Aceia dintre voi care ați mai dat p-aici și/sau prin vecini posibil să știți că am zis mereu că-s foarte norocoasă în privința lu’ fi-miu, din punct de vedere al mâncatului și mâncării.
Respectiv am avut mare baftă că fi-miu a fost mereu un copil mâncăcios, fără figuri și mofturi la mâncăruri.
Ei bine, cred că m-au ajuns din urmă blestemele mămikilor sau mi s-a înfundat ciakra de hrănitor de copchil sau ceva s-a perturbat în Univers, că mi s-a stricat copilul!
Copilul meu, ăla care mânca de toate (ok, bine, nu era leșinat după ficăței, dar mno, ăia nu-s nici pasiunea mea cea mai mare, deci n-a fost asta niciodată vreo tragedie), și încă în cantități industriale, Nu. Mai. Mănâncă. Nimic!!!
Nu știu exact când, unde și cum s-a produs defecțiunea, dar gândindu-mă acum retroactiv, bag de seamă că a fost cumva treptată, n-a fost direct eroare din aia fatală.
A început așa, lejereanu, cu ciorbele. Mai precis, cu legumele din ciorbă, care brusc și dintr-o dată au devenit „bleacs!”.
Atât de bleacs încât într-o zi, la bunică-sa în vilegiatură fiind, i-a explicat foarte calm că el nu poate să mănânce ciorba pe care i-a pus-o ea în față, pentru că el e… țineți-vă bine, „alergic la morcovi”. De n-a știut biata maică-mea ce să facă – dacă să leșine de râs la auzul enunțului, sau să îi tragă un șut în dos (la figurat, evident, știm de glumă, da?) și să îi explice să facă bine să manânce naibii ciorba, că altceva nu pupă.
După care, încet-încet, pacostea s-a extins și la alte alimente. Azi nu-i mai place pâinea cu semințe. Mâine nu-i mai plac macaroanele cu brânză (wait, what?!?!? 😲). Poimâine nu-i mai place șunca. Sau ouăle. Sau orezul. Sau mămăliga. Sau… sau… sau.
Băi, vă jur, îmi vine să mă iau cu mâinile de cap de fiecare dată când trebuie să mă gândesc la ce să gătesc.
Că na, nu era suficient până acum că îl aveam pe unul care nu mănâncă nici un fel de orătanie, nu concepe masă fără carne, nu crede în alte legume decât cartofii și murăturile și așa mai departe. Acu m-am procopsit și cu varianta lui în miniatură.
Și cel mai nasol e că nici măcar nu se pun naibilor de acord, să nu le placă dreq aceleași lucruri, măcar știu că de acum încolo vom trăi numai cu pâine prăjită cu unt și cartofi cu carne și pace.
Că dacă ăla mare mai halește uneori, de voie, de nevoie, spanac, să zicem, ăla mic nici să nu-l vadă.
Ochiuri? Unul da, altul ba.
Cartofi prăjiți? Ăla mare da, ăla mic – ba. El vrea piure.
Papricaș de pui? Ăla mic strâmbă puțin din nas, așa, de control, dar apoi balotează. Ăla mare nici nu se uită în direcția oalei.
Paste? Desigur, ăla mic cu sos alb (dar nu cu brânză, da? Că se știe că sosurile albe la paste se fac în general din lacrimi de lăcustă argintie). Ăla mare, cu sos roșu.
Și uite așa, aproape în fiecare zi simt că mă ia capul și mă lasă nervii când trebuie să inventez iar și iar și iar chestii pe care să le mănânce toată lumea, a căror preparare să nu îmi ia șapte ceasuri, că și așa are ziua cu măcar 2-3 ore mai puțin decât mi-ar trebui și care să fiu sigură că se consumă în totalitate, întrucât există o șansă de cel puțin 90% ca a doua zi să nu se mai atingă nimeni de ele.
Acu, partea bună (căci da, există și o parte bună în toată dandanaua asta) e că ăla mare se poate descurca singur și dacă chiar nu reușesc să gătesc nimic – sau nimic pe placul lui – își rezolvă burta cu un sandviș și-un ayran sau o sana și gata.
Iar pe ăla mic, în cel mai rău caz, cu pită cu unt și cacao cu lapte îl rezolv în așa fel încât să nu rămână nemâncat.
