Să vă lămuresc și de ce le zic „biscuiței urâței” – pentru că în general nu am răbdare să stau să întind foaia de aluat, apoi să decupez biscuiți cu forme speciale, apoi să adun resturile rămase de aluat, să întind din nou foaie din care să decupez și așa mai departe.
Așa că, după ce termin de frământat, când consider că am obținut consistența bună a aluatului (elastic, nu se lipește nici de mâini, nici de blat), îi dau o formă cilindrică, iar apoi tai „feliuțe”, cărora le dau în mâini o formă aproximativ rotundă, după care le aplatizez fără milă, cam la o grosime ochiometrică de 0,5 cm.
Evident, în condițiile astea, nu-mi ies neam 2 la fel. Unii-s mai mici, unii mai mari, unii mai rotunzi, alții mai ovali, unii se nimeresc cu mai multe bucățele de „ceva” prin ei, alții cu mai puține. Dar fix nu deranjează pe nimeni treaba asta, pentru că se fac super rapid și sunt chiar gustoși.