki agitate și agitați, fie se îndesau să ajungă cât mai în față, să le facă poze la odoare și să-i filmeze de zor, fie vorbeau la telefoane sau între ei, la un volum suficient de ridicat încât să se audă până în localitățile învecinate.
Iar apoteotice erau mămikile, dar și bunikile (că erau și d-astea), care nu se rezumau la a se îndesa mai în față în rândurile de adulți, ci se îndesau pur și simplu între copii – chiar dacă ei ar fi trebuit să fie lăsați în plata lor, că erau cu clasa și cu un cadru didactic – care să îi tragă căciulița mai bine peste frunte, care să îi încheie mai bine fermoarul la gecuță, care să îl întrebe dacă nu vrea un pic de ceva să pape…
Practic, imaginați-vă că eu mă aflam la o distanță de, hai să zic 7-8 metri de treptele bisericii, pe care avea loc sceneta și unde, ulterior, a ieșit pastorul să spună câteva cuvinte. Și nu am auzit aproape nimic din ceea ce se întâmpla acolo.
Mai mult, pastorul a spus cele câteva cuvinte atât în germană, cât și în română – că mna, să nu se simtă careva ofensat că nu pricepe ce zice „ăla”.
Credeți că i-a păsat cuiva? Credeți că au reușit să-și țină flencile măcar timp de 5 minute, cât a vorbit omul ăla acolo?
Iar apoteotic mi s-a părut momentul în care, înainte ca copiii să aprindă lampioanele și să înceapă înconjurul bisericii, pastorul a cerut o clipă de liniște și a spus Tatăl Nostru.
Acu, dacă sunteți pe aici de mai mult de 5 minute, probabil știți că nu-s nici vreo pioasă, nici vreo dusă la biserică. Nu-mi place instituția asta (mai ales în forma ei ortodoxă) și popii mi se par, cu foaaaaaarte puține excepții, niște ființe absolut dezagreabile și grețoase
Să vă povestesc despre popa de la noi din sat, care când intră mai multicel decât e cazul în vinul de împărtășanie, face un circu dreq, de se aude până în județul vecin? Nu vă mai povestesc, că nu despre popi e vorba azi.
Revenind însă la oile noastre. Credeți că rugămintea preotului de a se face liniște și rostirea rugăciunii au avut vreun efect? Ntz. Fix zero barat.
– Gigeeeeeel (pe un ton pseudo-șoptit, pe care îl auzeai lejer de la 50-70 de metri distanță), Gigeluuuuuuuș, îți dă buni o bucățică de covrigeeeel?
– Crenguța, pssst, Crenguța! Trage, mami, fulărelul peste guriță! Trage-l, mămică, să nu răcești!
– Da, bă, uite, suntem aicea, cu copiii, da’ venim dupaia să ne vedem cu voi. Dada, ne vedem. Hai, că nu cred că mai durează mult. Termină ăla de zis acolo și gata. Da, bă, ce dreacu’! Dacă am zis că venim, venim! Hai, dadada, hai, ne vedem, hai, papapa! (conversație telefonică, în caz că nu v-ați prins)
Și muuuuuuuuulte altele din același registru.
Și vin eu acum și vă întreb pe voi: ce pretenții putem avea de la copiii ăștia, să devină niște adulți civilizați, cu bun simț și empatici, când ei văd că așa se comportă adulții din jurul lor? Cu o profundă durere în cur față de tot și toate în afară de propria persoană?
Cum să avem pretenția ca ei să respecte regulile, când adulții care ar trebui să le fie modele, nu o fac? Și nu numai că nu respectă regulile, ci dau cu pipi fierbinte în ele.
De multe ori (ca să nu zic în fiecare zi, că dupaia e posibil să par excesiv de pesimistă), simt că mă lupt cu morile de vânt, pentru că mă văd nevoită să îi explic copilului de ce regula e regulă și da, chiar dacă alții nu o respectă, noi o respectăm.
Dar încă e mic. Însă va crește. Și se va izbi tot mai mult și mai mult de faptul că regulile par a fi pentru fraieri și de faptul că, în cele mai multe cazuri, nerespectarea lor nu atrage după sine nici un fel de consecințe.
