Zic să vă întreb și pe voi, cei care vă mai faceți veacul pe aici – a fost ceva în aer zilele astea?
Hai să vă spun și de ce vă întreb: nu știu cum a fost la voi, dar la mine săptămâna trecută a fost un haos complet.
Tag: muncă
Iulia
Ciudată mai e și mintea omului
Sau, mă rog, a femeii, în cazul de față.
Stăteam ieri și îmi scurmam cu frenezie creierul în încercarea de a găsi o soluție să reușesc să termin tot ce aveam de făcut.
În spatele telefonului inteligent
Azi, oleacă mai devreme, mă scăpa și anume un pipilică, scuzați-mi franceza. Lucru de altfel deloc neobișnuit, atât în mod normal, cât mai ales pe căldurile astea, când în timp ce beau niște apă mă gândesc deja cu poftă la data viitoare când voi bea niște apă.
Așa. După cum ziceam, m-a tăiat mai sus numita nevoie fiziologică. Am acționat în consecință și m-am dus la budă. Aici, în paranteză și între noi fie vorba, am avut o revelație, legată de vorba aia cu „locul unde regele merge singur”. Mhm. O fi mergând singur dacă n-are copii sau câini. Că io am deja vreo 6 ani de când nu mai știu cum e să mergi singur la budă. Că ori chirăie o persoană mică și bipedă după mine, ori am companie, vreau-nu vreau…
Nesimțirea e boală grea
Știu că probabil n-are nimeni chef de cârcoteală și chestii nașpa acu, când lumea încă se recuperează după #celecuvenite ale sărbătorilor. Dar trebuie să mă ventilez oleacă, pentru că altfel e posibil să-mi bubuie vena aia groasă.
Pe scurt, situație: mă contactează un client pentru o revizie. Asta înseamnă că textul va trece pe la un traducător, iar apoi va ajunge la mine. Treaba mea e să verific textul din punct de vedere gramatical, sintactic, ortografic și să mă asigur, de asemenea, că au fost respectate cerințele clientului final în materie de terminologie și că traducerea sună bine în limba română.
Aventuri la birou
Dacă tot v-am povestit ieri despre experiențele mele profesionale cu recrutarea, m-am gândit să vă povestesc astăzi două aventuri pe care le-am avut în viața profesională. Aventuri care au fost orice, numai profesionale nu prea.
Prima a avut loc prin Triasic, așa. Lucram la o firmă austriacă și aveam mai mulți colegi (logic, nu?), printre care și o colegă care se combinase cu un tip care lucra în grupul Țiriac, pentru marca aia de autovehicule cu stea.
Recrutarea în epoca internetului
Băi oameni buni, eu am impresia că lumea începe să se tâmpească din ce în ce mai tare. Sau nu, hai s-o luăm altfel. Nu cred că a crescut cantitatea de tâmpiți din lume (sau cel puțin insist să cred asta), ci cred că internetul la liber le-a dat o voce pe care până acum nu o aveau.
Fiți atenți aici. Eu am cont de LinkedIn. Mi l-am făcut acum ceva ani, după ce mă lansasem în aventura freelancingului, citind în stânga și-n dreapta la colegi de breaslă cât de util le-a fost și cum i-au descoperit diverși clienți pe ei pe LinkedIn.
Cum am devenit traducător freelancer
Vreau să încep prin a spune o platitudine, dar una extrem de reală – călătoria fiecăruia e exact asta: călătoria fiecăruia dintre noi.
Ceea ce veți citi aici este călătoria mea (sau mai bine zis, a noastră, pentru că am fost 2 pe drumul ăsta – Fritz, soțul din dotare, și cu mine) și nu reprezintă vreo „rețetă secretă” sau vreo „soluție magică” prin care să te trezești într-o dimineață și pac! ți s-au rezolvat toate problemele.
