Nu, nu mă refer la bolile copiilor și nici nu mă ofer să dau sfaturi sau ponturi sau mai știu eu ce pe un astfel de subiect, că pentru asta există medici pediatri.

Bolile la care mă refer eu sunt bolile de care începi să suferi după ce devii părinte. Bine, acu dacă mă gândesc mai bine, cred că există și pentru bolile astea niște medici. Psihiatri parcă le zice 🤔

Și mai există o posibilitate ca de bolile astea să sufere cu precădere mamele, dar e doar o supoziție.

Dar poate nu înțelegeți despre ce vorbesc, așa că o să vă dau niște exemple.

Exemplul 1: Boala lui „Nu mânca aia, că e pentru copil!”

Boala asta se manifestă în special când e copilul mai mic și în casă există ceva ce a fost gătit sau cumpărat în mod specific pentru a fi consumat de către odor.

Numai că, ce să vezi, odoarele astea au uneori tendința să fie niște exemple perfecte de Cănuță, Om Sucit, mai ales pe parte culinară. În sensul în care azi e posibil să mănânce cu 2 mâini și 3 guri alimentul X, iar mâine să strâmbe cu scârbă din nas fix la același aliment.

Cu toate astea, tu, părinte diliu (bine, mamă dilie, hai să fiu sinceră până la capăt), dacă vezi consortul nu că se înfruptă, ci că parcă ar da să se gândească să guste și el din alimentul X, te repezi la el ca un uliu și răcnești: Nuuuuu! Lasă aia, că e pentru copil! Mănâncă și tu altceva! Ce, din tot frigiderul și din toată casa asta, numai aia ai găsit să mănânci?!?

Rezultatul: în mare parte din situații, copilul nu se mai uită a doua oară nici cu dosul la alimentul X, care ajunge să se strice/să expire și să fie aruncat.

Corolar: la cel puțin 3 zile după ce alimentul respectiv nu mai există în casă, copilul se trezește brusc să întrebe: Mamiiiiii, mai avem X?

🙄🙄🙄

Exemplul 2: Boala mâncatului pe ascuns

Cât copilul e mic, dar nu suficient de mic încât să nu mai conteze dacă mănânci pietre sau caviar în fața lui, ca să nu îi faci poftă sau să nu îi dai un exemplu negativ în materie de alimentație, nu te apuci să halești Nutella cu lingurița, din borcan, în fața lui, cu 5 minute înainte de cină.

Mnu. Te apuci să halești Nutella cu lingurița, din borcan cu 5 minute înainte de cină, pe șestache.

Iar boala mai sus numită începe să se manifeste în momentul în care te apuci să halești cine știe ce aliment „interzis” pe șestache, chiar și atunci când copilul nu e acasă. Sau, în formă agravată, chiar și atunci când ești singur cuc acasă.

Ce? Nu v-ați surprins niciodată băgând în gură o ditai bucata de ciocolată cu alune, stând cu spatele la restul casei, cu ochii pironiți în dulapul de la bucătărie și fără a mișca vreun mușchi (în afară de ăia responsabili cu masticația, evident), până n-ați dat gata, eventual cu noduri de la viteza cu care v-ați chinuit să vă îndopați, bucata aia de ciucalată?

Și asta, deși în afară de persoana voastră nu mai era nici țipenie de om în casă?

Mnu? Nimeni? Numai eu cu defecte d-astea? 🤨

Hai, ziceți sincer: voi suferiți/ați suferit de astfel de boli sau altele similare după ce au apărut urmași în viața voastră? Sau sunt eu singura dilie?

19 thoughts on “Părinții și bolile”

  1. Fii sinceră, în cazul exemplului numărul 1, nu depui mai mult efort și mai multă atenție pentru ca mâncarea odraslei să fie mai gustoasă și mai apetisantă?

    Tac-su poa’ să mănânce și restul ăla de tocăniță de cartofi de pe fundul oalei din fundul frigiderului…

    1. Băi, nu, chiar nu, și asta dintr-un motiv foarte simplu: tatăl copilului e cel puțin la fel de mofturos la mâncare ca copilul lui.

      Așa că dacă nu fac ce știu că mănâncă, risc să muncesc degeaba și să mănânce pâine cu unt.

