IuliaM-am dus ieri până la Mega-ul din comună, ca să cumpăr niște mărunțișuri care se terminaseră prin casă.
Un lapte, o rolă de bucătărie, niște bere… d-astea. În teorie, misiunea părea simplă: mă urc în mașină, ajung, cumpăr, plătesc, vin acasă. În practică însă, am reușit să fac și de data asta o nefăcută, că ce-ar fi viața fără un pic de tâmpenie presărată prin ea, nu?
Dar să nu ne mai lungim și să trecem direct la micul ghid care vă va învăța cum să vă faceți de rahat la magazin, în doar trei pași foarte simpli. Și drept dovadă că e foarte simplu și eficient, mie mi-a ieșit perfect!
Pasul 1:
Pleci la cumpărături. Înainte să pleci, bărbatul îți zice: „Dacă ai nevoie de bani, ia de la mine”. Mormăi un „Mhm” în barbă, în timp ce te foiești prin casă ca un d-ăla într-o căldare, căutând telefon, brichetă, portofel, gumă de mestecat, sacoșă și naiba mai știe ce alte obiecte indispensabile unei deplasări de mare anvergură precum cea până la Mega.
Pasul 2:
Faci cumpărăturile, le pui în coș, ajungi cu ele la casă, le scoți din coș, casiera se apucă de scanat, tu te apuci să le îndeși în sacoșă.
Pasul 3:
În mijlocul procesului de îndesat chestii în sacoșă, te izbește în moalele capului: ai uitat să iei bani de acasă!
Mintea ta încearcă să găsească rapid o soluție. Respiri precipitat, încercând să te calmezi și să gândești rațional. Hai, că nu-s așa multe chestii, ar trebui să mai ai suficienți bani pe card. În plus, mai ai și cardul de la banca ailaltă, ăla pe care nu-l folosești prea des. Pe ăla sigur mai sunt niște țechini.
La dracu, mai sunt, dar cardul ăla tocmai a expirat la final de februarie și ai zis că te duci luni să-l ridici pe ăla nou.
Termini de îndesat în paporniță, scoți telefonul să verifici soldul cardului. 78 de lei. Bun,măcar știm cum stăm. Tragi aer în piept, te uiți la suma afișată pe ecranul casei de marcat. 86 de lei. F@$&%$# mama ei de treabă!
E ok, o să muți niște bani din contul de firmă pe cardul tău și rezolvi problema. E atât de simplu. Numai că nu chiar. Că pentru contul de firmă și contul personal sunt 2 aplicații diferite. Intri deci în aplicația pentru firmă, parcurgi toate procedurile de autentificare, inițializezi transferul.
Care durează șaptemiipatrusutenouăzeci de ani, pentru că aparent Mega-ul ăla e construit ca un buncăr antiatomic și semnalul pe mobil e leșinat spre aproape de inconștiență. Pac! Eroare, transfer eșuat, lipsă conexiune la internet. F@$&%$#!!!
O iei de la capăt. Între timp, la casă a mai apărut un domn, dar pare destul de calm, așa că reiei cu mâini tremurânde toate procedura, parcurgi toți pașii și aștepți rugându-te la toate zeitățile cunoscute și necunoscute, în timp ce pe ecran se învârte lent nenorocirea aia de cerculeț. Eroare!
Deja ești mai nădușit decât un cal după o cursă de cinci mii de metri, te uiți spre casiera care bate darabana cu degetele în masă, încercând să nu pară iritată. Ca să mai dregi busuiocul, o rogi să se ocupe de domnul care așteaptă până îți rezolvi tu problemele financiare.
Ridici privirea spre respectivul domn, cu gândul de a-l invita să treacă de procedura scanat – plătit – plecat până termini tu. Numai ca să constați cu groază că acum coada nu mai e formată dintr-un singur domn, ci din vreo 7-8 persoane, ale căror capete se ițesc curioase și întrebătoare din spatele domnului. Întrebându-se, desigur, unele pe altele ce se întâmplă oare de durează atât.
În timp ce ochii și mintea îți procesează toate informațiile astea, degetele tot mai transpirate și mai nesigure butonează din nou cu frenezie telefonul. Procedura, pașii, cerculețul, așteptarea… Victorie! De data asta a mers!
Uraaa, dai să răsufli ușurată, mai că-ți vine să faci un mic dans al bucuriei acolo, lângă casa de marcat, dar te temi că dacă mai pierzi vremea și cu asta o să te linșeze cetățenii care stau și așteaptă deja de minute bune.
Când să îi comunici cu veselie-n glas casierei că ai rezolvat problema și poți plăti, o auzi cum întoarce capul și răcnește din toți bojocii:
– Andreeaaaaaaaa! Hai, dragă și deschide casa cealaltă, că uite, s-a făcut coadă mare, că aicea la mine e o doamnă care nu-și găsește banii prin conturi!
