IuliaMai țineți voi minte începuturile televiziunii prin cablu pe plaiurile mioritice? Vremurile în care argumentul suprem al oricărui inept, atunci când debita… well, o inepție, era „Da așa e, nene, a zis la proteveu!”?
Că practic, dacă apărea la știri, și dacă știrile alea erau citite de pe prompter de Andreea Esca, orice idioțenie, oricât de mare ar fi fost, dobândea automat calitatea de adevăr incontestabil și irefutabil.
Încet, încet, pe măsură ce piața s-a dezvoltat, pe lângă proteveu, în atenția ălora care voiau să o ardă mai pă intelectual, așea, a intrat și grila de programe Discovery. Și atunci s-a trecut de la „a zis la proteveu” la „am văzut io pă discovery”.
Vremurile au trecut și ajungem în tristele zile de azi, când atât proteveul, cât și discovery-urile au fost înlocuite cu (prea) mare succes de feisbucu lu Zucc. Acum, orice porcărie ai debita, dacă o însoțești superior cu „am citit io pă feisbuc”, e clar că nu poți fi combătut. Că nu ai cum, practic, dacă scrie pă feisbuc e literă de lege.
Eu nu-mi iau știrile de pe febeu – bine, nu prea mi le iau de pe nicăieri, că prefer să trăiesc sub piatra mea liniștită, în bula mea roz, ceea ce nu e neapărat bine, dar nu despre asta e vorba aici – dar ca să nu mor chiar pruastă de tot în cap, mai ascult sau mă mai uit la podcasturi.
Nu neapărat ca sursă de știri, ci pur și simplu ca să aud ce au de spus oameni mai deștepți sau mai mișto decât mine pe diferite subiecte.
Și cum podcasturile merg la fix asezonate c-o sesiune de spălat vase sau dat cu aspiratorul, weekendul ista ce tocmai s-a încheiat m-a prins făcând taman asta: dând de zor cu aspiratorul și mopul în timp ce în urechi mi se derula o discuție pe diverse teme.
N-are nici un fel de importanță nici ce podcast era, nici care era subiectul principal, esențial pentru discuția noastră de astăzi este faptul că, la un moment dat, s-a ajuns la procrastinare.
Eheeeei, dragii babei, și aici vine vestea cu adevărat bună: am aflat cu mare bucurie că, dacă ești genul de om care procrastinează, n-o faci fincă ești o putoare ordinară, așa cum în mod eronat aveam eu impresia.
Ntz. Nici pe departe. Dacă procrastinezi, o faci fincă practic ești un drogangiu. Staaaați așa, nu închideți pagina, că n-a luat-o blonda pe arătură de tot. Stați cu mine, că vă învăț de bine!
Pe foarte scurt, se pare că lucrurile stau cam așa: atunci când procrastinăm, adică întârziem intenționat executarea unei sarcini pe care o avem de îndeplinit, creierul nostru caută de fapt una din două chestii: dopamină sau adrenalină.
Dopamina vine din faptul că întârziem executarea respectivei sarcini, așa că, pentru moment, suntem ușurați că nu tre să facem din căcat bici, deci creierul nostru își freacă mânuțele, pe sistemul „pff, am scăpat și de data asta”.
Adrenalina, pe de altă parte, vine din presiunea care va apărea în mod inevitabil, atunci când ne ajunge sula-n coaste și, morți-copți, tre să executăm sarcina pe care am evitat-o cu succes până când evitatul n-a mai fost o opțiune.
Oricare dintre aceste două substanțe pot crea, într-o anumită măsură, un fel de dependență.
Sper să nu vorbesc lemne prea mari în cele ce urmează, rog medicii care mai citesc pe aici să mă contrazică și să mă corecteze unde zic tâmpenii, dar încerc să explic pe scurt și cât mai simplu cam cum stau treburile.
Dopamina este un neurotransmițător, adică o substanță chimică ce transmite semnale în interiorul creierului nostru, funcția dopaminei fiind concentrată în jurul centrilor responsabili cu plăcerea și recompensa. Deci, cum ar veni, intră dopamina în joc, îți vine a beli fasolea la lume și parcă nici dracu nu mai e chiar atât de negru.
