Am tot vrut să vă povestesc, dar cumva cred că încă nu am reușit să îmi revin din uluiala norocului care a dat peste mine săptămâna trecută. Iar norocul ăsta a fost, nici mai mult, nici mai puțin, decât faptul că am rămas singură acasă timp de patru, dada, 4 (patru) zile întregi. Bine, prin singură se va înțelege cu câinii și pisica. Dar fără alte ființe umane în jur. Pentru prima dată în patru ani și ceva de când există fiul nostru copilul pe lumea asta, a fost plecat undeva fără mine, numai cu tatăl lui. Și asta nu numai preț de câteva ore sau o zi, ci timp de patru zile întregi-întreguțe!