IuliaVoiam să scriu textul ăsta încă din prima zi de când am ajuns aici, dar pe de o parte am zis să las să mai treacă niște zile, să văd dacă mi se vor confirma au ba lucrurile, iar pe de altă parte, nu știam exact de unde și-n ce fel să o apuc și cum să încep.
Dar apoi am dat pe fb peste textul ăsta, scris de Oana Coantă, de la o cârciumă pe numele ei Bistro de’l Arte, din Brașov.
Las mai jos și un screenshot, pentru cine nu frecventează platforma lui Zucc:
Unii dintre voi poate ați auzit de cârciuma asta, alții ba, dar nu are prea mare importanță.
Ce m-a declanșat pe mine însă a fost ideea de turism gastronomic bazat pe mâncare “tradițională”. Cu care nu-s neapărat de acord și vă și explic imediat de ce.
Eu cred că turism gastronomic se poate face cu orice fel de mâncare, atâta timp cât e bună de să te lingi pe dește.
De exemplu, de când suntem aici, eu am mâncat/gustat în mare cam următoarele:
sparanghel, cuș cuș, miel, Halloumi, paste, vinete, icre, pizza și încă vreo 2-3 chestii, da nu stau acum să le enumăr pe toate.
Probabil majoritatea va căpăta un tremurici la ideea că nu m-am ghifuit cu pește și fructe de mare fix acilea, la mama lor, pă Grecia.
Însă poate vă veți aminti că am mai spus: chiar nu mă omor după dihăniile provenite din ape. Gust, nu zic nu, dar dacă pot alege între ceva care înoată și altceva, aleg altceva.
La greci am pus prima dată gura pe caracatiță și am leșinat de cât de bună a fost. Cu toate astea, dacă pot să testez și altceva, voi prefera oricând acel altceva.
Vă ziceam mai sus că am mâncat la oamenii ăștia, par egzamplu, sparanghel. Băi copii, vă jur că a fost cel mai bun sparanghel din viața mea. Și am băgat ceva de-a lungul timpului, că îmi place.
Nu știu cum sărăcia îl gătiseră oamenii ăștia, da era absolut genial. Gătit perfect, suficient încât să mai rămână ușor crocant, însă fără a fi sub nici o formă ațos. Iar sosul…o, sfinte Pafnutie, sosul ăla 🤤
Ei îi ziceau Hollandaise în meniu. Da nu avea nica de-a face cu Hollandaise-ul. Era cumva mult mai subțire, light, așa, și foarte lămâios. Curcubeu pe cerul gurii la cel mai propriu mod.
Am mai gustat apoi miel. Tot așa, m-am jurat în alte ocazii că eu pe chestii care behăie sau mehăie nu pun gura.
Dar, Doamne Dumnezeule mare, cum putea fi mielul ăla! Pe lângă faptul că nu avea nici cea mai vagă urmă de gust de oaie, era incredibil condimentat și a fost una din puținele dăți când am experimentat “se topește în gură” în cel mai propriu sens posibil.
Pe lângă astea, mai am în plan să testez ceva risotto (dada, risotto în Grecia, ați citit bine) și încă vreo 2 chestii la fel de neortodoxe pentru locul în care ne aflăm. Și astea la recomandarea baciului, ale cărui sfaturi în materie nu m-au dezamăgit până acum.
Una peste alta, ce vreau să zic cu toată poliloghia asta? Că da, cred că se poate face turism gastronomic oriunde, fără să fie musai ca mâncărurile servite să fie “tradiționale”.
Voi mânca cu cea mai mare plăcere paste în Grecia, pizza în Ungaria sau pește în Austria*, dacă respectivul fel e gătit într-un mod în care să îmi facă papilele să leșine de fericire și să danseze dansul bucuriei de fiecare dată când îmi amintesc apoi de respectiva mâncare.
*apropo de asta, cea mai bună mâncare chinezească pe care am mâncat-o vreodată a fost în Ungaria și în Germania. Da, erau restaurante chinezești ținute de chinezi, dar nu poți zice neapărat că te aștepți să mănânci bine chinezește în Budapesta, nu?
Iar pe de altă parte, restaurant chinezesc ținut de chinezi e și la Brașov, cel puțin unul. Și sincer… Meh 🫤.
În concluzie, dacă mă întrebați pe mine (știu că nu m-ați întrebat, da să zicem, de dragul discuției), poți să faci turism gastronomic și cu floricele de porumb în Honolulu și cu ceafă de porc la Mediterana. Dacă e ce trebuie și cum trebuie. Dacă e și ceva tradițional, cu atât mai bine. Dar mie “tradițional” ăsta nu mi se pare o condiție obligatorie și indispensabilă.
Părerea mea, de profan în ale gastronomiei. Sunt curioasă cum vedeți voi lucrurile și dacă ați avut parte de experiențe culinare neobișnuite, dar foarte plăcute.
De acord cu tine. Ca de aia s-au nascut si mişelinele. Ca merita sa te duci acolo sa mananci.
Cele mai bune mancaruri chinezesti le-am mancat in Antwerpen, se zice la cel mai bun restaurant chinezesc de acolo. Locul in sine e o chestie de 3 x 6, inghesuit, unde vin cu precadere asiatici si personalul abia ca ingana cateva cuvinte in engleza si si mai putine in neerlandeza. Bai frate dar ce bagi in gura acolo, iti canta heruvimii in gura.
O pizza delicioasa am bagat in mine in Dublin intr-un restaurant care era in top 10 in Dublin. Pretul pentru 3 feluri de mancare? 10 euro meniu de pranz.
Iarasi la noi la România am mancat cel mai bun bulz undeva la o carciuma / restaurant la Busteni unde se serveau de toate locale si internationale.
P.S. fac un sparanghel de se linge lumea pe degete. Si alb si verde in diferite feluri.
Să începem cu esențialul – și eu fac sparanghel bun, dar parcă tot nu-mi iese așa cum am mâncat la oamenii ăștia.
Deci, share the secret, rogu-te! 😁
Aseară am mâncat și noi fix într-o cârciumă din asta cum zici tu – înghesuit de ziceai că împărți pita cu vecinul de la masa alăturată, niște scaune sighinașe de aveam impresia că o să se rupă sub dosul lu’ fi-miu, de respectabilul meu derier ce să mai zic? 🙈, mesele se bălăbăneau în toate părțile… Dar mâncarea… 🤤🤤🤤
Iar legat de chinezi, fix cum zici – acolo unde am mâncat bine, chinezii aproape nu rupeau nici o boabă în alte limbi, iar cârciumile mici și zero fancy level. Da mâncarea, să leșini!
Secretul sta in curatat si in taiat cozile alea tari. Cel putin eu asa cred😀. Cum il fac eu? Pe cel verde il calesc cu rosii (mici, doar taiate pe jumatate) si stropit cu ulei de masline si condimente (iarasi piesa de resistenta, eu folosesc un mix dupa gust). Un pic calite si apoi sub capac sa se innabuseasca si sa fie tocmai bune de mancat.
Pe cele albe, fierte mai mult in abur decat in apa. Sare si piper. Scoase din oala, stropite cu un pic de ulei de masline, plus oua fierte si facute pure cu un pic de unt sare si piper. Cauta reteta Asperges op Vlaamse wijze. Adica Sparanghel a la Flandra.
Fi-miu baga cu credinta in el cele 2 feluri de mancare.
Dupa cum vezi, sunt extrem de simple. Cu sos nu am facut, dar am mancat. De ce? Am doi acasa care nu mananca orice sos. Supa imi place si ea, dar se face cu lapte. Iarasi teren interzis acasa.🤷♀️
Părțile alea lemnoase le tai și eu, dar cumva parcă tot nu îmi iese textura aia la care visez.
Dar am notat ambele rețete, o să le testez negreșit, mulțumesc frumos! ❤️
Bună dimineața!
Sunt de acord cu tine. Am mâncat lucruri gustoase care nu aveau treabă cu locul respectiv.
Par egzamplu: mâncare chinezească (pachețele cu legume, colțunași cu carne, creveți pane, tocăniță de vită cu legume; respectiv “furnici în copac”) la 2 restaurante din Tg Mureș; tot în TGM niște paste de te lingi pe degete.
În București mâncare coreeană și indiană.
În Egipt (Hurghada) niște pești extraordinari (cică din Marea Roșie 🤣). În Viena pizza, în Kaunas (Lituania) chicken Kiev și supă cremă de broccoli cu creveți. Probabil și altele, dar nu-mi amintesc pe moment.
Iată, fix cum intuiam – nu contează dacă are sau nu legătură cu locul, dacă e bun, e bun și pace!
Suna asa bizar, turism gastronomic. 😂
La sfârșit, când revii din vacanta, cum intri pe usa, iți trage cantarul doua palme. 🤣
In concediu, in Estonia, in timpul unei vizite cu un ghid local, a venit vorba si de chestiile tradiționale, la care ni s-a explicat ca tradițional, tradițional nu prea exista, bucătăria locala e un amestec de influente germane, suedeze, rusești si care or mai fi.
Asa ca am mâncat chestii bune la Siga La Vaca, un restaurant cu specific argentinian.
Sau o pizza super buna in Austria, lângă Innsbruck.
PS. Caracatița la plancha e incredibil de buna, dar refuz sa mănânc creaturi cu un IQ mai mare decât a jumătății din populația globului. 😛
Ete vezi, de-aia am scos eu preventiv bateriile de la cântar 😂
Legat de treaba cu caracatița, da, înțeleg ce aici. Practic, ar putea fi considerat aproape canibalism 😂😂😂
Cat ce-am venit din Creta. Am mancat doar calamari, caracatita si pesti. Ceva ce acasa mie nu imi iese cum le iese lor. Si lebenita. O tona. Aici, in Elevetia e adusa, dracu’ stie de pe unde, gen Italia Spania si e efectiv oribila. In 3 ani nu am mancat nici macar una buna. Sau cat de cat buna. In Elvetia lucrez in Ticino, pe granita cu Italia. E plin de italieni in toate domeniile, mai ales cel culinar, industria hoteliera. Faza naspa e ca….mancarea facuta de ei pentru mine, personal, e horror. Pastele alea, al dente, adica nefierte dupa mine, oleaca manjite cu orice sos…is groaznice. Nu le suport. Pizza facuta de ei la fel….oleaca manjita cu ceva in interior, jumate e cheala. Rissoto la fel…orez nefiert. Si nu am mancat doar intr-un singur loc. In Milano, in centru…pizza de toata pula, am mancat mult mai buna in Romania si biscuitii pe care-i luasem la inghetata si cafea…rancezi. Si scumpi ca boala. Nu stiu, pt mine asta inseamna Italia ca mancare. Sa si-o bage undeva. Si stau de 3 ani jumate aici. Nu pot zice ca am incercat una doua carciumi si gata. Am mers si la scump si la ieftin. Acelasi kkt ambalat. De un an nu mai iesim in oras decat la inghetata. Efectiv nu merita.
Uite, eu anul ăsta chiar am nimerit 🍉 excelenți toată vara, chiar m-am mirat și eu cum de 🤔
În rest, cu riscul de a-mi pune în cap toți fanii Italiei, pizza mâncată la ei nu mi-a plăcut de nici o culoare.
Paste am mâncat mai mult prin zone mega-turistice, unde cred că se adaptaseră mai degrabă să le placă mușteriilor, așa că nu erau d-alea de să îți rupi dinții în ele.
Idem cu risotto.
Astfel da, ziceau și ai mei (că ei au ajuns pă Șvițeria, eu încă nu), scump ca dracu și nimic excelent 🫤
Cred ca in Romania mai gasesti pepeni buni. Posibil nu i-au nenorocit ca in vest. Imi zicea o prietena ca a venit de 2 zile de la turci…ca s-o ghiftuit cu pepene la greu. Ca mine. E posibil ca in Romania daca e importata sa fie de pe la greci sau turci. Inclusiv rosiile din salata de la greci aveau gust de rosii. Chiar i-am zis lu’ al meu….gusta rosiile ca is divine :))))) in Elvetia legumele se cam importa din Italia, Spania. nu pici pe spate la gust deloc. Parerea mea, si n-are decat sa ma injure cine cat vrea, Italia e supraevaluata ca mancare. Deci io daca mananc paste facute de ei, ma doare stomacul. Ca mi se umfla acolo :)))) Iar bucataria Elvetiana :)))) sa uitam de ea :))) nu exista :)))
Să știi că anii trecuți am nimerit și acasă preponderent pepeni, așa, mai degrabă… meh 😕
Dar anul ăsta chiar au fost geniali.
În rest, legumele de la greci sunt mă-sa. Chiar vorbeam aseară cu Musiu Soț, că am luat Fava la cârciumă, iar aia vine cu ceapă deasupra.
Bănene, ceapa aia avea un gust divin și ce mi se pare cel mai tare, nu-ți lasă aftertaste-ul ăla pregnant și duhoarea aferentă după ce mănânci.
Eu sunt de acord cu tine. Doamna pare cel puțin deplasată pentru gusturile mele în materie de oameni.
Am mâncat în Neos Marmara la restaurant Origano – taverna familiei lui Stavros – un orez de mi-am lins degetele și am mai cerut și a doua zi. În prima zi mi l-a dat din porția familiei, nu din meniu, pentru că am vrut ardei umpluți și nu mai avea.
Și apoi în toate zilele am mancat ce mi-a recomandat el. Și soțul la gel, el fiind genu piept de pui cu cartofi prăjiți și salată de varză albă, că acolo nu au ce greși. Teoretic.
Daaa, am observat că la ei chiar e pont să întrebi ce îți recomandă, chiar nu am dat greș cu asta niciodată.
De exemplu aseară am fost la ceva cârciumă unde internetul era leșinat că e cea mai buna musaca din zonă.
Musiu Soț a zis inițial clar că vrea asta, apoi a întrebat ospătărița dacă îi recomandă altceva mai bun, i-a recomandat fata și a fost absolut excelent.
Nici eu nu ma omor dupa fructele de mare. Si la barcelona am mancat cea mai buna mancare indiana. Bine, eram si lihniti dupa 3 zile in care am mancat numai de la lidl. Am incercat si un soi de saorma la farfurie pe la un libanez dar am plecat mai flamanzi decat am venit si cu 30 de euro mai usori. Deci sa i dea dumnezeu sanatate la indian ca am lins si caserola de la orezul lui. Si mai avea si superpret. Daca mai ajund vreodata pe acolo il caut cu siguranta
am uitat tot ceea ce voiam să comentez. Am avut un orgasm vizual citind poliloghie. Daaaa, știu, din păcate, și polologhie este, mai nou, acceptat, ceea ce mă umple de tristețe. Love you!
Era cât pe ce să scriu “polologhie” 🙈 Dovadă a nivelului la care ne poate tâmpi un lucru, dacă îl auzim suficient de des 🤦🏻♀️