IuliaSau, mă rog, a femeii, în cazul de față.
Stăteam ieri și îmi scurmam cu frenezie creierul în încercarea de a găsi o soluție să reușesc să termin tot ce aveam de făcut.
Pentru cei care încă nu știu, joia e, printre altele, ziua în care trebuie să-i livrez Vasilescului textul pentru sâmbătă.
Unde prin „trebuie” se va înțelege că așa am căzut de acord. Și că pot oricând să mă trag pe fese și să zic pas pentru una, două sau mai multe săptămâni sau chiar să renunț de tot la a mai scrie articolul de sâmbătă pe care-l găzduiește el. Chestie pe care am și făcut-o de câteva ori până acum. De tras pe fese, zic.
E, treaba stă în felul următor: am constatat în ultimii ani că nu prea mai sunt în stare să muncesc seara. Mai demult, până acum vreo 2 ani – cred, cu aproximație – după ce culcam copilul, mai băgam o tură de muncă, măcar vreo oră-două, așa.
Nu mai zic de vremurile când am pornit treaba asta cu freelancingul, când munceam 8 ore la slujba „de zi” și apoi veneam acasă și băgam uneori și până la 5 dimineața traduceri, iar apoi la 9 eram înapoi la birou. Dar alea erau vremuri AC – ante-copil.
Acum nu mai prea pot. Pur și simplu după o anumită oră creierul meu pare că nu mai funcționează cum trebuie. Sau, dacă stau să mă gândesc mai bine, creierul mai funcționează, dar organismul nu mai prea ascultă.
Cel mai des când mă trezesc nevoită să lucrez la ceas de seară mi se întâmplă să nu mă asculte degetele, pur și simplu. E ca și cum creierul dă comanda care trebuie, știu ce litere și în ce ordine trebuie să apăs, dar mâinile capătă parcă o minte a lor și se duc tot în bălării.
Și atunci mă frustrez și îmi dau seama că nu are sens, că ceva ce ar trebui să îmi ia juma de oră, să zicem, îmi va lua o oră sau chiar mai mult. Așa că, de cele mai multe ori, dacă nu arde și nu se prăbușește Universul, prefer să o las baltă și să mă trezesc a doua zi mai devreme ca să termin ce am de făcut.
Ei, dar nu la fel se întâmplă și când trebuie să-i scriu Vasilescului. Nu știu de ce, dar cam în 90% din cazuri, oricât de târziu ar fi, mă pun la calculator și scriu.
Aici trebuie să fac o paranteză. De foarte multe ori mă apuc să scriu cu o zi sau chiar mai multe în avans. Dar tot de foarte multe ori se întâmplă fie să nu-mi mai placă ideea cu care pornisem, fie să îmi vină alta, fie pur și simplu să nu reușesc să termin mai repede.
Așa că, de cele mai multe ori, ajung să scriu joia seara, după ora 9 sau 10. Și e cumva bizar și amuzant în același timp. Că practic n-am nici o obligație față de nimeni. Înțelegerea mea cu Mihai este și a fost că mă pot opri oricând vreau sau pot face pauză oricând am chef.
Și cu toate astea, în marea majoritate a cazurilor, oricât de ruptă aș fi, mă chinui să dau din degete să trimit ce am promis.
M-a bușit cumva râsul aseară gândindu-mă la treaba asta. Că ieri am avut o zi destul de plină și la 8 seara încă nu terminasem cu munca efectivă, aia din care-mi ies mie banii de ham mix. Așa că m-am văzut nevoită să cer de la Mihai o extindere a termenului până în dimineața asta. Chestie pe care cred că am făcut-o numai de foarte foarte puține ori într-un an și ceva de când scriu textul de sâmbătă.
Și râsul m-a bușit pentru că mi-am dat seama că au fost seri în care am lăsat baltă munca și am preferat să mă trezesc a doua zi dimineață cu o oră sau două mai devreme ca să termin, dar de scris pentru sâmbătă am scris, că doară nu era să nu respect înțelegerea, nu?
Da stați să vedeți una și mai dihai. De nu știu cât timp îmi tot propun să reușesc să am 2 texte scrise în avans pentru acilea, la mine în garsonieră. Pe care să le programez frumușel spre publicare, ca să am acoperite 2 zile, zile în care să am apoi timp să mai scriu încă 2 texte și tot așa.
