O seară de toamnă ca oricare alta. Îndes copilul în cadă, să scot din el tot nisipul pe care l-a adus cu sine de la grădiniță, precum și toate celelalte urme mai mult sau mai puțin lipicioase de care dispune. Fascinant cumva, cum niște ființe atât de mici reușesc să acumuleze atâta jeg, nu? Mă rog.
Discutăm noi despre una-alta, când, din senin, apare întrebarea următoare:
– Mami, ce înseamnă să fii hignotizat?
– Hip-no-ti-zat! corectez eu degrabă odrasla.
– Da, bine, ce înseamnă să fii hig-no-ti-zat?
Mă apuc să îi explic cât mai pe înțelesul lui cam ce înseamnă hipnoza și să fii hipnotizat.
Stă un pic, rumegă răspunsul și apoi mă întreabă:
– Și la ce folosește?
– Păi, din câte știu eu, se folosește în unele tratamente pentru anumite boli psihice, adică ale creierului.
– Adică la boala nebună?
– 😐
Sursa foto: Image by Freepik
Și…răspunsul tău? Cred că ai fost puțin in “offsite” la întrebarea asta.
Cred că puteai sa dai primul tău răspuns puțin mai “evaziv”, mai “pe după tei”. Gen: “poate ajuta la anumite aduceri aminte” sau “folosit in spectacole pentru a arăta puterea creierului”.
Nu știu, zic și eu, și ma aștept sa am întrebări din astea in curând din partea juniorului.
Nu i-am răspuns evaziv, ci am încercat să îi ofer o explicație pe cât posibil simplă, pe înțelesul lui.
I-am explicat apoi că nu există “boală nebună”, că este urât și nepoliticos să îi numim “nebuni” pe cei care suferă de anumite boli, deșii unii oameni folosesc astfel de cuvinte.
E biiiiiine. Eu trebuie să explic cum funcționează vanele antisuflu de la niște bunkere descoperite de el prin păduri😜
Păi… Mult succes, ce să zic? 😅
Simplu…unda de soc apasă pe calota, comprima arcul care culisează pe bolțul de ghidaj si închide supapa. 😂😂
Asa ciudata era întrebarea încât nu m-am putut abține sa nu caut pe net.
2690 lei bucata, mai las-o naibii, e suflata cu aur?😂
🤣🤣🤣🤣🤣🤣
😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂
Sa știi că ți-a dat ușor. Când a mea era la gradi m-a întrebat ce-i aia “tusiel”. După un brainstorming mamă, tată, bunici mi-am amintit că văzuse cu o zi mai devreme ceva desene animate cu explicații despre fotbal. După ce am terminat de hihihi i-am explicat ce face tușierul. Pe cât m-am priceput. 😂
Ahahahahaha, m-ar fi băgat rău de tot în ceață, că eu cu fotbalul, baba și mitraliera 🤣
Ultima a fost ieri. Ce e aia vestitor? De fapt el m-a intrebat ce inseamna cuvantul in olandeza si nestiid nici eu a trebuit sa caut in dictionar. Care dictionar traduce vestitor. Eu i-am zis mesager. Parca suna mai bine.
Dar mai interesant a fost acum cateva zile cand citind un articol m-a intrebat ce e sindromul Münchhausen. Intai m-am chinuit sa ii explic eu cu cuvintele mele. Apoi am luat telefonul si am cautat impreuna. A fost foarte indignat ca exista parinti bolnavi care isi maltrateaza copiii. Si s-a bucurat in acelasi timp ca “noi suntem normali”.
Uff, trebuie să mă pregătesc, e clar că mai ușoare n-o să fie, pe măsură ce trece timpul 😁
Deci nu poți zice că a fost pe lângă subiect, copilu’. Știa el ceva 😂😁
Oamini buni! A mea acum a intrat în pregătitoare! Să ne pregătim, zic, că vin vremuri și întrebări grele ☺️☺️☺️
Oai, succes și adaptare ușoară! Îți țin pumnii, da să mă ții și tu pe mine la curent, să știu la ce să mă aștept… Măcar așa, cât de cât 😊
Absolut! 💪💪💪
Așa, așa 🤗
Buna seara! Inca e bine…….sa vezi cu e cand fata de 9 ani te intreaba de ce nu e frumos sa arati dejtu mare……(ca mie mi se pare ce e frumos degtul meu!)
Pardon! Era degetul mijlociu…….
🤣🤣🤣🤣🤣🤣 Nu creeeeed
stai să vezi cîn’ o crește și te-ntreabă ce-i aia virgin, că ea citește pe sticla de ulei, da’ tu ești cu spatele, gătești, și nu vezi…; am văzut io pă iutiub
Bahahhaha! Asta e de tinut minte! Nu se stie niciodata cand… hmm.. Interpretezi gresit si bagi copilu’n ceata :))
@Costică :)))))))))))