Nu poți deveni „dependent” de dopamină, ea fiind o substanță existentă în mod natural în corpul nostru. Poți deveni însă dependent de activitățile care îți cresc nivelul de dopamină. Cum ar fi… ce să vezi, fix prietena noastră, procrastinarea!
Un studiu al APA – American Psychological Association zice ceva de genul că oamenii vor procrastina executarea unei sarcini atâta timp cât aversiunea provocată de respectiva sarcină este mai mare decât viitoarele rezultate pozitive pe care acea sarcină le poate genera.
Cu alte cuvinte, o bați în cap cât de mult se poate, creierul tău e fericit c-a mai scăpat încă o tură de făcutul a ceva ce n-avea chef să facă, iar când cuțitul ajunge la os și potențialul rezultat pozitiv pare că va depăși în intensitate aversiunea, pui mâna și te apuci de treabă.
Și aici intră în joc adrenalina. Care este un hormon secretat de glandele suprarenale direct în fluxul sanguin. Adrenalina are, teoretic, drept scop principal, să pregătească organismul pentru un răspuns de tip „fight or flight” – adică „luptă sau fugi” – într-o situație de criză, cum ar fi că te întâlnești cu un mamut la ieșirea din peșteră.
Cu alte cuvinte, dacă e groasă rău, adrenalina îți zice ori „ia-ți picioarele la spinare”, ori „dă-i până nu mai suflă”. Acest mecanism este unul critic pentru supraviețuirea noastră ca mamifere.
Cum însă în ziua de azi sunt destul de mici șansele să te alerge vreun mamut lânos pe câmpiile Pleistocenului, creierul nostru vrea uneori adrenalină prin alte metode. Iar procrastinarea e una dintre ele.
Căci, așa cum ziceam mai sus, o bați în cap cu spor și drag până când nu mai merge. Moment în care îți dai seama că dacă nu pui osu la treabă, ai căcat steagu.
Creierul tău percepe presiunea de a trebui să execute sarcina X în timpul Y și atunci te apuci să bagi ca MIGu, cu ochii ieșiți din cap ca la melc și inima bubuindu-ți în gât, bătând cruci cu limba-n ceru’ gurii, doar-doar apuci să termini la timp în următoarele 2 ore ceea ce ar fi trebuit să faci de fapt în ultimele 2 săptămâni.
La fel ca în cazul dopaminei, nici de adrenalină nu poți deveni dependent în adevăratul sens al cuvântului, dar poate apărea un fel de dependență comportamentală – adică vom avea în mod repetat acele comportamente care ne vor duce la obținerea unei doze de adrenalină. Procrastinarea fiind unul dintre aceste comportamente.
Așadar, fix după cum ziceam: nu procrastinăm pentru că suntem niște putori, ci pentru că suntem niște drogangii în căutare de senzații mișto. Iar bătutul în cap cu mare artă și talent, orice ați zice și oricum ați da-o, chiar e una dintre cele mai mișto senzații.
Cu panica aia de după nu prea mă împac eu, dacă e să fiu absolut sinceră până la capăt, dar aparent își face adrenalina aia treaba, că de lăsat de procrastinare tot nu mă las.
Acestea fiind lămurite și în speranța că v-am oferit niște informații atât utile, cât și plăcute și reconfortante pentru sufletul vostru, în cazul în care vă măcinau procesele de conștiință că IAR n-ați făcut aia și aia și ailaltă, vă doresc Happy procrastinating, că se știe că lunea nici iarba nu crește.
Și dacă nu e iarbă, măcar oleacă de dopamină să fie!
Sursa foto: Image by cookie_studio on Freepik
Deci eu care întotdeauna executam ce aveam de înfăptuit in ultimele ore, nu eram leneșă ci procrastinam?
Trebuie să-i explic mamei 😂.