Baiul e că na, pe ăla mare așa l-am luat, am știut de la început în ce mă bag și, după cum ziceam, în afară de faptul că-i mofturos, nu face alte figuri – dacă e mâncare gătită și-i place, bagă, dacă nu, se descurcă.
Ăla mic însă… Ce mă fac eu, fraților, cu ăla mic? Cum îl dez-stric? Cum îl fac să mănânce cât de cât ca un fel de om normal? Că asta mă scoate cel mai tare din minți, faptul că nu MAI mănâncă.
Adică na, dacă ar fi fost dintotdeauna un copil mofturos la mâncare, așa cum știu că sunt din păcate mulți, ziceam că aia e și mă împăcam cu soarta.
Dar așa? Așa nu-mi convine, vă spui drept! Păi cum vine asta? Azi îți place tocana și bagi cu două mâini, ba mai ceri și supliment, și peste 2 zile te uiți la farfurie de zici că ți-am servit rahat de cangur cu garnitură de piure din praf de muște!
Ntz, îmi pare rău, da eu n-am semnat pentru asta, așa că vă rog frumos să mă îndrepte și pe mine careva în direcția care trebuie pentru a repara copilul!
Vă mulțumesc anticipat!

Din experiența proprie: își revine pe la 16 ani.
Răbdare și tutun! 😉🤗
Yay, ce bine că nu mai am mult! :))))
Nevasta și-a tot dorit pe la vârsta de 8ani să fie și al nostru mai “împănat” că avea doar 15 kile. Trecut-au anii și a început să ia proporții cu toate că nu prea mânca cine știe ce. Chiar a început să refuze diverse. La început prin a nu mai se mai atinge de carne. Apoi brânză, e destul de ușor că norvegienii u fac brânză. La sugestia școlii am fost într-un program cu nutriționist etc. Nu s-a concretizat nimic atunci dar după vreo doi ani, adică acum, la 16, a început să își cântărească fiecare cartof pe care îl gătește pentru că da, am rămas singur beneficiar al gatitului nevestei, el rezolvă singur, precum Fritz. Mie mi-e prea lene, aș manca și pietre, dacă ălea sunt în farfurie pentru că la mofturi se răspunde cu “asta avem, dacă nu îți place, următoarea masă e la ora X și tot asta vom avea😬”
Am uitat să spun că nu mai e dolofan, ci a slăbit freo 15 kile de am rămas mască toți
Foarte tare, bravo lui!
Mai… Al meu e mic, are 5 ani jumate (parca Eric e o idee mai maricel). La fel ca al tau. Mancacios si nemofturos in cea mai mare parte a timpului. Dar din cand in cand il mai apuca pandaliile (sau el stie ce) si face figuri. Exact la fel. Azi basculeaza cu 7 guri, maine stramba din nas. Incerc sa nu ma enervez…prea tare… si o rezolv progresiv. In prima zi, ca nu stiu niciodata cand il apuca mofturile, ATA ETE, asta avem, asta mananca. Sau nu, el decide. Si fara rontait dupa aia!! Daca mananci echilibrat, mai pupi si niste chipsuri, pupi si dulciuri, ce vrei tu. Nu mananci cat de cat ok, nu compensezi cu prostii. Ca dup-aia tot el se plange noaptea ca “ma doale bultaaaaaaa, da tale tale taleeeeee, maine nu ma duc la gradi” (MUAHAHAHAAH) A doua zi, incep sa ma bunghesc cam ce ar manca cu relativa placere, ceva cat de cat sanatos si echilibrat (ca daca ar fi dupa el, burgeri si pizza la orice ora din zi si din noapte). In general reusesc sa ma descurc in asa el incat sa fie toata lumea multumita. Daca nu…. face mofturi cateva zile. Daca se si incapataneaza sa nu manance “ca mie nu-mi placeeeeeeeeee”, sa vezi ce basculeaza dupa vreo 3 zile :)) de foame =)))) Se rezolva. Perfect de acord cu CCC: Rabdare si tutun. Si cafea!
Eric are 6 jumate, deci cam tot prin aceeași zonă.
Și da, așa fac și eu – nu mănâncă cât de cât decent, nu pupă „ronțăieli” și alte porcării.
