IuliaDacă tot sunt fiartă pă lectură zilele astea, am zis să împărtășesc cu voi cărțile pe care le-am dat gata în ultimele zile, poate găsiți ceva ce n-ați citit încă și v-ar face cu ochiul. Vedem, dacă reușesc, poate fac din asta chiar o rubrică periodică.
Încep prin a spune din capul locului că nu veți găsi aici recenzii de carte. Nu mă pricep la asta, nu e genul de text pe care să mă simt confortabil scriindu-l și cred că există mulți oameni infinit mai pricepuți la asta decât mine, așa că îi las pe ei să se ocupe de recenzii.
Ce veți găsi însă sunt niște impresii, extrem de subiective și personale, despre cărțile pe care le-am citit. Mai fac aici o scurtă paranteză, ca un fel de completare la articolul de ieri. Am uneori pauze lungi de citit. Am săptămâni, uneori chiar și luni în șir în care nu mă ating de nici o carte. Cât a fost fi-miu bebe mic, cred că am avut și mai bine de-un an când n-am citit nimic mai lung decât instrucțiunile de preparare de la laptele praf.
Pauzele astea au, de obicei, două explicații. Prima e că, de multe ori, mi-e teamă. Mi-e teamă să mă apuc să citesc pentru că știu că o să m-apuce strechea aia mare și n-o să mă mai pot opri. Și asta mai ales când celelalte lucruri pe care le am de făcut sunt extreeeeeem de plicticoase sau anoste (nu că spălatul rufelor ar putea fi vreodată ceva palpitant…).
A doua e că, de la fel de multe ori, pur și simplu n-am chef. Nu am chef să îmi pun mintea la contribuție, să îmi supun neuronii efortului pe care îl cere lectura, ci simt că trebuie să îmi las sinapsele să zburde pe plaiurile conținutului… nesolicitant de gândire, să-i zicem.
Pe românește, în loc să citesc o carte, frec internetul, mă zgâiesc la toate prostiile posibile și imposibile pe iubtub (am mai zis că îmi place să înving procrastinarea uitându-mă la videoclipuri despre productivitate, nu?), pe scurt, fac orice alte activități cât mai puțin solicitante de gândire decât cititul.
Mbooon. Și acum, că am trecut de această introducere gargantuească, să purcedem să vorbim despre cărți. O să le iau pe rând, în ordinea în care le-am citit.
Pacienta tăcută – Alex Michaelides
Pe asta am achiziționat-o la ultima sesiune de shopping literar, de acum vreo lună, cred. Însă nu m-am atins nici de ea, nici de suratele ei care au ajuns la noi în casă odată cu ea. După cum ziceam mai sus, am fost într-un hiatus de lectură, în care singurele texte ceva mai lungi pe care le-am consumat au fost articolele de pe bloguri.
Ba nu, mint. Mă apucasem de ceva zile să citesc On writing al lui Stephen King. Dar pe aia am luat-o mai degrabă ca pe un curs, decât ca pe o lectură. Adică o citeam cu pixul și hârtia în mână, luându-mi notițe și notând idei din ea.
Și apoi, joia sau vinerea trecută, nu mai țin minte exact, m-a pocnit așa, brusc și dintr-o dată, cheful de citit. Beletristică. Ficțiune. Ceva care să mă scoată din cotidianul meu. Așa că am pus mâna pe Pacienta tăcută. Domnul soț o citise deja și mi-a spus că i-a plăcut, însă i s-a părut puțin statică. Probabil și ca urmare a faptului că înainte de asta citise alte 2 cărți cu desfășurare mult mai rapidă și mai intensă a acțiunii.
Așadar, m-am apucat de ea cu gândul că nu va fi neapărat genul de carte care să mă țină trează noaptea pentru că n-o pot lăsa din mână. Și m-am cam înșelat.
Mi-a plăcut mult cartea, nu mi s-a părut deloc statică. Are multă introspecție a personajelor în ea, într-adevăr. Și nu debordează nici de prea multă acțiune, nici de dialoguri cine știe ce. Dar e bine construită și în mod clar te prinde. Sau mna, pe mine una, m-a prins. Așa de bine că am dat-o gata până a doua zi.
Așa cum spuneam și în articolul anterior, este evident că nu toate cărțile pot (și nici nu trebuie) să fie capodopere literare. Sau să îți schimbe viața. Până la urmă, pe lângă a fi o formă de cultură, lectura este și o formă de divertisment. Așa cum nu toate filmele sunt capodopere ale cinematografiei, nici toate cărțile nu sunt fenomene literare. Unele dintre ele sunt pur și simplu divertisment. De mai bună sau mai slabă calitate.