Da credeți voi că reușește careva să se țină de asta? Sufletu… După cum puteți observa, abia reușesc să storc câte ceva, sunt și zile în care nu scriu nimic. De cele mai multe ori pentru că nu am timp, că idei, slavă cerului, îmi vâjâie prin cap precum un roi de albine.
Și aproape în fiecare zi îmi propun: azi, după ce se culcă copchilul, mă pun și scriu pentru mâine! Gata! Am zis! Și bat cu pumnul imaginar într-o masă imaginară și urlă determinarea-n mine precum sirenele-n Bagdad.
Numai că, ce să vezi, vine seara și se duce dracului toată determinarea și voința. Ori nu mai apuc deloc să ajung la calculator, că îmi apar mișelește în față canapeaua, paharul de vin și televizorul, ori ajung, dar după primele 2 propoziții simt cum mi-o iau deștele pe arătură și o las baltă și mă duc la canapea, paharul de vin și televizor.
Și cumva, în mintea mea se dă o bătălie în care nici eu nu mă înțeleg pe mine: nici să scriu aici, nici să scriu la Mihai nu reprezintă nici un fel de obligație. Exceptând una morală față de el și de voi, cei care citiți.
Să muncesc pe bani cam reprezintă o obligație, că dacă nu muncesc, nu intră țechinii. Și cu toate astea, singura activitate pentru care creierul și organismul meu sunt dispuse să depună un efort la ore târzii din noapte este articolul de sâmbătă.
De unde nu pot deduce decât că oi avea vreo doză suspect de mare de etică și moralitate atunci când vine vorba despre un angajament absolut informal și prietenesc, până la urmă?
Ia ziceți, care vă pricepeți cu psihopupu p-acilea: care e explicația? De ce creierul meu prioritizează chestii complet ilogic până la urmă, plasând pe poziții fruntașe o chestie fără repercusiuni în caz de ne-prestare și pe poziții codașe o activitate remunerată?
Io vă zic sincer, cred că-s pur și simplu cucu-n cap și pace. Voi? Suferiți de ceva prioritizări d-astea bizare, de nu le înțelegeți nici voi? Sau faceți totul ca la carte, fiecare chestie când trebuie și cum trebuie, în ordinea importanței și conform unor reguli bine stabilite?
Sursa foto: Image by Freepik
Dragă Iulia, cred că textul de sâmbătă are prioritate pentru că e așteptat de mulți oameni.
Așa mă simt și eu. În decembrie împlinesc 44 ani.
Până acum 2 ani găteam seara până la 24.00. Acum nu mai pot .
La 23.00 mă pregătesc de somn.
Țineam minte amănunte și pentru alții. Acum, uit și pentru mine!😞
Dap, e posibil. Vasilescu zice că e vorba despre validare. Așa o fi 🤔
Mulți înainte! Eu pașunu anu ăsta 😁 Să fim sănătoase!
Cred ca articolul asta ar putea explica de ce – scrisul pentru tine e ce iti da energie, ce te ‘hraneste’. https://everythingchanges.us/blog/energy-makes-time/
În mare parte ai dreptate, scrisul îmi face mare plăcere și mă ajută mult. Dar atunci de ce nu reușesc să am aceeași voință și când vine vorba de scrisul aici? 🤷♀️
Întotdeauna am terminat ce aveam de făcut în ultima clipă sau chiar cu o (micuță ) amânare. Dar dacă promiteam că fac ceva pentru sau in locul unui coleg eram gata la timp. Nu voiam să transfer stresul asupra lui/ei .
Eu încă prefer sa lungesc orele seara. Am impresia că , in cazul meu, Murphy este mai activ dimineață.
Și eu am fost mult timp mai productivă seara și noaptea. Acum pur și simplu nu mai pot decât atunci când chiar e absolut necesar. Sau mă rog, când consideră mintea mea că e absolut necesar 😁
Pe vremuri lucram de la 8 la 8 si seara mai faceamvsi alte treburi. Acum nu mai pot. Ba chiar trebuie sa iau pauze dese la serviciu ca sa imi odihnesc mintea. Si asta inseamna ca daca iau pauze dese, stau si mai mult la serviciu. Ca de, munca nu mi-o face altcineva tot eu trebuie sa o fac🤷♀️.
Te rog sa nu ne lasi prea mult fara texte, noi ce mai citim/eu citesc in pauze la serviciu?🤔😉
Eu la muncă am 2 tipuri de proiecte – alea la care intru în “the zone” și bag ca migu, de nici nu mă prind când trec 2-3 ore, și alea care îmi mănâncă sufletul, de lucrez și am impresia că au trecut măcar 2 ore și când colo a trecut juma de oră sau 45 de minute 🙄
Să știi că chiar încerc să scriu, e un exercițiu de consecvență fantastic. Și mă urăsc groaznic în zilele care trec fără să pun aici măcar câteva cuvinte. În primul rând pentru mine și în al doilea pentru că Vasilescu a zis că nu-s în stare să mă țin de blog, așa că trebe musai să-i arăt io lui 💪😂
Dașinormal ca avem și noi prioritizări de-a-ndoaselea! Altfel am fi aici? 😀 Tu ca tu, că ai o datorie oarecum morală față de Mihai, dar să vezi cum las totul deoparte ca să vă citesc articolele în fiecare zi (și pe ale lui și pe ale tale), de zici că ăsta-i jobul meu! 😀😀😀
Mulțumesc, m-ai făcut să râd cu zgomot 😂😂😂
mămamaiemă, uelcăm tu di ază said! lasă, că cu vremea niș n-o să mai dormi așa mult… o să ai nu 2 ci 22 de articole pregătite, asta dacă nu te vizitează neamțu’ ăla cu ascunsu’ lucrurilor…
Să dorm mai puțin de atât?!?! 😳 Ce-ai bre, băuși gaz? Și așa abia apuc 5-6 ore, dacă nici p-alea nu le mai prind, neamțu o să fie cea mai mică problemă a mea 🐲🐲🐲 😅
Costică! Din experiență proprie îți spun, nu toți babeții dorm puțin! Eu de exemplu, dorm mai mult acum decât, să zicem, acum doi ani.
Da, cu cât trec anii îmi propun mai mult timp pentru suflețelul meu. Și să vezi ce, am din ce în ce mai puțin, deși copilul e acum mare și nu mai am scuza asta. Nu știu cum trece timpul pe lângă mine și parcă nimic nu mai fac trainic. Clar e de la bătrânețuri, dar daca acuma fac așa, cum o fi … mai încolo…
Aoleu, nu mă speria! Că asta-i toată speranța mea, că mai crește copilul și o să am mai mult timp 😂
Creierul nu știe că muncești pentru tine. El e rămas in vremurile când munceai pentru alții pe diverse plantații și grija lui principală e sa îți conserve energia pentru pasiuni si sa îți dea timp de relaxare. Si, bineînțeles, se asigure că nu rămânem noi sâmbăta fără articol.
E o posibilă explicație 😁
Stai să vezi la 45 (spre care mă îndrept vârtos). Din ce eram mamăl și tatăl organizării, acum vai și amar! Dar așa și eu, dacă am promis ceva, apăi aia e sfânt. Și da, mi se pun în cale și mie diverse, dar atât de strategic, că nu le poci ocoli! Vorba ta: noi să fim sănătoase!
Aia zic, să fim sănătoase, că belelele vin ele 😂 🤗
Articolele iți aduc recunoaștere, traducerile bani. Si, oricât de ciudat pare, oamenii fac mult mai multe pentru recunoaștere decât pentru bani. Si eu trebuie sa scriu ceva acum, dar nu m-am putut abține sa nu arunc o privire sa vad daca a apărut ceva nou si sa nu răspund.
Spune măcar ca ești in extaz ca am binevoit sa te luminez cu inteligenta mea sclipitoare. 🤣
🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣
Acu, după ce am râs cu zgomot, aparent ai aceeași teorie cu Vasilescu – validarea.
Deși, la modul cel mai sincer, mie și munca îmi aduce validare, pentru că primesc frecvent feedback pozitiv pentru ceea ce am făcut.
Dar e adevărat că gratificarea nu e atât de “instantanee” ca aici. Adică feedbackul pozitiv după o traducere poate veni și la o săptămână – două după ce am livrat proiectul, pe când aici, feedbackul vine aproape instant, sub forma comentariilor.
Ah, ce ființă slabă sunt. Mbine, la figurat, că la propriu… 🤭🤣
E greu să faci parte din categoria celor care se țin de promisiune. Eu uit să și mănânc pentru a termina ceva la timp.
Pe de altă parte mă apucă o mare procrastinare cand e vorba fix de persoana mea sau mașina mea. Am hotărât că vreau să imi schimb singur motorașul de la ștergătoarele de parbriz pentru că pot. Am primit oferte de la diverși să o facă ei, gratis. Evident că am refuzat. Nu știu cand se va intampla, dar o voi face EU😘
Cred că azi a sunat ceasul pentru schimbatul motorașul ui la ștergătoarele de parbriz. S-au aliniat astrele, clima, timp liber, ikke stress😜
Mși, cum stai? Rezolvat sau ai făcut programare în service? 😁
Am iesit eu fericit din casă, hotărât pe treabă, trebuia să ma vezi!
Stupoare: ficamea luase mașina că deh, pe motocicletă nu poate pune șaua de călărie, harnasamente, veste de țestoasă etc.
Am rămas cu dorința in mână, dar aziiiiii am stat la pândă să plece toată lumea fără masina aia și mă apuc de lucru. Prima dată citesc despre frecatul mașinii intre stațiuni că oricum aici e tânără vremea.
O zi frumoasă va doresc!
Ahahahahaha 🤣
Păi ce să zic, spor la treabă și mult noroc la pândă 😁
Problema e rezolvată. Amânam lucrarea asta din iarnă😂😂😂
Si creierul meu de Cuc functioneaza ciudat. Eu scriu dezordonat, muncesc dezordonat, in principiu, daca am deadline cronologic, ca sa zic asa, mereu incep cu cel mai nou ca sa ma provoace sa le fac si pe primele. Uite asa ajung sa fac lucrurile mereu pe fuga, sub presiune.
Eu la munca sunt destul de organizată și încep tot timpul cu cel mai proiect pe care trebuie să-l predau, să știu că am scăpat de ce era mai greu.
Au fost însă și ocazii când mi-am luat țeapă cu planificarea, de ex proiecte pe care le estimasem la 2 ore, să zicem, și au ajuns să îmi ia dublu sau și mai mult. Mă frustrează până la cer când se întâmplă asta 🤯
Dar da, și eu am impresia că lucrez mai bine sub presiune, deși în ultima vreme m-am organizat puțin altfel și să știi că nu e deloc un sentiment neplăcut să știi că ești în grafic cu treaba, nu sub presiune.
Sunt destul de organizat.
Nu îmi place deloc să fac ceva sub presiune.
Off topic:
Aseară după cină am vrut să degustăm un delicios pepene verde. M-am înecat cu un pic de zeamă , apoi cu o bucată de pepene asfixie completă…
Soția este asistentă medicală, mare noroc pentru mine, nu mai citeam azi pe aici, sunt convins.
Un pic speriată totuși, dar a acționat rapid și eficient, cîteva lovituri cu palma pe spate, apoi manevra Heimlich și am început să respir din nou.
Altfel eram pa, poate doar o știre despre decesul (stupid) unui bărbat de 57 de ani.
Bine ai revenit /rămas printre noi!
@baxter, bine că ești bine! 🤗
Mulțumesc OldJohn!
M-am uitat un pic altfel la cer azi dimineață.
Am întrebat abia azi soția dacă mai aveam ceva șanse dacă ce a făcut ea nu dădea rezultate, a spus că șanse minime, trebuia să aducă cu ei nu știu ce tub și să știe ce să facă și depinde și cât timp aș fi fost în stop cardio-respirator.
@Iulia mulțumesc, sunt bine!
Senzația aceea de asfixiere a fost teribilă, deși a durat sub un minut.
Cred, știu cât de neplăcut e când te îneci și te apucă tusea, nici nu-mi pot imagina cât de groaznic a fost ce ai pățit. Bine că s-a terminat cu bine!
La mine e mereu o cursă contra cronometru. Trebuie să simt presiunea timpului sau a banilor, pentru a mă pune pe treabă. La mine încerc să am mereu în avans, iar dacă am… idei vin cu duiumul. Așa că dacă reușesc să îmi fac 2-3 programate, vin ideile apoi cu duiumul. Dacă rămân fără articole programate și trebuie să public ceva, ca să fiu la zi, mi se golește creieru` imediat și pot să mă pun și-n cap că nu mai vine inspirația.
Să știi că încep să am impresia că asta cu presiunea e mai mult o iluzie cu care ne alimentăm singuri.
Am mai scris și într-un alt comentariu, am avut în ultimul timp tot mai multe zile în care am fost în avans cu munca și am realizat că e o stare tare mișto.
Din păcate, se pare că nu atât de mișto încât să o pot savura constant, așa că încă mă bazez pe prietena noastră, presiunea 😆