Eu. Eu sunt omul care avea o foarfecă. Pe cea din imagine, ca să fiu mai exactă.

Nu îmi mai amintesc nici dacă ar depinde viața mea de asta, de unde naiba o am. Intuiesc că e posibil să fie luată din Ikea. Iar dacă e așa, înseamnă că are undeva peste 15 ani vechime, că nu știu să mai fi călcat prin Ikea de când m-am mutat din București. Iar asta se întâmpla în A.D. 2009.

Da mă rog, nici n-are vreo importanță de unde e, ce e sigur e că e o foarfecă foarte bună, motiv pentru care o țin mereu la îndemână, în bucătărie, în sertarul cu tacâmuri, la secțiunea „ustensile tăietoare”, împreună cu cuțitele alea mari.

Niciodată never ever de când stăm aici nu a locuit foarfeca asta în altă parte.

Până într-o zi. Când am venit acasă și trebuia musai să despachetez ceva. Care ceva era ambalat temeinic, în muuuuuuulte straturi de folie și asigurat cu nenumărați șoricei. Sau panduiți. Sau coliere de cabluri. Ziceți-le cum vreți, vorbesc despre drăciile alea care se strâng și apoi nu se mai dez-strâng decât prin tăiere.

Firește, necesitând eu a tăia, mă îndrept vijelios spre sertarul cu tacâmuri. Și foarfeca… ia-o de unde nu-i! Șoc și groază!

Mă apuc în primă fază să scormonesc frenetic prin toată bucătăria, deși știam în sufletul meu că nu aveam cum să o fi pus în altă parte. Și mai știam cu certitudine un lucru: că eu fusesem ultima ființă vie care folosise acea foarfecă, chiar în dimineața zilei respective.

Iar în momentul în care am realizat fără putere de tăgadă acest lucru, în timp ce continuam să răscolesc bucătăria, sub privirile ușor nedumerite ale lu’ fi-miu și ale câinilor, mi s-au înmuiat genunchii de spaimă.

Să vă explic de ce. După cum majoritatea probabil știți deja, noi avem câini. Care, în mod deloc surprinzător, mai fac și caca – îmi cer scuze dacă această informație vă perturbă.

Care caca trebuie strâns și depozitat undeva, până la sosirea săptămânală a mașinii de gunoi. Aspect de care se ocupă soțul meu. Care strânge numiții rahați în punguțe de caca, pe care le depune apoi într-un coș de gunoi prevăzut special în acest scop și depozitat undeva în fundul curții, pentru ca să nu ne mute nouă nasul duhoarea de rahați.

Pentru a face îndepărtarea producției canine din coșul de gunoi mai facilă, acesta (coșul, adică) este prevăzut cu o pungă de gunoi. Logic, de altfel, nu?

Însă pentru că producția este… să zicem de calibru mare, iar pungile de gunoi se dovedeau adesea bicisnice la parcurgerea traseului de hăăăăpt din fundul curții până afară, în fața porții, de unde se ridică gunoiul de către firma de salubritate, ne-am gândit la o soluție de backup, dacă vreți.

Adică atunci când scoatem punga de gunoi din coș, nu ne chinuim să o ducem până afară așa cum e ea, riscând să ni se împrăștie pe drum, ci, profitând de faptul că potăile producătoare de rahați mai și mănâncă, să aibă ce să cace, introducem punga de gunoi într-un sac de mâncare de câini gol.

Singurul bai, să zicem, cu sacii ăștia de mâncare este acela că sunt destul de înguști în partea de sus – la gură, cum ar veni.

Așa că, pentru a depăși acest impediment, când iau un sac de mâncare gol și-l pregătesc pentru a fi sacrificat drept purtător de rahați, iau credincioasa-mi foarfecă și tai fără milă gura sacului. Ceea ce am executat și în acea dimineață fatidică.

Am luat deci sacul de mâncare, l-am mutilat, s-a executat căratul rahaților la poartă și s-a continuat ziua.

Iar apoi… apoi a venit momentul groazei, când mi-am dat seama că iubita și utila mea foarfecă a dispărut. Și derulând în minte evenimentele care au precedat teribila constatare… groază, groază, groază!

Pentru că singurul gând și singura explicație rațională pentru dispariție nu putea fi decât una: în buimăceala dimineții, cel mai probabil, după ce am hăcuit sacul, am aruncat și foarfeca împreună cu gunoiul.

Că na, nu e ca și cum eu sunt cel mai ascuțit creion din penar oricum și chiar dacă aș fi, nu pot să cred că nu vi s-a întâmplat măcar o dată în viață să fi aruncat de-aiurea ceva la gunoi, într-un moment de ututuială totală.