Iar Pacienta tăcută fix asta este, din perspectiva mea. E un thriller fain, care te ține în suspans și te face să vrei să dai pagină după pagină, cu un final – așa cum îi șade bine unui thriller – neașteptat. E genul de carte pe care să o iei cu tine în concediu sau în metrou ori tren. Mi-a plăcut, ce mai tura-vura.
Un strop de sânge – Stephen King
Un strop de sânge e o colecție de 4 povestiri oarecum diferite de stilul obișnuit al lui King. Sau poate așa le-am perceput eu. Nu aș zice că sunt neapărat „horror”, dar pe de altă parte, sunt convinsă că fiecare dintre noi are altă percepție despre ce înseamnă „horror” ăsta.
DAAAAAR: nu vă recomand să vă apucați de cartea asta până când nu citiți seria Bill Hodges (Mr. Mercedes, Finders Keepers și End of Watch – astea sunt titlurile în engleză, eu așa le-am citit, dar sunt sigură că au apărut și traduse) și romanul Străinul.
Nu de alta, dar sunt multe trimiteri către aceste cărți, iar una dintre povestiri are drept personaj principal chiar pe una dintre tipele care apare în ambele, așa că vă va fi mult mai ușor să intrați în atmosferă dacă le-ați citit pe astea înainte, ca să știți despre ce e vorba. Altfel s-ar putea să vă lase cu niște semne de întrebare pe alocuri.
Un bărbat pe nume Ove – Fredrik Backman
Ah, Ove… Mi-a plăcut cartea asta până la ultima literă. În general, mă feresc precum necuratu de tămâie de cărțile, filmele și serialele despre care toată lumea spune la un moment dat: asta trebuie să citești! Sau: la asta trebuie musai să te uiți! E, ote, nu vreau! Na! Așa-s io, căpoasă până în măduva oaselor.
Însă ceva, nu știu exact ce, m-a făcut să pun mâna pe Ove duminică, atunci când am bântuit pe la librărie. Efectiv, am agățat-o din mers. Ne duceam spre casele de marcat și am trecut pe lângă standul pe care era, am încetinit și ceva m-a făcut să o iau.
Și nu regret nici o clipă că am făcut-o. E o carte frumoasă, pur și simplu. Mi-a lăsat așa o stare de bine de nu vă pot explica. M-a făcut să zâmbesc și să plâng în același timp. Mi-a mers fix la căsuța sufletului. Așadar v-o recomand!
Și deși am mai zis asta prin comentarii pe la alt articol, o repet și aici: nu, deocamdată nu vreau să văd nici unul dintre filmele făcute după carte. Am înțeles că cel suedez ar fi bun, dar deocamdată chiar nu vreau să stric filmul din capul meu 🙂 Și cred că ăsta e unul din lucrurile care definește o carte bună: te face să vezi perfect limpede cu ochii minții tot ceea ce citești, de parcă te-ai uita la cel mai bine făcut film din lume.
Nu vorbi cu străinii – Natalie D. Richards
Pe asta am pus mâna pur și simplu pentru că părea un thriller promițător. La fel ca multe altele, nu mă așteptam la vreo capodoperă a literaturii contemporane și așteptările nu mi-au fost înșelate.
Cartea asta e așa, ca un film american în care îți dai seama că există multe lacune în intrigă, că personajele nu-s mereu veridice, dar tot te uiți la el până la final, că ești curios ce se întâmplă. Fix așa a și fost. Sincer, cred că aș încadra-o mai degrabă la ficțiune pentru tineri, dar una peste alta m-a prins și m-a făcut să dau fiecare pagină cu interes.
Finalul e ușor forțat și parcă oarecum abrupt așa, de parcă la un moment dat autoarea a decis că a scris prea mult și s-a hotărât că gata, hai să încheiem treaba că ne-am lungit cam mult. Deși cartea nu cred că are nici 300 de pagini – dar mi-e lene să mă ridic acum să mă uit.
Dar, per total, bună și asta de luat în concediu, în tren sau în metrou. N-o să vă răscolească, n-o să vă schimbe viața și n-o să vă lase nici zâmbind tâmp ori lăcrimând din colțul ochiului, dar își face cu brio datoria de divertisment.
