Alandala

Vești bune la început de săptămână

Mai țineți voi minte începuturile televiziunii prin cablu pe plaiurile mioritice? Vremurile în care argumentul suprem al oricărui inept, atunci când debita… well, o inepție, era „Da așa e, nene, a zis la proteveu!”?

Că practic, dacă apărea la știri, și dacă știrile alea erau citite de pe prompter de Andreea Esca, orice idioțenie, oricât de mare ar fi fost, dobândea automat calitatea de adevăr incontestabil și irefutabil.

Copii

Copiii și dilatarea timpului

Cred că oricine are sau a avut copii mici – și vorbesc aici despre cei ieșiți din vârsta bebelușiei și ajunși la venerabila vârstă de 2-3-4 ani și mai încolo – a realizat la un moment dat faptul că timpul copiilor nu e chiar același cu cel al adulților.

Adică dacă ție, adult, ți se pare că o chestie precum, nu știu, să zicem încălțatul șosetelor, ar trebui să dureze undeva pe la 1 minut, copilului nu i se va părea nimic aiurea ca acest proces să dureze oricât între 30 de secunde și 15 minute.

Stăteam aseară și mă uitam lung la fi-miu cum se dezbrăca de haine ca să meargă la baie. Trebuia să dea jos de pe el așa: papuci, șosete, nădragi, hanorac, tricou, chiloți.

Și-a dat jos papucii, i-a zvârlit undeva, aleatoriu, prin cameră. M-am burzuluit la el. I-a luat și i-a dus la locul lor. Apoi s-a apucat să își dea jos șosetele. A reușit să își scoată una (în tot timpul ăsta turuia ca o moară neferecată despre verzi și uscate). După care a dat să se încalțe la loc cu ea. Pentru că a decis că îi plac foarte mult șosetele alea și parcă n-ar vrea să le schimbe.

Gânduri

Urăsc să citesc

Dada, am scris corect. Urăsc să citesc. Și asta e o chestie destul de paradoxală pentru un om care iubește cărțile și adoră să citească.

Urăsc să citesc pentru că, atunci când mă apuc de o carte bună*, încep să mă comport ca un drogat care nu se poate desprinde de dependență. Atunci când citesc și cartea din mâna mea mă prinde, sunt în stare să stau înțepenită ore în șir, cu cartea aia în mână, și să uit de orice altceva.