Mai e nevoie să spun că mi s-a dus dracului dansul bucuriei? Am plătit într-un final, mi-am luat boarfele și am ieșit din magazin, încercând să-mi păstrez o ultimă brumă de demnitate.
Nici asta nu mi-a ieșit, că pe drum spre ieșire mi-au scăpat din mână cheile de la mașină, mi s-a rupt o toartă de la traistă și era cât pe ce să-mi împrăștii și telefonul pe jos. Așa că, practic, drumul meu demn spre ieșire a constat într-o scălămbăială deloc grațioasă, sub privirile celorlalți mușterii.
Sursa foto: pexels.com
Mvaiii…..am ras cu lacrimi! Săr’mna! U made my day!🤣🤣🤣🤣
😁
😀Iulia se intampla! eu am 43 ani. Dupa 40 am observat faza cu banii, pe care uitam sa ii pun in portofel sau nu aveam suficienți.
Acum am un buzunar la portofel, unde stau 100 lei, numiți banii de Alzhaimer. Pentru situații de acest tip. Soțul meu radea dar acum ma intreaba la cumparaturi ,, mai ai banii aia” ?
Ha, bună idee. Eu am ținut o vreme 50 de lei în mașină, la parasolar.
După care am avut nevoie de ei și am uitat să îi mai pun la loc 🤭
Cine n-ascultă de soț are probleme la negoț :))))
Auz, tu n-aveai treabă?
“Cine rade de propriile greseli, isi lungeste viata” – Shakespeare.
“Cine rade de greselile sotiei, isi scurteaza viata” – nevasta lui Shakespeare.
Fritz, ar fi bine sa retii dictonul… 😂
@Nemo, am să-l rețin dar tot nu am să pot să mă abțin. 😂😂😂
E ok. Eu mai acum câteva luni am facut plinul la masina, m-am înființat la coada de la casa, ba chiar băteam din picior ca se moșcăiau toți și eu mă grăbeam la sv, iar când am ajuns sa plătesc, am deschis geanta și am observat cu stupoare ca portofelul era fix…da, exact, acasă :D. Asa că am anunțat senin casiera că nu dețin nici un șfanț, am sunat omul din dotare, l-am întors din drumul lui spre sv, și a venit sa plătească. Altfel deja mă pregăteam sa spăl niște parbrize la oameni 😀
Aoleu, de asta mi-e frică rău (nu știu de ce, nu mă întreba 🤷♀️). La benzinărie nu mă dau niciodată jos din mașină înainte să verific dacă am portofelul la mine.
@Alexandra, dacă aveai cardul pe telefon nu aveai nevoie de nici un portofel. Plăteai bine mersi, și nu aveai nici un stres. Bănuiesc că la benzinărie se poate face plata cu cardul. 🙄👍😊
@Emil, îți răspund eu până apucă Alexandra. Uite, eu am plata cu telefonul activată, dar am atașat cardul personal.
Când merg la benzinărie, plătesc cu cardul de firmă, pentru că decontez combustibilul. Deci, într-o situație similară, nici pe mine nu m-ar fi ajutat telefonul prea mult.
@Emil unde eram, nu întotdeauna functioneaza plata cu cardul pe telefon. Uneori nici contactless-ul nu merge….
You’re not alone sis.
Am pățit și eu faze de-astea, odată m-am întins la cumpărături și am luat n+1 kkțișuri mai mult sau mai puțin utile sau necesare. Așteptam să intre salariul pe cardul de toate zilele și am vrut să plătesc cu cel de firmă.. doar că nu nimeream pin-ul. Coadă lungă în spate, priviri ciudate..la fel ca tine, am 2 aplicații diferite, iar cea de firmă este accesibilă doar cu token fizic. Norocul meu a fost că dintr-un motiv sau altul aveam și cardul de euro la mine 🙃
Bine și așa, măcar ai putut să plătești 😁
Am râs cu hohote! Tu și când le pățești, le pățești în stil mare! Se vede că ești om serios! 🤗🤗🤗
Dașinormal, eu nu mă joc 🤣
Daaa, în situatii din astea preferam să las ceva din coș până la suma bună sau să calculez pe telefon prin magazin să nu cumva să depășesc. E foarte stresant pentru mine să plec cu bani puțini în magazin pentru că sigur mă lipesc de mai multe sau sunt alte prețuri.
Îți dai seama că aș fi putut face și eu același lucru – renunțam la un produs, două și gata. Dar crezi că m-a dus capul în panica aia care mă pocnise? 🤣
Acum, “no offens”, dar noi nu am avut niciodată surpriza să mergem la cumpărături și să ne trezim că nu avem bani destui in cont. Nu pentru că suntem super bogați, ci pentru că folosim carduri de credit care sunt super utile. Descoperit pe ele câteva mii de dolari, plata împrumutului la 45 de zile, deci nu văd motivul pt care să nu îl folosesc. Aici dacă nu ai card de credit ești “un ciudat”. Copiii noștri mai au chestia că își țin banii pe un alt cont și își transferă banii pe contul celălalt cam cât cred ei că au nevoie. Dar s-au trezit și ei că au dat-o de gard, și eu pur și simplu nu îi înțeleg. Dacă totuși ai bani, nu trăiești de pe o zi pe alta, de ce să te complici cu chestii din astea?
Repet, nu vreau să supăr pe nimeni, dar nu cred că era cazul vostru să “stați” in 80 de lei. Poate sunt eu defect căci am plecat de acolo de mai mulți ani și nu mai văd lucrurile cum trebuie, dar nu cred că este cazul acum.
Carduri de credit nu avem.
Legat de conturi și bani, mi-e un pic complicat să îți explic ce și cum și de ce. Cert e că nu îmi alimentasem cardul din timp și nici nu m-am agitat să o fac, știind că soțul are niște cash. Pe care am uitat să îl iau la mine 🤷♀️
@Iulia, noi nu prea știm ce este ăla “cash”. Aici cardul este împărat. Si la piață plătim cu cardul. Jumătatea mea are luni de zile in care nu are cash la ea absolut deloc, și nu folosește cash nicăieri. Și in anumite țări (Suedia de exemplu), nu ai card de credit, e nașpa rău. Noi nu am putut să plătim autobuzul să ne ducă de la aeroport in oraș (Göteborg), căci nu aveam card de credit, așa ca a trebuit să luăm taxi-ul (de “n” ori mai scump ca autobuzul).
Mna, la noi încă nu e atâta evoluție… Ba uneori te poți trezi inclusiv în magazinele mari că nu merge plata cu cardul din varii motive 🤷♀️
Fritz îți spusese de bani.
Dar tu…batman…aaaa…wonder woman adică😂
🦸🦸🦸
Am raaas 🤣
M-am vazut… poate daia incerc totul online.
Sa ma fac de ras in privat 😅
😂
Sis, se poate și mai mare dandaraua. Stăteam în Băneasa, mega la un bloc distanță. Vară, cald. Se termină berea și înghețata. Pun pe mine dezabieurile și deasupra rochia de mers la mega și trag șlapii în picioare. În două minute sunt în magazin. Rapid pun în coș bere, nirvana. Însă mă mai împiedic de niște chestii pe la rafturi. Deja mi se lungise mâna în care țineam coșul. Nfine, ajung la casă, plătesc, bag cumpărăturile în trei plase d’alea subțiri că nu mai aveau de rafie și plătesc. Ies din magazin și mi se rupe șlapul. Dau să mă aplec să-l prind cumva între dește și simt cum chiloții o iau la vale. Încerc să-i țin cu mâna băgată în buzunar și cu o sacoșă înfășurată pe încheietură. Apuc celelalte două sacoșe cu cealaltă mână disponibilă și dau să mă urnesc. Șlapul nu stătea între dește, chiloții tot alunecau la vale, iar eu mergeam de ziceai că sunt un melc împăiat. După doi pași se rupe un mâner, mă opresc să mă reorganizez, dau iar să trag de chiloți, șlapul oricum îl tărâiam pe asfalt, șiii sună telefonul. Zdai seama că putea să fie mama lui Ștefan cel Mare la capătul firului și tot nu am răspuns. Ajung să fac 10 minute până la poarta casei, poartă în care trona al meu cu telefonul la ureche. El era mă-sa lui Ștefan. Mă vede și vine glonț la mine cu o față disperată. Disperare care s-a transferat și la mine. Și-l întreb dacă a murit cineva. Zice că nu, dar nu mai veneai, ești bine, sigur nu ai făcut vreun AVC? Că mergi nefiresc, stai strâmbă și târâi un picior. Dă să-mi ia sacoșele iar eu țip nu,nu. Se uita lumea la noi de credea că sunt jefuită. Ajungem în dreptul casei, îmi deschide poarta, intrăm în curte și-i dau sacoșele. Moment în care îmi cad chiloții. Morala? Nu băgați desuuri de dantelă în uscătorul de rufe, că se duce dreaqului orice urmă de elastic de la chiloți și riscați să-i pierdeți la mega.😁
Doamne, am ras cu lacrimi!!!!
