Cred că pe facebook am scris prima dată despre faptul că recent am primit un puzzle. Cadou de mărțișor de la domnul meu soț.

În cazul în care vă întrebați cum de i-a venit această idee, trebuie să facem o scurtă călătorie în trecut. Mai exact, acum două Crăciunuri. Când, bântuind eu prin magazine pentru #celecuvenite alături de simpaticul meu fiu, acesta din urmă a zărit pe un raft un puzzle cu Spiderman.

Pe care, evident, și l-a foarte dorit. Pentru că Spiderman. Am stat o clipă ș-am cugetat și am decis să îi îndeplinesc dorința copilului. Că m-am gândit că un puzzle e o chestie mai educativă decât o mașinuță sau altă dudă d-asta.

În plus, mi-am frecat în minte mânuțele cu bucurie, gândindu-mă cum o să facem noi puzzle împreună și ce timp de calitate minunat voi petrece astfel alături de fiul meu, copilul. Că am uitat să vă spun, sărăcia nu era puzzle din ăla de copii, cu 10 piese. Nu, era ditamai tabloul, cu 500 de piese.

Firește, fix cum v-ați aștepta, copilul a fost interesat de puzzle timp de aproximativ 42 de secunde. După care s-a dus în treaba lui. E drept că mai trecea din când în când pe la măsuța unde-mi storceam eu creierii încercând să îmi dau seama unde se potrivește pânza lu’ Spaidărmenu vieții sau al cui deget e pe piesa aia, și mă întreba cu un aer ușor plictisit, ușor indignat: „E gata, mami? Cât mai ai? Ooofff, ce durează așa mult?”

Daaaar, partea bună la toată tărășenia asta a fost faptul că mi-a plăcut teribil să fac puzzle-ul ăla. Mi-a luat groaznic de mult, nu mai știu exact, cred că vreo săptămână, dacă nu și mai mult. Dar e drept că nu stăteam decât câteva minute pe zi să mă ocup de el.

La final l-am pus în ramă și acum e expus pe un perete în camera copilului, spre mulțumirea acestuia.

Trecem cu rapiditate de la Crăciunul 2021 la Crăciunul 2022. Prietena mea din capul satului i-a cumpărat fiului meu cadou, printre altele, un puzzle. Ăsta nu cu Spaidărmen, ci cu Patrula Cățelușilor. Și nu de oameni mari, ci de copii.

Și pentru că lucrurile se întâmplă așa cum se întâmplă, deși distanța dintre casele noastre e de aproximativ un kilometru, nu am apucat să facem schimb de cadouri de Crăciun pentru copiii noștri decât cândva pe la final de februarie.

Și uite așa m-am prezentat eu acu vreo două săptămâni acasă cu puzzle-ul cu Patrula Cățelușilor. Care a fost primit cu deosebit entuziasm. Mnu. Nici de data asta entuziasmul n-a fost suficient încât copilul chiar să facă el puzzle-ul. Dar măcar a participat ceva mai mult și mai activ la realizare, ba chiar a nimerit niște piese de m-a uluit, că eu mă uitasem deja lung la ele și nu mă prinsesem de unde sunt.

Ei bine, cu ocazia frumosului puzzle cu Patrula Cățelușilor, mi-am dat seama că da, chiar îmi place mult activitatea asta. Lucru pe care l-am și verbalizat în direcția domnului soț. Care, după cum spuneam la început, a produs drept cadou de mărțișor fix un puzzle. Mai exact, ăsta de aici.

Și mi-a promis că dacă îl fac și chiar îmi place treaba asta, o să-mi cumpere o dată pe săptămână sau pe lună sau la alte intervale stabilite de comun acord, câte un puzzle nou.

Așa că mi-am suflecat mânecuțele și m-am pus pe făcut puzzle. Și știți ce? Chiar mi-a plăcut grozav. E o activitate cumva foarte relaxantă. Parcă mi se dă shut down la partea aia din creier care altfel zumzăie continuu. Și nu mă mai concentrez și nu mă mai gândesc la nimic altceva decât la piesele alea și la modul în care le pot îmbina pentru a obține imaginea finală.

Cumva, e similar cu cititul. În sensul că e la fel de periculos. Că dacă mă prinde, sunt în stare să stau ore în șir să sortez, să aranjez și să potrivesc piese. Și uit de foame, de sete, de pipi, de soț, de copil, de casă…

Dar, spre deosebire de citit, avantajul la puzzle e că nu trebuie să ții minte unde ai rămas și ce s-a întâmplat până acolo. Pentru că poți relua oricând, din orice punct. Adică reintri în „stare” mult mai rapid decât în cazul unei cărți.

Sau cel puțin eu așa percep lucrurile. Pe de o parte, de o carte îmi e mai greu să mă desprind dacă m-a captivat, pe de alta, îmi ia un pic să reintru în stare în momentul în care reiau lectura. Iar dacă trebuie să mă opresc, nivelul de frustrare este de multe ori destul de mare.

Mai ales că eu nici nu sunt genul care poate citi acum o pagină, peste o oră încă una, peste două ore încă cinci și așa mai departe. Nu, nene, eu când mă pun să citesc, păi vreau să mă lase toată lumea în pace să pot să citesc.

Ei, în cazul puzzle-ului, cumva nu mă frustrează așa tare întreruperile. Și pot să reiau oricând am câteva fracțiuni de secundă libere. Mai trec pe lângă el, pac! îmi cade privirea pe o piesă, pac! încerc să văd dacă se potrivește. Dacă da, mă bucur, dacă nu, plec să-mi văd în continuare de treabă și mai încerc tura viitoare când mai trec prin zonă.

Așadar, cred că tocmai mi-am descoperit o nouă pasiune. Și-s tare încântată. Momentan am terminat două bucăți – cel de mai sus și cel despre care am mai scris acum câteva zile, adică ăsta.

Iar ieri, cu ocazia lui 8 martie, soțul și fiul meu mi-au mai dăruit încă două. Mă rog, unul dintre ei nu chiar complet dezinteresat… Și o să înțelegeți despre ce vorbesc dacă vă uitați la cele două imagini – asta și asta.

Astea ultimele două deja sunt next level – au câte 1000 de piese fiecare, spre deosebire de celelalte, care au avut câte 500. Sunt tare curioasă cum o să mă descurc.

Acum e rândul vostru: vă plac puzzle-urile? Sau aveți alte pasiuni din astea, nu foarte complexe sau costisitoare, dar care vă oferă multă satisfacție?

Sursa foto: freepik.com

51 thoughts on “Puzzle-urile nu sunt doar pentru copii

  1. Sunt de-acord cu starea de relaxare adusă de puzzle. In perioada divorțului am rezolvat câteva de 1000 de piese ca sa ma pot izola si calma.
    Acum împletesc, cos mărgele sau, în funcție de cum sunt de obosiți ochii, cos la o ie. Si ascult muzica sau urmăresc ceva pe netflix/hbo/youtube

    1. Ce fain! Uite, eu la asta cu cusutul am rămas la nivel de etamină de la clasa a 3-a sau când naiba ne chinuiau cu asta. Abia sunt în stare să cos un nasture. nush de ce sunt așa antitalent complet când vine vorba de ace 🤣

    2. Eu mi-am transformat hobby-ul in meserie, asa ca am un atelier de croitorie. Ma relaxez tot cu diverse activitati hand made.
      Fiecare cu ce-i place 😏
      Mare noroc că suntem diferiti 😇

    3. Ce tare, mi se pare foarte mișto să reușești să faci din hobby meserie! Mult succes în continuare!

  2. Și mie îmi plac muuult! Am stat la unul cu Crăciun (prima dată cu 1000 de piese) câteva luni! Apoi am trecut pe Harry Potter mania, a mea și a copilului, dar pe ea nu o pasionează. Deloc. Pe toate ale ei le-am făcut eu, de mai multe ori.
    Daaar, de aproape 2 ani avem pisică. Și nu are nicio zonă din casă să poată fi interzisă pentru multe zile/săptămâni/luni. Și nu mai am cum să mă întind pe podea eu cu puzzle-ul meu. Așa că acum mă păcălesc cu din alea mai mici, de făcut în minute/ore… dar îmi lipsește munca intensivă la unul mare.
    N-am găsit încă soluție, deocamdată… mi-e dor… 🙁

    1. Mda, uite la asta nu m-am gândit… Pisica poate să fie într-adevăr problematică… Singura soluție pe care aș vedea-o ar fi să îți iei o planșă pe care să faci puzzle-ul și pe care să o adăpostești într-un dulap/sertar închis când nu mai lucrezi la el.