Verity – Colleen Hoover
N-am știut că tanti Hoover asta e cea mai recentă „scriitoare fenomen” de thrillere, că sigur nu puneam mâna pe cartea asta nici să mă pici cu ceară, din motivele expuse mai sus. Dar n-am știut, așa că am luat-o fix pe același considerent ca pe Nu vorbi cu străinii – mi s-a părut genul de thriller care are potențial să îți capteze interesul și să te facă să dai paginile cu nerăbdare.
Mda. E și nu e. Adică da, e un thriller. Este însă și foarte… disturbing. Na, că m-am murdărit de engleză la bot, dar efectiv nu găsesc un cuvânt în română care să exprime la fel de bine cum mi s-a părut cartea asta (halal traducător!). Poate „tulburătoare”. Da, cred că asta s-ar potrivi binișor.
Sunt chestii în cartea asta care pe mine m-au lăsat o bucată uitându-mă în gol. Pe de o parte pentru că mintea mea e fascinată de faptul că mintea cuiva poate concepe chestiile astea și le mai poate pune și în cuvinte, când mie mi-e greu și numai să mă gândesc la ele.
Pe de altă parte pentru că, oricât de exagerate sunt anumite aspecte ale cărții (pentru că, hei, să nu uităm, ficțiune, da?), experiența m-a învățat că viața poate bate filmul în moduri în care nici nu ne putem imagina, îmi dau seama că e foarte posibil ca oameni atât de deranjați în cap să existe pe lumea asta. Ceea ce e… brrrr.
Dap, o recomand și pe asta, dar nu dacă vă știți sensibili la chestii legate de copii. Au fost părți pe care mi-a fost greu să le citesc și am fost cât pe ce să o abandonez. Dar până la urmă am dus-o la capăt, tocmai pentru că a reușit să mă facă să trec de anumite atrocități și să vreau să aflu deznodământul. Și la asta finalul e puțin tras de păr (luați „puțin” ăsta cu un praf de sare, s-ar putea să vi se pară tras de păr rău de tot sau deloc, în funcție de percepție).
Na, că iar m-am lungit precum o pomană țigănească (aoleu, oare mai e politically correct să zic așa ceva în public?), dar dacă tot e vineri, am zis să vă dau de lucru, să treacă ziua mai ușor.
M-aș bucura mult să îmi lăsați un semn în cazul în care vă apucați de vreuna din lecturile de mai sus. Weekend fain la tătă lumea!
O, doamne, numai ce-am terminat de câteva zile “Un bărbat pe nume Ove – Fredrik Backman”. Mi-a plăcut rău de tot!
In urma articolului scris de Mihai despre filmul Otto sau cam asa ceva, m-am hotărât să cumpăr cartea. M-a întrebat nevastă-mea că de ce vreau s-o cumpăr, că o avem. Ea o citise cu ceva vreme în urmă!
După ce am terminat-o, mi-a zis că în timp ce o citea, se gândea că așa am să fiu și eu, ca Ove, un batrân morocănos cu multe fixuri! Ceea ce eu am luat ca pe un compliment! 😀
Pe mine cred că articolul Marei m-a convins mai degrabă decât al lui Bazil 😁
Dar asta gândind acum, retrospectiv. La momentul ăla chiar nu știu de ce am pus mâna pe ea în drum spre casă. Dar mă bucur mult că am făcut-o.
Păi e bine dacă ai să fii un Ove, înseamnă că ea e o Sonja ☺️
Ea chiar este o Sonja! Ca și Sonja, le învață pe micile pușlamale să citească (bine, poate nu chiar Shakespeare), este învățătoare! 😀
Ce tareeeeeee! 🥰
Eu în momentul ăsta citesc a patra carte din seria “Atingerea lui Juliette” de Tahereh Mafi. E genul lume distopica ceva ca Divergent sau Jocurile Foamei. 500+ de pagini volumul ăsta. De abia aștept să văd cum se termină, și deși mai am doar 100 de pagini nu pot să anticipez sfârșitul, ceea ce îmi place 🤗🤗🤗 Din ce văd pe Goodreads, sunt în total 6 volume, și eu nu am dăcât 5 traduse. Ce mă fac? Na că am căutat acu și cik se va traduce și vol 6… yupppeeeee de abia aștept.
Uuuu, ce-mi plac distopiile 😍
O trec și pe asta pe listă, ce naiba pot să și fac? Aia e, luna viitoare nu mai mâncăm, ne hrănim spiritul 😂
@Iulia eu de aia mai intru pe Goodreads (sunt înscrisă cu Facebook-ul) mai arunc un ochi la ce mai citesc prietenii mei.