      Doar că sunt chestii pe care observ că le mănâncă cu plăcere plodul și atunci, în naivitatea mea, sper că va mai mânca și a doua oară…

      Optimism incurabil, deh 🤷‍♀️

  2. Sincer eu cred ca mi-am maltratat copilul cand era mic si nu sotul🤣🤣🤣. Imi amintesc o data ca se uita copilul de vreun an cu jind la o bomboana cu ciocolata cu nuci. El alergic la nuci pe atunci ii zic ca nu are voie. In schimb iau bomboana si mi-o indes in gura. Copilul se uita cu ochi mari la mine, domnul sot imi zice: nu puteai sa te abtii?🙄

    1. 🤣🤣🤣

      E ok, copilul nostru și acum crede că există “dulciuri de oameni mari” și “dulciuri de copii” 🤣

    2. Genial. L-ai pazit de rau, sotul nu avea drept la replica aici.

  3. Asta cu restricționarea soțului în a consuma produsele haiducilor am avut și încă o am…. Boală grea, dom’le.
    Am avut și alta dar am scăpat. Se chema “Nu respira că trezești copilul!”. Trece cu timpul…

    1. Pfiu, ce bine, chiar începusem să cred că sunt singura bolundă 😁

      Aia cu trezitul nu am avut-o niciodată, noi l-am obișnuit de mic să doarmă în gălăgie, dar cred că am avut noroc, că știu că sunt și copii pe care, oricât ai vrea tu, îi trezește și o pană căzută pe un nor 🤷‍♀️

    2. Toate alea de circulă pe net legat de primul copil care te face să ți-l dorești pe al doilea…sunt adevărate. Se putea dărâma casa și cel mare dormea oricum, oriunde și oricât. Cel mic …eh…altă poveste…

    3. 😂😂😂 să știi că am mai auzit asta (cu primul și al doilea)

      Ce bine că m-am oprit la unul, n-am mai avut curaj 🤣

  4. Euuuu prima la (îndopat) mâncat viteză ciocolata pe ascuns când nu e nimeni acasă 🫣
    Cred că avem traume ascunse din copilărie 😃

  5. Da, da, mâna sus și eu la… Nutella. Cred că e mai bună sau ceva mâncată pe ascuns. Mă ascund și de mine când înfig lingurița în ea la ore de genu “noi seara nu (mai) mâncăm”.
    Am și acum boala (inversa), acu’ cu copil mare, “ai mâncat tot și nu i-ai lăsat și copilului un pic?!” copilu’ care poate ar fi mâncat, poate nu, dar.. eu 🤭aș fi mâncat.
    Iulia, ești bine, da? Ziua 3 🤞🤗💪 Stay strong!

    1. Încep și eu să cred că orice e mâncat pe ascuns e mai gustos 😂

      Și daaaa, uitasem de asta cu “aoleu, păi și la copil nu i-ai lăsat?!?” 😂 Deși, vorba ta, copilul poate ar fi mâncat, poate nu…

  6. Ciocolata, prajiturele, you name it, se mananca seara, dupa ce copila a adormit. Iar ambalajele goale se pun repede repede la gunoi. Altfel ‘nu avem asa ceva in casa’. :)))

    1. Fix! 😂
      Cu adăugirea că ambalajele nu se aruncă așa, oricum, ci învelite într-un șervețel, pentru că copiii unora au obiceiul să investigheze ce există în coșul de gunoi, atunci când se duc să arunce ceva

  7. mda. io vaz ca nu multi barbati isi manifesta aciulea frustrarea. la mine, exemplul care inca ma bantuie este cel care rasuna la modul: “nu te atingi de marul ala cu biscuiti ca e pentru fic-tu! iti faci singur pe ascuns daca ai pofta!”

    1. de obicei, cand prindeam momente in care eram singuri acasa, io cu viitorul familiei, in lipsa okiului ager al supraveghetoarei, ne faceam amandoi placerile de mar cu biscuiti si le imparteam corespunzator masei corporale. adica niciodata juma/juma. nu am auzit mostenitorul sa se planga pentru ca ii dadeam senzatia de clandestinitate. care secret se ducea in balarii cand venea maica-sa acasa pentru ca livra toate amanuntele.
      chiar, feciorul matale le stie cu secretele?

    2. Ahahahahaha, fix așa – secretele țin până ajunge acasă ăla care nu trebuie să afle 😂😂😂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *