Zic să vă întreb și pe voi, cei care vă mai faceți veacul pe aici – a fost ceva în aer zilele astea?
Hai să vă spun și de ce vă întreb: nu știu cum a fost la voi, dar la mine săptămâna trecută a fost un haos complet.
Zic să vă întreb și pe voi, cei care vă mai faceți veacul pe aici – a fost ceva în aer zilele astea?
Hai să vă spun și de ce vă întreb: nu știu cum a fost la voi, dar la mine săptămâna trecută a fost un haos complet.
Știți că povesteam acum ceva vreme despre chestiile alea pe care nu ai niciodată chef să le faci?
Ei bine, azi vreau să vă propun o provocare. Știu cu siguranță că toți cei care citiți p-aici aveți vreun colțișor prin casă, curte, garaj, mașină și așa mai departe, în care sunt înghesuite jdemii de catrafuse la grămadă, alandala și claie peste grămadă.
Mai țineți voi minte începuturile televiziunii prin cablu pe plaiurile mioritice? Vremurile în care argumentul suprem al oricărui inept, atunci când debita… well, o inepție, era „Da așa e, nene, a zis la proteveu!”?
Că practic, dacă apărea la știri, și dacă știrile alea erau citite de pe prompter de Andreea Esca, orice idioțenie, oricât de mare ar fi fost, dobândea automat calitatea de adevăr incontestabil și irefutabil.
Sau, mă rog, a femeii, în cazul de față.
Stăteam ieri și îmi scurmam cu frenezie creierul în încercarea de a găsi o soluție să reușesc să termin tot ce aveam de făcut.
Adică dacă ție, adult, ți se pare că o chestie precum, nu știu, să zicem încălțatul șosetelor, ar trebui să dureze undeva pe la 1 minut, copilului nu i se va părea nimic aiurea ca acest proces să dureze oricât între 30 de secunde și 15 minute.
Și-a dat jos papucii, i-a zvârlit undeva, aleatoriu, prin cameră. M-am burzuluit la el. I-a luat și i-a dus la locul lor. Apoi s-a apucat să își dea jos șosetele. A reușit să își scoată una (în tot timpul ăsta turuia ca o moară neferecată despre verzi și uscate). După care a dat să se încalțe la loc cu ea. Pentru că a decis că îi plac foarte mult șosetele alea și parcă n-ar vrea să le schimbe.
Dada, am scris corect. Urăsc să citesc. Și asta e o chestie destul de paradoxală pentru un om care iubește cărțile și adoră să citească.
Urăsc să citesc pentru că, atunci când mă apuc de o carte bună*, încep să mă comport ca un drogat care nu se poate desprinde de dependență. Atunci când citesc și cartea din mâna mea mă prinde, sunt în stare să stau înțepenită ore în șir, cu cartea aia în mână, și să uit de orice altceva.
Pe scurt, răspunsul e simplu: pentru că sunt o putoare indisciplinată.
Ceva mai pe lung, în rândurile care urmează.