P.S. dacă mă găsește bărbatu-meu sufocată sub mormanul de cărți să știi că și de la voi mi se trage. 🤣🤣🤣🤣 Dar am murit fericită.
🤣🤣🤣
Mersi mult Iulia , le-am pus pe listă , sper sa le gasesc online , vin în țară de Paște si mai mereu plec cu juma’ de valiza de cărti . Chiar mă gândeam zilele astea că ar trebui să fac comanda mai repede , să apuce și mama să le citească si uite cum ai venit tu la fix cu idei de cărti. Am mai comandat eu aici direct dar nu se merita , costul transportului depaseste valoarea cartilor cu mult .Îmi place să țin cartea in mâna nu să belesc ochii in ecrane sa citesc , da știu sunt babă!
Să știi că până acu câțiva ani și eu scuipam (metaforic, firește 😁) cu dispreț când se vorbea despre Kindle și altele asemenea.
Evident, nimic nu va înlocui niciodată mirosul de carte și senzația paginilor foșnind atunci când le întorci.
Dar trebuie să recunosc, la capitolul confort, pe mine Kindle-ul m-a cucerit. Așa că acum savurez deopotrivă ambele lumi ☺️
Te aștept cu păreri după ce ai citit din ele!
Citit: Pacienta tacuta( exact cum ai descris-o!);
– Un bărbat pe nume Ove( minunata, sensibila, amuzanta – am ras în hohote la faza când o învață pe Parvaneh sa conducă, dar te cam lasă cu o lacrima în coltul ochiului, ce mai, mi-a placut maxim – îmi place mult Frederik Backman);
– Nu vorbi cu străinii – m-a stârnit ce am citit pe coperta, asa ca am luat-o. Cartea e ok pana la un punct, când constat ca sunt lacune serioase în firul narativ. De pilda pot înțelege ca Harper și tipul celalalt au închiriat împreună o mașină și Harper a cooptat-o apoi și pe Mira, dar introducerea celorlalți 2 e forțată și nelămurit narativ. M_am cam prins destul de repede ca ******** e cel care o urmărește. Alta faza: tipul urat mirositor care tot apare în poveste cam la toate popasurile este un personaj absolut inutil în poveste. În fine, cum ai spus, merge ca lectura de luat în avion.
– Stephan King – am citit doar Cimitirul animalelor și mi-a ajuns. Posibil sa o fi nimerit eu pe cea mai horror dintre ele, dar e singura carte care mi-a starnit o reacție viscerala de groaza profunda și transpirații reci pe șira spinării.
Dacă mai ai propuneri de thrillere te rog sa le expui.
Dacă agreezi genul poți ss atunci un ochi și la cărțile lui Ruth Ware.
Perfect de acord cu tot ce ai spus legat de “Nu vorbi…”. Și eu tot datorită copertei 4 am luat-o. Am ales conștient să ignor “găurile”, ca să pot savura partea de thriller.
Sper să nu citească bărbatu-meu comentariul tău, că el acum o citește 🤭
Stephen King e genul de autor pe care ori îl iubești, ori îl urăști. Ți-aș recomanda totuși să îi mai dai o șansă cu cele 3 cărți despre care am scris – seria Bill Hodges. Sunt mult mai puțin scary, mult mai pe “palpitant în stil polițist” decât pe “palpitant pentru că răul există, e aici, te pândește după colț” 😁
Iulia, am realizat prea târziu – trimisesem deja comentaiul anterior – ca am dat ceva spilere din Nu vorbi. Scuze!! Domnul soț al Iuliei, va rog sa ocoliți pe la mare distanță comentariul meu! 🙈🙈🙈
Gata, am editat eu, ca să păstrăm misterul 😁
Mi-a luat ceva până am compilat că pot face asta 🤭
Salutare! am citit Pacienta tacuta, dar nu am simtit nevoia sa cumpar si Fecioarele de acelasi autor.
Ove, trecut pe lista. Verity, am citit o , dar nu mi s-a parut cea mai buna carte a autoarei.
Aha, deci zici că are altele mai bune decât Verity? Ce recomanzi?
Mi-a placut ,, Totul se termina cu noi,, scrisa , dupa cum povesteste autoarea, pe baza experienței din familia sa( a fost crescuta de tata vitreg, tatal biologic nu s-a descurcat prea bine).
Mulțumesc, am notat-o, o mai sugerase cineva ❤️
@ Florina B,
Daaaa….și mie mi-a plăcut tare mult “Totul se termină cu noi”.
Un bărbat pe nume Ove este in planul meu de weekend. Abia mi-a sosit cartea. Am comandat-o inspirată tot de Mara și Vasilescu dar când am vazut-o și la tine in teanc😉, am stiut că am făcut alegerea potrivită. Abia aștept s-o savurez mai ales că toate recenziile citite sunt mai mult decât pozitive. 🥹❤️
Lectură plăcută și să mai treci pe aici după ce o termini, sunt tare curioasă ce impresie o să îți facă.
Mie sincer mi-a fost un pic teamă la început, pe principiul pomului lăudat. Dar nu m-a dezamăgit deloc!
Merci, Iulia! Misterul a fost salvat! Promit sa fiu mai atenta pe viitor.
Fie, ii mai dau o șansă lui Stephen King!
❤️
Oded Galor – Calatoria civilizatiei umane. Nu e beletristica. 😀
Presupun ca MediaCarpe nr.171cu “Strategii de nadire in timpul iernii” si “10 stereotipuri de evitat pentru o partida de pescuit reusita”nu intereseaza multa lume…
🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣
Ultimele 2 titluri sună într-un mare fel, cred că nu-ți vine să le lași din mână!
În altă ordine de idei însă, cred că îmbătrânesc. Anu ăsta am pus și eu mâna pe non-ficțiune pentru prima dată în viață. Și mi-a mai și plăcut 🙄
Buey, printr-un concurs de imprejurari, mi-a picat in mana “Sapiens” al lui Harari, una din cele mai bune carti citite vreodata. Nu aparuse inca in romana, dar stiu ca am tot recomandat-o unor prieteni din Romania, ba chiar am luat un exemplar in engleza cadou pentru un foarte bun prieten…ma si boscorodeste de atunci, cum ca nu poate fi de acord cu autorul, dar asta e, tipul e genial. Dupa aceea a aparut si in romana si ajunsese ceva de genul cum ca jumate din persoanele cu care vorbeam il ridicau in slavi si nu contai daca nu puteai sa porti o discutie pe marginea cartii iar cealalta jumate te taxau de neosexomarxist sau cum naiba e termenul ala. In fine, Galor abordeaza asemanator o tema diferita, distributia bogatiei si originea inechitatilor sociale de-a lungul istoriei.
Asta ca sa-ti faci o idee despre ce si cum cu cartea, sa nu dai bani degeaba daca nu te intereseaza subiectul.
Iar pentru articolele care ti-au captat atentia, stau oricand la dispozitie cu o traducere daca nu stapanesti limba lui Voltaire. 🤣
Cer in schimb o traducere rapida, la urmatorul concediu in Austria, cand o fi ala, a permisului de pescuit.
Ultima data fata de la oficiul de turism stia engleza, am obtinut hartia mult dorita si dupa…ma uitam ca vitelul, ca pauza completa germana, si era o lista lunga cu ce e voie si ce nu. 🤣
Se pare ca n-am facut-o de oaie, ca n-a venit niciun Fischereiobersturmbahnfuhrer sa ma ia la rost.😂
Să știi că și pe Sapiens am evitat-o fix din motivul ăsta – prea era toată lumea fiartă pă ea. Nu știu, poate acum, că a trecut nebunia, îi dau o șansă. Să văd cât costă pe Amazon 🤣
În rest, când mai ai treabă prin patria lu Mozart, dai un uatsap și te rezolvă fata 😂
Io cu Voltaire nu-s pretenă, e pă tarlaua lu Fritz 😁
16,99 euro in format Kindle. 😂 Vezi mai bine pe olx.
Indiferent de pseudo-polemica pe care a iscat-o, cartea merita toti banii.
Mulțam 😁
Va recomand o serie de carti politiste, seria Fabian Risk, are un stil unic, cu un fir narativ complicat, imprevizibil!
Dap, fix cum ziceam mai devreme. Luna viitoare nu mai mâncăm 🤣🤣🤣
La fel si eu, nu ma pot opri din cumparat carti si flori.