Am observat și eu că dacă face figuri o zi, a doua cam uită de ele și foamea învinge. Da tot e frustrant ca dracu să văd că azi mănâncă lucrul X și mâine lucrul ăla devine „bleacs”.
Sau să gătesc ceva ce știu sigur că ar trebui să mănânce și să mă trezesc că mi se uită la farfurie de zici că i-am servit căcăreze de hamster crude.
Noi i-am povestit, fara sa inflorim absolut nimic, cum patea unchi-su (fratele lu’ ta-su). Si ala facea figuri la mancare. Parintii erau cam cu pluta la capitolul asta – cel putin asa consider eu. Nu vrei? Stai la masa pana termini farfuria. Dupa cateva ORE de stat cu farfuria-n fata: ok, poti sa pleci. Seara? Aceasi farfurie, acelasi dans. Pana la urma manca de foame. Noi nu ii facem asa, e horror. Dar ii povestim =)) Sa stie ce il paste daca devine prea capos. Avem noroc ca e mancacios si pana la urma foamea invinge. (Doamne, zici ca suntem parinti denaturati si traumatizam copiii – va jur ca la tartacuta stam relativ ok!!)
Gizăs! Am mai auzit și eu povești din astea cu “nu te ridici până nu mănânci”, dar cumva mereu am crezut că trebuie să fie un strop de exagerare acolo. Brrrr!
Oricum, căcaturile ăstea sunt absolut inutile, nu faci decât să nenorocești relația viitorului adult cu mâncarea.
Exact! Eu il vreau mancacios si pofticios, nu traumatizat =)) Ca drept dovada, misiu sot sa nu vada cascaval crud sau branzeturi. Ca l-au obligat sa manance cand era mic, chiar daca urla ca din gura de sarpe ca nu ii place. Azi nu mananca branzeturi decat topite (adica pizza, quiche, etc.). Daca ii pui in fata o bucatica de emmentaler… acolo ramane pana la adanci batraneti =))
Jur că n-am să înțeleg chestia asta cu obligatul câte zile oi avea 🤷♀️
Îmi pare rău la domnii polițiști, asta e, asa e când ții morțiș ca in domeniul ornitologiei sa vrei sa știi cum e si cu barza, in loc sa te limitezi la ciocănitoare. 😈
Nu știu cu ce te-ar încălzi, dar te asigur ca si capra vecinului e decedata. Am trecut toți prin.🤣
Azi elimina cu dezgust orice urma de ciuperca de pe pizza, ca bleah, mâine vrea tocănita de ciuperci, ca mhhmmm. Si face o mutra de înger pur si neprihănit, când încerci sa faci o remarca de genul ca parca ieri nu-ti plăcea…? Cui, mie???!!
Idei practice?
Hmmm…uite, privitor la paste, te pui si faci doua oale de sos, unu roșu, unu alb, poate si o porție de pesto, sa fie si verde si le congelezi in porții individuale.
Quiche…care propriu-zis e o tarta cu ceva (aici doar cerul e limita in privința amestecurilor) peste care torni oua bătute cu smântâna si brânza rasa(brânza e opționala) si o bagi la cuptor. La sfârșit, cat e fierbinte, presari cașcaval ras peste jumate din tarta, ca sa scapi de eventualele comentarii. 😂
A, ca sa fie crocant, dupa ce am pus aluatul in forma, il bag la cuptor 10 minute, înainte sa vin cu umplutura.
Iar in manualele de parenting si din astea spune sa-l implici pe junior in procesul de furajare. Daca ai Xanax pe acasă, pot sa încerci si asta.
Sos am la congelator, dar parcă poți să știi care se va prefera în care zi? 🤷♀️
Quiche poate să fie mmm sau bleah, în funcție de alinierea planetelor, deci e cam no win oricum aș face 😂
In cazul acesta recomand sa te orientezi către ciuperci. Nu pentru ei, pentru tine. 🤣
Psylocibe cyanescens si Psylocibe semilanceata ar fi un bun început. Te vor ajuta sa reziști in următorii 10-15 ani. 😆😆
🤣🤣🤣🤣🤣🤣
n-aș putea să încep cu ceva mai soft, întâi? niște votcă, ceva?
