Băi fraților, ce vreau eu să vă întreb așa, la început de săptămână – voi în ce relație sunteți cu vezica voastră?

Că pe mine a mea mă face cu nervii capului ăia răi de la un timp și simt că nu mai suport.

Să vedeți.

De ceva vreme (să fie vreun an, sau p-acolo), vezica mea, cu care de altfel până atunci m-am înțeles relativ decent – mă rog, minus perioada cât am fost gravidă, da’ acolo nu era neapărat vina ei că dansa fi-miu tontoroiu pe ea și se cerea golită la aproximativ fiecare 6 minute, plus/minus 45 de secunde – a început să îmi facă o figură tare nasoală.

Respectiv mă trezește afurisita naibii, cu o precizie de ceas elvețian și o perseverență demnă de un sergent de instrucție, cu 30 – 35, hai, maaaaaxim 40 de minute (asta cred că atunci când e într-o dispoziție îngăduitoare) înainte să sune alarma de dimineață.

Acu, nu știu alții cum sunt, dar pe mine trezirea asta mă omoară.

Bă, dacă m-aș trezi măcar cu o oră înainte să sune ceasul, parcă ar mai fi cum ar mai fi. Că mna, dintr-o oră de somn mai înțelegi cât de cât ceva.

Nu e vorba, că de adormit adorm relativ rapid după ce execut cerințele afurisitei de vezici… Dar ce dreq să faci cu juma’ de oră de somn? Păi când sună ceasul ăla, îmi vine să plâng în pumnișori, îmi vine să sudui, să blestem, să sparg telefonul cu barosul și în același timp să plâng cu sughițuri și suspine.

Poate veți fi tentați să ziceți „Păi mută-ți ora de trezire cu juma’ de oră mai devreme și gata!”

Doar că ntz, nu funcționează. Pentru că janghina asta parșivă își face mendrele fix cum vrea ea, indiferent dacă ceasul e pus să sune la 5 sau la 10 dimineața. Bine, că nu m-a mai prins pe mine 10 dimineața în pat din Cretacicul târziu asta e altă poveste, dar înțelegeți ideea.

Băi și efectiv nu mai știu ce să mai fac, că din cauza ei, dimineața mă găsește și mai harpie decât sunt eu în mod normal. Iar eu oricum sunt harpie dimineața.

Și hai, că în timpul vacanței, cum e acum, mai e cum mai e. Dar în timpul școlii, când primul lucru pe care apuc să-l fac nici măcar nu e băutul cafelei, nu vreți să știți ce e în sufletul și în mintea mea…

Prin urmare: vând vezică în stare bună, dar cu personalitate dubioasă. Rog seriozitate!

Voi? În ce relație sunteți cu vezica voastră? Vă joacă renghiuri din astea parșive sau vă înțelegeți omenește și vă lasă să dormiți ca oamenii?

50 thoughts on “Vezica mѻѻistă

  1. Bine ai revenit 😘
    Sunt alături de tine, dar la 2.30-3.00. Eu nu mai dorm cam o oră, butonez un Netflix, dacă e bun filmul trebuie să îl termin și gata cu somnul pe noaptea respectivă. Dacă am noroc adorm pe la 4.00, aud ceasul soțului de la 5.00 și mă duc să fac cafeaua cu o dispoziție de serial killer.

    1. Bine v-am regăsit! 🤗

      Pe de o parte te invidiez pentru ora de trezire, pe de alta, dacă n-aș mai putea să adorm de la ora aia, aș face probabil crime sângeroase 🤣

    2. Când sunt în concediu dorm ca valiza dar când trebuie să muncesc mi se întâmplă exact la fel. Mă trezesc pe la 4 și mai bine de o oră mă perpelesc și mă învârt în pat pe toate părțile și nu reușesc să adorm. Stau pe telefon sau mă gândesc aiurea (cel mai des la muncă) iar când în sfârșit mă prinde somnul, sună alarma… În ziua respectivă sunt un zombie.

    3. E, eu nu mă perpelesc, dar nici nu înțeleg nimic din fragmentul ăla de somn, așa că am ajuns să fiu zombie mai tot timpul :)))

  2. încă suntem in relații bune, sper sa nu se supere pe mine ca si asa sunt praf cu somnul

  3. Bine ai revenit!
    Eu am venit pentru comentarii că poate aflu şi eu ce putem face, sfaturi nu am. De când cu premenopauza sunt cam perturbată şi asta cu vezica neprietenoasă face parte din valul de chestii enervante. 🤓🤓🤓

  4. 🤣🤣🤣

    La mine funcționează cu un minut înainte să sune alarma indiferent că e 5 sau 9 dimineața ora de trezire. Astept explicații dacă le are cineva.

    1. Pfff, ăsta da noroc, soro! Io zic să zici bogdaproste și să nu cauți nod în papură 😅

  5. Ce să zic, cred că de vină e buletinul. Eu, toată viețișoara mea, am fost genul care adoarme târziu și ar vrea să se trezească și mai târziu. Doar că, de ceva vreme, neuronul se deșteaptă la 5! Și, da, vezica a căpătat o viață a ei, proprie și personală, și-mi dă o trezire de control, așa, pe la 4. Fmm@#$@#

    1. Au! Speram să nu apară comentariul ăsta (de partea cu buletinul zic 😂)

      Și da, te înțeleg perfect, și eu aș sta trează până în creierii nopții și aș dormi mult și bine, da’ de când cu vajnicul moștenitor degrabă trezitor… 🙄

    2. Hihihi! La mine vajnicul moștenitor a fost și a rămas oglinda vie a mă-sii! Pe vremea când încă era țânc la casa noastră dormeam amândoi ca îngerașii (bine, mai mult el). Tat-su era responsabilul cu trezitul în creierii dimineților.

    3. Și la noi cam tot așa, da’ invers – tac-su e cu trezit matinal și aparent fi-su îi seamănă, spre maxima mea fericire 🙄

  6. Între 2 și 2:30 mă trezesc spunându-mi „hai, că suntem adult responsabil și baia e după colț”. Uneori adorm la loc, alteori am avut seri în care mă băgam în pat și adormeam de-a binelea cu 20 de minute înainte să sune futoota de alarmă (setată la 4:35).
    N-am fost bun de nimic în fiecare din zilele care au urmat acestor episoade.

    1. Jur că asta e cea mai infectă chestie! Uneori îmi spun că mai bine nu mai adorm deloc, decât să apuc așa, o fărâmă de somn.

  7. Hahaha, vrîsta, soro! Dacă ții morțiș, ți-o dau pe-a mea la schimb, dar asta face figuri între 2-3 😂😂😂

    1. Haidi, bre, că de la 3 la 6 (la cât îmi sună mie alarma), tot e decent 😂

      Aia cu vârsta n-o înțeleg, io am împlinit anul ăsta 39 a 4-a oară, deci sunt încă jună 🤣🤣🤣

    2. Se vede că ești tânără, maică, auzi ce sfinte naivități zici… Da’ cine crezi matale că mai apucă să mai doarmă de la 3 până la 6 când sună alarma? Mint, că apuc, dar nu întotdeauna 🙂
      Hihihi, și eu am împlinit 45 a treia oară anul ăsta! Suntem extraordinare, asta e clar!

    3. @Simona, tinere, doamnă, tinere și vioaie! 💪🥳🤪

      @Lucian, dacă încă nu trebuie să însoțești ridicatul de pe pat cu un “opacica”, ești bine 🤣

    4. M-am trezit azi dimineață cu o durere de mijloc îngrozitoare (foit câteva ore peste noapte + o răceală care mă chinuie de la Crăciun).

      Mă gândeam să-i spun lu’ domnu’ doctor în ianuarie, la controlul anual, de episoadele astea, dar imediat mi-a trecut prin cap răspunsul lui probabil: analizele arată bine, dincolo de asta, ce vârstă spuneați că aveți?

      O să mă concentrez strict pe chestii punctuale.

  8. Pe mine ma trezeste cu precizie pe saptamani ori la 3h35 sau 3h45 si cateodata si cu statie de oprire pe la 1h30 sau 2h.

    Acum vreo 2 luni am avut o problema cu o tuse seaca care cand ma apuca, nu se mai oprea pentru 10 minute. Moment in care vezica mea incepea sa planga 🫣 ca ajunsesem sa ma intreb daca am intrat in faza de incontinenta. Din fericire a trecut, dar cu ocazia asta am avut subiect de discutie si ras in hohote cu vecinele. Da, cu vecinele pot sa discut tot felul de subiecte care de care mai sensibile. Toate la ora de inot sau dupa.

    1. Asta cu tusea îmi aduce aminte de bancul ăla cu tipul care se duce la medic, văitându-se de tuse, iar medicul îi dă un laxativ. Moment în care omul întreabă nedumerit la ce îi folosește laxativul, dacă o să-l vindece de tuse sau ceva, iar medicul îi zice că nu, dar o să-i fie frică să mai tușească 😂

  9. Și eu mă trezesc peste noapte și trebuie neapărat să merg la toaleta, altfel nu mai adorm deloc. Am incercat sa merg înainte de somn, sperând că voi avea o noapte de somn neîntrerupt. Uneori funcționează, alteori deloc. Cel mai mult mă enervează când sunt pe drum (circul des cu microbuzul) și trebuie să oprim pe la o benzinărie sa golesc vezica. Parca știe că sunt plecată :)) când sunt acasă, nu cere cu orele… Cred că e ca freza. Are personalitatea ei

    1. Aoleu, pe drum o pățesc și eu. Și cel mai enervant e că, dacă ne oprim undeva, nu mă scapă nici să mă pici cu ceară.
      Iar 10 minute mai târziu… 🫣

    2. La mine se procedeaza dusul preventiv la toaleta😁. Asta ca sa fiu sigura ca nu trebuie sa ma duc de urgenta pe unde nu se poate😁.

    3. La mine prevenția nu funcționează în cazul ăsta. Îți zic, vezica asta a mea e o nasoală!

  10. N-am probleme cu vezica, pe mine mă trezește pisica. A fost maidaneză și nu vrea să stea numai în casă, nici să facă la litieră. Ce zic să facă, nici nu se uită la ea. Și dacă vara iese între 4 și 5, și nu se mai întoarce până mă trezesc, acum iese între 6 și 6.30 și se întoarce exact după ce adorm din nou( de regulă mă trezesc la 7.20). Bineînțeles, dacă sunt liberă, vrea afară la 7.30. De înjurat mă înjur pe mine, că eu, care nu acceptam animale în casă, m-am trezit cu pisică, “doar în curte” la început, “i-o fi frig și ei, dar să nu o prind în dormitor și bucătărie “, acum a rămas doar bucătăria interzisă.

    1. Și a noastră tot maidaneză, idem cu litiera, nici nu se uită la ea.
      Dar, din fericire, s-a cam învățat cu programul nostru și nu face circ la ore imposibile.

  11. A mea are viața ei proprie. De obicei după ce mă pun la somn, la vreo jumătate de oră trebuie să o golesc dacă nu, o apucă pe la 11-12 noaptea și apoi abia mai adorm până la 4.30. Acu, că e concediu o apucă pe 2,3,4 noaptea depinde de cheful ei. Și eu mă gândeam că e bătrânețea, dar naiba mai știe, că eu chiar am împlinit abia 39 de ani, anul acesta. Cum zicea cineva, spre 40 dacă nu te doare nimic înseamnă că ești mort. Plus că din septembrie am probleme și cu călcâiul, iar atunci când mă trezesc, merg ca un pinguin cheaun prin casă.

    1. Aoleu, cred că dacă m-ar apuca la juma’ de ceas după culcare, mai bine m-aș culca direct pe 🚽 😂

      Ce să zic, te compătimesc și îmi dau seama că se poate și mai nasol decât pățesc eu.

  12. Bună!Cred că chestia asta a inceput să devină “contagioasă”
    Eu incerc să beau lichide cât mai puține seara și sper să meargă dar vorba cuiva de mai sus CNP ne trezește 🤣

  13. nu e treaba ta cînd mă pi…cur eu! uneori chiar mă trezesc; am venit însă să zic doo lucruri dăkît:
    1. ajuns aici de pe FeBe, deci funcționează!
    bemic) că te văd chiaună și nu-ți mai funcționează skillurile de româncă! intră, dragă, pă gugăl și tratează-te!

    1. Nu e treaba mea, unchiu’, âmi cer skuzele! 🤣

      Ai ajuns de pe fb, adică ți-am apărut în feed?

      Cât despre doctor Gugăl, vezi că ai rămas în urmă, mai nou ne diagnosticăm cu ciatgipiti!

    2. dap, mi-a intrat în feed, da’ n-am reacționat nicicum acolo; tastat direct în safari; e bine?

    3. Nu contează că ai reacționat au ba, mă interesează dacă chiar funcționează treaba asta cu nepusul link-ului direct în postare. Și aparent funcționează, ‘mi-ar scârbă de Zuc și algoritmul lui de 💩

  14. Obișnuiam să adorm înainte de a ajunge cu capul pe pernă . Și dormeam neintoarsă până dimineața. Și puteai să iei patul de sub mine. Dacă nu mă zgâltâiai prea tare nu aveam nimic împotrivă. Dar…pentru că totul se plătește, odată cu menopauza s-a trezit și vezica mea la viață. Gen la maxim două ore ,noaptea, că ziua e cumsecade, vrea golită. Așa că la ultima trezire înainte de a suna ceasul,renunț și trec la cafea,zăcut în fotoliu și uitat urât inclusiv la mine.

    1. Fiiiiix așa eram și eu… Dormeam ca valiza în gară, nu tu trezit peste noapte, nu nimic.

      Da’ aparent vine o vreme când se plătește, exact cum zici 😐

  15. Mai vezică mai e cum mai e. Are zile bune și zile când o neglijez din cauza de copil și atunci mă înjură ea pe mine. 🤣🤣
    Dar să vezi cum e să te trezești în toiul nopții să te duci să golești glorioasa vezica și fix în momentul ăla să se trezească și copilul din diverse (dinți, sete/foame- încă n am deslușit misterul, vise urate- cred, sau pur și simplu nu și găsește poziția în pătuț). Atunci e distracția maximă ca nu știi de ce să înjuri 🫣 de vezica plina sau de mofturi nocturne 🤣🤣🤣
    Atunci da, e posibil somnul să nu mă mai ia până spre dimineață 🤷‍♀️ și aici intervine balaurul din mine 🐉
    P.s. Având copil cred ca știi despre ce vorbesc

    1. Aoleu, știu fix ce zici. Și asta în condițiile în care fi-miu în general a dormit și doarme lemn, deci nu e genul de copil care să zici că e în pericol să se trezească din cauza unui sunet din baie sau mai știu eu ce

      Dar când era mai mic, fix așa se întâmpla… Când îți era lumea mai dragă îl apuca foiala/trezeala/mârâila, de se ducea pe pustii și somn și tot.

  16. Idioata mea de vezică a avut o perioadă când mă trezea in fiecare noapte cel putin o dată. Ma rog, luam pe atunci niste medicamente si doctorita ma prevenise, dar cine se crede ea sa-mi spună mie cand sa mergla buda? A fost doar o lună. Dar era luna in care tocmai ma mutesem. Drumul meu din dormitor la baie implica: lovit cu capul de un dulap, proptit degetul de la picior in soclul metalic al lampadarului și aprins lumina in debara că nu ma obisnuisem cu amplasarea (cam ciudată) a intrerupatoarelor. O vreme am amplaseat pe trasem diverse veioze care sa actioneze ca balize pe drumul spre fericire. De multe ori, chiar imi aminteam să le aprind seara. Intre timp m-am obisnuit cu apartamentul, dar si efectul acelor blestemate de meds a incetat. Asta nu insemna ca nu mai lovesc din cand in cand lampadarul.

    1. Pe de-o parte îmi vine să râd, dar numai când mă gândesc la impactul dintre degetul mic și orice obiect dur… 😰

  17. Întâi și-ntâi, vezi cât de mult ne-ai lipsit? Uite câte comentarii 🙂 Eu comentez mai des lately că mi-a(m) adus Moșu tastatură pt telefon, că era greu să mai nimeresc tastele bine, chiar și cu ochelari. Și am abia câteva primăvărele în plus.
    Așe, deci îmi urăsc vezica de niște ani înainte de premenopauza confirmată. Și nu pentru noapte, că adorm instant la loc doar dacă văd că mai e oricât până sună ceasul. Și nu deschid nicio lumină, ajută să nu mă dezmeticesc prea tare. Pe mine mă chinuie la orice drum, stau mereu cu grija unde fac pipi pe traseu. Beau cât mai puțină apă la drum, că se scurge rapid. Greu tare vara în vacanțe active. Iar noaptea mă scoală de ceva vreme pisica care face scandal prin casă. Smiorcăit, zgomote, de atenție, probabil. Dar… e noapte… și nici nu are oră fixă. Iarna mai stă până la 5-6, vara și la 2 începe. Așa că o potolesc ridicându-mă, să creadă că a învins (oricum m-a învins, că restul casei nu o aude). Și îi dau juma de pliculeț cum o aud (la lumina frigiderului, doar), apoi îi închid ușa (supreme revenge) și mă bag la somn (aproape) instant. Bine, dacă sunt șanse să pot dormi mai mult, fac și un pipi preventiv, să nu mă mai trezesc încă o dată. Și da, după ce a văzut că m-a trezit și a și primit ceva, se potolește, pacostea neagră.

    1. Futu-i, iar am scris ditamai comentariul, după care mi-au alunecat deștele aiurea și… Dus a fost! 🤦‍♀️

      Așa că, să ne suflecăm mânecile și să reluăm 💪

      Ziceam că în primul rând sunt profund recunoscătoare și umilită că încă sunteți aici, în număr atât de mare.

      Pălăria mea pe jos, la picioarele voastre! 🎩🤗❤️

      În al doilea rând, știu exact ce zici, și eu la drum lung beau apă cu pipeta, și tot cer opriri de zor 🫤

      Și în al treilea rând, asta mi se pare cea mai mare belea cu pisicile – că fac fix ce vor ele și când vor ele.
      Câinii, de bine, de rău, oricât de tembeli sunt, pot fi dresați să facă anumite chestii și să se adapteze la anumite chestii (cum ar fi programul de somn al bipezilor).

      Pe când mâțele… Sănătate la rude! Cu atitudinea aia de stăpâne ale universului, n-ai ce să faci, decât să te adaptezi la ele. Norocul lor că sunt simpatice 😁

  18. Bine ai revenit! Ne bucurăm să citim din nou articole. Întâmplarea seamănă oarecum cu ce îmi face vezica mea. În fiecare zi când merg la lucru mă trezește cu o oră înaintea alarmei. Culmea e ca vineri spre sâmbătă e singura noapte când e bine și mă trezesc dimineața din cauze naturale. În schimb duminică la 5:30 mă trezește iar brusc. Orice am încercat: Uractiv, merișoare, n soluții medicamentoase sau nu, efectiv am stat fără să beau apă de la ora 15, oricum se repetă. Eu zic ca la mine e pe bază de stres. Dar culmea nici relaxantele astea ușoare din plante nu ajută.

    1. Bine v-am regăsit! 🤗

      Pe mine nu mă scutește nici măcar în weekend 🫤

      Și da, am încercat și eu să beau mai puține lichide spre seară… Degeaba 🤷‍♀️

  19. Facem schimb? A mea mă trezește de două ori pe noapte! Și un sfat: dacă visezi ca mergi la toaletă să faci, NU FACE! E o capcană 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *