Zic să vă întreb și pe voi, cei care vă mai faceți veacul pe aici – a fost ceva în aer zilele astea?
Tag: muncă
Iulia
Ciudată mai e și mintea omului
Treaba stă în felul următor: am constatat în ultimii ani că nu prea mai sunt în stare să muncesc seara. Mai demult, până acum vreo 2 ani – cred, cu aproximație – după ce culcam copilul, mai băgam o tură de muncă, măcar vreo oră-două, așa.
Nu mai zic de vremurile când am pornit treaba asta cu freelancingul, când munceam 8 ore la slujba „de zi” și apoi veneam acasă și băgam uneori și până la 5 dimineața traduceri, iar apoi la 9 eram înapoi la birou. Dar alea erau vremuri AC – ante-copil.
Acum nu mai prea pot. Pur și simplu după o anumită oră creierul meu pare că nu mai funcționează cum trebuie. Sau, dacă stau să mă gândesc mai bine, creierul mai funcționează, dar organismul nu mai prea ascultă.
Cel mai des când mă trezesc nevoită să lucrez la ceas de seară mi se întâmplă să nu mă asculte degetele, pur și simplu. E ca și cum creierul dă comanda care trebuie, știu ce litere și în ce ordine trebuie să apăs, dar mâinile capătă parcă o minte a lor și se duc tot în bălării.
Și atunci mă frustrez și îmi dau seama că nu are sens, că ceva ce ar trebui să îmi ia juma de oră, să zicem, îmi va lua o oră sau chiar mai mult. Așa că, de cele mai multe ori, dacă nu arde și nu se prăbușește Universul, prefer să o las baltă și să mă trezesc a doua zi mai devreme ca să termin ce am de făcut.
În spatele telefonului inteligent
Nu știu în alte domenii cum și care mai e situația, dar în industria noastră multă lume a trecut aproape exclusiv pe WFH. Așa că, la fel cum eu răspund la mesaje și mailuri mai din mașină, stând la semafor, mai în timp ce șterg un praf sau amestec într-un pilaf, e foarte posibil ca și interlocutorul meu să facă fix la fel.
Și mă gândeam că, înainte de inventarea telefoanelor ăstora inteligente, așa ceva nu prea era posibil. Adică mna, lăsând la o parte faptul că nu existau uatsap și toate celelalte mijloace de comunicare instant. Dacă aveai de vorbit cu cineva, te plantai frumușel lângă aparatul de telefonie fix și acolo rămâneai proptit până când terminai discuția.
Nesimțirea e boală grea
Știu că probabil n-are nimeni chef de cârcoteală și chestii nașpa acu, când lumea încă se recuperează după #celecuvenite ale sărbătorilor. Dar trebuie să mă ventilez oleacă, pentru că altfel e posibil să-mi bubuie vena aia groasă.
Aventuri la birou
Am intrat în sala unde urma să aibă loc prezentarea, am zis cine sunt și ce caut acolo. Mi-a înmânat cineva un microfon și apoi am așteptat să mi se facă cunoștință cu personajul care urma să țină cuvântarea și ale cărui vorbe nemțești trebuia eu să le redau în română, întru înțelegere de către publicul prezent la eveniment. Ei, aș! N-ai să vezi. M-au lăsat cu microfonul în mână și și-au văzut de ale lor.
Recrutarea în epoca internetului
Fiți atenți aici. Eu am cont de LinkedIn. Mi l-am făcut acum ceva ani, după ce mă lansasem în aventura freelancingului, citind în stânga și-n dreapta la colegi de breaslă cât de util le-a fost și cum i-au descoperit diverși clienți pe ei pe LinkedIn.
Așa că am zis mna, n-oi fi io mai fraieră, hai pe LinkedIn. M-am documentat frumușel, am citit pe ici pe colo cum ar trebui să arate profilul unui profesionist freelancer pe această minunată rețea și m-am pus pe treabă. Mi-am creat frumușel profilul, am inclus informațiile relevante, am început să „socializez” cu alții, mai cunoscuți sau mai puțin cunoscuți.
Rezultatul acestor eforturi a fost următorul:
– clienți noi obținuți prin LinkedIn – zero, până acum
– tentative de agațamente prin LinkedIn – vreo 10
– oferte de joburi – nenumărate
Cum am devenit traducător freelancer
Am scris la un moment dat pe blog la Mihai că, dintre toate lucrurile pe care le-am învățat în școală, singurul care chiar mi-a folosit la ceva la modul cel mai practic au fost limbile străine. Pentru că iată, am ajuns să trăiesc din aceste cunoștințe. Însă drumul până aici nu a fost nici scurt, nici ușor. Și o să vă povestesc mintenaș cam cum au stat lucrurile.
De ce să NU îți iei câine
Știi că viața unui câine e muuuuuult mai scurtă decât a ta, da? Ești conștient că la bătrânețe s-ar putea să orbească, să surzească, să sufere de incontinență, dureri de articulații și câte și mai câte? Și știi că va trebui să fii acolo pentru el și atunci? Oricât de tare ar durea? Și doare, crede-mă. Doare al naibii.
