Una rece, una caldă

Vă povesteam ieri că am avut parte de o băbăciune acră, ofensată în simțiri de prezența uneia dintre potăile noastre pe plajă, respectiv în apă.

Și tot ieri vă ziceam că am decis să nu mai luăm câinii cu noi pe plajă la orele de vârf, ca să nu mai deranjăm și pe alții.

Întâmplarea a făcut însă ca, într-una dintre numeroasele plimbări pe care le prestăm zilnic cu câinii, să dăm în zona falezei de un cârciumar foarte prietenos.

Care cârciumar a fost absolut fascinat de cătzaua Hanna. Presupunând el inițial că Hanna ar fi Cane Corso (nu întrebați, multă lume are impresia asta, nu știu de ce, că un Dog seamănă cu un Cane Corso cam cum semăn eu cu Sharapova 🤷‍♀️), a ascultat apoi foarte interesat descrierea diferențelor dintre Corso și Dogi, a pus tot felul de întrebări și a flocăit cățeaua de i-au mers fulgii.

A doua zi, când o scosesem pe Hanna la una dintre sesiunile obligatorii de cacapipi, ne-am întâlnit iar cu cârciumarul cel prietenos.

Care ne-a făcut cu mâna de la distanță și a rânjit mulțumit: ” Ahaaa, hello, big dog! You no Cane Corso, I know that now!” 😅

Ulterior, tropăind noi într-o după amiază, după ce ne ghiftuisem bine la o cârciumă recomandată de șefu’ la potoale, agale de-a lungul falezei, constatăm că, pe lângă cârciuma în sine, cârciumarul cel prietenos părea să păstorească și o bucată de plajă, cu tot cu șezlongurile aferente.

Așa că ne gândim, ce-ar fi să întrebăm dacă nu cumva ne-ar primi acolo, cu tot cu potăile din dotare.

Întrebăm omul, care ne direcționează amabil spre o duduie – am dedus ulterior că dânsa era șefă peste partea de plajă și șezlonguri – care ne zice că da, sigur că putem veni cu câinii, ne așteaptă fără nici o problemă!

Ca să fim siguri și să evităm potențiale confuzii, întrebăm dacă e voie și în apă cu ei, nu numai pe plajă. Și relatăm aventura din zilele anterioare.

La care duduia se dă un pas în spate, ridică o sprânceană și zice: “Bineînțeles că aveți voie cu ei și pe plajă, și în apă! Iar dacă vine careva să se plângă, n-are decât să se ducă și să caute altă plajă! Păi ce suntem noi? Sălbatici?!?”

Așadar, ne-am dus rapid acasă, am recuperat fetele (Freduț a primit pauză, că s-a iritat la o lăbuță, de la nisip, cel mai probabil) și ne-am trambalat la plajă.

Bă băieți și fete, ce a urmat a fost demn de circul Klutzki. Mai aveam un pic și puteam să cerem taxă de făcut poză cu maimuța 😅

Pentru că da, atât cârciumarul cel prietenos, cât și duduia-șefa-la-plajă, cât și cel puțin jumătate din personalul cârciumii s-au apucat să-și tragă care mai de care selfie-uri cu Hanna, ăia care nu reușeau să prindă cățeaua în poză, îi rugau pe ăilalți să le facă poză cu ea și tot așa.

Imaginați-vă că noi eram așa: Fritz + cățeaua mică+ SUP la subraț.

Eu + traista de plajă + copil într-o mână + cățeaua mare în ailaltă mână.

În jurul nostru, ciopor tot poporul cârciumii, care mai de care scălămbăindu-se, țâțâind și pspsps-uind, încercând să atragă atenția potăii, să facă poze cu ea, telefoane plimbându-se din mână în mână și strigături: “now me, make me picture, make me!”. Și toate astea, fix în mijlocul drumului.

Cred c-am stat, fără să exagerez, vreun sfert de ceas, până a terminat toată lumea să se tragă-n chip cu căluțul de casă.

Dar apoi ne-au direcționat frumușel către un set de șezlonguri, am putut băga potăile la înmuiat și, ce să vezi, nu s-a mai opărit nimeni.

Ba la un moment dat m-am simțit chiar prost, că p-asta mare a apucat-o să se scuture temeinic. Ceea ce a însemnat că o cantitate destul de apreciabilă de apă și nisip a fost proiectată în toate cele patru zări și a mai minerit și peste cetățenii aflați în jurul nostru.

Evident că mi-am cerut scuze, însă chestia mișto a fost că totul a fost întâmpinat cu zâmbete din toate părțile, nicidecum cu acreli sau priviri piezișe.

Prin urmare, iaca avem și unde duce câinii la plajă, deci toate bune și frumoase pe la noi momentan, ceea ce nu pot decât să vă doresc și vouă, pe oriunde v-ați afla zilele astea!