Pai nu știu cum faci tu la băutură…😂
Cu ciupercile ai fi ca blondele din banc:
Se întâlnesc trei blonde la o săptămâna dupa ce s-au întors dintr-o excursie in tari exotice unde s-au pricopsit toate trei cu o enterocolita.
Prima: Norocul meu ca soțul e medic, mi-a prescris imediat o rețeta si a doua zi n-am mai avut nimic.
A doua: Norocul meu ca soțul e farmacist, mi-a adus imediat tratamentul potrivit si a doua zi n-am mai avut nimic.
A treia: Soțul meu e psihiatru, dupa 4 ședințe inca ma c&c pe mine, dar am învățat sa accept asta cu seninătate.
😂😂😂😂😂😂
Da știi care e cel mai bun tratament pentru tuse, nu?
Ciocolax. Nu te vindecă, da îți e frică să mai tușești 🤷♀️
Și PS: nu fac urât la beutură, sunt un bețiv simpatic 😅
Lasa ca am si eu 2 din astia acasa. Ala mare nu lapte dar branza, ala mic lapte dar fara branza.
Cand era mic pana pe la vreo 6 ani, trebuia sa il indes eu cu ceva mancare pe junior ca nu bea decat lapte si poate mai manxa niste paste. Acum mananca aproape orice in afara de branza si andive. Daca ii dau sa guste o bucatica mica de branza parca ii dau sa manance kkt.
🤣🤣🤣 exact adineauri mă întrebam (cu milă) cum o fi să nu ai unul din ăsta, ci doi sau mai mulți 🤦♀️
Partea bună, din ce văd pe aici, e că există șanse să se repare de la sine în timp. Așa că, până atunci… 🚬🚬🚬😂
Copilul din dotare (acum de 14 ani) tot asa manca extrem de selectiv pe la varsta de 5-6 ani. Ba chiar a avut o tentativa de a deveni vegetariana, pt ca, vezi doamne, doar salbaticii mananca animale <>
Ghinionul ei a fost ca are o mama denaturata si mult prea lenesa pentru a face meniuri speciale, care le servea fix ce era deja gatit (a se nota ca eu fac o oala mare de ciorba sambata si un fel 2, care dupa ce se termina, se gatesc expediente – cartofi pai, maliga cu branza si smantana, etc.). Replica era: daca mananci bine, daca nu, si mai bine, are taica-tu mai mult. Nu m-am abatut de la regula si nu i-am lasat la indemana crantanele.
I s-a reglat zenul din foame.
Acum e din nou intr-o faza in care nu-i place nimic gatit insa, isi face singura mancarurile pe care si le doreste, eu fiind la serviciu.
CSF…NCSF…
Și fi-miu mai are uneori momente de milă față de animale, dar totuși carnea e încă prea bună ca să renunțe la ea :)))
Aștept și eu cu nerăbdare momentul în care o să se apuce să-și gătească singur 😁
Când am avut eu copii mici am aplicat metoda “asta este, altceva nu primești” cu succes. Eram încurajată si de o carte redegistă (da, vorbesc despre antichitate) care spunea că nu s-a auzit ca un copil sănătos să fi murit de foame în fața unei farfurii pline.
Dar cu nepoțica problema este cu totul alta. Supă da, dar fără urma de legume vizibile. Singurele legume acceptate sunt găluștele. Oare ce au ăștia cu morcovii? Ea are numai 3 ani, nu i-a venit ideea cu alergiile, dar tot refuză categoric să -i îngurgiteze. Când e musai mănâncă frumos, cu furculiță mică. Când nu, degetele selectează doar ce-i place.. Am fost la ei la masă și i-a șușotit mă-sii “asa-i ca buni nu e musafir?”. Precizez este fiica fiicei celei mari, cea mică are doar pisici ..
Al nostru mănâncă precum un 🐷
Și asta numai recent. Când era mititel, așa frumos mânca singur cu furculița, lingura… Acu zici că s-a prostit cu totul – după ce că face figuri, mai face și mizerie 😅
Ca să o citez pe mama unui bun prieten (omul are 50 de ani – deci știu citatul la mâna a doua): „dacă nu îți place, înseamnă că nu ți-e foame”.
Slavă Domnului că eu nu trebuie să-mi fac griji decât pentru stomacul meu.
Hehe, îmi aduc și eu aminte vremurile în care nu-mi băteam capul decât cu propria persoană.
Vag, dar îmi aduc aminte 😂
Mie mi se pare ca Eric a fost foarte atent la grădi (sau clasa pregătitoare??) si a preluat toate gogomăniile auzite de la colegi. Are puncte în plus de la mine pentru creativitatea de a adapta ce a auzit, la condițiile specifice de acasă. 🤣 (a fost super simpatic cu alergia la morcovi). Am auzit și eu una tare, de la o mămică, de m am crăcănat de ras: unei fetite i se explicase (probabil acasa) despre diferențele organelor genitale la fetite și băieței. Și educatoarea o aude spunând în clasa: Gigel (un coleg oarecare) are un cuc foarte frumos 🤣🤣🤣
Mi am amintit acum… expresia exacta era “minunat” în loc de “foarte frumos”
🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣
Daaa, clar preia toate tâmpeniile, numa lucurile bune nu le-ar prelua 🙄
Doamne, ce subiect! Aș putea povesti zile întregi! Dar mă abțin, că mai am câțiva neuroni și vreau să-i păstrez :)))))) Măcar asta a mea e anti-mâncare de când am făcut-o, dar na… tot sper că într-o bună zi îmi va spune: maaaaammmiiiiiii, îmi place atât de mult (insert aici orice e mâncare gătită), că mai vreau.
Speranța moare ultima!
Am fost o sclifo la mancare cand am fost copil , adica daca se putea, nu mancam nimic, iar ai mei nu ma fugareau cu farfuria, nu urmareau zilnic sa vada daca am mancat totusi ceva. Singurele chestii acceptate zilnic erau fructele si coltul de la paine (probabil fructoza m-a tinut in viata). Nu erau chestii de ,,nu imi plac, mama”, era pur si simplu ,,mie nu imi e foame, asa ca nu mananc”. Singura chestie bleah era pilaful, ala da, era bleah. Mancam cand aveam chef, si nu prea aveam. Dar eram si ciudata, imi placeau lucrurile simple:fasole fierte in apa cu sare (le furam din oala inainte de a le pune mama in mancarica), cartofii fierti simplu in apa cu sau fara coaja, macaroanele fierte simplu , inainte de a fi pangarite cu vreun sos. Si aaaa, da, furam umplutura cruda 🤪 (de sarmale, de copturi), desi eram amenintata cu ,,o sa ti se lipeasca mațele”. Mancam si din mancarea normala, dar doar din an in paste. Ma durea o masea? raspunsul parintilor era: ,,pt ca nu ai mancat”. Ma durea piciorul/nasul/mana/burta, etc? ,,Pt ca nu ai mancat”. Si ma taraiau pe la medici, ca copchilul nu crestea , si da-i vitamine, si da-i consulatii (vitaminele i le pasam lui frati-miu, lui i se pareau ca erau gustoase, oricum inainte de lovilutie nu existau multe chestii dulci, mergeau si vitaminele) . ,,Pt ca nu ai mancat” a facut parte din viata mea pana in momentul in care m-am casatorit (aveam 42 kg cu tot cu ghete). Si mi-a dat Bunutul 2 copii. Stiu ca insarcinata fiind ma gandeam cu groaza ,, Doamneee, daca or semana cu mine….”. Primul copil a fost indragostit de mancare, nu reuseam sa ii scoatem lingura/furculita din mana daca le apuca.Manca uneori pana voma. Mdap. Al doilea se uita cu pofta ba la ciocolata din mana stanga , ba la farfuria de ciorba, si lua ba o gura din una, ba o lingura din cealalta. Am facut tone de mancare si credeam ca nu am sa scap niciodata de oalele de mancare gatite in fiecare seara (acum e bine, sunt Free Doby, Free”). Stiindu-ma, nu cred ca am permis mofturi, regula ,,asta avem, asta mancam”, s-a aplicat mereu. Intre timp, copiii mei m-au invatat sa mananc . Dap, ei m-au invatat. Pt ca nu ma puteam da lovita cand se aseza mancarea la masa, ei nu aveau loc de mofturi, trebuia sa manac aceleasi chestii (niciodata, dar niciodata nu am mancat din farfuria copilului ce nu mancase el, pt mine era un chin sa mananc ce era in farfuria mea). Am invatat sa mananc pilaf (grea incercare) si azi imi place in mod deosebit pilaful. Inca imi plac lucrurile fierte simplu, in apa cu sare, imi plac leegumele in mod deosebit ( socru-miu: vii sa iti dau salata din solar, sau o arunc la gaini?