In altă ordine de idei, înainte de proteveu și Esca era nebunia cu ziarele. Când au apărut ziare diverse, cu ziariști autodidacți, cumpărăm ziare și la servici fiecare își susținea părerea cu gazeta in mână. Până când șeful ne spunea că ar mai fi și ceva treabă de făcut. Și nici el nu pomenea nimic despre adrenalină, dopamină ci despre lista de prime care va fi doar o filă albă.
Dadada, nu este lene! E dovedit științific 🤣
Da, de perioada ziarelor am uitat! Doamne, ce războaie se mai nășteau și de acolo! Țin minte și acu ce se mai ciondănea bunică-mea cu vecinele, că ea citea România Liberă, parcă, iar alealalte Evenimentul zilei sau naiba mai știe ce… 😁
Neata! Ce la fix a venit articolul asta. Că de 3 zile ma chinui să ma apuc de aspirator și mop și ma simțeam nesimțită deja, da’ daca tor ai explicat tu aici, mă simt maj bine. Mă duc sa continui sa ma joc cu bebe că îmi crește dopamina mult mai mult :))) o zi frumoasa!
Așa, așa, dă-i cu dopamina, că nu strică! 🥰
Pff, deja mă simt mai bine! Nu îmi place să amân ce am de făcut.
Însă, am vreo 4 sarcini amânate.
Lasă, că te poți apuca de ele și mai încolo, dacă tot le-ai amânat până acu 😂
N-as spune nici moarta ca am citit io pe feisbuc o chestie pe care sa o iau si de buna.
Cat despre procrastinare, as putea sa jur ca cei de la APA si-au facut studiul pe mine😂 Vorba aia, se poante si maine.😉
Tu și eu și, în general, noi, ăștia din bula asta, nu (de feisbuc zic).
Da stai că povestește fata zilele astea, când am umpic de timp, discuție auzită la mega mai ieri-alaltăieri. Îți stă mintea în loc. Și nu a bine 😐
In traducere libera, te-ai lăfăit in dopamina ultimele 8 zile, de la ultimul articol, si azi te-a prins adrenalina din urma. 🤣🤣
Si eu mai vreau un pic de dopamina astăzi, ca de mâine vine soacra in vizita anuala si o sa am parte de adrenalina o luna întreaga. 😭😭
Aute, nene, cum a stat el să numere zile de când n-am mai prestat io aici, pe plantație 🤣🤣🤣
Ce să zic, ia c-o cafea, sau mai bine dă-i direct cu un prosecco, să-ți înveselești ziua și de mâine… Mult succes! 😂
Bogdaproste că nu-s putoare 😛 săru’mâna și amin!
Duamneajută la toată lumea 😂
Oh, da! Ai ascultat pe Mind Architect? Am avut la muncă o sesiune cu ei pe tema asta cu endorfine/fericire ceva și a fost singurul call în care nu m-am plictisit și a mai ținut și vreo 2 ore.
Da, la muncă mereu cu procrastinarea, mai ales în vreme de “autoevaluare” anuală corporatistă, în care trebuie să trimiți un “eseu” cu ce ai făcut pe anul trecut, cu exemple, cu de toate, poate poate primști o oarecare mărire. Se fac 8 ani curând și eu mereu am predat chestia aia exact în ultimele ore posibile. Măcar am învățat ceva din asta, știu sigur că voi face în ultumul moment, dar măcar pun deoparte materiale, idei ceva tot anu, măcar să-mi fie procrastinarea, și adrenalina inevitabilă, mai ușoare 😅
Nuuu, era o prostioară legată de organizarea dulapurilor, cu idei de cutii și cum să îți așezi boarfele mai eficient prin casă 😁
Dar discuția a alunecat la un moment dat spre asta cu amânările.
Fie-ți adrenalina ușoară 🤣
Mă bucur că ești bine. M-am tot uitat după tine, adică după postările tale. Cel mai mult am amânat ceva în sesiune la facultate, când o lălăiam și în noaptea dinaintea examenului învățam cât pentru o săptămână. Nici acum nu pot să-mi explic cum naiba puteam. Oricum, asta cu procrastinarea e nouă. Mă ajută să explic frumos de ce sunt leneșă. Dar explicația științifică este interesantă.