Mi-e groază, vă zic.
Ne luptăm cu morile de vânt 😔
Al meu e la liceu și dirigintele mi l-a lăudat: “Ce copil cu bun simț! Nu are cu cine să socializeze în clasă !”
Cred că nu l-am educat pentru aceste vremuri. Pot doar să sper că-și vă găsi tribul.
Fix exact la asta mă gândesc… O să ajungă să fie exclus pentru că nu va avea aceleași valori și același comportament ca majoritatea? 😞
Sau criticat precum al meu ca nu socializeaza decat cu cativa colegi, ca pare a avea probleme de adaptare. Hell no nu are nicio problema copilul ci mi-a sus ca are cerc restrans de prieteni din liceu pentru ca sunt multi crescuti ingust la minte si nu vrea sa se amestece cu ei. Ca sunt superficiali si rad de asectul fizic al fetelor si nu e ok, ca se bully pe insta si el nu e interesat de asta.Noi nu mai traim in Ro dar proasta crestere sau lipsabunei cresteri este o problema globala cred.Copiii nu se nasc rai sau stricati adultii din viata lor ii strica pe parcurs.
Exact!!!!
Copiii nu se nasc nesimțiți, bully, agresivi… Ci imită comportamentele din jur. Bune sau rele.
Trist.
Nu dispera, își va găsi tribul. Nepotul meu e în ultimul an de liceu și are gașca de prieteni, cu mult bun simț, copii care peste săptămână vin de la școală și nu mai ies în oraș. Copii care ascultă de părinți, știu să salute pe toată lumea, respectă profesorii.
Îmi dai speranță! ❤️
Asta e adevărat în prezent regulile sunt pentru fraieri sau când ești bun ești luat de prost …. Sau Mare grădina lui Dumnezeu și mulți tampiti sar gardul ….
Mda… 😞
Bună, Iulia!
Nimic nou sub soare.
Acești oameni sunt cei care spun că în alte țări e civilizație.
Parcă civilizația e data de sus cu un elicopter peste ei.
Peste noi nu a venit și e o nedreptate 😁.
Fără legătură cu subiectul: am făcut rețeta de negresa nr.2 și a fost grozavă ( am folosit apa minerala și gem de prune+alune). Mulțumesc ❤️
Da, și care acolo unde e “civilizație”, știu să respecte regulile. De frică, nu de alta.
Mă bucur tare mult că a ieșit bună prăji! Mulțumesc de feedback! ❤️
Unul din motivele pentru care mi-a fost frica sa am copii ( pe langa faptul ca m-am autoconvins ca o sa fiu o mama oribila, desi am avut cei mai misto parinti din Univers) e faptul ca vor trebui sa creasca in societatea asta care nu mai da doi bani pe nimic si nu suna la 112 cand moare un om ca sa nu intarzie autobuzul.
Cred ca asistam la cea mai egoista perioada din existenta noastra, in care regulile sunt petru prosti si smecherii sunt la putere, si e efectiv o lupta continua sa iti mentii copiii la un nivel la care sa fie si buni, si empatici, si rezonabili si nici sa nu se lase calcati in picioare de altii. E un echilibru destul de greu, am tot respectul pentru parintii care se implica si incearca.
Să știi că și noi avem aproape în fiecare zi întrebarea asta: oare am făcut bine că am adus un copil în lumea asta?
A fost o decizie egoistă?
Și e trist, nu astea ar trebui să fie întrebările pe care ți le pui, atunci când te gândești la copilul tău.
Din pacate asta e unul dintre motivele pentru care eu am zis pas la a face copii. Mi-e groaza sa ma gandesc ca oricat as incerca sa-l educ, sa-i dau exemple bune si frumoase, o sa-l “strice” multitudinea asta de exemple negative. Probabil n-am nici incredere in mine si calitatile mele de educare, dar ăsta zău ca nu stiu daca e un risc pe care sa mi-l asum :))
Să știi că nu pot să spun că nu te înțeleg… 😞
Povestea sfantului Martin o cunosc bine pentru ca la noi aici in orasul belgian in care imi duc viata, sfantul Martin e la loc de cinste si pe 11 noiembrie copiii ies la colindat si canta (de obicei in dialect) despre viata sfantului.
Cat despre adunarea de la Brasov, ce sa zic? Se pare ca oamenii sunt interesati fix de ce se intampla in bula /capul lor si nu au nici macar bruma de respect sa ii asculte pe ceilalti.
Și aici cântă cântecele despre Martin, lumină, despre ce înseamnă sărbătoarea asta… Chiar mi se pare o tradiție tare frumoasă.
Din păcate, o strică oamenii… 😞
Bună! Și noi, ca familie, ne-am confruntat cu astfel de situații de când suntem părinți – 14 ani deja. Zic că am reușit să o educăm cum trebuie până acum, să fie respectuoasă cu toată lumea, să nu deranjeze, atât prin cuvinte cât și prin propriul exemplu, acesta din urmă având cel mai mare impact. Evident că a venit acasă spunând că alții fac așa și pe dincolo, dar am vorbit cu ea până ni s-au uscat gurile, am explicat, și nu am dat niciodată înapoi. Este considerată un fel de extraterestru de unii colegi de clasă, dar a înțeles că e bine așa cum este ea.
Comentariul tău îmi dă un strop de speranță.
Asta îmi doresc și eu, să reușim să îi insuflăm ideea că e ok să fii corect, să respecți regulile și să ai bun simț. Chiar dacă ceilalți nu sunt așa.
Cum spunea și @CCC mai sus, sper să-și găsească tribul.
Băi, da, ai dreptate și ești complet îndreptățită să simți ceea ce simți.
Deși locuiesc într-o țară cu apă „mai caldă” decât România, văd zilnic exemple din astea de maimuțe vorbitoare, pe care cei maxim doi neuroni nu le ajută să își dea seama că mai sunt și alții în jurul lor.
E trist.
Și mă bucur că am reușit până acum performanța de a nu avea copii. Nu știu ce aș fi făcut într-un scenariu din ăsta.
Dap, e trist în primul rând pentru că asta pare să tindă să devină normalitatea.
Been there, done that. Mulți ani in urmă cand fiică -mea a mică era la grădi (are 28 de ani acum).
Deosebiri: prea putini părinți aveau telefoane deștepte care sa facă poze, deci fotografiile se executau cu aparate foto, eventual digitale, cu blitz. Biserica era catolică, preotul (e episcop acum) a vorbit româna, germană și maghiară.
Asemănări: mamici și bunici care trageau căciulite peste urechi si tineau sa fie aproape de odrasle, desi copiii erau in grija educatoarelor, Copiii cântau dar nu se auzea nimic din cauza zgomotului de fond. Bonus – un grup de călugărițe a venit sa le dea copiilor un pahar de ceai cald si un corn, iar mamicile erau foarte atente sa nu ramana odorul fără. Atunci am fost mândră ca fetita mea a împărțit cornul cu o colega care-l scapase pe al ei in zăpada murdară din cauza mulțimii de cizmulițe. Fix ca Martin.
Ce drăguț! Vezi, copiii chiar pot învăța ceva din chestiile astea!
Ce bine ar fi dacă ar reuși ei să le transmită asta și adulților.
Din păcate, încă din clasele pregătitoare părinții vin cu fite și pretenții. Că ai lor copii sunt buricul târgului, iar restul fraieri. Degeaba le spun eu sau doamnele copiilor să fie cuminți și cu bun simț, dacă părinții sunt niște cercopiteci. Din păcate tot mai puțini sunt copiii cu bun simț și bine educați iar cu timpul se mai pierd și ei printre restul.
Păcat, că iată și ce ar fi fost frumos este stricat de părinți, bunici sau alți însoțitori.
Iar despre popi nu pot spune decât că în copilăria mea popa din sat era odată atât de beat încât era să cadă peste mortul a cărei slujbă o ținea. Așa că da, nu cred în popi, că ei sunt oameni ca noi cu probleme și vicii.
Da, de asta nu pot decât să mă bucur că, așa cum ziceam pe fb – să nu se deoache – părinții copiilor din clasă de la fi-miu momentan par absolut normali.
Dar cumva încep să mă simt ca și cum ar fi doar o oază de normalitate într-o lume anormală 😐
Eu sint nesimtita
Adica admonestez direct la faze de astea si nu imi pasa de consecinte
De regula sint apoi birfita soptit
Ma diar fix unde le doare pe persoanele alea ca nu pastreaza linistea
Nu stiu daca are ca rezultat educatie ce fac eu, dar e spre binele nervilor mei
Nici eu nu îmi țin fleanca de obicei, dar în situația respectivă, erau efectiv prea mulți. Cu cine dracu să te cerți, când TOȚI sunt niște cercopiteci?
Comportamentul ăsta al parintilor/bunicilor eu l-am remarcat de acum dooj’de ani, când feciorașul din dotare presta pe la diferite serbări la grădi sau școală. Telefoane (da, proaspăt apărute, nu filmau dar sunau), discuții între mămici, ce dacă un copil spunea și el o poezie sau o replică în scenetă, e vital să afle duamna X cât a dat duamna Y pe mașină cea nouă! Și asta în spațiul unei săli de clasă, nu în plină piață publică.
Și pot să spun că mă irita groaznic lipsa aplauzelor. Să nu aplauzi prestația propriei odrasle mie mi se părea… ciudat. Adică, acei copii se staduiseră, învațaseră niște texte pe de rost, le livraseră cu mai mult sau mai puțin talent, dar mna, fiecare pereche de ochișori lucea de mândrie când textulețul era dus la bun sfârșit, iar mie mi se părea logic să răsplătești efortul ăsta cu ceva aplauze. Să simtă copilul că serbarea aia a fost despre el, nu despre nevoia mămicilor de a socializa, pentru că fix pentru asta cred că veneau duamnele pe la evenimentele astea.
A fost greu, e adevărat, să îl învăț pe fecior reguli de comportament care păreau să fie total opuse a ceea ce vedea el pe stradă (sau în clasă uneori).
Cred că acum e și mai greu. Am senzația că bunul simț e pe cale de dispariție…
Mda, bunul simț a fost mereu pe minus, dar acum fix așa mă simt și eu – e efectiv pe cale de dispariție.
Eu zic să facem un grup pentru copiii educați, care au fost învățați să respecte regulile, ca să aibă cu cine socializa măcar în weekend dacă în timpul săptămânii la școala/grădiniță sunt excluși. Să fie cu ceva activități atât pentru părinți cat și pentru copii. Mă bag și eu, dar al meu are abea 1 an și o lună și mai are până ajunge la gradi și școală. În orice caz, mă îngrozește ce văd în jurul meu. Eu nu înțeleg “pare tivul modern”, serios dacă îl înțeleg. N are nici o noimă. Vai traumatizam copiii dacă le spunem “nu”, dacă nu le luam nu știu ce kkt de jucărie scumpă cu care oricum n o sa se joace mai mult de 3h în cazurile excepționale. Dar ca ne certăm și înjurăm în trafic, la magazin, la telefon, în familie nu l mai traumatizam. Nu l traumatizam când îi impunem niște limite de bun simț, dar aceleași limite sunt călcate în picioare cu bună știință de același adult pe care le a pus, asta nu mai traumatizează?! wtf, ce au părinții și mai ales bunicii în ziua de azi? Chiar s au tâmpit cu toții?
P.s: mă scuzați, m am activat rău citind povestea. I aș împușca pe toți parinkii (tatiki și mămiki) ăștia.
P.p.s: aceleași mamiki nu știu să lege 2 fraze corect în română și și bagă la propriu picioarele în ea, dar bagă pe gât copilului 7 limbi de la 2 luni ca să fie domnule copilul bilingv 🙄.
Uff, ce bine e să te descarci
Parenting ul modern* mă scuzați, n am apucat să corectez 😳
E ok, te înțeleg perfect.
Bubuim de perănting și puericultură, dar ne scobim în dinți cât așteptăm la trecerea de pietoni. Cam ăștia suntem 🤷♀️
Daaa, am auzit de sărbătoarea asta drăguță de la o prietenă care a avut copiii la Waldorf. Cred că era mai bine să nu invite părinții deloc, poate doar dacă locația era mai aproape de școală.
Uff, câte povești am și eu… și acum fi-mea la liceu are 2 prietene și stă doar cu ele, nu are ce vorbi cu restul și mereu le zice diriga că ele nu socializează, că nu s-au integrat. Dar nu mai bine să stai cu cine ai ceva în comun, ce rost are să te chinui să interacționezi cu tot felul de piți. Iar băieții, par toți la vârsta mentală de 5 ani.
In primară la serbări, unele fetițe le umileau pe celelalte râzând de rochițele lor de prințese și le spuneau cât au costat și de unde și-au luat rochiile lor negre de seară 🤷♀️🤦♀️Iar băieții fotbaliști spuneau că visul lor e să se îmbrace de la Burberry, să aibă vilă și bani să poată mânca semințe în voie pe treptele vilei lor fără să fie nevoie să muncească. Deci… cum or fi părinții lor? Părinți care în a 8a văzând că nu e vreo șansă reală să le intre copilul la un liceu decent, le-au luat certificate de etnie romă (brusc, în a 8a, in mai…) ca să prindă locurile speciale de la licee bune, unde nu aveau cum să facă față (mă rog, dacă chiar s-ar face școală…)
Aidecapumeu 🤯
Mdaaa, imaginează-ți tramvaiul 41, dimineața la ora 6, spre serviciu. Majoritatea moțăia. O tanti asculta niște rugăciuni pă youtoube și bătea cruci peste cruci, cu sonorul la maximum. Am rugat-o să își pună căștile sau să taie sonorul. Atât mi-a trebuit, m-a bălăcărit în tot felul. Că sunt omul dracului, neortodoxă și câte și mai câte. Că ce face ea rău? Și nimeni nu i-a mai zis nimic.
Iar asta cu respectatul regulilor, când alții nu o fac, va frustra fooooarte mult copilul. Abia când va crește mai mare va înțelege că bunul-simț este o alegere personală și tine de autoeducație. Așa că mai ai de așteptat. Fi-mea are 27, și de vreo 5 ani, în sfârșit nu mai îmi zice că nu am educat-o bine, fiind cu prea mult bun-simț. 😁🤣 A devenit alegerea ei, nu o regulă. 😁
Aaa, clar ăștia care bat mai pios mătănii și cruci, ăștia te spurcă cel mai abitir cu prima ocazie, fi-mi-ar scârbă de ei!
Deocamdată nu pare frustrat de faptul că el trebuie să respecte anumite reguli, deși alții nu o fac, e in faza în care e mai degrabă curios și vrea explicații.
Dar sunt convinsă că, cu timpul, va începe să se și frustreze. Să sperăm că o să treacă cu bine peste.
Deși băieții mei sunt măricei, 14, respectiv 16 ani, la festivitatea de deschidere sau terminare a anului școlar sunt prezenta de fiecare data. Și nici măcar acolo nu se respecta regula cu părinții în spate și copii in fața. Mămicile se înghesuie să facă poze, sa aranjeze un breton sau o cravata iar tăticii frichinesc telefonul pe feizbuc sau tictoc. Și din când în când se mai aude: “tu fată, tine buchetu’ ăla drept că rupi florile și a fost scumpe!” Și puțin mai încet, către duamna de lângă ea: mai tine mult? Că vreau sa plec. Mă așteaptă vecina la o cafea!” Din păcate nici cadrele didactice nu mai au nici un cuvânt de spus și nu mai au voie sa alinieze copii in careu, că de, ăia din spate se simt defavorizați…. Credeam că doar la noi, la țară e așa, dar și la oraș, la liceu a fost aceeași poveste. Norocul meu că băieților mei nu le place să se înghesuie; “și în spate e ok, Mami. E mai liniște!” Cel mic a fost etichetat ca “tocilar” in clasele 1-4 pentru că mergea la școală și le povestea colegilor despre cărțile pe care le citea. Era marginalizat și ridiculizat. Iar când m-am dus la școală să vorbesc cu duamna, mi-a spus că îmi fac prea multe probleme, că în timp o să-și găsească cercul lui de tocilari in care să se simtă confortabil. Încă nu l-a găsit, dar a înțeles că dacă nu mai vorbește la școală despre cărți, copiii nu-l mai împing pe scări. A fost o “regula” pe care și-a impus-o singur.
Uff. Greu 😞