😄), broccoli/morcovul fiert/conopida, etc este yam, yam. Inca mananc aluat crud (nu mi s-au lipit alea, alea in burta, dar le mananc pe furis).Daca sunt de ex in Italia si se comanda paste , ma uit la ele cu regret ca le-au mozolit in halul ala 😄, le-as prefera fierte.Comand o data de curiozitate, apoi nu mai comand dar le fac fotografii celorlati care mananca.Branzoaice, napolitane, biscuiti, sandwici-uri sa imi dati doar in deșert, acolo probabil le mananc (cu greata, dar vreau sa supravietuiesc, si le voi manca). Idee e sa nu fugariti un copil cu farfuria, v-o spune un mofturos la mancare. Categoric nu va manca. Cu cat insisti mai mult, cu atata va fi mai mare impotrivirea lui. Dar regula ,,asta avem, asta mancam, trebuie aplicata. Cui ii e foame, va manca ce este pe masa. In caz contrar va fi un suplu, ceea ce intr-o lume cu obezitate in crestere e oricum varianta mai buna. Soarecii cu mancare insuficienta traiesc mai mult decat cei supraponderali. Nu consider ca trebuie sa iti moara neuronii incercand sa oferi un all inclusive tuturor. Pregatesti mancare buna, gustoasa, diversificata, ca doara nu dam paste in fiecare zi (se aplica la orice aliment). Si… In pat cu dusmanul: fetei mele nu ii placea pestele, pana intr-o seara cand i-am spus ca avem rechin gatit la masa. A mancat de nu reuseam sa o oprim. Asa ca de cate ori faceam peste, evident specia era ,,rechin” (in haine de crap, dorada, pastrav, etc). Marti aveam ziua de branza , iar baiatul meu extrasuparat :,, iaaar maaarti, iaaaaar branzaaaa” .Nu stiu daca stia zilele saptamanii, dar stia ca branza cu smantana si cu mamaliga se prepara marti). Manca ,ca nu avea incotro. Hai, bafta. Pe mine sa nu ma chemi la masa, am mancat deja pt saptamana asta 😂😂😂
🤣🤣🤣🤣🤣
Hai că m-ai binedispus cu povestea ta, în această odioasă zi de marți de noiem…ăăă, stai, nu e noiembrie, sau? 🤔
Și nu pot decât să mă bucur că gândirea mea pare să fie corectă – de murit de foame nu cred că se pune problema.
Și atâta timp cât până la un punct a mâncat de toate, aia e, va trebui să reînvețe să mănânce de toate.
Ok, nu îți place ceva, aia pot înțelege și nu te forțez. Da trebuie măcar să guști.
În rest, ura și la gară! 😁
E o perioada, am avut-o cu cel mare care balota detoate pana pe la 6 ani asa si s-a bolonzit nasol si dupa treaba aia a inceput ca aia nu-i place, nici sia etc. Zevzeaca aia de fosta soacra s-a apucat pe furis sa ii dea complexe de vitamine si m-am trezit cu copil obez la 9 ani si pus pe „regim” si bagat la 3 sporturi pana a ajuns normal. Kkturile alea nu i-au dacut bine nicicum dar manca si puetre sire bucuria fostei soacre. Ala micu a fost miftutos de mic, mifturos e si acum dat si-a marit meniul de la 4 feluri de mancare la vreo 10 ceea ce este un salt major.O sa ii treaca lasa-l in pace, nu ca ai alternativa,ca isi aduce el aminte di va manca iar.
Vitamine i-am mai dat uneori iarna, cu ulei de pește (habar n-am dacă l-or fi ajutat la ceva au ba, da am zis să fie 🤷♀️).
În rest, măcar mănâncă fructe destul de bine, așa că… Sănătate lui și răbdare mie 😁