Așa că ce era să și fac? M-am suduit în gând bine de tot, am oftat a pagubă și mi-am făcut în minte un plan prin care urma să mă deplasez pe undeva, pe la vreun magazin și să-mi achiziționez o nouă foarfecă. Deși nici una, oricât de nouă, lucioasă și bine tăietoare ar fi fost, n-ar fi putut-o înlocui cu adevărat pe colorata mea prietenă.

Și cum îmi zumzăiau mie prin cap toate gândurile astea, iată, apare acasă domnul Soț. Care, după ce dă binețe, introduce mâna în buzunarul hainei care-i acoperea trupul atletic și scoate… dap, exact. FOARFECA!

Și cu toată seninătatea de care e capabil, în timp ce se îndreaptă spre sertarul cu tacâmuri, să pună la loc prețiosul obiect, mă anunță:

– Am luat eu foarfeca azi dimineață, că aveam nevoie să tai @$%#*#+! (aici informațiile s-au topit într-un amalgam de sentimente – să mă bucur că mi s-a întors foarfeca sau să-l ucid în chinuri pentru stresul provocat?) și dup-aia am uitat-o în buzunarul hainei. M-am gândit să îți zic că am luat-o eu, da dup-aia m-am gândit că n-oi avea nevoie de ea fix cât sunt eu plecat, așa că n-am mai zis nimic! 🤷‍♂️

24 thoughts on “Un om avea o foarfecă”

  1. Vârsta, maică! Să vezi ce frumos e când scormonești gunoiul după antibioticele aruncate din greșeală de cineva. Nu spunem cine…

    1. Să vezi cum e să cauți în gunoi niște chitanțe, pe care nu numai că le-ai aruncat de-aiurea, dar le-ai mai și făcut bucăți-bucățele înainte de a le arunca 🙄

  2. Bury, lasă-mă in pace că eu caut un cutter, care e prelungirea mâinii mele, de vreo juma de oră. Habar nu am unde l-am pus, dar apare el cum a apărut și foarfecă de tăiat tablă😬

  3. Eu am aruncat la gunoi (în cartier, nu la poartă) punga cu medicamente de la Dr. Max online.
    Inainte de a pleca la mama să îi duc medicamentele, am dus gunoiul: menajer, plastic și hârtie separat. Hârtia era într-o pungă veche de la Dr. Max.
    Și când să plec la mama… Unde-i punga cu medicamente. Am căutat prin casă. Nimic. Și după o perioadă m-a lovit adevărul: punga e la gunoi, în containerul pentru hârtie. Care în mod normal ar trebui să fie închis.
    Și aici vine norocul meu. Containerul era deschis de diferiți cetățeni care umblă prin gunoaie. M-am uitat și am văzut punga mea siglată pe fundul containerului. Eu nu aveam nicio șansă să ajung la ea. Și au apărut doi oameni care caută prin gunoaie și m-a salvat el. A intrat în container și a recuperat punga. I-am dat 50 lei, a fost super mulțumit. Win-win situation.

    1. Hai, că până la urmă s-a rezolvat bine. Ce te făceai dacă trebuia să faci o escaladare în container? 🤭

    2. Cred că îl chemam pe soț să dea pe o parte containerul. 🙂 Dar nu știu dacă e fi fost de acord. :))

  4. Era în antichitate un joc pentru copii “Unde-i foarfeca?”. Am jucat la grădiniță, la școală și uneori pe stradă, când iar ne reclamau babele la părinți că “Hoții și vardiștii” e pprea zgomotos.
    Când am pierdut foarfeca din bucătărie am trăit o dramă. O țineam tot pentru diverse ambalaje super-închise. După ce mi-am cumpărat alta, am găsit-o în figider, strănuta nițeluș, dar și -a revenit.

    1. 🤣🤣🤣🤣🤣

      Am mai găsit și eu chestii prin frigider (de cele mai multe ori, tacâmuri), da foarfeca n-a ajuns până acum acolo.

      Însă timpul nu e pierdut 😂

  5. Te si vedeam scormoning in rahat dupa foarfeca a buna.Eu am aruncat despielițatorul de legume, dracia sia cu care cureti morcovu, casteaveti etc. Vreo 3 pana acum. Foarfeca de vreo 2 ori di am cautat in gunoi evidrnt ca era acolo.Lingurite nu mai spun cate am aruncat din greseala dar ultima data tot din tutuiala de dimineata am aruncat capacul de la cana mea de cafea termica si ermetica de pt masina. Asta a fost fatala si de neiertat propria persoana si am sperat sa mai gasesc pubela acasa si negolita de masina de gunoi insa norocul nu mi-a suras.Data viitoare cand ai nevoie de ajutor sa cauti in gunoi da un semn ca sunt specialista. Am aruncat si cheile de la masina intr-o zi ca erau in mana cu sacul si le-am dat drumul la toate in pubela… deci e clar m-am sclezorat si nici n-am 50 ani.

    1. Cheile de la mașină le-am aruncat și eu fix la fel, tot norocul a fost că m-am prins instant, că au picat peste punga de gunoi proaspăt aruncată și au scos un clinchet de la zecile de brelocuri pe care le am agățate de ele.

      #SistersInSenility 🤣

    2. @Iulia eu am gasit cheile dupa ce am cautat bine peste tot, am terorizat vanzatoarele de la magazinul de langa casa crezand ca le-am lasat acolo apoi dupa ce am baut o bere in foisor,de off si nervi,si am vrut sa arunc doza in pubela direct am vazut cum tronau cheile peste sacul cu plastice. Am mers la magazin le-am cerut scuze si am luat o bere de bucurie.

  6. 😂😂😂😂.

    Fix cand trebue sa plec eu undeva are domnul sot nevoie de x lucru pe care nu il mai gaseste. De fapt acel lucru e fix in fata lui, dar nu il vede🫣🙄.

    Si juniorul ii seamana leit la capitolul asta.

  7. Oooo, Iulia! La inceputul articolului te compatimeam si ma compatimeam pentru ca, ce sa vezi?! Am pierdut utila scula fix acum doua zile. Are locul ei bine determinat, o folosesc, o pun la loc. Am taiat nsite sfoara cu care urma sa leg un trandafir plecat cu satelitul, si apoi, ia foarfeca de unde nu-i. Cautat (inclusiv in cosul de gunoi si in haba) peste tooot, niente, nada, nica.

    Asa ca in a doua parte a articolului tau am incetat a te compatimi. Tu ai gasit foarfeca, eu nu! Haidi pa! Hate u!

    1. Uffff! Ce pot să zic, decât că sunt cu sufletul alături de tine în greaua încercare.

      Și uite, din solidaritate, îmi urez mie însămi un sincer Huo! 🫩

  8. Eu vreau sa știu cum umblat don’ Fritz cu foarfeca bălăngănind in buzunar o zi întreaga. Nu îl deranja? Sau… E obișnuit cu lucruri care bălăngăne și nu i a mai dat importanță 🤭

    1. 🤣🤣🤣

      Să știi că m-am întrebat și eu. Dar apoi mi-am dat seama că la ce cară el zilnic prin buzunare…

      Știi cum sunt poșetele alea în care ai de toate, de la chei, telefon, portofel, șervețele, un ciocan, o franzelă, o pereche de papuci de schimb etc.? Mno, cam așa sunt buzunarele lu’ Fritz 🤭

  9. La un moment dat mama a fost operata de ceva destul de grav, ce sa ma ascund, in acel moment facea chimioterapie. Am luat-o la mine sa o pot ingriji si pt ca din cand in cand avea nevoie de ceva de la ea de acasa, mergeam in apartamentul ei si inhatam pe repede inainte ce aveam de luat. Asa am facut si cu hainele ei preferate, dar pt ca nu stiam chiar tot ce misca in casa ei, hainele le-am pus intr-un sac de gunoi (nou) pt ca nu stiam sa aiba sertar cu sacose (sic), iar acasa, find obosita dupa o zi de munca si fugareala, am sprijinit sacul in hol, de un perete, cu gandul ca il duc mai tarziu in dormitor. E drept ca l-am auzit pe husband-ul din dotare zicandu-i copilului ,,ia sacul de gunoi si du-l la pubela”, si nu pot spune nimic in apararea mea, cuvintele au intrat prin urechea mea stanga, au trecut prin tartacuta mea goala si au iesit prin urechea mea dreapta . Copilul a cules toti sacii de gunoi care se aflau scosi in hol, si a executat drumul la tomberon. Hainele le-am cautat dupa 3 zile, cand trebuia sa o duc pe mama la doctor. Nu am cautat foarte mult, ca m-am prins repede de ce lipseste sacul de gunoi in care erau hainele preferate ale mamei mele 😏. Important e ca mama e sanatoasa, dupa 15 ani de la acel moment urat din viata ei. Cine naiba mai are nevoie de haine preferate?🙃

  10. Bunica mea are o foarfecă exact ca asta. Acum trebuie să aflu de unde o are. 🙂 Şi da, e o foarfecă bună.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *