idei și păreri în limita stocului disponibil
Voiam să scriu textul ăsta încă din prima zi de când am ajuns aici, dar pe de o parte am zis să las să mai treacă niște zile, să văd dacă mi se vor confirma au ba lucrurile, iar pe de altă parte, nu știam exact de unde și-n ce fel să o apuc și cum să încep.
Hai că taman am mâncat o felie de pită cu cașcaval și mi-am adus aminte de o chestie care mă face să mi se zburlească părul de pe ceafă de nervi: colțurile de pâine. Dacă nu înțelegeți despre ce naiba vorbesc, stați așa și nu plecați, că vă explic.
Sunt convinsă că, la fel ca noi, mulți dintre voi cumpărați (și) pâine gata feliată.
Ce mă scoate din toate mințile posibile este faptul că, la feliere, bănene, lasă oamenii ăia ditamai colțurile în ambele capete ale pitei.
Ia ziceți, cum stați cu reticențele? Indiferent că-s culinare, artistice, textile sau de orice altă natură?
Aveți, sau sunteți genul care încearcă cu mare plăcere orice chestie nouă, oricât de dubioasă ar putea părea la prima vedere?
Ieri după amiază am rămas câteva ceasuri singură acasă cu fiul, așa că ne-am apucat să facem pizza împreună.
Pregătim ingrediente. Ajungem la partea cu tăiat șunca. Din când în când, cât timp eu iau o mână de șuncă tăiată bucățele de pe tocător, să o pun într-un castron, îl surprind cum șutește câte o bucățică și și-o îndeasă în gură, molfăind mulțumit.
Mustăcesc în sinea mea, dar nu zic nimic. Operațiunea se repetă de mai multe ori pe parcursul procesului de tocat șuncă.
La un moment dat, îi zic:
– Ei, da ce faci tu acolo? Șutești șuncă și te înfunzi cu ea? Că mi se pare că mai mult șutești tu, decât ajunge în castron…
Se uită la mine cu cea mai nevinovată mutră posibil, ridică din umeri și îmi explică:
– Păi eu ce sunt de vină? Bucata aia a căzut în jumătatea mea! Dacă a căzut în jumătatea mea, înseamnă că e bucata mea!
Știu că sunt restantă cu textul ăsta, eu am înțeles ceva greșit, din „se schimbă ora” eu am priceput „se schimbă ziua” 🙄
Prin urmare, mă scuzați, s-a greșit și acum se încearcă remedierea erorii.
Trebuie să vă fac o mărturisire. În ultima vreme mă aflu prinsă într-o relație destul de tumultuoasă. Fix așa cum zice și titlul – între dragoste și ură.
E genul ăla de relație ca un accident – nu vrei să te uiți, dar nici nu te poți abține să n-o faci.
Și de fiecare dată când mă plâng și bombăn prin casă din cauza relației ăsteia, Fritz îmi zice să încetez naibii. Nu bombăneala, ci relația. Bine, și bombăneala, dacă e să fim cinstiți.
Iaca s-a făcut din nou duminică, așadar e timpul pentru o nouă sugestie de meniu pentru săptămâna viitoare.
Dar înainte de asta, trebuie să vă povestesc ce rateu epic am dat la meniul de săptămâna trecută. Așa cum v-am povestit, printre altele, aveam în plan o supă de roșii și o mazăre cu sos de smântână și mărar.
Ei bine, ce-am făcut, ce n-am făcut, cert e că supa aia de roșii a ieșit așa, un fel de exponent al Salinei Turda. De fapt, ce vorbesc eu, Salina Turda ar fi fost invidioasă pe cantitatea de sare din supa mea…
Bonjurică, bonjurică și bine v-am regăsit, confrați întru ale luptelor cu oalele, blidele și ingredientele.
Să nu pierdem prea mult vremea cu politețuri și cotcodăceală și să trecem direct la fapte de vitejie în bucătărie.
Meniul săptămânii ce vine este un destul de simplu, nu de alta, dar am mult de lucru zilele viitoare și știu că nu o să am timp de chestii prea alambicate.
Așa cum am promis tura trecută, revin și azi cu meniul planificat pentru săptămâna viitoare.
Săptămâna trecută n-am gătit chiar tot ce era pe listă, pentru că rulada cu cașcaval și cartofii cu 4 feluri de brânză ne-au ajuns pe 2 zile, așa că nu am mai apucat să fac cotletul de porc cu ceapă caramelizată și nici cuș cuș-ul marocan.
Le reportez așadar pe săptămâna asta și mai adaug la listă câteva feluri, să avem de unde alege.
– Maaaamiiii, ce poți să îmi dai bun?
– Hmmm… O pâine cu pateu?
Concret – ce fac eu azi? Decid că nu știe ce vrea să mănânce și îl las în boii lui până îi va veni vreo idee de hrană pe care ar dori să o îndoape? Păi nu e bine, că e posibil să rămână nemâncat, deci stricăm copilul.
Și apoi, dacă îi vine vreo idee, ce fac? Mă execut bătând din călcâie întru mulțumirea micului dictator? Nu e bine, că se învață că mă-sa n-are altă treabă decât să îi stea la dispoziție oricând și oricum. Stricăm copilul și imaginea lui despre lume și rolul femeilor în societate.
Îi fac de mâncare ce-mi trece mie prin tărtăcuță? Iar nu-i bine, că-i răpesc independența. Deci stricăm copilul.
Pentru cine a deschis televizoarele mai târziu, Bobiță sunt eu. Și pentru că vreau, nu […]
Iulia