Un serial care merită văzut

Pentru cine a mai trecut pe aici zilele trecute, poate vă amintiți că am pornit un text de la o scenă dintr-un serial.

Nu am menționat la momentul respectiv despre ce serial era vorba, pentru că am simțit nevoia să îi dedic un text separat.

Vă mai ziceam și că e foarte foarte probabil ca mulți dintre voi să-l fi văzut deja și asta din 2 motive – primul e acela că eu sunt în general în urmă cu noutățile și al doilea e că ultimul episod al serialului a fost difuzat în 2022, deci oricum nu prea poate fi încadrat la „noutăți”.

Dar ca să nu mai lungim pelteaua, serialul despre care vorbesc este Peaky Blinders și se găsește pe Netflix.

Are 6 sezoane și a început în 2013, cu ultimul episod difuzat, așa cum vă ziceam, în 2022. Zvonistica zice că e posibil să apară un sezon 7 sau poate chiar un film de lung metraj. Nu m-a interesat prea tare, din punctul meu de vedere s-a terminat și pace. Dacă o mai apărea ceva, probabil că am să mă uit, dar nu tropăi a nerăbdare prin casă.

Aici tre să fac o scurtă paranteză și să spun ceva ce cu siguranță am mai zis: eu am o problemă să mă uit la seriale aflate „în derulare”. N-am, nene, răbdare de la o săptămână la alta, să stau să-mi rod unghiile de curiozitate până la episodul următor, nici să mă pici cu ceară.

Nu mai zic de așteptarea de la un sezon la altul… Și așa se face că, în 99% dintre cazuri, nu mă uit la seriale decât după ce s-au terminat, să poată să vază ochiul meu totul, cap-coadă, când și cum îmi poftește inimioara.

Pe Peaky Blinders habar nu am de ce am dat clic. Nici măcar nu mai rețin dacă a fost alegerea mea sau a lui Fritz să ne uităm la el, dar ce știu e că bine am făcut.

Acțiunea serialului se desfășoară în Anglia – mai exact în Birmingham, dar se extinde apoi și înspre America – în anii de după Primul Război Mondial.

Firul narativ spune povestea fraților Shelby, în centrul atenției aflându-se Tommy Shelby, cel care, chiar dacă nu este fratele cel mai mare, este cel care conduce de fapt afacerile familiei.

Afaceri care nu-s chiar legale, pentru că băieții se ocupă – cel puțin inițial, pentru că apoi își dezvoltă și extind portofoliul de ilegalități – de pariuri pe curse de cai. Care curse, evident, se cam mânăresc.

Narativul aș zice însă, este unul clasic pentru povești cu gangsteri de genul ăsta, în care „băieții răi” sunt portretizați ca băieți răi, însă într-o lumină care te face totuși să ții cu ei.

Nu o să vă mai dau și alte detalii legate de poveste – dacă l-ați văzut deja, oricum știți despre ce e vorba, iar dacă nu, nu vreau să vă stric plăcerea.

O să vă mai zic atât: mi-a plăcut foarte mult serialul, mi s-a părut bine realizat din toate punctele de vedere – cadre, poveste, costume, acțiune, jocul actorilor.

Firește că a avut și unele momente care m-au făcut să îmi dau ochii peste cap, însă sincopele astea au fost mult prea mici și irelevante în economia întregii povești. Per total, a reușit să mă țină cu sufletul la gură pe parcursul tuturor celor 6 sezoane.

Ce mi s-a părut interesant este faptul că, oarecum, povestea se bazează pe una reală.

Adică acești Peaky Blinders – asta era denumirea găștii de interlopi, care includea atât familia Shelby, cât și pe cei apropiați familiei, respectiv familia extinsă prin alianță, precum și pe cei care lucrau pentru ei – chiar au existat.

Numele de „Peaky Blinders” se pare că vine de la șepcile pe care le purtau – așa numite „peakys”, adică niște șepcălii oarecum bombate, pe care membrii găștii le purtau în 2 scopuri: unul – acela de a le acoperi pe cât posibil chipurile când comiteau blestemății și doi – acela de a le folosi drept arme.

Pentru că una dintre variante spune că băieții coseau lame de ras în cozorocul șepcilor, cu care își răneau destul de serios potențialii adversari, în special în zona feței – de unde „blinder”- ceva/cineva care te orbește.