Oh, dar cred că asta e cumva înscris în codul genetic al studenților – îngrășatul porcului în ajun. La propriu 🤣
Nici nu mai știu câte nopți am pierdut înainte de examene… Și îți zic eu cum puteam: eram tinere 😂
Ete na….numai drogată nu eram😊
😂
va să zică tu sîmbătă n-ai chiulit, erai pe post de farmacistă? băgai dopamină-n tine și adrenalină la Miae?
vezi că ăsta mîine iar o făcut rost de ceva mașină (dacă am reținut bine) șî de-o ajunge la brașov, vezi tu adrenalină…
Meh, mă tot amenință de nush când că ajunge pe la noi prin urbe și încă nu și-a arătat impresionantul fizic, deci nu-mi fac griji prea mari 😁
Eu am o mică nedumerire. Pe vremea dinozaurilor (adică pe vremea mea) nu exista acest cuvânt “Procrastinare”. De unde până unde am ajuns azi să folosim acest cuvânt, când cred ca 90 % din populația României nu au habar de acest cuvânt (sunt generos când spun 90%). Spune nene “Lene” că știe toată lumea. Am văzut ca și unii bloggeri vestiți folosesc același cuvânt, dar asta nu înseamnă ca dacă ei sunt “trendy” trebuie sa îi copiem.
Chiar este atât de greu sa fim mai aproape de realitate?
Câtă lume in jurul tău Iulia, folosește cuvântul “procrastinare” in loc de “lene”?
1. 90% din populația României nu ARE habar 😉
2. 40% sau chiar mai mult din populația României e analfabetă funcțional, asta ce înseamnă, că nu mai trebuie să folosim cuvântul scris, că oricum nu-l pricepe lumea?
3. Lăsând la o parte nota glumeață a textului meu, există o diferență mare între lene și procrastinare.
Procrastinare înseamnă “a amâna sau a întârzia începerea execuției unei sarcini; a temporiza, a tărăgăna, a tergiversa.”
Lenea este “Faptul de a se complace în inactivitate; înclinația celui căruia nu-i place, care nu dorește, nu vrea să muncească, căruia îi place să stea fără să muncească.”
4. În jurul meu, lumea știe mai mult de 5 cuvinte, printre care și “procrastinare”. Și știe și să facă diferența între procrastinare și lene, atât la nivel comportamental, cât și la nivel semantic.
5. Ca să fie mai simplu pentru tine, care trăiești într-o țară vorbitoare de limba engleză, to procrastinate is not the same as being lazy 😉
To procrastinate means to delay the execution of a task, whilst being lazy means being unwilling to work, doing as little as possible.
Sper că ne-am lămurit 🙂
Na iaca poznă și explicații științifice! Deci nu suntem putori ordinare, adică obișnuite? Ioi, ce bine! 😂😂😂
😁
Pentru că nu renunț (încă) la fumat nu ai ceva explicații asemănătoare? Sau pentru orice alte vicii și delicii ale vieții?
Ntz, nici o soluție pentru tutun. Dacă afli vreuna, rogu-te să mă tragi și pe mine de mânecă.
Sau când te decizi că te lași, mă anunți și punem de-o cooperativă de susținere reciprocă 😁
Ioiiiiiii și eu vreau la asta cu fumatul, fiți amabili!
Te trecem pe listă, lasă sacoșa acilea, la coadă, să nu-ți pierzi rându 😁
😂😂😂 săr’na coniță! De rafie e bună? Oare câte cartușe de țigări încap într-o sacoșă de rafie, maică? 🤔
🤣🤣🤣🤣🤣🤣 Am început să râd ca vaca, cu sughițuri, de am trezit cătzaua din somn 🤣
Deci ce bine ca nu e vina mea ca sunt o putoare ordinara 🤣. Si eu chiar as vrea sa stiu despre ce podcast e vorba… ca mai pun castile la serviciu si imi vad de treaba mai cu spor (acolo nu am voie cu procrastinare)