Că tot a fost ieri zi cu Moș și cadouri și d-astea, m-am gândit să vă fac și eu astăzi un mic cadou și să vă ofer un interviu cu un domn aflat în floarea vârstei și în cea mai bună formă a vieții sale (ce, rotund e o formă, da?).
Așadar, azi vă ofer ocazia unică de a arunca o privire prin cotloanele minții lui Mihai Vasilescu – omul, bloggerul, legenda!
Să intrăm în subiect, zic – iaca întrebările și răspunsurile:
Ce titlu de film îți descrie cel mai bine viața de până acum?
Am crezut că este evident pentru toată lumea, dar văd că nu. „The Curious Case of Benjamin Button”, ce naiba.
Ce iubește Mihai Vasilescu și urăște profund majoritatea restului oamenilor?
Era cât pe ce să zic „munca”, dar m-am repliat rapid. Ba nu, de fapt, să știi ca tot ăsta e răspunsul: munca. Până la urmă, nu am de ce să mă simt vinovat că-mi face plăcere ce muncesc și că nu seamănă a muncă. Deși este.
Dacă ai putea schimba un singur lucru nașpa de pe lume, inclusiv consecințele acelui lucru, ce (sau pe cine, de ce nu?) ai schimba?
Nu știu ce aș fi răspuns la asta pe vremea când „eram fericiți și nu știam”, dar în zilele noastre răspunsul este unul singur: l-aș vrea mort pe Putin. Dacă asta ar fi o garanție a încetării războiului din Ucraina. Dacă nu e suficient doar Putin, să moară toți cei care e nevoie.
Spune-ne un lucru pe care l-ai făcut și de care acum ți-e rușine.
Îmi este imposibil să aleg. Am făcut multe tâmpenii în viața asta. Cert e că, deși aș putea spune că de unele dintre ele mi-ar putea fi rușine, de regretat nu le regret.
Dacă ai avea o super putere, care ar fi? De ce?
Nimeni n-ar vrea să am eu o super-putere, nici măcar eu. Mi-ar fi extrem de dificil s-o gestionez astfel încât sa nu fac să scadă procentul de analfabetism funcțional din România la sub 1%. Și cum, bătrân fiind, nu aș avea timp să fac asta organic, odată cu super-puterea mea ar dispărea, într-un timp extrem de scurt, cam jumătate din populația acestei țări. De-aia ar fi mai bine să n-o am. Pentru toată lumea.
Care e cea mai mare frică sau fobie a ta? Pentru ce sumă de bani ai fi dispus să o înfrunți?
Nu știu să am vreo fobie, dar dacă am, n-aș înfrunta-o pentru nicio sumă. Ce să mai faci cu banii după ce mori?
Care e cel mai enervant obicei al tău? Ăla care te scoate și pe tine din sărite, dar de care nu reușești să scapi?
Eu nu am obiceiuri enervante. Obiceiuri am multe, dar nu sunt enervante. Cel puțin, nu pentru mine.
Dacă ai putea învăța un lucru peste noapte, care ar fi ăla?
Enciclopedia Britanică. Dacă nu se poate, m-aș mulțumi cu o limbă străină mai exotică: suedeză, norvegiană, d-astea.
Care e murătura ta preferată din toate timpurile?
Pepenele murat.
Care este desertul pe care nu îl suporți și nu l-ai mânca nici dacă ar fi ultima chestie dulce de pe Pământ și tu ai avea glicemia -100?
N-aș mânca niciodată vreun dulce pe bază de dovleac sau lămâie. NICIODATĂ!
Ce animal de companie nu ți-ai lua niciodată?
Nu mi-aș lua niciodată animale de companie care nu se pot alinta. Eu vreau să le țin brațe, să le mângâi, să le „ghighilesc”. Or nu poți să faci treaba asta cu o tarantulă sau cu un șarpe. Până și pe vremea când aveam acvariu, aveam un mascul de Betta pe care îl învățasem să vină la mângâiat. Băgam vârful arătătorului în apă și el venea să-l mângâi pe spate. Lume râde când povestesc asta, dar am avut mulți Betta și doar ăsta venea la mângâiat. Stătea acolo, să-i fac cu arătătorul pe spate, până amorțeam. Stelică îl chema, ce-am mai plâns când a murit…
Cum arată locuința visurilor tale?
Locuința visurilor mele este o casă cu trei-patru camere și un pic de curte. Singura condiție este să fie undeva în București. Sper să-mi realizez visul ăsta până la urmă.
Cum ai insulta pe cineva, făcând insulta să sune ca un compliment?
N-aș insulta pe cineva făcând insulta să sune ca un compliment. În general îi spun omului ce am de spus, nu stau să caut cuvinte meșteșugite. După cum ziceam, sunt bătrân, nu mai am timp pentru din astea.
Care este lucrul care te face să zâmbești, oricât de nașpa te-ai simți?
Animalele fericite.
Și reversul medaliei – care e lucrul care îți poate strica o zi, indiferent cât de mișto a fost ziua respectivă până atunci?
Animalele chinuite.
Asta e bonus și răspunzi la ea numai dacă vrei: povestește-ne cum ai cunoscut-o pe Mara 🙂
Am tot vrut să povestesc asta, dar încă nu am primit acceptul de la celălalt deținător al drepturilor pe poveste. Să mai treacă un pic de timp.
Cam asta a fost. Eu una m-am distrat scriind întrebările, sper că și Mihai s-a distrat răspunzând la ele. Dacă aveți chef să „dați din casă”, vă invit și pe voi să răspundeți la întrebări în comentarii.
1.Enough
2.Munca
3.Comunismul/Fascismul orice extremism
4.Ophidiophobia pt 5 milioane de dolari
5.E mai mult un viciu decat obicei Fumatul
6.Polona
7.Gogosari murati
8.—–
9.șarpe
10.Loft in Miami
11.Is ugly sweaters day in the office today?
12.Blogul lu Vasilescu
13.Contul bancar gol
Sper că îți dai seama că la 4 a trebuit să îl întreb pe Sfântu Gugle. Habar n-aveam că așa se cheamă, but I feel you, sister! 😱
Drăguț interviu ☺
1. Eat, pray, love. Deocamdată le-am bifat doar pe primele 2, it’s a work in progress.
2. Tot munca, mai precis specificul ei
3. Sistemele totalitare
4. Că nu am fost sinceră într-o anumită relație şi că nu am acordat suficientă atenție când ar fi trebuit
5. Să pot “vedea” ce are pacientul fără alte investigații 😛
6. Nu cred că am vreo fobie
7. Procrastinarea (dar nu cred că-l depăşesc pe marele şerif 😉)
8. Să învăț ceva limbă exotică, gen arabă sau japoneză
9. Castraveții murați, mai ales cei care se fac în saramură vara
10. Ecler din ăla super dulce turcesc, fiindcă trebuie să beau apoi o găleată de apă
11. Şarpe sau tarantulă
12. Oscilez între căsuță cu vreo 3 camere şi mansardă undeva la sat să am şi grădină şi apartament la etajul 20+ în zgârâie nori. Sau şi mai bine, amândouă 😀
13. “Să discut cu tine e ca şi cum aş încerca să învăț un orb să vadă” (atâta pot la ora asta sans coffee)
14. Oameni happy pe stradă şi animăluțe cute
15. Opusul la 14
Cu privire la întrebarea bonus, ştiu cam cum îl percepeau fetele pe Vasilescu când se întâlnea cu mămica lor pe la începuturi 😉
😍
Comentez/carcotesc (Cu întârziere, ce sa fac? Dar abia acum am prins de veste de pe blogul lui Mihai că ai inceput sa “zburzi” și pe cont propriu și nu doar ca vedeta invitata in “curtea” marelui șef de trib. 😀).
O să fiu las (Bărbat ținut sub papuc de 33 de anișori, de! Culmea, total independent și deprins să stea singur cu orice are un cip de silicon in “mate” 😈) și o să declar doar un “No comment”. Io nu sunt persoana publică. Plus că “tot ce spun se poate folosi împotriva mea”. Darămite s-o mai dau și în scris. 😏
De fapt… Nu știu sigur ce răspunsuri as da. Adică “cine” dintre aia din capul meu va răspunde la un moment dat. 😈
La un lucru insa pot răspunde liniștit. Putler și “curtea” lui să aibă parte de o moarte care mai grabnică, mai umilitoare și mai dureroasa. As vrea sa vad asta. Probabil chiar as da o mana de ajutor daca s-ar putea. Si cam acelasi destin pentru “freeloader-ii” care incarca schema pământului. Daca as avea o superputere, ori i-aș obliga pe analfabeții funcționali sa se autoeduce in ritm intensiv, ori… 8 miliarde sunt mult prea multi oameni. Putem începe licitația de la 4 miliarde în jos (my family and myself included – cine nu trece pragul… Materie prima… Asta pentru că până la Gata (Galaxia) lui Asimov e-o cale-atat de lunga…
Mă opresc aici. Ai zice că am 17 ani, nu 57. Și nu, nu sunt extremist deloc (că mă detest e alta poveste, dar asta e între mine și psihologa mea 😏).