Sotul meu mereu imi zice ca nu mai e loc. Si eu ii spun, ca e ultima floare/carte😀
În mod normal nu îmi place să scriu nici un fel de comentariu dar de data asta chiar nu pot sa nu îți mulțumesc pentru ca azi dimineață după ce am citit articolul tău am trecut pe la librărie și am cumpărat cartea”Un bărbat pe nume Ove” .Acum am terminat-o și este într-adevăr o carte pe care nu poți să o lași din mână, o carte pe care în timp ce o citești poți să și râzi să și plângi aproape în același timp.Asa că: “Mulțumesc “
Wow, ce mult mă bucur! În primul rând pentru că ai citit cartea și în al doilea pentru că ai trecut pe aici să îmi spui!
Mulțumesc din suflet! ❤️❤️❤️
boșilor, văd că domnu’ ista, Ove, îi pă val bine; cred că am să-l caut și io;
deocamdată mi s-a cam luat de beletristică, sunt într-o pauză ceva mai lungă, citesc mai ales facturi; ultima citită am recomandat-o la Mișu, la un moment dat, și a stîrnit (a ajutat și Fauda, dupe neflix) așa o curiozitate copilărească despre Caucaz/Orientul Mijlociu; nici nu știu cum am s-o apuc; cred că am să caut Sabina Fati- Călătorie pe urmele conflictelor de lîngă noi (recomandarea lui Radu Paraschivescu);
și mă gîndesc să reîncep Confesiuni -Sf. Augustin (abandonată după vreo 30-40 de pagini, cu ani în urmă), da’ îi groasă cît karamazovii, și la timpul meu liber…
s-a vide!
see you tomorrow, la locu’ știut.
Dă-i o șansă lu’ Ove, n-o să-ți pară rău, promite mandea!
Ote, Karamazovii și Demonii cred că au fost cam singurele din literatura rusă pe care n-am putut să le duc la capăt. Pur și simplu n-am putut. Și am încercat în repetate rânduri 🤷♀️
Si iu tumorou!
Eu nu prea le am cu thrillerele, o să-i dau o șansă la Ove ista, dacă și tu și alții în care am încredere ziceți că e bună, atunci iacă m-a pocnit ideea de cadou de “triada” lu’ Vasilescu 😁
Eu zic că n-o să-ți pară rău!
Hai că pe săptămâna viitoare încerc să vin și cu altceva decât thrillere 😁
Doamne ferește, că doar nu ești tu pusă aici să împaci tot boborul, eu mi-s mai cu floricele, panseluțe, bocit alea-alea 😁 Tu zi-le, că alegem noi fiecare ce intră în aria de acoperire 🤗
A, nu, nici nu e asta intenția mea, să mulțumesc pe toată lumea.
Dar încerc, pe cât posibil, să nu mă limitez la un anumit gen. Pur și simplu, pentru cultura mea generală.
Uite, îți mai fac o sugestie: dacă nu ai citit încă, încearcă Kate Morton. Sunt scrise cam toate după același șablon, dar mie mi-au plăcut toate mult. Sunt așa, un amestec de un pic de suspans, cu o poveste, eventual un amor, p-acolo…
Iar dacă vrei să plângi de să sară cămeșa de pe tine – Lumina dintre oceane.
Am zis mulțumesc? Mulțumesc! ☺️🤗
Cu mare plăcere! Dacă citești vreuna dintre ele, să vii musai p-aici să îmi spui ce impresie ți-a lăsat 🤗
Terminai acum cartea cu Ove. Plăcut mult la mine. E așa cum ai spus, nu vreau încă să văd filmele, deși am dat din greșeală peste trailerul celui nou. E mai bun cel din capul meu. Și da, este de pus într-o cămăruță unde se tot clădește sufletul! Mulțumesc, Iulia!
Oaaa, ce mă bucur că ți-a plăcut!
Mulțumesc mult că mi-ai scris! ❤️
Citit Lumina dintre oceane. Hmmm, frumos, ce să zic… Nu sărit chimeșa în timpul lecturii, dar rămas foarte plăcut impresionată. Păcat, zic în gândul meu, că nu am eu chef acum de scris, să-i zic Iuliei că sunt tare pe poziții și mintenaș mă apuc de thrillerele alea de zâse ea… Și-ntr-o demenestra, merg eu voios spre serviciu și văz doi tineri care se țucă vârtos, se despart și pleacă fiecare într-ale lui, nu înainte de a-și arunca o privire dintr-acelea. No atunci potop, soro! Și dă-i și bocește și curg lacrimile printre zâmbete și suspine. Pe scurt, a fost bună cartea 🙂 Mulțumesc! 🤗
🤗🤗🤗🥰