Altă versiune a poveștii spune că, de fapt, nu aveau lame cusute în șepci, pentru că lamele de unică folosință au apărut abia mai târziu în Anglia acelor ani, ci că termenul de „blinder” vine fie de la faptul că își foloseau șepcile fie pentru a-și acoperi propriile chipuri, trăgându-și cozorocul adânc peste meclă, fie pentru a acoperi cu ele fețele victimelor, astfel încât acestea să nu îi poată identifica ulterior.

O altă posibilă etimologie a denumirii este dată ca provenind de la termenul englezesc „blinder” folosit în epocă cu înțelesul de „persoană cu o înfățișare deosebit de frapantă, care atrage atenția”.

Nimeni nu știe cu certitudine care e realitatea, însă ce e cert e că băieții ăștia chiar au existat în mahalalele din Birmingham, la finalul anilor 1800 – începutul anilor 1900. Se ocupau cu cele mai diverse blestemății, de la „simplul” șutit din buzunare, la jafuri, crime și, desigur, curse de cai.

Au reușit să își facă de cap pentru un timp relativ îndelungat, pentru că aveau pe statul de plată cam tot ce însemna autorități, începând cu poliția și terminând cu diverse alte tipuri de funcționari și funcționărași.

Nu se sfiau deloc să iasă în evidență, adoptând un fel de „dress code” – respectiv celebrele șepci, costume elegante și cizme din piele. Iar felul lor de a se îmbrăca se extindea și asupra membrilor familiei – surori, soții – care se îmbrăcau cu haine luxoase, mult peste ce și-ar fi permis omul de rând din acele vremuri.

Cumva, făceau lucrul ăsta din 2 motive: în primul rând, pentru a ieși în evidență și a fi recunoscuți cu ușurință peste tot și de către oricine, inspirând teamă și respect și în al doilea rând pentru a epata cu faptul că, deși puteau fi recunoscuți, autoritățile închideau ochii la blestemățiile lor.

Din punctul ăsta de vedere, serialul respectă destul de fidel povestea, chiar dacă personajele sunt 100% inventate. Familia Shelby, așa cum este ea prezentată în serial, nu a existat niciodată, iar cei mai proeminenți membri reali ai Peaky Blinders nu erau înrudiți, cel puțin nu din ce am găsit eu despre ei.

De asemenea, în serial, familia evoluează de la o simplă gașcă de interlopi la un soi de imperiu, asemănător celor create de mafia italiană. În realitate însă, lucrurile nu au stat deloc așa, adevărații Peaky Blinders nu au fost niciodată atât de organizați.

De fapt, „organizația”, dacă putem să-i spunem așa, a luat naștere din mai multe mici găști de infractori, unii dintre ei nu mai mari de 12-13 ani, care s-au reunit sub umbrela Peaky Blinders, pentru a se lupta atât cu autoritățile, cât și cu alte găști rivale pentru dominație asupra orașului sau anumitor zone din el.

O altă abatere de la realitate o constituie perioada în care se derulează povestea – dacă adevărații Peaky Blinders au existat și acționat în Birmingham cu aproximație între anii 1880 – 1920, acțiunea serialului se derulează după finalul Primului Război Mondial și merge până în anii ’30.

Deși povestea din serial este mult romanțată, evident, mi-a plăcut că redă într-un mod pe care eu l-am perceput ca fiind destul de realist viața din acele vremuri.

Disonanța între cizmele scumpe din piele ale bărbaților, ori pălăriuțele elegante ale femeilor și noroiul de pe străzile pe care oamenii își goleau fără greață oalele de noapte, sărăcia în care trăia marea parte a populației, corupția (cu care nu că n-am fi familiarizați până în ziua de azi… 🙄), relațiile interumane, efectele războiului abia încheiat asupra vieții, economiei și psihicului oamenilor, toate sunt redate într-un mod care pe mine m-a prins – dovadă faptul că m-am și apucat să caut, să aflu cât este realitate și cât ficțiune.

Dacă l-ați văzut, m-aș bucura să îmi spuneți cum vi s-a părut, iar dacă nu, sunt curioasă dacă v-am făcut curioși și v-ar tenta să îl vedeți 😊

Sursa foto: smithsonianmag.com