@Adina, leșiiiiiin 🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣
Vaaaii!! Am ras in hohote (ma intreba copilul ce se intampla) :)))))
Si pe mine m-a intrebat juniorul de ce rad🤣🤣🤣
Măcar tu știai că e expirat eu nu.Si uite-ma cu un cărucior cu detoate și cu foamea in glanda cat castelul Wawel la magazinul de vis a vis cum ii zicem noi pe numele lui Galeria Smaku i delikatesy, zic vesela una din puținele lucruri pe care știu să le spun in polonă carton proșe și dau și erroare, și dau și erroare, verific contul cu toate că știam că am bani și nimic.Moment in care mă sună și fiul cel mare de la cantina școlii Mama tu nu mai ai bani pe cont că nu merge cardul.Intre vb cu el și uitat că vaca in cont văd un buton frumos ” please activate your card to be able to use it.Ma uit pe plastic era expirat de săpt trecută.Ii arat casieriei că sa ii spun asta in poloneză nu știu, ea pricepe ii arăt că las punga și revin.In capul meu era așa pai daca îmi spun sa îl activez probabil zace în cutia poștală așa că fug acasă să văd.Guess what exact așa stătea el liniștit de vreo 10 zile în cutia poștală.Il activez si purced înapoi la magazin sa îmi iau papornița, pe care evident a trebuit să o descarc și să o încarc la loc pt că anulase bonul.Primesc mesaj și de la odorul cel mare că i-au dat să mănânce pe datorie cu completarea ” pe caiet că la buni la țară”.
Bine că n-a rămas copchilu nemâncat 🤣
Au! Una din zilele alea…
Sorry! Eu cred ca renuntam la cumparaturi. 🙂
Meh, era mai mare bătaia de cap. Și rămâneam și fără subiect de articol 😁
Să încerc să și răspund la niște comentarii, dacă tot am venit târziu acasă (la tine).
Am pățit-o și eu, dar portofelul era in mașină, in parcare. Acum nu vă gândiți la o parcare precum cea de la Auchan Militari, sau oricare hipermarket românesc. Erau așa, vreo 50 de metri. La coadă, vreo 3 persoane. I-am spus casieritei problema și m-a trimis dupa el. Am fugit cu 80 pă mâzaă și am venit să plătesc. Deja 5 persoane, dar norvegienii nu se stresează, nu se grabesc, nu te înjură dacă te misti incet.
Apropo de cash, nu am mai folosit de vreo 2 ani, cred, când țineam și eu echivalentul a 200euro drept rezervă strategică. Am renunțat intre timp, asta după ce ne-am făcut de cacao pe un platou precum al Bucegilor, pe la Piatra Arsă. Era drum național, voiam doar să ilustrez relieful. Văzusem la ducere o rulota cu brânză de capră și am oprit să luăm. Erau ceva mașini oprite și a trebuit să parcăm destulbde departe. Îi spun, savant, nevestei să ia cash și sa nu se mai scormonească după acte printre bagaje, că ciobanul sigur va vrea hârtii. Alegem după pofta inimii și cea de mâncare și scoatem banii.
La care ciobanu’: bare kort (numai card). Aaaaaaaa, vent litt că ala e la mașină. Dă-i și răscolește mașina după acte, dar nu era grabă nici in cazul ăsta. Am tot stat și m-am gândit de ce o fi preferat ciobanul POS? Am gasit mai multe explicații: pentru ca așa e corect, pentru ca îi scadea automat marfa din contabilitate, pentru că nu i-ar fi putut fura nimeni încasările mai sunt, dar va plictisesc.
In Tenerife nu am putut plati cu cardul la transportul in comun si am cautat ca nebunii un ATM prin autogară, apropo de Suedia lui Emil.
Vă doresc o săptămână minunată!
Aaa, asta cu portofelul în mașină și mașina în parcare o fac destul de des 🤣
Uite, asta mi se pare fascinant la vestici (văzut și la nemți, și la austrieci, și la olandezi…): au răbdare la cozi. Am văzut nu o dată băbuțe plătind cu zeci de monede, după care luându-și tot timpul din lume să pună cumpărăturile în plase… Și nici o pufăială dezaprobatoare, nici un bătut din picior, nici un dat de ochi peste cap de la oamenii de la coadă.
Oare de ce? Timpul lor e mai puțin “prețios” decât al nostru? 🤔
Acum mă intorc de la orele de conducere ale Mariei care face școala de șoferi. Are voie să conducă suoravegehată de un adult și am fost invitat să asist ca să vorbbesc aceea limbă cu instructorul. E vorba de lumba șoferească, norvegiana mai puțin 😁. Copila era stresată in giratorii că o așteaptă ceilalți șoferi și ii tot zicea “ikke stres” că nu te grăbește (a se citi “injura” in varianta .ro), este timp!