    2. Da, m-am gândit… dar mai greu să adăposteși o namilă de puzzle de 1000 de piese … plus, așa cum ziceai și tu, ai vrea să fie acolo, să mai pui o piesă, să mai lași să se așeze până îți vine o idee bună, până găsești exact piesa aia bună care face diferența. Dar iubesc pisica cu disperare, e o minunăție, așa că o sa #rezist 😻

    3. Si eu fac puzzle-uri din cand in cand (tot 500 – 1000 piese), dar nu intotdeauna reusesc sa le termin in timp util. La un moment dat devenise enervant sa am cate un spatiu ocupat cu un puzzle pentru prea multa vreme (suntem 5 in casa, iar puzzle-ul meu “incurca traficul”). Sotul a venit cu o solutie. Un covoras ce poate fi rulat si stocat cand stii ca iei o pauza mai lunga. Las link amazon aici https://a.co/d/g8tkHvC poate intereseaza iubitorii de puzzle 🙂

  3. Vă admir sincer pe ăștia de aveți răbdare la așa construcție! Eu nu am răbdare, eventual la sortat pe culori, după care mă plictisesc iremediabil. Noroc că soțul și fetița din dotare nu seamănă cu mine, dacă mai aduni și pe alții de aici să faceți un club, ți-i trimit cu primul tren 😁

    1. Așa zice și Fritz, că nu înțelege cum de am atâta răbdare. Sincer, mă uimește și pe mine, că în mod normal nu am răbdare aproape deloc. Nu știu, ceva din treaba asta mă face să îmi crească nivelul de răbdare la cote inimaginabile chiar și pentru mine 😁

    1. Mai mult de pus niște flori în jardiniere primăvara nu reușesc. N-am răbdare 🤷‍♀️

      Și am un talent aparte să ucid orice chestie verde. Nu știu cum, dar parcă cu cât mă străduiesc mai tare, cu atât fac nefăcuta mai mare.

  4. Puzzele, daaaa……cu siguranta. Am facut unul cu fie-mea, de craciun( 250 piese) primit de fată de la mosul. E o placere. L-am terminat in cateva ore, dar am comstruit amandoo! Si baiatului ii plqce sa faca, foar ca el le ptefera pe cele cu mai putine piese, ca pt varsta lui!

    1. Pfff, ce fain! Fi-miu nici cu alea cu 9 sau 12 piese nu are răbdare să le facă singur. Dacă nu-i iese ceva din prima, începe să chirăie că are nevoie de ajutor 🙄

  5. Eu am rabdare, daca-mi place activitatea respectiva, da’ si obiectul muncii. O imagine de iarna cu copaci goi cu miliarde de ramurele negre si zapada m-a facut KO, orice piesa (din cele 1000) s-ar fi potrivit oriunde, doar ca nu. M-am enervat si l-am donat. Dar eu singura il alesesem. Omul meu m-a cadorisit ulterior cu vreo alte doua, tot de 1000, foarte colorate, pe care le-am biruit 💪🏻. Din pacate la noua casa efectiv nu am unde sa ma insir cu puzzle (decat pe masa mea de croitorie, pe care insa o folosesc in scopul pentru care a venit pe lume), deci ma multumesc cu mini-puzzlesoare pe ipad, unul in fiecare seara. Chiar e relaxant.

    1. Lasă, că și mie ăsta, al doilea, cu castelul, mi-a scos niscai peri albi. Șasesutecinzejdoo de nuanțe de verde, crăci și crengi și crengute… și vorba ta, parcă toate se potriveau peste tot.

      Dar încet, încet, din aproape în aproape l-am biruit. Aproape am chirăit de încântare când l-am terminat, dar până la urmă m-am abținut, că era 11 noaptea și dormea copilul :)))

  6. Si eu am facut cateva-toate de 1000, ultimul l-am terminat inainte cu 1 saptamana sa apara odorul pe lume. De atunci nu am mai gasit timp, dar e pe wishlist. La final le inramez, dar nu am pereti pe care sa expun puzzle-urile, asa ca o sa le donez. I-am propus mamei sa se apuce si ea de un puzzle, abia astept sa il cumparam, sa isi aleaga ceva ce ii place.

    1. O să vină din nou și zilele alea în care vei avea timp, îți promit!

      Cât despre spațiu pentru expus, de ce nu le pui pe rând pe perete și apoi le rotești, o dată la câteva săptămâni/luni? Cumva mi se pare păcat să renunți la munca ta, mai ales că așa ai putea să și schimbi ambianța periodic fără un efort prea mare. Nush, zic și io, că datu cu părerea e moca :)))

    1. 😳😳😳 Wow, alea sunt deja alt nivel. Mie mi-e frică să mă apuc și de astea de 1000.

  7. O sa te descurci foarte bine si la cele de 1000 de piese. Noi ne-am apucat in pandemie direct cu puzzel-uri de 1000 si 2000 de piese. Cum zici si tu, juniorul avea si el doar momente de chef. Dar de obicei ne ajuta la margini, ultimele 30 – 50 de piese le punea tot el si mai ales pe cele care nu le gaseam eu si atunci il solicitam la ajutat. Sunt si puzzel-uri “istorice” cu o scena contemporana si pe care tu trebuie sa o transpui in trecut. Cred ca se numesc puzzel history. Mult mai dificile pentru ca nu ai imaginea care te ajuta. Nu ai decat tips.
    Tot asa dependenta creaza si painting diamond. Asta are avantajul de a putea lucra pe masa si nu pe jos 😉

  8. Iulia, daca vrei sa iti testezi rabdarea si imaginatia, incearca puzzle-urile Wasgij (google). Imagine afisata pe cutie nu este imaginea imaginea pe care o construiesti, ci doar o perspectiva a ei. Primul pe care l-am facut ilustra un grup de persoane pe un ponton cu o barca ce se pregatea sa plece in larg. Imaginea afisa personajele din spate. Puzzle-ul completat era o imagine in care toti erau vazuti din fata. Fiind primul puzzle de gen, m-am scarpinat in cap ceva vreme pana l-am terminat. Dar a fost o experienta interesanta.

  9. Mie mi-a adus nevastă-mea, pe vremea când era doar gagică-mea, un puzzle din Olanda cu 3000 de piese. Un puzzle odios, cu o moara de vânt, cu mult cer albastru, moara maro, pe un fond cu copaci toamna, și ei tot maro, galben si toate nuanțele dintre ele! Am crezut că să mă dilesc și nu o să-l pot face! Am făcut la el toată vara aceea! După ce scăpam de la birou, mergeam acasă, mâncam ceva rapid și după aceea mă căzneam cu sărăcia aia de puzzle până eram răpus de oboseală.
    L-am terminat în cele din urmă, dar nu am avut curajul să mai încerc altul de dimensiunea aia vreodată!

    1. @OldJohn, mie îmi place să cred că eu am luat-o de nevastă, dar mai știi? 😀

  10. Am același sentiment de deconectare, dar nu numai cu puzzleuri (de care nu am mai făcut de ceva timp, ar trebui sa reincep) ci mai nou și cu Lego, în special mașini :). Cred ca atunci când ‘construiesc’ sunt cam singurele momente în care creierul e focusat doar pe asta și nu zboară în 14000 de direcții. Ma simt extrem de relaxata după. O fi vreun fel de întoarcere la copilărie, deși la vremea aia de abia se găseau la noi. Habar n-am ce e, dar sper sa tina mult și bine ca în vremurile astea mi se pare din ce în ce mai important sa iti găsești un loc în care sa evadezi mental 🙂

    1. Acu că zici, și Lego sunt faine tare. Mărturisesc, nu-mi displace prea tare când primește fi-miu unul nou și nu are neapărat răbdare să îl facă singur 😁

    2. Si cu cât o sa crească și o sa primească Lego-uri mai complexe, cu atât o sa te rogi sa își piardă repede interesul ca să te ocupi tu. 😀

  11. De acord cu liniștea din cap.
    Dar ce te faci când găsești o piesă dublură și vreo 2 sunt lipsă 😱 la unul de 1000……

    1. 😳😳😳 Se întâmplă și din astea? Mamă, ce frustrant trebuie să fie! Sper să nu am parte! 🤞

  12. Ooo, eu am cam 20 de 1000 de piese din colectia asta: https://www.jvh-puzzels.com/ pur si simplu le ador, imi plac desenele si faptul ca in timp ce fac la puzzle gasesc tot felul de detalii invizibile daca doar te uiti la poza. Le fac, le desfac, le fac din nou. Ocupa mult loc cutiile, dar tot imi mai cumpar cate unul cand apare ceva interesant.

    1. Moamă, ce tari sunt! De curiozitate, cât îți ia să faci unul?

      Și ca idee, ești prima persoană pe care o aud că le desface și le reface în mod repetat. Mi se pare mega tare, pe mine nu cred că m-ar lăsa sufletul să le desfac după ce sunt gata 😁

  13. O, da, am avut o perioadă în care am făcut câteva zeci 😁 în perioada când erau copiii ceva mai mici, într-adevăr mă relaxa joaca asta, mă distrăgea de la alte probleme. Acum un an mi-a făcut cadou fiică mea o carte/agendă de colorat pentru adulți, este cu flori, așa o stare de bine îmi dă cum nu-ți imaginezi. Joaca asta ne prinde tare bine și nouă. “Floribunda/Leila Duly/ Agendă cu flori”

    1. Am încercat și eu la un moment dat asta cu cărțile de colorat pentru adulți. Culmea, de asta n-am avut răbdare 🤷‍♀️

      Foarte fain însă că îți place și te face să te simți bine, asta e tot ce contează!

  14. Eu nu sunt neaparat cu puzzle, dar imi place si mie, pe langa citit sa crosetez. In general fac rucsace, genti, mi-am facut si covor. Nu imi place sa lucrez pentru mult timp la acelasi lucru, de aceea aleg un rucsac sau o geanta pentru ca astea se lucreaza cu fir gros si pare ca am mai mult spor la lucru. 🤣🤣🤣 La astea imi merg mainile singure. Am facut si pentru vanzare, dar de cand s-au mai scumpit lucrurile nu mi se pare ca mai sunt doritori de hand made.🤷🏼‍♀️ Barbate-miu este fan puzzle. Ultimul facut a avut 3000 de piese si e lipit in holul de la intrare. A lucrat cot la cot cu fiica-mea aia mare. Tot un peisaj a fost dar nu imi aduc aminte care. 🤣🤣

    1. Te foarte invidiez, să știi. Eu la croșetat și tricotat am doo mâini stângi, și alea de lemn 🙄

      A tot încercat biata mama să mă învețe, da n-ai cu cine… Pe vremea ailaltă, mama făcea rost, numai ea știa cum și de unde, de lână, mohair și alte fire care mă fascinau și din care îmi făcea pulovere, fulare și alte minunății, după modele copiate și răs-copiate de pe la vecine, prietene… Uneori mai făcea rost de reviste Burda, parcă, și acolo mai erau modele pe care mama le transforma apoi în realitate. Ce nostalgii mi-ai trezit! ❤️

  15. tocmai se termina la noi incasa unul de 2000 de piese (a mai ramas o gaura de vreo 100 de piese).
    Avem preferinte diferite: eu prefer formele geometrice cu linii si detalii pe cand ea prefera diferentele de culoare si nuantele.
    cele de 500 sau maxim 1000 sunt ok la asta de 2000 e mult mai greu pentru ca nu avem loc fizic sa ne desfasuram in jurul lui si nici lumina corespunzatoare.
    Dar altfel da, ne cam plac.

    1. Eu încă n-am reușit să îmi dau seama dacă am preferințe, că sunt abia la început.

      Dar da, peste 1000 mi se pare greu dpdv spațiu. Eu abia acum m-am apucat de primul de 1000 și i-am găsit loc la marea limită pe o măsuță de-a lu fi-miu.

      Dacă trec la mai mari, nu știu ce fac 😁

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *